Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CĂSCA
Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 161 pentru CĂSCA.
Constantin Stamati-Ciurea - Omul enigmatic
Constantin Stamati-Ciurea - Omul enigmatic Omul enigmatic de Constantin Stamati-Ciurea Baladă în proză Trecuse ora a opta de seară sau, mai bine zis, de noapte, căci, fiind iarna, înserase de mult. Pe străzile orașului spulbera viscoÂlul o ceață compactă de omăt, prin care când și când sclipeau luminile fanarelor înșirate pe marginea trotuarelor. Crivățul suÂfla urlând cu turbare pe străzile pustii, iară în odaia unde mă aflam se zbuciumau cu un vaiet jalnic obloanele ferestrelor din afară. Totul era cufundat în tăcere, căci unde predomină vocea de urgie a elementelor tulburate, vocea creațiunii tace cu supunere, cunoscând în ele puterea supremă neîndurată! Ce chin, ce supliciu, ce apăsare dureroasă produce un astfel de timp asupra organismului unui biet om, dacă tot aceeași tulÂburare se săvârșește în sufletul său. Au nu este dar omul un cosÂmos mic cu zilele sale senine de primăvară, cu razele luminoase ale speranțelor juneții, cu al lui cântec de privighetoare ce este vocea inimii, spunându-și iluziile fericirii. Cu sufletul său zboară atuncea în eternul nemărginit, legănându-se în aer ca ciocârlia deasupra cuibușorului, pe care amorul i l-a pregătit din florile vieții ...
Emil Gârleanu - Boierul Iorgu Buhtea
Emil Gârleanu - Boierul Iorgu Buhtea Boierul Iorgu Buhtea de Emil Gârleanu Boierul Iorgu Buhtea și Toader Buhtea, nepotul lui, înfățișau cea mai aleasă spiță a boierimii moldovenești. Neamul Buhteștilor, nu prea numeros, coborâtor mai mult în partea bărbătească, fusese alcătuit din oameni isteți la minte și tari la trup; unii dintre dânșii încheiaseră cu bine suta de ani. Mihai Buhtea, tatăl boierului Iorgu, murise în vârstă de o sută cinci ani. Pe un molitvenic, rămas din moși strămoși în neamul Buhteștilor, boierul Iorgu găsi însemnat, de mâna părintelui său, postelnicul Mihai, următoarele: Azi în 23 dechemvrie, în anul de la Hristos 1821, am trecut patru ani peste sută. În decembrie 1822 postelnicul muri. Boierul Iorgu își amintea bine chipul măreț, încununat de părul alb ca omătul, al părintelui său. Tot pe molitvenicul acesta, postelnicul se încercase să-și facă spița neamului. Cel mai vechi, un Gheorghe Buhtea, căzuse bănuia postelnicul în lupta de la Valea Albă, purtată de Ștefan-Vodă împotriva turcilor: cam de la acea luptă, spunea însemnarea, numele lui Gheorghe Buhtea nu se mai pominește, numai doar al frățâne-său Radul. Acesta, Radul, avu și dânsul un băiat și o fată, Ruxanda, cel mai vechi ...
