Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA PARUL
Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 1010 pentru CA PARUL.
Paul Zarifopol - Flaubert și Anatole France
... armonie cu viața domestică. Și tocmai aici îl prețuiește France mai cu seamă. Flaubert nu înțelesese că poezia trebuie să se nască din viață, natural, ca arborele, ca floarea, ca fructul, ca nuvelele domnului Laujol, care nu exagera nimic, nu «muncea ca un bou» numai și numai la literatură, nu asuda căutând adjective potrivite, nu avea spirit «greoi și confuz» ca Flaubert, «qui sua lentement ses superbes livres»4. Echilibrul și bunul-simț sunt valori invulnerabile, desigur; ele garantează omului mulțumiri curate și potolite. Și ... fenomen istoric general. Burghezul era agresiv și apăsător și se amesteca în toate... Foarte distrat și pasionat de ură antiromantică trebuie să fi fost France, ca să uite cu totul că, mult după moartea lui Flaubert, l-a văzut pe burghez triumfând superb în gândirea și în arta lui ... își bate joc fără cruțare de Flaubert care, într-o conversație particulară, ar fi zis că viața, pe vremea lui Homer, era mai puțin banală ca astăzi, și-i amintește isteț că orice epocă e banală pentru cei care o trăiesc. Treizeci de ani mai târziu, France însuși cântă în zeci ... ...
Constantin Stamati - Lauda lui Dumnezeu
... stele și planete, Dar a ta măsură nu ajunge gândul; Omul cu-a sa minte, de-i și luminată, Ce chiar ca o rază de sus i-au fost dată, Să afle nu poate hotarele tale, Căci de îndrăznește ca să te-nțeleagă, În a ta mărire, părerile sale Se pierd ca un abur: nimic nu încheagă. Din haos lumină cu securitate, Și din noian secoli ai însemnat lumii, Căci mai înainte fu eternitate, Tot a ... pline, De-ar arde efirul cu înflăcărare, Or de-ar fi brilanturi pe cer presurate, Sau luni și cometuri de foc arzătoare, Toate către tine ca către zi noaptea! Dacă către tine îi toată tăria, Ca un strop în marea ce din nouri vine, Ce dar este lumea cunoscută mie? Mai ales eu, omul, Doamne, către tine? Deci în oceanul cerurilor ... toată ființa (precum mi se pare) În a mea planetă sunt: mijloc Ceimii, Între trupurile pământului toate, Și-ntre spiriturile cerurilor nalte, Sunt ca o verigă în lanțul totimei... Sunt încheietură luminelor cu raze, Și sunt plăsmuirea cea mai definită, Și sunt singur centru a tot ce ...
Gavril Romanovici Derjavin - Lauda lui Dumnezeu
... stele și planete, Dar a ta măsură nu ajunge gândul; Omul cu-a sa minte, de-i și luminată, Ce chiar ca o rază de sus i-au fost dată, Să afle nu poate hotarele tale, Căci de îndrăznește ca să te-nțeleagă, În a ta mărire, părerile sale Se pierd ca un abur: nimic nu încheagă. Din haos lumină cu securitate, Și din noian secoli ai însemnat lumii, Căci mai înainte fu eternitate, Tot a ... pline, De-ar arde efirul cu înflăcărare, Or de-ar fi brilanturi pe cer presurate, Sau luni și cometuri de foc arzătoare, Toate către tine ca către zi noaptea! Dacă către tine îi toată tăria, Ca un strop în marea ce din nouri vine, Ce dar este lumea cunoscută mie? Mai ales eu, omul, Doamne, către tine? Deci în oceanul cerurilor ... toată ființa (precum mi se pare) În a mea planetă sunt: mijloc Ceimii, Între trupurile pământului toate, Și-ntre spiriturile cerurilor nalte, Sunt ca o verigă în lanțul totimei... Sunt încheietură luminelor cu raze, Și sunt plăsmuirea cea mai definită, Și sunt singur centru a tot ce ...
