Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ARUNCA O PRIVIRE

 Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 265 pentru ARUNCA O PRIVIRE.

Nicolae Gane - Piatra lui Osman

... om ce nu tremură înaintea crimei, dar care dă îndărăpt înaintea pericolului. Fizicul său se potrivea în totul cu plecările sale interioare: un cap de o mărime disproporționată, așezat între două umere late, niște sprincene lungi și negre pe sub care luceau în fundul capului doi ochi mici, scânteioși; o bărbie ascuțită, acoperită de un păr aspru și stufos; un corp de o musculatură puternică, dar dizgrațios, iată înfățișarea lui Osman, înfățișare hâdă care făcea dintr-nsul o ființă ce insuflă frică și dezgust totodată. În scurt timp el se înavuți, căci nu lăsă nici un mijloc neîntrebuințat, pentru a ajunge ... văzut această schimbare, crezură negreșit că vine de la rușinea ce simt fetele în momentul logodnei. Un bun observator însă, ar fi zărit tot atunci o figură arămie, cu doi ochi mici în cap, alunecându-se ca o șopârlă prin mulțime și înaintând spre Irina cu pași nevăzuți ca și spiritul cel rău. Numai Ion observă această împrejurare. — Luat-ai tu samă ... — Nu cumva crezi tu că Irina îl uibește? Ți-a trece poate și asta prin cap? — Nu! Da cred că turcul o ...

 

Dimitrie Anghel - Arca lui Noe

... măcar pe departe mai păstrează întîiele însușiri cu care el le înzestrase. Ca un biet poet însă, ce-și răsfoiește opera lui, voind să facă o selecție și nu se îndură, găsind ici o imagine fericită, colo o scăpărare ce-i mai amintește încă visurile lui juvenile, încordarea lui, viziunile fulgurante ce i-au trecut odată prin minte, slăbiciunile de visător orgolios, toate ... avut, a început să se înduioșeze și nu s-a mai îndurat să distrugă, cum nu se îndură bietul bard să rupă o filă în care și-a concretizat un vis, o albă filă pentru care a cheltuit o neagră noapte inutilă. Toată opera lui oricum vorbea, chezășuia de marele lui talent, de inspirațiile lui, păstra încă reflexul ființei lui divine și a ... denaturat poate, dar care totuși era un copil, și pe care dacă l-ar fi distrus ar fi însemnat să se distrugă pe el însuși. O pildă era de ajuns, și atunci a hotărît să dea o pildă numai, să inventeze un sistem pedagogic, o represiune în masă, însărcinînd pe singurul pămîntean ce mai păstra caracteristica lui s- ...

 

George Coșbuc - Atque nos!

... Pre când a venit Elena cu porumbii după ea. Toți satirii din poveste trec pe dinaintea mea Și-mi fac semn; văd pe-o câmpie trei draci, cu mânii turbate, Și pe-o măgură piezișă eu zăresc Neagra-Cetate. Basmul fiului Medenei, prin sublimă-alegorie, Tăinuiește adevăruri de vieți, căci basmul știe Sub un ideal s-ascundă palide ... piept impancerat. Văd pe-acest voinic cum cearcă trei copile de-mpărat Și cercându-le-n tot locul, zmei pe sub pământ alungă, Lumea galbenă-o străbate din o dungă-n altă dungă: Că-i fecior născut din babă și-ntr-un an crește ca-n trei, El aruncă buzduganul ca și-un măr ... a legat ca să postească! Văd apoi Câmpul-vieții cu mohor acoperit; Văd poiana fericirii și, cu pasul liniștit, Văd cum trece prin poiană o fantasm,-o copiliță, Purtând flori de mac în mână, pe sân flori de tămâiță Și-mpletiți în păr de aur purtând tainici trandafiri. Ea-i comoară de ... tot mai strâns până ce-n fine Din subiectele-nrudite un subiect comun devine! Din Helada rătăcit-a mitul vechilor eroi Și p-

 

Ion Luca Caragiale - Politică și delicatețe

... arvonite de boieri. Ungureanul stă un moment la gânduri și pleacă. Peste vreun sfert de ceas, în timp ce icrele se vindeau pe capete, intră o jupâneasă, o băbuță bătrână, care, uitându-se în toate părțile, zice: - Sărut mâna, măiculiță; aici e băcănia a mare? - Ia vezi, ce poftește dumneaei, strigă ... le fac cu 100 de lei kilo. - Vai de mine! unde s-a mai pomenit? Mi-a spus să dau, dac-o fi la o adică, pân' la 28 lei. - Dacă-ți place; dacă nu, voia la dv., marfa la mine; dacă vrea să cumpere, să poftească conul Iancu aici ... Spune-i că nu prea sunt proaspete... nu face pentru dumnealor... Dar, dacă poftește, dă-i să guste. Și-i trimete cucoanei din putinica nouă o linguriță plină pe o frunză curată de viță. Băiatul se întoarce: - Zice că sunt bune. - Mă mir. Tocmai la mine să fie icre bune...! Zicând acestea, băcanul iese degrabă ... în prăvălie... După o scurtă inspecție și o lungă tocmeală, în timp ce aspiră cu nesațiu caracteristica atmosferă, îmbibată de atâtea parfumuri grase și pofticioase, ...