Emil Gârleanu - Nucul lui Odobac
Emil Gârleanu - Nucul lui Odobac Nucul lui Odobac de Emil Gârleanu Satul Arșițeni e așezat într-o văgăună; casele lui mărunțele și albe, ghemuite una-ntr-alta, se văd, de pe muchile dealurilor dimprejur, ca niște ouă într-un cuibar. Pământul Arșițenilor e nisipos și sterp; iarba crește atât de rară, încât, în loc să îndulcească vederea, pătează, ca o pecingine, fața galbenă a locului. Doi-trei copaci se înalță, istoviți, cu crengile rare, cu frunzele străvezii, care aștern pe jos, vara în amiază, o umbră destrămată, ce mărește și mai mult setea de răcoare. Dar, ca lucru de neînțeles, ca o minune, se ridică pe dealul lutos și sterp dinspre răsărit un nuc strașnic, bătrân, de câteva sute de ani, copac lacom, care suge parcă tot sucul locului dimprejur prin miile de rădăcini ale căror vițe nu mai încap sub pământ și ies, să atârne despletite, ca niște cozi, afară. Din trunchiul gros să nu-l cuprindă trei oameni, muncit, întors și încremenit ca într-un spasm, se desfac două ramuri vânjoase, ce merg, încleștate ca niște brațe, până sus, apoi deodată se izbesc una pe alta în lături, împroșcând fiecare sute și mii de crengi ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecu I
Ion Budai-Deleanu - Ţiganiada:Cântecu I Păn Vlad Vodă pe țigani armează, Asupra lor Urgia-întărâtă Pe Sătana, ce rău le urează, Întracea luându-ș' de drum pită, De la Flămânda pleacă voioasa Țigănimea drept cătră-Inimoasa. Musă ce lui Omir odinioară Cântași Vatrahomiomahia , [1] Cântă și mie, fii bunișoară, Toate câte făcu țigănia, Când Vlad Vodă-îi dede slobozie, Arme ș-olaturi de moșie, Cum țiganii vrură să-și aleagă, Un vodă-în țară ș-o stăpânie, Cum, uitându-și de viața dragă, Arme prinsără cu vitejie, Ba-în urmă-îndrăzniră ș-a să bate Cu murgeștile păgâne gloate, Cum apoi, prin o gâlceavă-amară (Căci nu să nărăvea depreună), Toți cari-încătrĂ² fuga luară Lăsându-și țară vodă și corună. Însă toate-aceste se făcură Prin dimoneasca amegitură, Că, măcar cel fără-asămănare Mai rău duh dintru toate, Sătana, Purure-în iad lăcașul său are, Focului nestins fiind el hrana, Dar' totuș', pe furiș', câteodată, Răzvrătind lumea, el se desfată. Iar' de-astă dată-l întărâtase Urgia (precum spun) blăstămată Ce văzând cu săcuri și baroase Pe țigănimea noastră-înarmată, În tot chipul hotărî s-o strice, Vrajbă-întru dânsa-aducând și price. O! tu, ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a II
Ion Budai-Deleanu - Ţiganiada:Cântecul a II Țiganii trimit la Vlad solie, Să le scurte cale delungată. Dar', întracea, cum pe dăscălie Trebuiește-a să-arma ș-a să bate Sfătuiesc. Pe Romica răpește Cel rău, iar Parpangel pribegește. Grija țiganilor cea mai mare Acum răzăma toată-în bucate, A rămânea-înapoi fieșcare Să sâlea, lângă cele-încărcate Carră cu mâncări, iar la-împărțală Era multă sfadă și cârteală. Dar' ș-altă nevoie le sta-în cale, Căci pe nemâncat nu putea merge, Zâcând că l-e greață cu rânze goale Să trapede-atâta și s-alerge!... Când era sătui, punea pricină Că le-ar fi rău și făcea hodină. [1] Așa făcând, abea câte-o millă Călătorea pe zi, păn' ce-odată Bunul Drăghici chemă pe Ciurilă (Era-într-o zi pe-hodină-așezată): ,,Pasă! (grăi) strigă să să-adune VĂ³ievozii și fețele bătrâne, Că bune lucruri eu am și multe De-a le zice-în puține cuvinte, Dacă-or voi doară să mă-asculte; Și m-or asculta, de au minte!..." Ciurilă-îndată mearsă de-acia Și strigă-întru toată țigănia: ,,Tot omul s-audă și ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a IX
