Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AJUTA (LA)
Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 233 pentru AJUTA (LA).
... portativ, cărțile de căpătâi care, împreună cu Diogen Laerțiul, repertoriu de cancanuri și idei antice (amintit adesea de Coco Dimitrescu în ,,prelegerile" lui nocturne de la Cosman și găsit din întâmplare la un anticar), alcătuiesc biblioteca mea estivală. Cataloagele -- pentru momentele de lirism intelectual. Unele cărți le-ai citit. Ți-aduci aminte și împrejurările. (Era pe vremea ... întotdeauna mutra mirată și comică), apoi o prepoziție cu înțelesurile ei subtile, demonstrate prin exemple naive. Și tot așa, în partea a doua, la numele proprii -- un rege merovingian, un promontoriu, o primadonă italiană. Visezi la regele pletos, la promontoriul care împinge departe în mare un oraș cu nume ciudat, și mai cu seamă la diva care a debutat la Neapole și a fost pe rând (sau aproape) metresa unui duce, a unui conte, a unui tenor și apoi ... gloria infinitului, impresionând mai mult sufletul decât ochiul, înfiorând ,,voința", ca și muzica, răscolind în adâncurile ancestrale spaime, nostalgii, mitologii defuncte... Și-n fundul prăpastiei, la utrenie, aiurând, sunetul clopotului de la ...
Antim Ivireanul - Luna lui dechemvrie, 6. Cazanie la Sfântul Nicolae
... lia ce voiu să grăesc, apoi vom întinde vorba înainte, de vom zice, după putință, câte va aduce ceasul și ne va lumina Dumnezeu, de la carele cĂ©rem și ajutor. Ci vă pohtesc să ascultaț cu dragoste, ca să aveți și plată de la Dumnezeu. Credința, după cum zice fericitul Pavel la 11 capete cătră evrei, iaste ființa celor nădăjduite și lucrurilor celor ce nu să văd dovediri și fără de credință nu iaste cu putință nimeni ... să se apropie de el. Și, pentru ca să vă încredințaț cum că iaste cuvântul acesta adevărat, ascultaț de vedeți că zice Hristos cătră apostoli la 16 capete ale lui Marcu: MĂ©rgeț în toată lumea, propoveduiț Evangheliia la toată zidirea și cela ce va crĂ©de și să va boteza, să va spăsi; iar cel ce nu va crĂ©de, să va osândi ... slava și lauda ce avea de toate puterile cerești, de s-au pogorât pre pământ, și s-au făcut om și s-au smerit până la moarte, după cum zice fericitul Pavel, moarte de cruce; și s-au pogorât și până la
Mateiu Caragiale - Sub pecetea tainei
... Caragiale - Sub pecetea tainei Sub pecetea tainei de Mateiu Caragiale Sphinx (Iconol.) monstre fabuleux auquel Ies anciens donnaient ordinairement un visage de fentme... DICT. DE LA FABLE De când am apucat a ne prelungi șederile afară din București, el la Valea Rugului, eu la Sionu, el la crama unde a fost ucisă Sita Gârbu, eu la armanul unde a fost răpus Nicolache Schina, adică de vreo doi ani, nu mi se mai întâmplase până săptămâna trecută să-l întâlnesc ... a se lipsi fiecare de rostul și binele de acasă pentru a merge să se strâmtoreze, să mucegăiască ori să degere pe scump la vreo sălbăticie de munte sau de băi, Gogu Nicolau mergea să-și petreacă luna de odihnă la Bușteni". "La Bușteni dar, în cea din urmă Duminică a lui Iunie din 98, a plecat dimineața cu trenul de plăcere să ia ... chirie la un țăran. A găsit ce-i trebuia și a dat patruzeci de lei arvună. A luat masa la birt "la ...
Petre Ispirescu - Copiii văduvului și iepurele, vulpea, lupul și ursul
... de domn: era sălășluința unui zmeu; intrară, dară nu văzură pe nimeni. Atunci se pune fata și scutură, și deretică, și așeză toate lucrușoarele pe la locurile lor; apoi găti bucate și se puse la masă și mâncă cu frate-său. Apoi se ascunseră într-o cămară. Seara, iacă-te că vine și zmeul. Văzu el că nu este toate ... veseliră. Azi așa, mâine așa, trecea zilele ca păcatele de iute. De câtăva vreme zmeul se întorcea de la vânătoare înaintea băiatului. Se dedulcise, vezi, la vorbă cu fata. Și din vorbă în vorbă, începu a mi-ți simți zmeul că îi cam tâcâie inima când se dă pe ... făceau, ce dregeau, li se părea că tot de el se împiedică. Dară el, săracul, nici nu vedea, nici nu auzea. El nu lua aminte la șoaptele lor, nu se uita la tertipurile și la renghiurile ce-i tot juca: ba că a venit prea târziu și, ca să nu treacă bucatele din fiert, ei mâncaseră mai nainte ... ei. Dară după mai multe rugăciuni, i se făcu milă de soru-sa, și-i lăsă cățeii ca să-i ție de urât. Plecând el ...
