Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎN PARTEA DE SUS A

 Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 419 pentru ÎN PARTEA DE SUS A.

Ion Luca Caragiale - O făclie de Paște

... soldații..» Pe un jidan, pe care un goi răutăcios din mulțime l-a îmbrâncit peste nebun, nebunul l-a mușcat de obraz." Leiba de pe trepte vede bine; cu o treapta mai jos privește Sura cu copilul în brațe. Este în adevar un nebun furios pe care-l țin câte doi oameni de fiecare parte; pumnii sunt strâns legați unul peste altul cu o curea tare. E un om cu o cherestea uriașă: un cap ca de laur, părul negru, des, barba și mustățile aspre și împâslite. Prin cămașa-i, sfâșiată de luptă, se vede pieptul lat, acoperit ca și capul de un stuf de păr. E cu picioarele goale; gura i-e plină de sânge și stupește mereu firele pe care le-a smuls cu dinții din barba jidanului. Toata lumea s-a oprit... De ... Lasă-mă în pace! strigă hangiul smucindu-se și îmbrâncindu-l cu toată puterea. Nu vezi că sunt bolnav? Lasă-mă-n pace!" Dilijența sosește în sfârșit cu aproape trei ceasuri de întârziere. Sunt doi călători, care se așează împreună cu conductorul, poftit de

 

Vasile Alecsandri - Român Grue Grozovanul

... lacul numit Ialpug. ↑ Ființe fantastice care joacă un mare rol în basmele poporului. ↑ În broșura întâi a baladelor tipărite la lași în anul 1852, se zice: Un cort mare și rotat Mult e mândru naramzat, De țăruși de-argint legat Cu sferi albe de mătasă... Parcă-i cort de-mpărăteasă. ↑ Hanul de tătari purta denumirea de Ghirai, ca un titlu de suveranitate, după numele celui dintâi șef al tătarilor care a luat Crâmul. ↑ Tradiția poporală spune de un copac locuit de sufletul unui om ce fusese spânzurat de crengile lui. Oricine adormea la umbra acelui arbore, făcea visuri de moarte care se împlineau până în trei zile. Poate că stejarul mortului din baladă să fie chiar acel din tradiție. ↑ Adică nevestele mârzacilor și tătarilor de gloată. Mârzacii erau de sânge hănesc și formau o castă puternică între tătari. Numele lor era Myrza. ↑ Românii dau numele de păgân la toate neamurile ce nu erau de religia lui și cu care se găseau în lupte. ↑ Bahmet sau bahamet , cuvânt de origine tătară, ce denumește caii din Bugeac. O mare parte din Basarabia poartă numele de Bugeac, de pe timpul năvălirii tătarilor în

 

Ion Luca Caragiale - 1907 din primăvară până'n toamnă

... mici pînă înfine, încît ar mai putea servi doară la o rafinată cultură intensivă - un fel de muncă imposibilă aci din cauza deprinderilor străvechi, lipsei de inteligență specială și de răbdare, ignoranței metoadelor pentru așa cultură savantă, și din cauza lipsei de capital și de credit. Pe de altă parte, propietatea mare și cea mijlocie nu au forțe pentru cultura lor extensivă decît brațele țăranilor. Aceștia solicită porțiuni de pămînt pentru a munci și produc cît mai mult, după putere. Ei plătesc pentru porțiunile arendate, ori în bani și 'n muncă, ca în Moldova, după obiceiul locului; ori în natură, ca în Muntenia. În cazul acesta, țăranul muncește pămîntul , iar produsul se împarte cu proprietarul mare, după cum s'a prevăzut în anume învoială, întărită prin autoritatea comunală. Țăranul mai este silit la această învoială și prin faptul că proprietatea mică nu are de loc pășune pentru vitele lui; pășunea o stăpînește exclusiv propietarul mare. Învoelile agricole, deși sînt obligațiuni de natură civilă, sînt executate, la nevoie, de către autorități, manu militari, ca și așa numita în dreptul penal "muncă silnică". (Constrîngerea corporală s'a desființat în 1881 prin legea modificatoare a barbarei

 

George Coșbuc - Carol Robert

... George Coşbuc - Carol Robert Carol Robert de George Coșbuc Stăpânul țării feudale Râdea de Basarab, pe cale Venind cu sutele de-arcași Turnați în zale, Ce-i pentru-acești viteji ostași O țară largă de trei pași? Sărmanul vodă, cum îl cheamă, O fi-n pământ acum de teamă! Ce minte-o să-l învăț! Să-l fac Să ție seamă Că eu sunt eu, și nu mă-mpac C-un biet ca ... fi Maghiarul? Și regele râzând s-opri Și-aceste vorbe le citi: Mărite crai! Îți spui prin carte, Că vecinic dinspre-a noastră parte Vrem binele! Suntem cei foști Și mai departe Și-acum tu uiți că ne cunoști Și-alergi în strângere de oști! Eu sunt mai slab. Zic eu de mine. V-am dat hăraci, că se cuvine, Pe plac eu multe v-am făcut Să fie bine. Voi Severinul l-ați bătut: Vi-l ... țara largă de trei pași! Și, fala lor uitând-o toată Mureau zdrobiți, și ca să poată Să-și scape capul, rupți și goi Fugeau în gloată. O, și la ziua cea de

