Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru BĂGA DE SEAMĂ

 Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 225 pentru BĂGA DE SEAMĂ.

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II

... cu sensul frazelor citite, nici cu reflecțiile sau informările complimentare pe care prințul mi le dă asupra lor; ba îl întrerup câteodată cu vreuna boacănă de tot, astfel că prințul Preda strânge plictisit din buze, și sunt sigur că-n momentele acelea mă tratează în mintea lui de bădăran sau idiot. Dar trebuie să mă arăt astfel insensibil la această debordare de pasiune, cu care frazele donnei Alba îmi umplu auzul, pentru ca prințul să nu bage de seamă cupiditatea sălbatică a atenției mele și nici cât de mult s-a apropiat și cât de vertiginos se mai apropie vremea când îi voi uzurpa dreptul de stăpân al acestei comori. într-adevăr, rândurile acestea, lunguiețe și fine, puțin cam oblice de jos în sus, ca și în fotografie, dovedeau o pasiune devorantă, totuși, dacă se poate spune, lucidă, care-ți da mult de gândit: pasiune care ardea în prima parte a corespondenței prin răceala și persiflajul ei, ca metalele contractate de cel mai aprig frig. Suna pretutindeni un ropot inegal de cuvinte neîmperecheabile, încleștând dorințe incrustate în sarcasm, șopocăind reproșuri grele, în râs rău de mulțumiri exagerate, în sensul autografului de pe fotografie, care spunea ...

 

Ioan Slavici - Moara cu noroc

... semn de plecare. Dar ea pleca totdeauna cu inima grea, căci trebuia să plece singură și să-i lase pe dânșii singuri la pustietatea aceea de cârciumă. Dacă aruncai privirea împrejur, la dreapta și la stânga, vedeai drumul de țară șerpuind spre culme, iară la vale, de-a lungul râulețului, cât străbate ochiul, până la câmpia nesfârșită, afară de câțiva arini ce stăteau grămadă din jos pe podul de piatră, nu zăreai decât iarbă și mărăcini. La deal valea se strâmtează din ce în ce mai mult; dar aici vederile sunt multe și deosebite ... copil îmbăiat lângă dânsul, nu cumva s-a descoperit prin somn, și s-o acopere iar. III Cât țin luncile, ele sunt pline de turme de porci, iară unde sunt multe turme, trebuie să fie și mulți păstori. Dar și porcarii sunt oameni, ba, între mulți, sunt oameni de tot felul, și de rând, și de mâna a doua, ba chiar și oameni de frunte. O turmă nu poate să fie prea mare, și așa, unde sunt mii și mii de ...

 

Petre Ispirescu - Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei

... Petre Ispirescu - Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un moș și o babă. Ei erau săraci de n-aveau după ce bea apa. Când mălai aveau, n-aveau sare; când aveau sare și mălai, n-aveau legumă. Trăiau și ei de azi pe mâine. Ei aveau trei copii, trențăroși și nespălați, ca vai de ei. Cel mai mic se vedea a fi mai isteț decât cei doi mai mari, dară era olog de amândouă picioarele. El se numea Țugulea. Ei se învecinau cu Zmeoaica pământului. Această zmeoaică era așa de rea, încât nimeni din vecinii ei n-avea pace de dânsa. Ea le călca moșiile și le făcea fel de fel de neajunsuri. La nașterea lui Țugulea, când a venit ursitoarele, s-a întâmplat să fie p-acolo și Zmeoaica pământului. Ea auzise ... Se duse la frate-său și ceru doi cai pentru frații cei mari și o iapă pentru Țugulea. Frate-său îi dete bucuros, mai cu seamă de ...

 

Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie

... opinci de piele roșie, legate cu șferi negre de lână de capră, care ne înfășurau în spirală pulpa până la genunchi peste un colțun negru de lână vrâstat cu roș. O pălărie neagră și mare putea, la nevoie, să mă apere și de ploaie și de soare. Tovarășul meu, în loc de pălărie, avea pe cap un chipiu de uniformă, iar drept strai mai gros de lână era îmbrăcat cu o venghercă de doc alb. În revărsatul zorilor plecarăm. Deocamdată trebuia să mergem la Almaș. Fiind însă mai dinainte hotărât între noi de a ne feri de drumul mare, nu cunoșteam o potecă sau un drum mai scurt pentru ținta noastră. Ajunsesem la barieră. Nici un suflet de om nu era încă deștept; numai câțiva câini, prea harnici poate, își făceau datoria bătând la noi, sau -mai bine zis — la neobișnuita noastră ... bine sau rău. Norocul însă ține cu drumețul: la câțiva pași, pe prispa unei case albe, gospodarul și gospodina dormeau sub o plapumă, lipiți unul de altul pentru a putea să înfrunte, după socotința mea, răcoarea dimineții; căci, deși în iulie, dimineața din ziua de șase era totuși destul ...

