Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA DE CEARĂ
Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 644 pentru CA DE CEARĂ.
Alexei Mateevici - Noaptea nașterii
... veacuri de vreme strălucind au trecut Într-a Lui luminoasă mărie. S-au născut El din focul cerescului dar, Din smerirea Curatei Fecioare, Ca, Puternic, să-i puie robiei hotar, Să sfârșească amara plânsoare... Rătăcind pe-al păcatului drum lunecos, Nu i-au prins omenirea de veste, Numai cei de la turme-au venit la Hristos, Văzând rostul minunii aceste. Și venind, pe Hristos Cel născut L-au găsit Nu în casă de neam, boierească, Dar în iesle, pe scânduri, cu paie-nvelit, În colibă culcat — păstorească. Și o stea-n răsărit s-a aprins ... pornind, a lucit ca un ochi înfocat Drumul drept spre Hristos arătându-l. În adâncă uitare au trăit Pruncul sfânt Pân' la vârsta de cer hotărâtă, Dar iubirea de oameni în sufletul blând Au crescut-o frumos înflorită. Cu această iubire, - acest vecinic odor, Au purces El atuncea prin lume; Al iertării și păcii ... va. Răsărind cu Hristos din mormântul adânc, Luminând întunericul gropii, Sfânta dragoste-acum pe aceia ce plâng Liniștește și mângâie robii. Și să știi că de-atunci a-nvrăjbirii venin Nu mai are aceea putere: Cât de-adânc fie-amarul
Alexandru Vlahuță - Liniște (Vlahuță)
... Nu uita c-aci se cere să roșești de modestie. Datoria ta făcută poți să te retragi cuminte. Doamnele-și reiau în pace vorba lor de mai nainte. Spune-acum dacă-ți surâde o asemenea viață, Și de crezi că e o soartă fericită și măreață De-a lăsa acestor oameni dreptul să te umilească! Căci, pentr-un sărac ce simte, nu e rană sufletească Mai grozavă decât mila rea ... lor splendoare! Ce? Atâta timp să cauți dureroasa întrupare A unei lumini de-o clipă ce-n viața ta răsare, Și din haosul de gânduri s-alegi sfintele icoane, Ca să faci frumos cu ele la boieri și la cocoane? Dar ar fi să te cutremuri de dezgust și de rușine Când ai ști cu ce-ngâmfare, ce de sus privesc la tine Toți neghiobii ce-ți dau mâna socotind că-ți fac onoare! Și mai vii să-nfrângi disprețul nesimțirii zâmbitoare Ș-al ... Suflet înecat de gânduri sfinte și nepieritoare, Lasă-ți clipele vieții înțelept să se strecoare, Răsărind de pe-a lor urme dungi neșterse de lumină; Și ...
... păstrat-ai celor răi? Omoară fericirea unui popor,... alungă A veacurilor pace pe vreme îndelungă Și ești erou... Fii mândru, închipuit, dar cată Ca nimeni să atingă ființa îngâmfată, Atunci ai simț de-onoare. Disprețuiește viața, Înclină-te de sara și până dimineața, Trufașule obscure  te crede sfânt ș-ales, Un om din altă carne făcut  și cu eres, Poporul se-nchina ... sigur, la rele el urma-va, Cu sânge și cenușă pământul presăra-va. Ferește-te de una... Să te ferească ceriul Ca-ntr-un moment de-uitare să li spui adevărul... Te-or răstigni pe cruce, te-or huidui cu pietre, Vor risipi cenușa iubitei tale vetre, Și te vei stinge ... răutatea eternă-n ceruri tronă, Că secole nătânge cu spaimă o-ncoronă! O, de-aș vedea furtuna că stelele desprinde, Că-n cer talazuri nalte de negură întinde, Că prin acele neguri demonii-n stoluri zboară Și lumea din adâncuri o scutură ușoară Ca pleava... Cerul cu sorii lui decade, Târând cu sine timpul cu miile-i decade, Se-nmormântează-n haos întins fără de fine, Căzând negre și stinse surpatele lumine. Neantul se întinde Pe spațiuri deșerte, pe lumile murinde. Văzându-te strigarea-aș
George Coșbuc - Izvor de apă vie
... o fată, pe Lina, și-o iubea Cu patimă. Dar Lina de fel n-a fost ca Sânger: Frumoasă era, blândă, cu sufletul de înger. Și n-a fost decât roabă! Căci Sânger a zidit Un turn cu temelia din piatră de granit, Cu porți de aur gemeni, și-n turn a pus pe Lina: Ea n-avea nici un umblet afară din grădina Tătâne-său, nici oameni la ... de crime-aveau oglindă, Acesta le-a fost numai tot dreptul, ca să-i prindă. Apoi a dat Crai-Sânger porunci, de-au năruit Întregul turn, cu zidul din piatră de grănit, A spart chilii frumoase și-a rupt porțile gemeni, Făcând zidirea toată pământului asemeni. Și-n loc de turn, acolo el a durat prinsori; A pus la lucruri grele pe fete și feciori, Siliți au fost să lucre, muncind ... plămânii și buzele-mi albastre! Să fiu de-acuma hrană pădurilor sihastre Și vremurilor grele! Să n-am eu nici sălaș, Nici preoți; numai lupii, de ...