Ion Budai-Deleanu - Ţiganiada:Cântecul a IX Boierii necredința-și arată; Sultanul pe-un alt vodĂ£ numește; Țiganii la nuntă sĂ£ desfată, Unde Parpangel le povestește Cum el prin o tâmplare nespusĂ£, Trecând prin iad, păn la raiu să dusă. Deacă Vestea-în Târgovești ajunsă De-a lui Vlad înaltă biruință, Cum el oastea păgânească frânsă, Boierii cei fără de credință Ce cu turci avusă mestecare, Făcură-între sine divan mare, Sfătuindu-să pentru domnie Și cum ș-ar drege treburile bine, Ca de-a lui Vlad să scape mănie, Nice să-încapă la mâni străine, Mulți în multe chipuri, socotele Arătându-și și bune și rele. [1] Atunci Dănescul rostu-și ațâță, [2] Râvna dându-i vorbă și priință: Și fiind bogat, de naltă viță, Auz la toți află și credință. Iar' după ce la divan să-așază, În chipul următoriu cuvântează: ,,Măcar cum cinstiți boieri! vă pare De-această biruință frumoasă, Dar' eu socotesc făr' apărare Cum că ne-așteaptă soarte jeloasă Ș-amar în urmă!... Mila cerească Deie, ce zic să nu să plinească!... Am învins adecă!... Turcul fuge, Vodă triumfă, muntenii saltă Și gătesc păgânilor lănțuge, Adevărat! biruința-e ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a XI
Ion Budai-Deleanu - Ţiganiada:Cântecul a XI Janalău pe toți cu mintea-împacă Ș-în urmă după-a lui socoteală Cinstitul sobor cu tot să pleacă, Când Cucavel cu gloata să scoală Și năvălind pe sobor în pripă, Mână pe delegați în răsipă. Doamne la ce-mi dăduși minte bună Ș-inimă de milă sâmțitoare, Deacă nu mi-ai dat cu ceste-împreună Și putere-în mâni izbânditoare, Să pedepsesc pe toți cei ce-înșală Ș-asupresc oamenii fără sfială!... Când văd omenirea ticăloasă, Cu totul oarbă și-întunecată, După mii și mii de-ani abia scoasă Din pruncie, în vrăji afundată, Plâng cu lacreme necontenite, Cum plângeai oarecând, Eraclite! [1] Când omul pe om strică ș-ucide Făr' nice-un folos sau trebuință, Ba muncindu-l încă-în față-i râde, Când însuș' hulește-a sa ființă, Ce nu fac celelalte jivine, A fire-om atuncea mi-e rușine! Săracă omenire-obidată! Nu-ți ajunge că vreme puțină De-a viețui în lume ț-e dată, Ș-acuș' iară te-întorci în țărână, Nu-ți ajung destul să pătimești Slăbiciunile tale firești? Dar' tu ți-otrăvești încă ș- ...
Ion Luca Caragiale - Notițe risipite
Ion Luca Caragiale - Notiţe risipite Notițe risipite de Ion Luca Caragiale Cuprins 1 Exigențe grele 2 Amatorul și artistul 3 Saloanele noastre 4 Solicitudine de stat 5 Ofensă gravă 6 Obligativitatea opiniilor Exigențe grele Sunt trei feluri de produceri intelectuale: unele mai presus, altele mai prejos de orice critică, iar altele la nivelul criticei. Se-nțelege că vorbim nu despre părerile pe cari un autor le emite. Acestea pot fi admisibile sau nu, onorabile sau detestabile, generoase sau infame, puțin importă; e vorba de felul cum ele sunt așternute, de puterea concepției și de înălțarea de spirit a autorului. Vecinic ideile și principiile lui Machiavelli vor fi denunțate de unii ca infame; cât lumea, însă, nu va-ndrăzni cineva să critice opera marelui om ca putere de concepție, ca operă de spirit. În felurite opuscule, în nenumărate cuvântări, mulți mărunței, curtizani ai naivității mulțimii, vor detesta principiile și părerile lui; nici prin gând, însă, nu va cuteza vreunul să-i aprețuiască sau să-i desprețuiască opera ca atare; iar acești curtizani, marii și mărunțeii doritori de a stăpâni, începând cu Frederic cel Mare și isprăvind cu cel din urmă agent electoral de mahala, nu vor ...
Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă
Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă Făt-Frumos din lacrimă de Mihai Eminescu 1870 În vremea veche, pe când oamenii, cum sunt ei azi, nu erau decât în germenii viitorului, pe când Dumnezeu călca încă cu picioarele sale sfinte pietroasele pustii ale pământului, — în vremea veche trăia un împărat întunecat și gânditor ca miază-noaptea și avea o împărăteasă tânără și zâmbitoare ca miezul luminos al zilei. Cincizeci de ani de când împăratul purta război c-un vecin al lui. Murise vecinul și lăsase de moștenire fiilor și nepoților ura și vrajba de sânge. Cincizeci de ani, și numai împăratul trăia singur, ca un leu îmbătrânit, slăbit de lupte și suferințe — împărat, ce-n viața lui nu râsese niciodată, care nu zâmbea nici la cântecul nevinovat al copilului, nici la surâsul plin de amor al soției lui tinere, nici la poveștile bătrâne și glumețe a ostașilor înălbiți în bătălie și nevoi. Se simțea slab, se simțea murind și n-avea cui să lese moștenirea urii lui. Trist se scula din patul împărătesc, de lângă împărăteasa tânără — pat aurit, însă pustiu și nebinecuvântat, — trist mergea la război cu inima neîmblânzită, — și împărăteasa sa, ...
Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului
Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului Ciulinii Bărăganului de Panait Istrati Dedic această carte: Poporului României, Celor unsprezece mii ai săi de asasinați de către guvernul român, Celor trei sate: Stănilești, Băilești, Hodivoaia, rase cu lovituri de tun. Crime savârșite în martie 1907 și rămase nepedepsite. PANAIT ISTRATI martie 1928 Când sosește toamna, întinsele câmpii de țelină ale Munteniei dunărene încep să trăiască, timp de o lună, existența lor milenară. Aceasta începe chiar în ziua de Sfântul Pantelimon. În ziua aceea, vântul dinspre Rusia, pe care noi îl numim muscalul sau crivățul, mătură cu suflarea lui de gheață nesfârșitele întinderi; dar cum pamântul arde încă, infierbântat ca un cuptor, muscalul își cam rupe dinții în el. N-are a face! Barza, care stă pe gânduri de mai multe zile, își țintește ochiu-i roșu asupra aceluia ce-o dezmiardă în răspăr, și iat-o plecată în ținuturile calde, căci ei nu-i place muscalul. Plecarea acestei păsări respectate, puțin cam temută la țară — ea aduce foc în plisc dacă-i strici cuibul — plecare așteptată de ialomițean sau de brăilean, pune capăt stăpânirii omului asupra gliei Domnului. După ce a urmărit barza în zborul ei ...
Vasile Alecsandri - Constantin Negruzzi (Alecsandri)
Vasile Alecsandri - Constantin Negruzzi (Alecsandri) Constantin Negruzzi. Introducere la scrierile lui de Vasile Alecsandri Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 Note I Pentru a judeca și a prețui meritul unui autor, trebuie a cunoaște bine timpul în care el a scris, gradul de cultură a limbii în care el a fost îndemnat a scrie și dificultățile de tot soiul, prin care geniul său și-a făcut drum pentru ca să iasă la lumină. Să vedem dar în ce epocă C. Negruzzi a creat pe Aprodul Purice și pe Alexandru Lăpușneanu, acest cap d-operă de stil energic și de pictură dramatică, în ce epocă el a tradus cu atâta măiestrie Baladele lui V. Hugo și a compus acea colecție de Păcate ale tinereților, ce sunt de natură a pune pe C. Negruzzi în pleiada de frunte a literaților români. A sosi pe lume într-o țară liberă și civilizată este o mare favoare a soartei; a găsi în acea țară o ...