Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ȚINÂND SEAMA DE TOATE

 Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 346 pentru ȚINÂND SEAMA DE TOATE.

Titu Maiorescu - Din experiență

... și sistemizări. Zeci de ani, poate sute de ani vor trece pănă când acest material va putea fi elaborat spre o știință sistematică cu dreptul de a purta acest nume. Așadar, în privința sufletului omenesc trebuie astăzi să renunțăm la toate pretențiile de sistem, să părăsim peruca medievală și tonul autoritar de pe catedre, să aruncăm coaja cuvintelor lipsite de miezul înțelesului și, restrângându-ne în poziția smerită ce ne-o impune sărăcia și neștiința în care ne aflăm până acum, să ne mărginim la ... mai nainte de toate să ne concentrăm luarea-aminte. Oamenii pot să nu se înțeleagă, să nu se cunoască unii pe alții din cauza lipsei de un organ comun de comunicare, adică lipsei de un înțeles comun al cuvintelor, prin care își exprimă gândurile, deși vorbesc aceeași limbă. Să facem abstracție de această greutate oarecum artificială. Oamenii mai pot să nu se cunoască din cauza facilității intenționate, adică din cauza deosebirii între ceea ce gândesc și ceea ... întunecoasă, în care n-ai putea pătrunde cu altă lumină decât cu un mic felinar blindat, al cărui focar strâmt ar arunca un mănunchi subțire de raze asupra cel mult șapte obiecte deodată. Dacă astfel vreai să-ți dai

 

Ion Luca Caragiale - La conac

... bine. A trecut de cotul dealului la câmp deschis. E a doua zi de sfântul Gheorghe. Ceru-i fără pată cât de slabă în tot largu-i de jur împrejur. La vale, în zare adâncă, sclipește undoind aerul dimineții calde, iar în păduriștea de mesteacăni de pe poala din bătaia soarelui, păsările primăverii se-ngână și care de care se-ntrec în feluri de glasuri. - Da-ncotro, -ncotro, flăcăule? întreabă cineva din urmă pe tânărul călăreț. Acesta întoarce capul. Din urmă îl ajunge un alt călăreț. De unde a răsărit omul acesta? fiindcă, tot drumul, tânărul, măcar că și-a întors privirile de multe ori pe calea umblată, nu a luat seama să mai vină cineva după el; chiar a gândit: câtă singurătate de ... măruntaiele, și ce poftă de mâncare!... Mâncarea e bună și vinul e și mai bun... Negustorul bea și-mbie pe tânăr, și tânărul voinic, se ține bine: pahar la pahar și dușcă la dușcă... Încet-încet, tovaroșii s-au înfierbântat bine... Dar le trebuie vin, și degeaba bat în masă și ... să înțeleagă unchiul

 

Constantin Negruzzi - Dervișul

... Constantin Negruzzi - Dervişul Dervișul de Constantin Negruzzi Robilor, depărtați-vă-n laturi! Ghiaurilor, tremurați! Cădeți la pământ cu toții și genuchile plecați! Căci iată trece Ali-Pașa. C-o cabaniță ... Norodul strigă: mașala! Iat-un bătrân derviș gârbov prin norod își face loc, Merge la Ali d-a dreptul și-i ia calul de dârlog, Ș-apoi acest fel îi grăi: "O, tu, înalte vizire, lumina lui Mahomet! Tu ce ții topuz în mână și șezi întâi în devlet ... fârdelege în Ianina va cădea, Norodul pe care-l sfâșii, vesel, râzând, va vedea Mormântul ce ți s-a gătit. Și în iadul de a șaptea subt copaciul lui Seggin, Va sta ferecat în lanțuri de durere și de chin Sufletul tău afurisit. Iar lângă tine un demon nericetat îți va citi Izvodul jărtvelor câte mânia ta omori, Și tu de vei vedea curat Urâte și sângerânde înainte-ți dănțuind Și înfruntându-ți păcatul și aminte-ți aducând De muncile care le ai dat. Acestea-i să le tragi toate fără să-ți poat-ajuta Flota ta ce numeroasă, tunul din cetatea ta Și toată oastea câtă ai, Măcar ...

 

Ion Luca Caragiale - Reportaj parlamentar

... de a doua ediție, revăzută numai în privința stilului poate, a desbaterilor trecute, fiind rezultatul votării asigurat firește pentru opinia majorității. Cu toate acestea, minoritatea din Cameră a stăruit a se deschide din nou desbaterea asupra declarației constituționale de revizuire. Erau înscriși pentru a lua cuvântul mai mulți dd. deputați, în număr cam de peste douăzeci, prin urmare desbaterea d-a capul asupra declarației promitea a fi, deși absolut lipsită de interes, însă foarte curioasă, mai cu seamă că lista oratorilor înscriși era în cea mai mare parte acoperită de numele onorabililor dd. Furculescu, Misail, Cernătescu, Isvoranu, Burileanu, Mărgăritescu e tutti quanti. Cel d-întâi care a luat cuvântul a fost ... motiviști intransigenți și cu puțini din majoritate, cari își povesteau încet istorii hazlii, își împărtășeau impresiile luate dela Alcazarul-Ionescu, și alte lucruri foarte străine de plimbarea prin veacuri a oratorului; așa că și biuroul și cei de pe bănci pot să[-și] aducă aminte a fi străbătut cu d. Misail veacurile ca prin vis. ...