... decât viață îndelungată. De multe ori am visat chipul ciumei și pe țiganca cea naltă-naltă ca copacii, care se primblă prin poiene cu desaga de-a umere de-amiază și se uită în țarină peste garduri... Holera sosi... Aicea începe duelul între epidemie și puterea sufletească. Aici obrazul cel de bronz al românului se topește și rămâne omul cu simțirile lui... Orbul sau cerșetorul care a cântat întâi cântecul Holerei, prin o tranziție ... era podit Iașul, se părea o stahie... Capul era dezbrăcat de păr și numai în vârf vițe surii și strălucitoare se clătinau, fruntea înaintită, galbenă ca ceara, sfârșită cu o perechede sprâncene tufoase ca secara de la Sfînta Elena, se lega cu un nascoroietic. Ochii mititei și scânteietori și mustața sa neagră ca pana corbului și dreaptă ca părul ariciului zburlit, doi favoriți puternici cuprinzând ovalul obrazului, arat de vine albastre, făceau din dl B. o fizionomie neuitată. Pe lângă acestea era plin de distracții, moale în mișcări, glasul întunecat și slab, și își mânca nesfârșit mustățile. Sufletește dl B. era bun, de treabă, harnic și cinstit, de plesneai
George Topîrceanu - Păcatul (Topîrceanu)
... Să-i supuie mersul tainic; ea ni-e mamă și stăpână... — Maică, cine bate-n geam? ...................... IV Prin trupul ei străbate un lung fior de gheață: E el — și-ar vrea să creadă, ca alte dăți, că nu e... Un val aprins de sânge îi năvălește-n față Întunecându-i mintea. Ea sare și-i descuie. Iar el s-arată-n ușă ca-ntr-un pervaz de scânduri, Și-un clește de foc parcă i-a strâns inima ei. Din noaptea minții sale, din vălmășag de gânduri, Un glas adânc îi strigă: ,,E încă timp de vrei!â€� Dar buzele lor arse de flacăra dorinții S-apropie în tremur și lung se împreună. Uitându-și mănăstirea, și cerul, și toți sfinții, Ea l-a cuprins în ... Tunetul deasupra tună Tot mai tare: o ghiulea Care zguduie natura, Aruncată-n cer de-a dura Peste-a norilor podea. Ca sclipirile de spadă Fulgerele-ncep să cadă Luminând de zeci de ori, Jos: puternica armată De
... a dracului care o mai... De prisos să ne mai lungim la povestit cu de-amănuntul toate... Destul să spunem că, peste un an de la plecare, întorcându-se împăratul biruitor de la război, a găsit acasă mare mulțumire: cocon împărătesc de trei luni în vârstă, dar crescut cât unul de un an... și doica» o mândrețe de fată oacheșe, îmbrăcată numa-n mătăsării, ca orce doică de cocon împărătesc... și sânul!... și s-a bucurat foarte mult împăratul despre toate. S-a făcut botez cu paradă mare și ... oricine de această căsătorie a fost tânărul Florea-voievod; el îi iubea mult, și pe mama-doica și pe învățătorul lui; avea și de ce: și ei îl iubeau pe el destul. Când îl vedeau aruncându-se pe cal sălbatec prins de coamă-n fuga mare, și când se-ntorcea cu calul, adineaori nebun, acu domolit și plin de spumă; când îl vedeau săgetând rândunica din zbor; când îl auzeau, pe urmă, cântând din gură și cu harfa, de te sfințea — amândoi soții nu mai puteau de mândrie, îl luau în brațe și-l sărutau, și femeia zicea: — Mulți feciori
... țipe: Se ducea, văzând cu ochii, viața-i fărâmită-n clipe. Peste ochii mari și tulburi cad pleoapele-obosite, Somnu-l biruie adoarme. Suflări repezi, ca gonite De al morții frig, din urmă, trec mai slabe, mai curmate... Ea tresare; cum le-ascultă, șir de fulgeri îi străbate Întunericul din suflet. Pe păreți, în bezna rece, Fâlfâind ca o aripă, para focului se trece. Iat-o scoborând la vale, galbenă și istovită, Cu odorul strâns la sânu-i; cu privirea ațintită Spre biserica ... a se simți trudită: Ea credea profund, orbește... Mare și nenchipuită E credința ce-ntr-un suflet înnoptat și trist încape! Nu se poate făcătoarea de minuni să nu mi-l scape, Își zicea mereu în gându-i, inimă de piatră fie, Și-ncă s-ar zdrobi de milă. Toată jalea mea pustie Mi-oi preface-o-n rugăciune la picioarele preasfintei; Ș-în cucernică-nchinare, și plângând sta-voi nainte-i, Pân ... dă-i viață, Să-mi cuprindă iar grumazul cu micuțele lui brațe. Ca și mine strângi la pieptu-ți lumea-ntreagă-n fiul tău... O, de ...