 

Ion Luca Caragiale - D'ale carnavalului

... 8 SCENA VIII 4.9 SCENA IX Persoanele NAE GIRIMEA , frizer și subchirurg IANCU PAMPON MACHE RAZACHESCU , ce-i mai zice și CRĂCĂNEL UN CATINDAT DE LA PERCEPȚIE IORDACHE , calfă la Girimea UN IPISTAT DIDINA MAZU MIȚA BASTON UN CHELNER O MASCĂ MĂȘTI, PUBLIC, SERGENȚI DE NOAPTE Într-un carnaval, în București. ACTUL I ( Un salon de frizărie de mahala. Mobile de paie. Ușe și fereastră de prăvălie în fund. La dreapta, în planul întâi o ușe; în planul al doilea un lavabo. Ambele planuri din dreapta sunt mascate de restul scenii printr-un „paravent" ) SCENA I IORDACHE, apoi PAMPON IORDACHE ( șade pe un scaun și dă un brici la piatră, fredonând ): „Și ... politicos ): Da, poftiți... Barba? părul? PAMPON: Nimic... IORDACHE: Atunci, poate, vă spălați la cap? PAMPON: Eu nu mă spăl niciodată la cap, pentru că sufăr de... IORDACHE: De măsea? Știi cum ți-o scoț? Odată... pac! PAMPON: Ei, nu de măsea... sufăr de bătăi... IORDACHE: De bătăi ?... Știi cum le... PAMPON: Ei! Lasă-mă-n pace, omule; nu mă spăl la cap pentru că sufăr de bătăi ...

 

Ion Luca Caragiale - Bubico

... loc mai comod... Aci. O damă singură, și-fumează, atât mai bine! Intru și salut, când auz o mârâitură și văz apărând dintr-un paneraș de lângă cocoana capul unui cățel lățos, plin de funde de panglici roșii și albastre, care-ncepe să mă latre ca pe un făcător de rele intrat noaptea în iatacul stăpânii-si. - Bubico! zice cocoana... șezi mumos, mamă! "Norocul meu, gândesc eu, să trăiesc bine!... Lua-te-ar dracul de ... sec și clănțănind din dinți, și tușind și... "Vedea-te-aș la Babeș, jigăraie îndrăcită!" gândesc eu, și prin mintea mea începe să treacă fel de fel de idei, care de care mai crudă și mai infamă. Pasajerul s-a retras de la geam. Bubico s-a potolit. Cocoana toarnă iar lapte-n pahar și bea și dumneei. Eu simt cum mă năvălesc, din ce ... mai irezistibile, ideile negre. - A propos - zic eu - madam, vorbeați adineaori de Bismarck... al... - Al ofițerului Papadopolinii... - Ei! Ce e Bismarck? - Un dulău de curte... Era să mi-l omoare pe Bubico... Papadopolina are o cățelușă, Zambilica, foarte frumușică! șade alături de mine; suntem prietene; și dumnealui (arată pe Bubico), curte teribilă! (Către Bubico:) Craiule!... (Către mine:) Mizerabila ...

 

Ioan Slavici - Mara

... Lipova e numai aci peste Murăș, iar la Arad te duci în două ceasuri. Marți dimineața Mara-și scoate șatra și coșurile pline în piața de pe țărmurele drept al Murășului, unde se adună la târg de săptămână murășenii până de pe la Sovârșin și Soboteliu și podgorenii până de pe la Cuvin. Joi dimineața ea trece Murășul și întinde șatra pe țărmurele stâng, unde se adună bănățenii până de pe la Făget, Căpălnașși Sân-Miclăuș. Vineri noaptea, după cântatul cocoșilor, ea pleacă la Arad, ca ziua s-o prindă cu șatra întinsă în piața ... săracă? cum ar putea să fie copiii săraci, care își petrec viața în târg, printre picioarele oamenilor? Muiere mare, spătoasă, greoaie și cu obrajii bătuți de soare, de ploi și de vânt, Mara stă ziua toată sub șatră, în dosul mesei pline de poame și de turtă dulce. La stânga, e coșul cu pește, iar la dreapta clocotește apa fierbinte pentru "vornoviști", pentru care rade din cân dîn când hreanul de ... om și câte zece de perechea de cai ori de boi, număra mereu și-i aduna

 

