Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru AȘA

 Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 1726 pentru AȘA.

Alecu Russo - Iașii și locuitorii lui în 1840

... târguri, se supune soartei, și așezat fiind la marginile împărăției și a Daciei, în drumul hunilor, slavilor și tătarilor, se stinse cu desăvârșire. Așa fel Ștefan cel Mare a putut să fie întemeietorul lui. Dată fiind lipsa de istorici, dat fiind întunericul neștiinței și al barbariei, nu ... ca o tradiție nedeslușită numele Iaș, atribuit unui morar — nume pe care Ștefan l-a dat târgului său, fără să știe că așa îi zicea de veacuri. Când eroul leșilor, Sobieski, a pustiit Iașii în retragerea lui din 1687, se mai puteau vedea încă urme de ... ceva, și frica de friguri, alungându-l din Iași după puține zile, l-a făcut să nu-și mai poată revedea notele. Dealtfel, așa fac mulți călători; câteodată proverbele au mult bun-simț. Iașii se întinde domol pe spinarea ușor înclinată a unei coline lungi, își cufundă ... Friburgul din partea de miazănoapte, fără sălbatica și limpedea Sarină. Orice iluzie însă încetează pe dată ce încerci a intra în dedalul acelor așa-zise străzi... Iașii însuși este un monstruos amestec de clădiri masive ori elegante, de palate și de magherniți împrejmuite de ogrăzi nemăsurate; pe ulițele lui ...

 

Petre Ispirescu - Fata cu pieze rele

... ducă din casa ei. Hainele ce le lăsă fata, baba le scoase1 din casă și le dete în celarul ce avea lângă coliba ei. Și așa fata, îmbrăcată în haine de cerșetoare, plecă din casa babei și începu a orbăcăi prin bungetul cela de pădure, că doar' d-o ... Se luară de gânduri bieții ciobani, cum de în cele trei zile de când venise fata aia la stâna lor să dea ei peste o așa pagubă. Ei văzură că surata lor trebuie să fie piază rea, și că a căzut ca o pacoste peste dânșii. Atunci se vorbiră ... când eștu tu la noi, nici în zece ani nu o vom putea pune la loc. Fata n-avu ce zice. Văzu și ea că așa este. Se sculă dară și cerându-și iertăciune de răul ce le făcuse fără voia ei, plecă într-o doară, ia, așa peste câmp unde o vor duce-o ochii. Și mergând ea cu inima plină de obidă și cu lacrămile șiroaie, zări într­o depărtare mare ... ei. Cum o văzu, o cunoscu, și puse de o îmbăie frumos, o îmbrăcă cu niște haine curate și o luă pe lângă dânsa. Și ...

 

Ioan Slavici - Popa Tanda

... și Aluniș. Pe Râpoasa cresc stânci; pe Fața sunt holde; pe Gropnița este sa- tul, iară pe Aluniș sunt mormintele satului între aluni și mesteacăni. Așa-n dreapta și așa-n stânga: dar lucrul de căpetenie este tocmai în fund. Aici sunt munții; de aici vine ce vine. Dincolo, peste Râpoasa, este Valea-Răpiții, o ... stâlpii din față, fiind putreziți de când a bătut vântul cel mare, s-au plecat spre răbdătorul pământ, trăgând cu sine întreaga alcătuială. Așa a și rămas apoi, fiind biserica, cel puțin în Sărăceni, un lucru de prisos. Popă? Se zice că nu e sat fără de ... adună spre a se mângâia și veseli împreună. Chiar Mântuitorul a început cu pomenile și cu nunta de la Cana Galileii." Așa gândea acum părintele Trandafir: dar în Sărăceni nu erau nici pomeni, nici ospețe. "Un lucru! își zise părintele mai în urmă. În satul sărac popa ... caș din apă de baltă și seceră fir de grâu unde au crescut cucute. "Apoi, sfârși popa, când are vaca hrană, ea nu rămâne stearpă!" Așa a zis; așa ...

 

Cincinat Pavelescu - Două epigrame

... Șeful meu, Victor A., fusese mutat la București. Pierdeam în el și un spirit de o înaltă distincțiune, și un camarad de elită. Așa că, în așteptarea noului judecător, nerăbdarea mea se amesteca cu o nuanță de melancolie. În camera de consiliu mare, rece și goală, rezolvam hârtiile curente ... Un glas mai puțin simpatic, dar necunoscut, izbucnește: - Hei, ce faci, Cincinat? Ridic ochii spre noul-venit. Nu-l cunoșteam. Îi răspund totuși văzându-l așa familiar, fiindcă se și așezase la celălalt birou și începuse să răsfoiască niște dosare: - Mulțumesc, amice, dar d-ta? - Uite, sosii și eu acum și ... în formă de cârlionț îmi zise atunci șiret: - Drept cine mă iei, frate Cincinat? Eu sunt judecătorul tău. Sunt Fabriciu! - De ce nu spui, omule, așa? Era să pui aprodul să te poftească afară. Așa l-am cunoscut pe celebrul judecător Fabriciu. Ne-am împrietenit iute, mi-a spus din suferințele lui de vechi funcționar, de viața lui ... idilele se înjghebau fericite, discuțiunile se aprindeau și flirtul era în splendoare. În casa aceea parcă n-ar fi fost niciodată la poartă zăbranicul negru. Așa