Constantin Negruzzi - Cârjaliul
... în slujba oștenească, de când era nu auzise șuieratul gloanțelor; dar aicea Dumnezeu l-a miluit să-l auză: câteva au bâzâit pe la urechile lui. Moșneagul să făcu foc de mânie, și ocări pentru aceasta pe maiorul unui reghement de vânători ce se afla la carantină, maiorul, neștiind ce să facă, a alergat la râul pe malui cărui să herețea delibașii și i-a amerințat cu degitul. Delibașii, văzând aceasta, s-au întors și au fugit, și ... Pentru turci, pentru moldavi, pentru valahi, cu adevărat sunt tâlhar, dar pentru ruși sunt oaspe. Când Sofiano, sfârșind toate cartușele lui a venit la noi, la carantină, ca să adune de pe la răniți, pentru cele de apoi încărcături, bumbi, cuie, lanțuje și mânere de iatagane, eu i-am dat douăzeci beșlii ce aveam și am rămas fără ... din ei stă de osteneală, el îl deshamă suduind grozav, și îl lasă pe drum, fără a se mai griji de soarta lui. La întoarcere e sigur că-l va găsi la acelaș loc, păscând în ticnă iarba verde. Adeseori se întâmpla că drumețul ce pleca de la ...
Mihail Kogălniceanu - Bătălia de la Războieni și pricinile ei, 26 iulie 1476
... Asachi; însă și unul și altul s-au înșelat în mai multe locuri. Cel dintâi zice că Ștefan cel Mare a domnit de la 1390 până la 1504, adică 114 ani, pretinde că lupta de la Războieni s-a întâmplat la 1390, în vremea împăratului Baiezit I, pe care-l amestecă cu Mohamed II [2]. Dl aga G. Asachi, cunoscând foarte bine anacronismul lui Cantemir, a ... în loc de II a pus I; însă dumnealui iarăși au văzut că Baiezit II a venit în Moldavia de abia la anul 1484; și, dar, d [umnea] lui a scimbat epoha bătăliei și de la 26 iulie 1476 d [umnea]lui a mutat-o la 26 iulie 1484. D [umnea] lui prin aceasta a amestecat lupta de la Războieni, întâmplată, precum am zis, la 26 iulie 1476, sub povața lui Mohamed II, cu o altă campanie turcească făcută de către Baiezet II, la 1484, campanie care s-a mărginit numai în luarea cetăților Chilia și Akermanul. Dar aceste greșeli nu sunt nimică pe lângă altă rătăcire ... ...
Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului
... ușor, din obișnuință, și, gonind câinele care i se vâră între picioare, intră în casă: — Ia vedeți, băieții ăia să înceapă să adune uscături! La aceste cuvinte, femeia și liota de copii tușesc și se înfioară la răndul lor, tot din obișnuință: — Au plecat berzele? — Plecat... Atunci Bărăganul ia comanda. O face, mai intâi lăsându-se greu, ca un om ... multe libertăți în public: — Ia ascultă, mă! ce, te crezi pe Bărăgan...? Căci Bărăganul e singuratec. Pe spinarea lui, nici un copac! Și de la un puț la altul, ai tot timpul să mori de sete. Nici de foame nu te apără. Dar dacă cumva ești înarmat contra acestor două nevoi ale gurii ... poveste cum nu s-a mai pomenit, pentru că-i a pământului nostru românesc. Dar mai bine s-o iau de la început... Cu toate că-s băltăreț de la Lăteni, de la Borcea — fata asta a Dunării care cutează să se măsoare cu maică-sa nu-s ialomițean de baștină. Părinții mei, olteni amândoi ... cătunul ăsta, care se oglindește-n Borcea. Poate să vi se pară ciudat, dar așa-i. Părinții mei nu erau oameni să se lase mânați
Constantin Stamati-Ciurea - Două primadone
... Ofelia ........................................................... dna Burakova. Bernardo Francisco etc... Tocmai în acea seară, după sfârșitul dramei, avea să se joace unul din vodevilurile mele. Deci în ziua aceea la repetiția geneÂrală a lui Hamlet, în interesul meu am intrat în dosul culisei, și ceea ce văzui și auzii la acea repetiție îmi produse o așa plăcere, cum nu am avut nici la o reprezentație bufă a teatrului din PaÂris. Căci mersul piesei era întrerupt în pasajele cele mai patetice de interesele pecuniare ale artiștilor ... rolul? Hamlet. Am așteptat intrarea! Directorul. Zi mai bine intrarea în birt. Dar ascultați ce vă spun: dacă îl văd încă pe unul din voi la repetiții ceacâr, să știți că vă tai la toți leafa pe o lună. (Către sufler) . Citește rolul lui Hamlet și Ofelia. Hei, Duneo, unde ești! — Eu sunt aici! răspunde vocea armonioasă a ... Suflerul (aparte) . Ți-ai găsit galantomul. Elegantul (apropiindu-se de Burakova, îi sărută mâna) . Apoi făgăduiesc că astăzi după spectacol stofa de rochie va fi la piÂcioarele tale și... tu a mea? Burakova. A ta, a ta! (aparte) . ...