Ioan Slavici - Pădureanca

... de a ne opri pe noi toți? La asta nu s-a gândit?! Într-o mână e: Măi, omule, vreai să mori de foame?â€�, iar în cealaltă: „Bagă de seamă ca nu cumva să dai de holeră!â€� Apoi tot mai bună e holera. Parcă dacă mi-a fi dat să mor de holeră, stăpânirea o să șteargă data mea de acolo unde s-o fi aflând! Ți-e scris, ți-e scris; nu ți-e scris, nu ți-e scris, și sănătate bună. Socoteala lui ... Curticiâ€�. Așa era! Lui nu i se punea nimeni în drum; însă Iorgovan era mai mult decât dânsul: feciorul lui Busuioc! - Bine băiete, dar bagă de seamă, răspunse tatăl. Și nici nu ar fi fost rău dacă Iorgovan, tot ca alte dăți, ar fi fost povățuit numai de gândul că-i va părea odată bine bătrânului. Era cu minte Iorgovan; însă mintea este și ea după timpuri și împregiurări; băiatul era de douăzeci de ani, și mai ales tot timpul secerișului ar fi slabă de tot mintea de douăzeci de

 

Mihai Eminescu - Moartea lui Ioan Vestimie

... drept spirit de observație... dar nu e vorba de asta. Vorba e d[e] Ioan al nostru, care-n toate zilele își urma regulat drumul de la căsuța lui la cancelarie, de la cancelarie la o cafenea din colț, unde citea jurnale ilustrate, de-acolo la birt, de la birt acasă, fără ca în această circulațiune a mersului său să se 'ntâmple vro întrerupere sau iregularitate, pe când, din contra, în ... dar și de ușurința cu care îmbla el, până ce în sfârșit ajunse acasă și se culcă. Se vede că 'ncepuse a miji de ziuă, căci cucoșii cântau și el adormi adânc, foarte adânc, de astă dată fără să-i pese de cancelaria lui de mâni sau de alte treburi. În somnul lui cel adânc auzea însă mormăind primprejurul [său] ca niște roiuri de albine, dar foarte trist, foarte melancolic. De mai multe [ori] voise să-și scuture capul, ș-atunci, încordându-și vederea, zărea o mulțime de

 

Petre Ispirescu - Prâslea cel voinic și merele de aur

... voinici. Ea îi spuse apoi că fiecare din zmei și-a ales câte una din ele și le tot silește să-i ia de bărbați, iară ele se tot împotrivesc cu fel de fel de vorbe, cerându-le câte în lună și în soare, și ei se fac luntre și punte de le împlinesc toate voile. - Ei sunt în adevăr voinici, adăogă ea, însă cu vrerea lui Dumnezeu poate îi vei birui. Dară până una alta ascunde ... decât îl azvârlise zmeul; și, când era prin dreptul lui, îl atinse pe umere. Zmeul, speriat, stătu în loc, se uită după buzdugan, se duse de-l luă și se întoarse acasă. Când era la poartă, începu să strige: - Hâm! hâm! aici miroase a carne de om de pe tărâmul cellalt; și, văzând pe fiul de împărat ce-i ieșise înainte, îi zise: Ce vânt te-a adus pe aici, omule, ca să-ți rămâie oasele pe alt tărâm ... opinti o dată, aduse pe zmeu și, trântindu-l, îl băgă în pământ până în genunchi și-i și tăie capul. Fata, cu ochii plini de lacrămi, îi mulțumi că a scăpat-o ...

 

Neagoe Basarab - Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie

... mare glas să lăudăm mărirea și putĂ©rea lui, iar nu în cuvinte spurcate și în vorbe scârnave, care nu să cad, nici să cuvin, de care apoi vom da și seamă la zioa cea mare și înfricoșată a judecății, la a doao venire a lui Dumnezeu. Ochi ne-au dat ... ta, pentru care însuși Domnul Dumnezeul nostru și mântuitorul Iisus Hristos ș-au vărsat sfântul sânge al său. Și să nu omori pre niminea făr’ de judecată dreaptă și făr’ de ispovedanie, ca să nu fii și tu junghiat fără de milă, ca noatenii și ca mieii; că sângile omului nu iaste ca sângile vitelor sau ca altor fieri sau ca al păsărilor, ci iaste într ... žȘi satana era domnul îngerilor, iară pentru trufia lui căzuâ€�. Așijderea și fieștece domnu semeț și nemilostiv va cădea și nu să va scula. Iar de să va tâmpla domnului să cază, iară apoi el să va întoarce și ca plânge de căderea sa cu toată inima, are Dumnezeu putĂ©re să-l rădice; că Dumnezeu iaste judecătorul, și a lui iaste judecata. Cum iaste ... ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>