 

Nicolae Gane - Domnița Ruxandra

... a curmezișul, fără drum, nici cărare, și mergea împotriva vântului care șuiera în urechile lui. Sosi noaptea care învăli pământul cu mantaua sa cernită și o tăcere adâncă se făcu într-un întuneric și mai adânc. Nici o lumină, nici o șoaptă; numai scânteile ce ieșeau din copitele calului se vedeau din când în când, numai tropotul lui se auzea răsunând sec pe prundiș. Ceriul era ... se opri un moment, descălecă, strânse chingile la șea, cercetă cremenele la pistoale, încălecă și plecă iarăși ca vântul și ca gândul. Mergea întocmai ca o fantasmă, tăind întunericul, despicând vântul, încrucișând urletele, când deodată zări înaintea sa două lumini ațintite asupra lui ca ochii iadului și o duhoare ferbinte îi lovi obrazul. Calul sforăi din nări, dar nu dădu îndărăpt; călărețul scoase cu liniște un pistol de la brâu și detună între ... roi grozav de lăcuste. III Dacă răsăritul avea pe Timuș de stăpân, și apusul avea eroul său, însă acesta se deosebea de cel dintâi prin o figură gingașă de FătFrumos. El era polon și se numea Coribut. Nobil, bogat, june și înflăcărat, el culese multe izbânzi în câmpul războaielor și mai ... ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apus de soare

... pârcălabului Ivașcu HERA, fata pârcălabului Grumază STĂNIȘOARA, fata pârcălabului Ieremia OANA DOCHIA Căpitani, copii de casă, aprozi, hotnogi, hânsari [1] etc. Actul I În stânga, o aripă a castelului din Suceava, cu ferestre cu gratii de fier, sfârșindu-se cu o terasă pusă pe tălpi de piatră. O ușă dă pe terasă. Mai departe se vede turnul castelului. În dreapta, o poartă. Ceva mai în fund, un puț cu două roate și cu un colac de piatră. O albie cu apă de nălbit. Lângă puț, o salcie pletoasă. Ograda domnească, cu arbori și copaci bătrâni, înconjurată cu ziduri vechi. Jețuri, scobite în piatră, la umbra copacilor. În fund, o parte din orașul Suceava și valea râului Suceava șerpuind dinspre munte. E o zi de toamnă. Vântul suflă. Frunzele cad. Scena I IRINA, REVECA, BĂLAȘA, ILINCA, ILEANA, DOMNICA, ANCUȚA, OLEANA, FIRA, LISANDRA, JOIȚA, HERA, NEAGA, STĂNIȘOARA, OANA, DOCHIA ... câte ori îmi înfăș pulpa dreaptă zic doamnei: Oana, piciorul meu. Piciorul meu, vrednic ca Oana. (Scapă sabia într-adins.) Oană... (Oana ridică sabia, i-o dă și dă să-i sărute mâna, dar n-o ...

 

Emil Gârleanu - Boierul Iorgu Buhtea

... cu cale să le aducă înapoi în târg. Pesemne că întoarcerea fusese într-un ceas bun. Când să plece, boierul Iorgu chemă pe fată și o sărută pe frunte: — Sunt tare mulțumit, draga tatii, că mi-a fost dat să mai văd o fată ca cele de demult! Nunta s-a pus repede la cale. Într-o seară frumoasă de iunie, lume după lume se cobora spre biserica Domnească, unde avea să fie cununia nepotului boierului Buhtea cu fata boierului Furtună. A ... lua la depănat. Nu scăpai decât atunci când îți ghicea din ochi că te întorsese pe calea adevărului. Avea un mare dar: îți citea în privire, cum ar fi citit într-o carte. Odată, tot așa, povățuia pe un tânăr; i-a vorbit boierul cât i-a vorbit, apoi, după ce s-a ... nu-și ținea cuvântul, nu-i mai întindea mâna. Dânsul nu făgăduise niciodată ce era cât de cât de puțin îndoielnic, iar când spunea că o să-ți facă un lucru, era ca și făcut. Până mai deunăzi glasul lui încă nu găsise împotrivire. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Astăzi vremurile se schimbaseră. ...