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VII

... în desfrânare, Atunci mâhnitul tată de el se rușinează, Și în zadar arată că nu e vinovat. Ai adunat avere și nu te-ai îngrijit, În inimă să-i sameni năravurile bune; Bogat îți va fi fiul, dar va trăi în lume Urât și fără slavă, de toți disprețuit, Și cine știe dacă, prin relele purtări, Nu-i va sfârși viața într-o spânzurătoare. Isprava bunei creșteri în asta se cuprinde, Ca patima din inimi de timpuriu stârpind, În calea faptei bune pre tânăr să îndrepți; Căci numai prin aceasta el poate să ajungă A fi de folos țării și lăudat de oameni. Iar pentru a produce un rod așa dorit, Științele și arte sunt numai ajutor; În judecăți să aibă pătrundere-nțeleaptă, Și ale-mpărăției venituri, cheltuiele, C-o singură ochire să poată lămuri. Pe valurile mării s-aleagă sigur drum. Pe ... Melit de bube rele plin. Slugi, mancă, guvernantă m-aș îngriji s-aleg Tot oameni de ispravă și cu purtări cinstite. Dar creșterea n-atârnă de la aceia numai, La care ...

 

Mihai Eminescu - Strigoii

... noapte de veacuri el stă orb, Picioarele lui vechie cu piatra-mpreunate, El numără în gându-i zile nenumărate, Și fâlfâie deasupra-i, gonindu-se în roate, Cu-aripile-ostenite un alb ș-un negru corb. Arald atunci coboară de pe-a lui cal. C-o mână El scutură din visu-i moșneagu-ncremenit: - "O, mag, de zile vecinic, la tine am venit, Dă-mi înapoi pe-aceea ce moartea mi-a răpit, Și de-astăzi a mea viață la zeii tăi se-nchină." Bătrânul cu-a lui cârjă sus genele-și ridică, Se uită lung la dânsul, dar gura-nchisă-i tace; Cu greu a lui picioare din piatră le desface, Din ... coboară, cu mâna semn îi face Ca-n sus să îl urmeze pe-a codrilor potică. În poarta prăbușită ce duce-n fund de munte, Cu cârja lui cea vechie el bate de trei ori, Cu zgomot sare poarta din vechii ei ușori, Bătrânul se închină... pe rege-l prind fiori, Un stol de gânduri aspre trecu peste-a lui frunte. În dom de marmur negru ei intră liniștiți Și porțile

 

Ion Luca Caragiale - Notițe risipite

... al doilea fel de produceri intelectuale, ca și la cel dintâi, importă puțin părerile, principiile sau tendențele autorului. Pot fi foarte generoase; pot fi așa de morale și de umane, încât autorul să meargă drept în rai, căci le-a debitat numai; dacă opera ca atare, în afară de ele, nu e decât o platitudine incomparabilă, atunci autorul fără-ndoială e un om mai presus de orice laudă, dar desigur opera stă mai prejos de orice critică. De al treilea fel sunt producerile comparabile si, deci, criticabile. Acestea sunt ca animalele inferioare, asupra cărora este permisă vivisecțiunea în interesul științei, mai înalt decât orice morală și milă. Autorii acestor produceri sunt gânditori puțin mai rasăriți din mulțimea cu care a umplut ... ciocurile căscate. Eram poate rău dispus, nu știu; destul că astă dată m-au izbit mai întâi părțile rele. Era și nu era un cuib de rândurici. În arta cofetăriei se produc din spumă de zahăr colorat figurine de un efect surprinzător: fructe, flori, păsări, miei șcl. Ați văzut pe ouăle roșii de la Paști scena întreagă a învierii. Ei! nu știu cum, cuibul

 