Alexandru Vlahuță - România pitorească
... Fier" s-au deschis în fața puterii eterne a valurilor ei. Acum vuietul contenește — biruitoare, apa s-așază între maluri, potolită, netedă ca o oglindă. Carpații își împing spre miazănoapte înălțimile învălite în codru. Câteva stânci curioase își mai ridică, din desișul verde, capetele pleșuve, ca și cum ar vrea să mai privească o dată la potopul acesta călător, căruia nimic nu i-a putut sta împotrivă. TURNU-SEVERIN ... ogoare de porumb înverzesc zariștea. Linia ferată tivește drept, ca un chenar regulat, marginea apei până la Turnu-Severin, care s-arată-n asfințitul soarelui ca-ntr-un decor de teatru. Dunărea, lărgită, taie o curbă-n țărmul românesc și-mpinge orașul pe-o înălțime acoperită de arbori, din desișul cărora ... la vreme de primejdie, îl umplea într-o clipală Dunărea, puind-o astfel subt o pavăză de apă din toate părțile, strângând-o la sân, ca pe-un copil iubit, sub brațul ei ocrotitor. Și ca și cum ar fi fost scris, ca orașul acesta, de care se leagă atâtea mari întâmplări, să-și mai însemne o dată numele în istoria neamului nostru, iată că tot aici, unde ...
... să dea a înțelege că poezia nu se poate defini. Tocmai acest lucru pare să fi supărat mai mult pe Paul Souday. Probabil, ca frances de veche observanță și ca ziarist, el nu rabdă obscuritatea, oricât ar fi de prestigioasă, și s-a necăjit rău când Bremond a spus că poezia ... să căutăm a ne înțelege cât mai bine când vorbim, măcar dacă nu e în discuție decât un subiect așa de puțin vital ca teoria poeziei. Poezia este un cuvânt foarte vechi, și lesne se întâmplă ca înțelesul cuvintelor care durează prea mult, care trec adică peste marginile în timp ale societății în care s-au născut, să se încurce astfel, încât ... a unui cuvânt, cu atât mai îndărătnic și mai neinteligent, firește, rezistă publicul la critica acelei stări de confuzie, pe care el n-o simte ca atare. Când Bremond vorbește de poezie pură, el vrea mai întâi să definească nu un gen ori stil literar, ci o stare interioară specifică. El ... continua nemărginit ceea ce i se oferă în forme inevitabil mărginite. Psihologii au atras de mult atenția asupra acelor momente stranii în care sufletul simte ...
... graiul său poetic viața lui de copil al munților, vânătorile sale la urși și chiar îndrăgirile inimii lui, spunându-ne totodată numele piscurilor și admirând ca noi mărețele așezături stâncoase, care ne înconjurau ca un amfiteatru uriaș. Strâmtoarea în care curge pârâul Bicazului este una din cele mai frumoase din Carpați; natura pare că a voit a ... îi daseră numele de Corbița, întru aducerea-aminte a dealului unde ea se născuse. ...Ce fată! ce bujor de copilă!... Cică era sprintenă ca o căprioară! cică gurița ei era un fagur de miere; cică ochii ei străluceau ca focurile, ce le aprind ciobanii noaptea în întunericul codrilor. Mulți flăcăi umblau să-i vâneze dragostea; mulți cântau doine în childa ei, dar din toți ... voiau să o apere, căci tătarii auziseră de frumusețea ei și aveau de gând să o ducă poclon hanului de la Bugeac. Corbița însă scăpă ca apa printre degetele lor și o apucă la fugă spre munte, urmărită de tătari, ca o ciută hăituită de lupi. Biata fată alerga pe după copaci, pe după stânci și din când în când se oprea puțin, ca ...
... vă-n urechi. Veșmântul firii noastre din pânză strămoșească Cu tivituri de aur, de vechi argint și flori, Războaie-mpodobite de-o mână meșterească Vă par sărăcăcioase mantale de păstori. Noi nu ne înțelegem: acolo unde bate Izvorul veșniciei, frumoasei nemuriri, -- Vă pare că-i pustie, bordeie lepădate -- Și căutați s ... acei cu limba bolnavă, chinuită Cu drag și cu mirare ne-ascultă când vorbim; Iar cântăreți și meșteri cu pana iscusită Fug de latina nouă, ca de un țintirim... Noi nu ne înțelegem: dar de-ați simți ca mine Ce patimi limba trage dintr-un străin puhoi, Atuncea n-ați urni-o din temelii bătrâne, Atuncea, mi se pare, ne-am înțelege noi ...