 

Ion Luca Caragiale - Politică înaltă

... Ion Luca Caragiale - Politică înaltă Politică înaltă de Ion Luca Caragiale 1899 Am un isnaf de la țară bun prietin, care crede orbește în ce-i spun eu, mai cu seamă atunci când îi convine să crează. Mai ales în politică mă consultă ca pe un oracol. A venit alaltăieri la mine; mi-a ... a trecut Rockfeller pe la nas și n-am știut să-l prindem, n-am vrut să-l las pe provincial să plece deziluzionat de mine, să mă socotească lipsit de orice cunoștință a culiselor politice - și, tot sunt gazetar, zic: de ce nu i-aș clădi amicului meu câteva caturi de baliverne, cu cari și el la rându-i să facă furori la cafeneaua centrală din orășelul lui ? - Ascultă-mă, neică - zic eu - îți spun ce ... Știi că venise odată americanul cela cu bani buni, și făcea propunere foarte folositoare pentru noi, și nu s-a putut face nimica. - De ce? - De ce, de nece! nu s-a putut. - De ce nu s-a putut? - Pentru că n-au vrut liberalii. - Apoi, acuma auz că ei vor... Văzând eu că isnaful mă-ncurcă ...

 

Emil Gârleanu - Punga

... ceva lângă mort și căzu apoi în stratul subțire de omăt de pe jos. Țăranii priviră și rămaseră încremeniți. Din buzunarul mortului lunecase o pungă de piele, neagră, o pungă umflată, doldora. După ce le trecu mirarea, ei uitară de mort; Lăptuc se făcu puțin mai mititel, lăsându-se pe vine, femeia se lăsă și ea, ca și când se coborâse de pe catalige, și cu ochii mari, ținându-și răsuflarea, se uitară la pungă. Cum stăteau așa, grămădiți, țăranul ridică ochii și întâlni pe ai nevestei ... i lua acuma din scurt? — Ha? făcu speriat Lăptuc, ca și când îl întrebase ceva nevastă-sa. Femeia nu-i răspunse, întoarse capul în toate părțile, apoi se duse și mai bătători cu mâna omătul. De-abia se ridică, și auzi un tropot. Venea gardistul, în fugă, cum se dusese. Țăranii se-nfiorară, dar gardistul le vorbi bucuros, ca și adinioare ... gata, săracul! Dânșii mai stătură o clipă locului; nu le venea să creadă că puteau pleca; apoi, ca și când i-ar fi șfichiuit cineva de la spate, ziseră: — S-auzim de ghine! Și-o luară repede la picior. Când ajunseră în fundul grădinii, Lăptuc se cățără pe gard, nevastăsa îl apucă ...

 

Duiliu Zamfirescu - Tănase Scatiu

... surugiu. Fără a mai sta mult la gânduri, dete bici cailor șiplecă, lăsându-și vizitiul în noroi. Când ajunse în oraș, se înnopta de-a binele. Casele lui erau așezate în mijlocul unei curți mari. Le cumpărase, ca pe tot ce cumpăra, de ocazie, de la un boierscăpătat, Costache Merișescu, și le schimbase, le meremetisise, astfel că erau acum cele mai frumoase din târg. De îndată ce se auziră clopotele cailor, slugile ieșiră toate, ca de obicei, întru întâmpinarea boierului. Când îl văzură singur, fără vizitiu, cu fața înnorată, nu îndrăzniră să-i zică nici pis, ci se apucară să deshame ... mânca? întrebă el mai tare. Ea își clătină umerii și zbârci gura ca de râs. — Cum, Doamne iartă-mă, să n-am!... Că doar toate sunt din belșug. — Și de post și de dulce, ca la otel, zise el. Că de aia nu mai plouă la vreme. Tincuța tușea din când în când, o tuse seacă, urâtă. La fiecare observație a bărbatu-său, își ... ochii în farfurie:se ținea cât putea să nu răspundă, ca să nu provoace scene defață cu lumea, și mai cu seamă cu slugile. Dar

 

