Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CAL
Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 618 pentru CAL.
... candela ce arde în umbra unui colț. II În numele sfântului Taci, s-auzi cum latră Cățelul pământului Sub crucea de piatră. Arald pe un cal negru zbura, și dealuri, vale În juru-i fug ca visuri - prin nouri joacă lună - La pieptu-i manta neagră în falduri și-o adună ... fâlfâie deasupra-i, gonindu-se în roate, Cu-aripile-ostenite un alb ș-un negru corb. Arald atunci coboară de pe-a lui cal. C-o mână El scutură din visu-i moșneagu-ncremenit: - "O, mag, de zile vecinic, la tine am venit, Dă-mi înapoi pe-aceea ce ...
Emil Gârleanu - Patima Patima de Emil Gârleanu Din fundul canapelei unde stam împreună, eu și căpitanul, se vedea tocmai în a treia odaie, unde începuse jocul de cărți. Se vedea bine fața slabă, suptă de nesomn, a gazdei. Îi zăream mișcările nervoase ale capului, puțin piezișe, îndreptate către vecinul din stânga, un profesor, venit de curând în oraș, al cărui fel de joc nu se cunoștea încă. Se lămurea, în toată grosimea lui, în celalt capăt al mesei, trupul maiorului, plecat peste masă, într-aceeași înclinare caraghioasă cum obișnuia să se lase peste gâtul calului, la instrucție, pe câmp. În vreme ce partenerul al patrulea, prefectul județului, cu spatele la noi, sălta din când în când, cu aceeași săritură de om înțepat pe neașteptate. Am privit câtăva vreme acest tablou tăcut: nu se auzea o vorbă. Apoi căpitanul îmi trecu o mână pe după mijloc, îmbiindu-mă în odaia din fund, tocmai în sufragerie. Aici cerurăm două pahare cu ceai. M-am așezat la masă. Căpitanul era însă nervos, nu își găsea astâmpăr. Mă întrebă deodată: — Ce te face să nu joci cărți? — Nu știu, i-am răspuns, dar simt că niciodată n- ...
Ion Luca Caragiale - Sărbători mâhnite
Ion Luca Caragiale - Sărbători mâhnite Sărbători mâhnite de Ion Luca Caragiale Paștile cădeau în vară... Cine s'ar fi așteptat la așa schimbare de vreme ? Viscol din vârfuri până în fundul văilor depărtate... În miezul vârtejului, pierdusem drumul urcând pe culmi înalte și acum, coboram orbește fără să știu unde. Calul era istovit de puteri; iar eu simțeam cum mă pătrunde încet-încet frigul până în măduva oaselor. Mă învăluia din toate părțile întunerecul nopții... Rătăceam într'un pustiu negru, fără nădejde să mai dau de vreun adăpost. Când mă socoteam în pieire, iată sclipind în față-mi o luminiță... Către ea !... tot către ea; căci - nu e numai o părere !... Și sdrobit, iată-mă în fața unei porți mari... Mi-a fulgerat prin minte: de-acu, dacă n'am avut noroc să fi dat de gazdă bună și primitoare, am să deger flămând aci, lângă gard, în sfânta noapte a Învierii, departe de săracul meu culcuș, de la care am plecat ca un nesocotit... Ajută-mi, Doamne !... Mi-am luat inima în dinți și-am bătut hotărât în poartă. O ușe s'a deschis, prin care s'a arătat lumină ...
Constantin Negruzzi - Sobieski și românii
... era la Fălcii pe lângă domnul Cantemir, unde tăbărâse armia turcească. Cu câteva ceasuri mai nainte sosise încă un tânăr plăieș, a cărui cal asudat păștea înșelat troscotul ce creștea pe lângă ziduri. — Mai bea o dușcă, băiete, zise un bătrân de care se vedea că ascultă toți ...
Mihai Eminescu - Fata-n grădina de aur
... l ție sfântul. Ajunse-o vale mândră și frumoasă  Părea că-i chiar grădina lor de-acasă. Și sub un tei el de pe cal se dete, Se-ntinse leneș jos, pe iarba moale  Din tei se scutur flori în a lui plete Și mai că-i ... iar se simte, Napoi apucă, peste drumuri strimte. Dar îndărăt ajuns, l-apucă dorul Din nou,  neliniște, iubire-adâncă  S-aruncă iar pe cal, urmând amorul Ce-n al lui suflet neclintită-i stâncă. În van l-oprește regele, poporul, E dus de-o stea ce arde-n minte ... n asfințitul serei, Prin crenge negre umbre se configur. Întunecoasă-i, cum o simt doar orbii, Și fâlfâiesc prin aer rece corbii. El de pe cal se dete. în pădure Șoptește frunza, ramuri stau de sfaturi Și somnul nu voiește ca să-l fure, Căci umedă e frunza lui de paturi ... din mii de laturi, Și corbii croncănesc și zboară-n fală În aer clar ca pete de cerneală. Atunci o frică inima-i pătrunde, Pe cal se pune și fugi din vale, Și-n loc s-urmeze drumu-acolo unde Voia să meargă, s-a întors din cale. Sosește ...