 

Emil Gârleanu - Colonelul

... muzică; își apropia o dată călcâiele: țanc! și durițele zbârnâiau în odăile mari, în care trichelurile jucau pe dușumelele lustruite apele lucii ale lumânărilor. Tot așa sclipea și dânsul, ca bucățelele de cristal ce clincheteau, atârnate ca niște cercei, în urechile de bronz ale policandrelor. Viața îi era o rază de ... ofițeri ai regimentului, cu chipul crunt, cu fruntea încrețită, stingher, fără zâmbet, pe locotenentul-colonel Stavăr, comandantul unui regiment de călărași ce pornea la Plevna așa se zărea pe dânsul... Niciodată nu s-a simțit mai mare ca în dimineața de primăvară când și-a încălecat calul ... lui intrase în gâtul ofițerașului turc un copil ce i se împotrivea în cale. N-a simțit nici părere de rău, nici dușmănie; așa a omorât pe doi cu mâna lui. Iar când s-a întors în țară, când, după câteva zile, regimentul și-a ... ele, și, singur, începu să trăiască viața de pustnic. În odăile mari, în care amintirile stăteau închise în orice lucru, trăia zilele trecute. Dar războiul, așa cum îl făcuse dânsul, lasă urme. Într-o zi simți că piciorul stâng îi amorțește, că de-abia îl mai poate mișca. Cum luase altădată ...

 

Emil Gârleanu - Ucigașul

... a murit, că-i soi rău. Soiul rău nu moare. — Și cum l-ai lovit? Moșneagul stătu puțin pe gânduri: — Păi cum... Ia, așa, bine... — Nu: Așa, bine! Spune-mi: cum? — Păi... m-am dus în ograda lui și i-am zis: Măi, da purceii mei îs de făcut pomană pentru ... am smuncit barda și i-am făcut o dată vânt. Și Dămian numai ce-a căzut moale la pământ... Eu, când am văzut așa, și cum eram singur, că nu mai era nimeni cu noi, am strigat la fecioru-meu, să vie, să-mi ajute să ridicăm pe Dămian ... că țipa și gemea de durere. Pe urmă au venit și oamenii de ne-au găsit pe amândoi, pe mine și pe feciorumeu, acolo... Iaca așa... În clipa aceasta se deschise ușa, intră un jandarm și-mi aduse vestea: — Să trăiți, domnule procuror, până la spital rănitul a murit ... — De-acu, lasă! Apoi se întoarse către mine: De-acu pot să spun: eu l-am omorât. Că tătuca nu credea să moară Dămian, așa ...

 

Ion Creangă - Moș Ion Roată

... ca să ne luminăm unii pe alții și Dumnezeu să ne lumineze pe toți cum a ști el mai bine! — Înțelegem, cucoane, așa a fi, răspunseră câțiva țărani mai rușinoși; că, dă, dacă nu-ți ști dumneavoastră ce-i pe lume, noi, țărănimea de la coarnele ... mai fost aceeași. Povestea cântecului: Unde-i unul, nu-i putere, La nevoi și la durere; Unde-s mulți, puterea crește, Și dușmanul nu sporește. Așa și cu Unirea, oameni buni! Credeți dumneavoastră că, de-a ajuta Dumnezeu a se uni Moldova cu Valahia, avem să fim ... înțeles, răspunde moș Roată. — Cum se face asta, moș Ioane? Mai bine ce v-am tălmăcit, și un copil putea să înțeleagă. — Mai așa, cucoane, răspunseră ceilalți. — Moș Ioane, zise acum boierul, cam tulburat de multă oboseală, ia spune dumneata, în legea dumitale, cum ai înțeles, cum n ... ne spuneați dinioarea, că de-acum toți au să ia parte la sarcini: de la vlădică până la opincă. Bine-ar fi dac-ar fi așa, cucoane, căci la război înapoi și la pomană năvală, parcă nu prea vine la socoteală... Iar de la bolovanul dumneavoastră am înțeles ...