Mihai Eminescu - Moș Iosif

... de arătare adâncită, părul prin poziția asta era urcat în sus, parte cădea fără ordine peste tâmple unele vițe umpleau fruntea cu argintul lor mătăsos, parte se mai ținea urcat, dară înfoiat în vechea lui ordine. Ochii, adânciți în boltiturile lor, păreau a fixa un punct sub încrețitele sprâncene, buzele gurii se umflase crețe în meditațiune, iară barba îndoită de aplecarea pieptului își răstea în sus capătul stufos și argintiu, dând întregii fețe o arătare nemulțumită și rebelă. Lumânarea subțire și încolăcită de ceară arămie care sta lipită de masa plină cu cărți deschise întindea mucul negru și crestat și lumina roșie și turbure în cămară, abia ajungând icoanele călugărești de pe pereți, adâncind umbrele din fața visătorului zahastru și îngălbenind părul său cel alb și trăsurile cele bătrâne a feței. Mâna mică și ... toți acești oameni tineri erau atât de deșerți, atât de lipsiți de cunoștințe, încât i-ar fi fost lesne să-i rușineze prin întrebările sale, de natură mireană chiar. El era un polihistor considerabil, dar miile de cunoștințe grămădite în

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bursierul

... mut și cu ochii pe jumătate închiși... parcă mă văz și astăzi... Tăcerea avea farmecul gândirii; gândirea, farmecul nălucirilor; nălucirile mă absorbeau din lumea reală... În mirosul greu al atâtor inși, când dușmăniile ațipeau o clipă, mă visam cu fața în sus, în mijlocul câmpiilor, sub coviltirul adânc al cerului. Până nu mă mișcam pe banca de lemn și nu simțeam masa cenușie, miresmele florilor din nări, albastrul infinit din ochi și concertul de păsări din fundul urechilor nu dispăreau. Mișcarea aceea, ca un vânt care mi-ar fi stins lumina din lumea iluziilor mele. Deștept, eram rău... violent ... la foc, când o arunci în apă rece, azvârlă apa în lături, o turbură; apoi fierberea se liniștește; apa acoperă ghiuleaua răcită de jur împrejur... În mine nu mai rămăsese decât un pic de căldură, o fărâmă de viață din focul și nebunia de altădată. Trecuseră patru ani. Mă îmblânzisem. Slab și galben. Liniștit. Ascultam. Mă mișcam încet. Din tot avântul nu-mi rămăsese decât saltul mortal de la trapeze, în zilele de gimnastică. Când îmi desfășuram trupul în ...

 

Emil Gârleanu - Gâza

... lăsă cu totul slobozi. Acum mergea cu capul în pământ, cu coama împrăștiată în tot lungul gâtului, cu buza de jos spânzurând, cu mijlocul frânt. De sus cădeau razele soarelui ce-i străbăteau prin păr și-i beșicau pielea. Dealul se urca rotunjit, ca un sân, iar marginile lui se prăvăleau repezi ... dos, lângă un gard, și-i legă dârlogii de un par. Calul rămase singur. Întoarse capul după stăpânul care plecase grăbit. Primprejur nici un fir de iarbă, de fân, nimic; nici un jgheab cu apă. Dincolo de gard, o mulțime de poloboace pline cu huștile borșului vărsat din ele. Din altă parte venea miros de oțet. Spre crâșmă se auzeau glasurile celor ce beau. În cătina de alături vrăbiile îl asurzeau. Frânt de drum, înecat de colb, plecă în jos capul. Deodată un zumzet ușor îi lovi auzul și, în aceeași vreme, un fior îl furnică în tot trupul. O gâză mică, obosită să mai zboare aiurea, îi nimeri într-o nare. Calul se pregăti să sufle, s-o gonească, dar fără ... un miros de câmp, de flori i se împrăștie până ...

 

Paul Zarifopol - Privind viața (Zarifopol)

... le presupune pe toate celelalte. E desigur foarte greu a trăi și a lucra conform acestei ierarhii a calităților. De exemplu: uneori, din exces de discreție, subliniem prin rezerva noastră ceea ce celălalt credea că trece neobservat, și devenim indiscreți. Și de loc nu-mi pare excesiv când dl Ibrăileanu spune că cine nu e politicos chiar cu animalele, nu are sufletul sus pus. Între puținele achiziții ale civilizației, de care se poate mira orice pesimist, trebuie negreșit să așezăm, ca pe una din cele mai admirabil paradoxale, și delicatețea, cea atât de rafinat subliniată de dl Ibrăileanu. O opinie contrară este o ofensă zice d-sa. Însă totuși, după atât de lungi și curioase silințe, pitecantropul nu se dezminte: în sarcasm se perpetuează evident arătarea caninilor. În mersul ei fatal și nepăsător, natura e aceeași, în piatră, în arbore, în om, în toată materia. Pentru om, legile naturii sunt că niște curse complicate și neprevăzute, printre care trebuie să-și strecoare cele câteva kilograme de materie ce-i sunt împrumutate vremelnic. Prin crearea civilizației omul n-a obținut decât să înlocuiască instinctele cu inteligența; și inteligența nu ajunge ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>