Petre Ispirescu - Ciobănașul cel isteț sau țurloaiele blendei
... Iar daca auzi și ciobănașul, își ceru simbria de la stăpânu-său, își mai vându și ce bruma de țoale mai avea, își cumpără un cal de atât pe cât îi ajunsese bani și haine de primeneală, își luă ceva merinde și plecă și el. Cum se văzu la câmp, descălecă ... păduri. Când, tocmai târziu, hei! ajunse și ciobănașul, ostenit ca vai de el; se puse și el la o parte, făcu un focșor, îngriji de cal, apoi cină și se culcă. Feciorii de boieri, neastâmpărați cum erau, voiră să-și râză de el. Așteptară până adormi ciobănașul, mai ațâțară focul, îi ...
Vasile Alecsandri - Dan, căpitan de plai
Vasile Alecsandri - Dan, căpitan de plai Dan, căpitan de plai (XV secul) de Vasile Alecsandri Frunză verde de mălai, Cine merge sus la rai? Merge Dan, șoiman de plai, C-a ucis el mulți dușmani, Un vizir și patru hani. Frunză verde lemn de brad, Cine merge jos în iad? Merg tătarii lui Murad, C-au ucis în zi de mai Pe Dan, căpitan de plai! (Fragm. de cântic poporal) Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 Note I Bătrânul Dan trăiește ca șoimul singuratic În peșteră de stâncă, pe-un munte păduratic, Privind cu veselie cum soarele răsare, Dând viață luminoasă cu-o caldă sărutare, Privind cu jale lungă cum soarele apune... Așa și el apus-a din zile mari și bune! Vechi pustnic, rămas singur din timpul său afară, Ca pe un gol de munte o stâncă solitară, Dincolo din morminte el trist acum privește O tainică fantasmă ce-n zare s-adâncește, Fantasma drăgălașă a verdei tinereți Ce fuge de răsuflul geroasei bătrâneți, Și zice: Timpul rece apasă-umărul meu Și cât m-afund în zile, tot simt că e mai ...
Vasile Alecsandri - Iordachi al Lupului
... Lesczynski, DĂ©metre Cantemir et Constantin Brancovan, par le Major M. Kogălnicean. ) ↑ Semne prevestitoare de moarte, după crederea poporului. ↑ Adică călare pe-un cal deștept. În povești se văd figurând cai năzdrăvani, păsări năzdrăvene și oameni năzdrăvani, care au minte pătrunzătoare și prevăd viitorul. ↑ Răspuns caracteristic care arată ...
Ion Luca Caragiale - În vreme de război
... beat - dușman vechi al popii, întâlnindu-l la un han pe drum, i-a zis: "Bun buiestraș ai, părinte! ăsta nu mai e cal de popă, e cal haiducesc, să lase toate poterile-n urmă!" și pe urmă: "Bine-ți mai merge, părințele! mai cumpărași o sfoară de moșie! Cum de nu ți ...
Ștefan Octavian Iosif - Fîntîna vrăjită
... Se apără cu suflet stîns, Și luptă, și se zbate, Dar vrăjitoare-l ține strîns Și-i călărește-n spate. Cu pintenii el bate-n cal, Stă zările să soarbă, Pădure, holde, vale, deal Se pierd în noapte oarbă. Și-n zori de zi au fost găsiți Acolo, la fîntînă, Și ...
Alexandru Macedonski - Stepa Stepa de Alexandru Macedonski Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII I În zadar, asupritoare, omenirea-naintează, Stepa largă e și astăzi un domen necucerit; N-o despintecă nici pluguri, nici orașe n-o brăzdează. Pe sub iarba mătăsoasă, cu talaz nețărmurit, Se revarsă, fără margini, printre locuri mlăștinoase, Și de ceruri se izbește alergând spre răsărit. În acea sălbăticie de pustiuri onduloase, În picioare calc trecutul, corp și suflet mă cufund, Uit o viață amărâtă de ultragii sângeroase, O renaștere întreagă într-un vis tot mai profund. II Și sub aripa ciudată ce mi-o simt trecând pe frunte, Mă revăd băiatul tânăr cu superbe-nsuflețiri, Blond copil, care cutează preursirile să-nfrunte. Liberat de-orășenismul subțiatelor simțiri, Diezată nu mai țipă nici o voce pătimașă, Stepa, stepa se îmbracă cu solare răzlățiri. Verdea papură vuiește pe câmpia uriașă Flori albastre și flori roșii, libelulă și țânțar, Scânteiază ca-ntr-un cântec de idilă drăgălașă, Și întinderea sclipește, și sunt singurul ei țar. III Părul meu aprins de soare este tot o scânteiere... Caldul sânge prin artere năvălește, întețit... Pentru calul strâns în pulpe sunt sălbatică durere. ...