 

Panait Istrati - Chira Chiralina

... și mai bună. Stavru nu pregeta să acosteze pe orice cunoștință îi ieșea în cale și să-i ceară să “răsucească“ și el o țigară, dar de îndată ce era servit, în loc de a înapoia tabachera cu mulțumire, el o băga în propriu-i buzunar, care era spart, de unde ea îndată cădea, rostogolindu-se pe pământ. Atunci se repezea, o ridica, o ștergea, se scuza, și voind s-o bage în buzunarul proprietarului, el o scăpa pe de lături. Biata cutie, care era din metal nichelat ori din carton presat, cădea din nou pe pavaj! — Ah, cât sunt de ... și limonada nu se vinde. Îmi mănânc economiile mele și zahărul d-tale... Prin urmare, ai înțeles? Nici de data asta nu plătesc. Ce zici? O să fie ca și celelalte dăți: dacă mor o să pierzi zece lei. Și negustorul zgârcit, dar cunoscător la oameni, acorda creditul cu o strângere de mână seacă, cum îi era și viața. Afară, cu marfa sub braț, Stavru se grăbea să facă o glumă, să arunce o

 

Alexandru Vlahuță - Pictorul Grigorescu

... chip deosebit de ceilalți — aceasta se va lămuri deplin de către cei care, uitându-se îndărăt, la lucrurile timpului nostru, vor putea îmbrățișa cu o privire mai senină, în orice caz mai pregătită, vederea largă pe care o deschide ochiului o anume depărtare. II. VIAȚA PICTORULUI Viața lui Grigorescu o povestesc operele lui. O viață simplă, tăcută, ordonată, puternică, închinată toată artei lui. În afară de artă nimic nu exista pentru el. Acolo și-a pus adânca ... avut, pe marele nostru Grigorescu. Gândul nostru se îndreaptă cu recunoștință spre ființa divină care a fost mama pictorului. E toamnă pe sfârșite, o ploaie măruntă și rece, un amurg trist, fără cer, din anul 1843. Într-o căruță de țară, încărcată ca de băjenie, o vedem slabă, istovită de plâns, cu șapte copilași palizi, zgribuliți în juru-i, dintre care cel mai mare n-are încă doisprezece ani; după un ... casă, pe curte, pe uliță. Numai Nicu sta totdeauna retras. Gălăgia celorlalți îl speria. Mișcările lor violente îl fâceau să se depărteze, înfricoșat ca de o primejdie. Era un copil tăcut, timid, străin pe pământ. El se uita la oameni și la lucruri cu o ...

 

Mihai Eminescu - Geniu pustiu

... avea o putere de fier. Toată expresiunea în sine era d-o putere generoasă, deși infernală. Luă un ziar românesc. La pagina anunțurilor citi cu o semivoce sarcastică: Opera italiană... Ughenoții. — Ai vrea să fie română? zisei indiferent. — Se-nțelege. N-am putea avea o muzică... mai dulce și mai frumoasă ca cea italiană? — Nu ești venit de mult. — Nu. — Înțeleg, zisei. — De ce? — Oamenii ... câștigat prin ceva dreptul de-a se numi români; dar nu. Ei își urăsc țara lor mai rău și mai cumplit decât streinii. O privesc ca un exil, ca o supărătoare condițiune a existenței lor... ei sunt... cum o spun înșii, români de naștere, francezi în inimă — și dacă Franța le-ar procura semidocților noștri avantajele pe care le lăeî dă nefericita lor ... ideea românesc să fie mai mare decât uman, genial, frumos, în fine, fiți români și iar români, zise el încet și răgușit. — Cine s-o facă asta? Nu sunt toți astfel? Nu sunt toți numai receptivi — francezi, italieni, spanioli, tot — numai români nu? — O! nu trebuie oameni mulți pentru asta... Spiritul public este fapta puținor oameni. ...

 

Ion Grămadă - In Abbiategrasso

... noi. Ici și acolo, se aude zuruit surd de arme: sunt coloane de marș ce-și caută posturile. Dar, încetul cu încetul, se face liniște, o liniște adâncă, înfiorătoare, ce prevestește o catastrofă groaznică: întocmai ca liniștea cea moartă, înaintea unui orcan… În umbră, abia zăresc fața lui signor Vanco. Doamne, cum se schimbă și omul! Cum ... duc la iazul morii ca să se spele pe față de colb și sudoare. Soarele asfințise de mult; în vale, deasupra satului, plutește fumul albăstriu. O transmontana îmi răcorește obrajii arși de soare și cât de bine îmi prinde răcoarea asta după un marș obositor de o zi întreagă! Dinspre grajd, vine o fată tânără cu o doniță de lapte; fața-i îmbrobodită cu o basma albă până aproape de urechi. Un vânător ardelean o oprește și o întreabă nu știu ce. Ea stă locului și-i răspunde ceva în limba ei, de care ceilalți vânători râd. Cine să fie fata asta zveltă ... luna liniștită, maiestuoasă. Încă vreo câteva zdrăngăniri ușoare, apoi tăcere. Am ciocnit cu toții paharele, într-un sunet scurt, ascuțit, și le-am deșertat dintr-o ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>