 

Ion Luca Caragiale - În vreme de război

... vite multe, oi, cinci cai, și mai avea, se zice, și bănet. Astea băteau la ochi, toată lumea credea că popa găsise vreo comoară. La așa stare, trebuia, se-nțelege, să se oprească ochii tâlharilor. Într-o seară, părintele Iancu a făcut prostia să rămână acasă singur de tot ... mă fac, neică?... spune d-ta, că mi-ești frate mai mare... Ce avea preotul pe suflet? Ce să aibă? Lucru greu de-nțeles, firește; așa de greu că d-l Stavrache, mai întâi, nici n-a voit să crează. Cum s-a putut? Omul cu greutate ... în sfârșit și povestirea isprăvii din urmă de la arendașul Dărmăneștilor... Dar nu popa îl omorâse; el luptase cât putuse să-i oprească de la așa crudă faptă; ce era să le faci însă? erau îndârjiți: baba țipa și arendașul a tras cu arma - nu mai era chip să ... are a face cu o lume veselă: o ceată de răufăcători e mult mai serioasă și mai tăcută; nu râde și nu chiuiește așa cu chef pe la miezul nopții. Și d-l Stavrache a ghicit bine. Strigând: "Numaidecât!" aprinde lampa și merge să deschiză. În adevăr ...

 

Ion Luca Caragiale - Baioneta inteligentă

... servici, nu știu, da rublă știu că n-am, și nici n-o să mai am de aici înainte. Scurt! — Atunci... cum? — Iac-așa. — Atunci te bag la arest. — Să poftești! — Car' va s' zică nu dai rubla? — Nu pot. — Bine... Și a ... Jandarmii mândri, cu săbiile scoase, se uitau, pe sub cozorocul chiverelor, la compania noastră, mai ales la mine și la armenii mei, cu un zâmbet așa de ciudat, încât am aplecat ochii-n pământ și, din ceasul acela, mi-am promis să fac toate sacrificiile pentru a mă scuti ... știi că te pui pe listă. Eu, înțelegând unde vrea să m-aducă d. Guță, i-am răspuns că eu n-am pretenție... am luptat așa, de dragul liberarilor. Dar d. Guță: — Trăiască ai noștri, d-le Iancule! ...de ciocoi! Da nu se poate! să dau la toți bocciii și ... bine sentimentul de invidie: — Dumitale cum ți-a dat decorație, frate Sarchiz, și mie nu? că eu încai am plătit înainte. — Așa am aut orbă... Când ne-a aduce dicorație, platim... Ne-a adus dicorație, am platit. — ...

 

Ion Luca Caragiale - Diplomație

... de Ion Luca Caragiale Mă-ntâlnesc cu amicul meu nenea Mandache pe trotuar, la berărie. — Salutare, nene Mandache. — Salutare, neică. — Ce stai așa pe gânduri? — Eu? pe gânduri? — Nu cumva te-a suprimat și pe dumneata? — Ei, aș!... — Te văz așa... distrat și cam nervos. — Nu, frate; aștept pe soția mea, și nu mai vine; am mare nerăbdare să văz dacă a reușit ... Adică, nene Mandache, cum vine vorba asta de diplomație? — Ei! uite, nene, este un secret, care nu poate să-l aibă orișicare... Se uită așa nu știu cum, și-l aduce pe om cu vorba, și iar se uită, și iar cu vorba, și iar se uită — e ceva ... poate traduce!... — Ori s-o fi abătut și prin altă parte... La câte v-ați dat rendez-vous? — Imediat ce-o isprăvi, ori așa, ori așa. — Apoi, trebuie să ai răbdare, nene Mandache; dacă e vorba de diplomație, unde trebuie mai multă răbdare decât în diplomație? — Mi-e frică ... ...

 

Ion Luca Caragiale - Om cu noroc

... a plutit într-un senin neîntrerupt atâția ani - până când moartea crudă a răpit în floarea vârstei pe doamna Guvidi. Sărmana femeie! așa de tânără, așa de frumoasă și atât de iubită! Cine-și putea închipui! Și ce gol a lăsat ea în urmă! "IREPARABILĂ PIERDERE PENTRU CEI CE ... umplut, amicul nostru Manolache s-a însurat a doua oară. Omul cu noroc! Aceasta, soția a doua, este tot așa de tânără și de frumoasă cum era odinioară răposata: iar cât despre tactul diplomatic, atât de necesar când are cineva daraveri mari și multiple, putem ... Mă gândeam tocmai ce roman bogat și senin s-ar putea face din studiul vieții acestui tip de om fericit, pe care-l cunoaștem toți așa de bine în societatea noastră, când iată că primesc prin poștă următoarele: "Domnul și Doamna M. Guvidi au onoarea a vă ruga să ... pas de plaisir. Nota. La gară v-așteaptă trăsura". Stilul e femeia... Grațioasa doamna Guvidi! îi cunosc scriptura și dictonul favorit, pe care-l spune așa ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>