Mihai Eminescu - La aniversară

... de douăzeci și șase de ani și nu era decât de paisprezece; el, istoria romanilor și voia să fie de patruzeci de ani. Era numai de optsprezece și umbla la școală. Cu toate acestea astăzi, în ziua sf-tului Ermil, el uitase pe Octavian August și aștepta felicitări de ziua lui. Tata i-a dat un ceasornic frumos, mama — o besectea de toaletă, sora — o pereche de papuci. Elis -nimic. Elis, adică Cleopatra, vară-sa. El se retrăsese în odaia lui, unde clasicii erau așezați pe-un scrin în religioasă regulă și ... inimă, Elis! — Domnule! zise ea, stăpânindu-se și stând băț înaintea lui. Vrei să mă-nveți cum trebuie să mă port? — Și cu toate astea, zise el încet și dureros, luna-nfrumusețează lumea pentru amorul nostru. Ea se uită în sus și ochii ei umezi de dulci lacrimi străluceau în lună. El îi cuprinsese talia și se uitau amândoi — nu gândeau nimic. Era ceva atât de dureros, atât de fericit în fața, în tot sufletul lor — ai fi râs ș-ai fi plâns dacă i-ai fi văzut astfel. În fine începur-a ... fost. Dar ce mai era în cutie? Păpușile ce i le dedese

 

Petre Ispirescu - Ileana Simziana

... din toate puterile mele să te mulțumesc. - Mă tem să nu te întorci fără nici o ispravă. Cine știe ce încurcătură vei face p-acolo, de să nu-i mai dea nimeni de căpătâi, cât hău! - Tot ce știu, tată, și mă făgăduiesc, este că nu te-oi da de rușine. - Dacă este așa, pregătește-te și te du. Când auzi fata că tată-său îi dă voie să meargă, nu mai putea de bucurie. Punea la cale tot pentru drum; și se întorcea numai într-un călcâi, când poruncea și așeza lucrurile de călătorie. Își alese calul cel mai de frunte din grajdurile împărătești, hainele cele mai mândre și mai bogate și merinde ca să-i ajungă un an de zile. După ce tată-său o văzu gata de plecare, îi dete povețele părintești de cum să se poarte, cum să facă ca să nu se descopere că e fată. O învăță tot ce trebuia să știe un viteaz care ... îndura să se depărteze de dânsul. Calul, dacă văzu așa, îi zise: Se vede că pentru iubirea ce ai către împăratul, stăpână, te uiți așa de

 

Ion Luca Caragiale - Scrisoare (Caragiale)

... exercite aceste industrii? Acela, mai-marele, se numește în mai multe feluri, după motivele diverse ale îngăduielii sale: daca cu știință, complice; daca din nebăgare de seamă, negligent; daca din încredere oarbă, prea din cale-afară naiv; daca din nepricepere, incapabil — în toate cazurile și dânsul e foarte vinovat. Dar numai atâta am găsit eu la teatru? Dar risipele? dar favorurile? dar incapacitatea profesională? dar trândăvia, desprețul datoriei ... de colo a fi să nu pot eu nici începe lucrul. De la oameni din rândul publicului imparțial să vie aceasta? Nu e de crezut. Eu publicului nu pot îndeajuns să-i mulțumesc de cât m-a încurajat și de câte simpatii, poate prea calde în raport cu meritele mele reale, mi-a acordat ca autor dramatic, ca om de teatru adică. Goana aceasta aci ia forma machinațiilorși zgomotelor surde, a bârfelilor triviale, a denunțărilor maloneste, a scrisorilor anonime ... în Hamlet, pe bătrânul Moor în Briganzii – va juca pe regele Lear, pe Fabriciu și pe Pascal Fargeau și alte prime roluri forți. Cunoscătorii de teatru și în general publicul amator vor înțelege cât e ...

 

Alecu Russo - Holera

... două fețe grave și simțite ale medaliei numită românul, ca toate baladele populare, începe cu expunerea cea măreață în două linii a sugetului, de care numai zicătorii satelor și Homerii știu taina... "Sus pe malul Oltului, La casele Vâlcului, Vâlcu bea și veselește, De holeră nici gândește." Vâlcu "bea și veselește", Vâlcu, românul care nu-și schimbă nici fața, nici obiceiurile în ființa primejdiei ce amenința curtea și bordeiul ... era dară domnul B., să insufle o așa dragoste... Era pentru mulți un original și pentru toți... lucru rar... un om cinstit!... Domnul B. era de mijloc la făptură, dară așa de țigărit și de slab, că se vedea printr-însul, și se părea un uriaș; o pereche de pantaloni largi peste toată măsura lui putea ascunde fusele ce-i slujeau de piciore. Când se primbla, mâinilemergeau într-o parte, picioarele în alta, iar capul se legăna în toate părțile; întâlnindu-l pe uliță dând peste trăsuri, încurcându-se în pavelele și butucii cu care era podit Iașul, se părea o stahie... Capul era ... s-arsocoti necinstite să iubească un om care nu juca biliard și cărți șinu trăgea tutun... Dar nevoia holerei m-a silit. Chemat de

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>