Petre Ispirescu - Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte
... și, voind să aibă copii, a făcut de mai multe ori tot ce trebuia să facă pentru aceasta; a îmblat pe la vraci și filosofi, ca să caute la stele și să le ghicească daca or să facă copii; dar în zadar. În sfârșit, auzind împăratul că este la un sat, aproape, un unchiaș dibaci, a trimis să-l cheme; dar el răspunse trimișilor că: cine are trebuință, să vie la dânsul. S-au sculat deci împăratul și împărăteasa și, luând cu dânșii vro câțiva boieri mari, ostași și slujitori, s-au dus la unchiaș acasă. Unchiașul, cum i-a văzut de departe, a ieșit să-i întâmpine și totodată le-a zis ... era plină de jale. Făt-Frumos, îmbrăcat ca un viteaz, cu paloșul în mână, călare pe calul ce-și alesese, își luă ziua bună de la împăratul, de la împărăteasa, de la toți boierii cei mari și cei mici, de la ostași și de la toți slujitorii curții, carii, cu lacrămile în ochi, îl rugau să se lase de a face călătoria aceasta, ca nu care cumva să
... standardizare conform indicațiilor manualului de stil . Dacă dorești să ajuți citește pentru început paginile de ajutor . Archaeus de Mihai Eminescu Netăgăduit că sunt multe lucruri la priceperea cărora nu-l ajunge capul pe-un membru gros de la primărie sau pe-un subcomisar de poliție — deși aceștia sunt în genere oamenii cari pricep tot. Cel puțin când e vorba de espropriarea unei ... pe bătrân zic ; ,,Ce drac ! pe acesta nu l-am văzut niciodată... hai să vedem cine-i?" . .. Iau pălăria din cui, cobor iute scările și la Corabie .|| Întru 'nlăuntru ... moșneagul — la masa mea. Corabia era o odaie mare, boltită și întunecoasă în care și ziua ardea lampă. Bătrânul era interesant. Părul capului era alb, ras cu ... te vina, unchiule , cu tot Archaeusul tău... Cum văd, [vrei] să mă iei peste picior. Cine ți-i Archaeus ? — șșut ! Taci, nepoate ... Toate celea la vremea lor. Am 5 să-ți spun eu îndată cine-i Archaeus, numai mai întâi bea-ți păharul de vin și ascultă următoarele cuvinte a ... reminiscență de memorie ca aceea a lui Beethoven ... toată opera s-apropie vădit, ca și când ai privi-o cu stecla așezată normal ...
George Topîrceanu - Pe un volum de Eminescu
... de a evoca. Aleg, din epoca lui de maturitate artistică, două versuri — destul de simple în aparență: Căci azi le sameni tuturor La umblet și la port... Ideea exprimată de-a dreptul: „azi le sameni tuturorâ€� cuprinde în sine ideea inevitabilă: „odinioară te deosebeai de toateâ€�. Așadar ... sentiment în cea mai caracteristică manifestare a lui, al doilea vers, concentrând esențialul în două cuvinte, arată intensivitatea acestui sentiment — și amândouă la un loc stingerea lui. Adăugați la acestea regretul după amorul dispărut, apoi tonul care dă acestui regret o nuanță de mândrie și, fără să vă mai gândiți la lumina care se răsfrânge în mod fatal din strofele anterioare asupra lor, vă puteți da seamă cât punea Eminescu numai în două versuri de câte ... a producțiilor sale, e o mare doză de șarlatanism literar. El încearcă să ne sugereze un fond care nu există, sau care se reduce la infinitul mic până la proporții atât de microscopice, încât dispare cu totul. Pe un nor de ametiste luna grea, halucinantă, Monoclează orizontul cu tergiversări de plantă. Voluptatea sepulcrală distilează ... ...