Dimitrie Anghel - Ceasornicul bunicii
... că prin grădini nu văd aceiași pomi, la geamuri aceleași figuri cunoscute. Aci își apleca ramurile un cais, și dincolo, noaptea, nălucea un arțar alb ca o fantomă. Oprit lîngă un grilaj de fier, îmi reazim capul ca să privesc înlăuntrul unei curți, și nu mai recunosc vechile case în care am stat. Străinul care s-a mutat și-a ... încet și a dispărut din nou cu ultima notă cristalină, sub umbra altei porți ce i s-a închis pe urmă ca trasă de o mînă nevăzută. Un zîmbet duios ca o geană de zi a trecut pe fața bătrînei. Un clinchet sec de mătănii de chihlimbar a sunat, și trupul și ... vers înduioșat a încremenit negrele mărgele, cine știe !... Și brusc, o tobă a sunat rupînd canavaua visului meu, și toată ograda, ca prin farmec, s-a umplut de figuri răpitoare. Canaturile ușilor s-au deschis brutal într-o parte, și pe scările vechi au dat ... zile, deschideau dulapuri, cotrobăiau prin saltare... Mirosuri vechi se ridicară, și deodată, în larma aceea un sunet cristalin căzu și zgomotul se potoli o clipă ...
Mateiu Caragiale - Curțile vechi
... ceardacul cu grelele-i ciorchine, Sălbătăcita viță pe stâlpi se-ncolăcește, Cu iedera cea neagră ce-n streașini împletește O lucie cunună uitatelor ruine. Adânc ca de o vrajă par ele adormite, Pe iaz visează-ostrovul de sălcii despletite; Nu tremură o frunză, nu mișcă fir de iarbă, Și-n tăinuita culă, țintind priviri viclene ...
Titu Maiorescu - Asupra poeziei noastre populare
... aflăm multe în cântecele din Basarabia și în doinele din Transilvania. Frunză verde de măslină, Trecui Nistrul, apă lină, Să vedem pânea de-i bună Ca și-n țara mea străbună. Fie dulce ca și mierea. Mie-mi pare că-i ca fierea. (pag. 405) Când eram la mama fată Purtam rochii de bucată, Dar de când m-am măritat C-un moscal din cela sat, Nici ... dat buzele mele; Cerut-ai o viorea, Ți-am adus inima mea. — Dacă vrei dragoste-aprinsă, Adă-mi gură neatinsă, Și o inimă fecioară Ca apa de la izvoară. (pag. 309) Sus în vârf de brăduleț S-a oprit un șoimuleț, El se uită drept în soare Ea ... Tot mișcând din aripioare. Jos, la trunchiul bradului, Crește floarea fragului, — Șoimuleț duios la grai, Fiecare cu-al său trai. Tu ai aripi zburătoare Ca să te înalți la soare, Eu la umbră, la răcoare, Am menire-nfloritoare. Tu te leagăni sus pe vânt, Eu mă leagăn pe pământ. Du ... am jurat Să n-o las de lângă mine Și s-o apăr de oricine. Sau când spune în Doncilă (pag. 113): Rămâi, soro, sănătoasă, Ca o viorea frumoasă Într-un păhărel pe masă. Sau când compară cu vioiciune plastică (p. 290): Voinicelul nearmat E ...
Dimitrie Bolintineanu - Sora Ana
... a ta suflare; Gându-ți de la duhul sfânt!" Sora nu dă ascultare Vorbelor ce i s-a zis, Înaintea doamnei pare Ca un fraged, dulce vis. — ,,Spuneți, maici fermecătoare, Fără frică de păcat, Pruncul meu cu cosicioare, Cine mi l-a deocheat? Sora Ana ... chilie!..." Și chilia s-a zidit. Sora Ana, Anioară, Asfel roagă pe zidari — ,,Să-mi lăsați o ferestioară, În ferestrele mai mari, Ca să nu se veștejească Fața mea ca-ntr-un mormânt; Până să se dovedească Că nevinovată sânt! Eu sunt tânără, le spune, Traiul mi-e atât de drag! Loc puțin eu țiu ... astfel a voit. Tacă-ți draga ta guriță! N-ai nimic de dobândit!" — ,,Spuneți, dară, maicei mele Că în lume nu mai sânt, Ca