... zac. Fără să știu vreodată pofta mea a-mi sătura Fără să pociu în viață un ceas a mă bucura. Înfășurat de durere de ostenele dărmat, De grija a face răul ca de un vierme săpat, Pîngărit în fapte rele de cugetul mieu muncit Văd minutul acel groaznic al morții că au sosit. Cu cît puterea trupească s-apropie spre sfîrșit, Cu atîta să întartă cugetul ... căzut Nu mai era în ființă nici locul nu i-am aflat ; Cînd pe a dreptului rudă nicăiuri n-am tîmpinat, Nici cerșitoare de pîine și nici lipsită de dar, Ca roa din cer pe dînsa să varsă milă și har.â€� Într-a lucrurilor fire dreptul are scutitoriu Și așăzămîntul vecinic îi iaste ... cucuvearcii ce plînge grozavele răsipiri Galeriile surpate, stîlpii sfărîmați și căzuți, Piste aur, piste lustru îi văd cu mușchi învăscuți. Scările ce să văd roasă, de ominescul picior, Agiung să fie străpusă de troscot și urzîșor. Și fereastra întru care ceranile înflorea, Sfredelită de un șarpe ce să sorește pe ea. Răpitoriul ca
George Coșbuc - Fata craiului din cetini
... a strecurat, Că-n Meștera-Cetate, la Craiu-încetinat, Vorbesc stelele noaptea cu florile-n grădină Și forul și-l dezmiardă pe-un fir de rocoină Pe-un snop de vâzdogele, pe-o creangă de bujor: Căci are craiul fată frumoasă ca un dor Din zile cu speranță, cu-obraji ca trandafirii Și-așa de drăgălașă ca patima iubirii! Ea poartă haină-albastră și poartă păr de aur Și-i albă ca zăpada din zilele lui faur, Și-o fată mai plăcută, prin șepte țări crăiești, Ca dalba Viorică nu-i modru să-ntâlnești! Ea șede-ntr-o fereastră-n a turnului zăbrele, Purtând pe cap cunună de-albastre viorele Și-așa mi s-a prins fata, și-așa mi s-a jurat, Că dintre toți voinicii primi-va ... Și sforăie și bate în țărnă cu piciorul Și nu mai vrea să plece. Descalecă feciorul Și-n jur privește: vede o babă, care sta De cârje răzimată și care-apoi era Mai slabă decât moartea cu fața schimosâtă, Cu mâini ca reschitoarea și-așa de mult urâtă, Încât de ...
Ion Luca Caragiale - Dascăl prost
... — Măi! adaugă el... mai am doi ani până să ies la pensie... douăzeci o să mi se pară... Uf! să mă văz odată scăpat de canonul ăsta, care a ajuns de la o vreme nesuferit... Uite! până viu eu, citește! Și zicând acestea, scoate din buzunar un vraf de scrisori, mi le trântește dinainte pe masă și iese. Pricupescu este indiscret. De vreme ce mi-a dat voie, m-apuc să-i citesc scrisorile. „Iubite domnule Pricupescu, Știți că de când am fericirea a vă cunoaște, și e cam mult de atunci, nu v-am supărat cu vreo rugăciune de favoare, fiindcă nu-mi place să importunez pe cineva în îndeplinirea datoriilor sale, mai ales când îl știu de o corectitudine exemplară ca dv. Crez că a venit momentul ca, mai ales în școală, de la care depinde viitorul națiunii noastre, noi românii să încetăm odată cu nenorocita sistemă a favoritismului, a îngăduielii, a hatârului ... aceasta nu v-o putem cere, dar nici prea sever cu el, care nu știți câtă iubire vă poartă și cu cât respect pomenește totdeuna ...