Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎN ACELAȘI TIMP (CU)

 Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 223 pentru ÎN ACELAȘI TIMP (CU).

Nicolae Gane - Catrințaș

... atunci nu se înmulțise ceata buhnacilor buni numai de speriat vrăbiile. În sfârșit, am ajuns într-un fund de pădure unde trebuia să facem bătaia. În cea mai mare tăcere ne-am așezat fiecare la locul însemnat de Catrințaș, iar locul meu care venea într-o cumplită tiharaie , în gura unei văgăuni, era cu deosebire fioros. — Dacă e urs în pădure, îmi zise pristavul , pe aice trebuie să iasă, că n-are pe unde cotigi. N-are pe unde cotigi, repetai eu în gând. Vra să zică, trebuie să mă țin bine să nu-mi dau pielea ursului în loc să mi-o deie el mie. Și cum stam așa în așteptarea pornirei haitașilor, fără să vreu îmi veniră în minte cei trei urși a lui Catrințaș. Auzi, trei urși!... Unul înțeleg... doi, treacă-meargă... dar trei, fără șagă erau cam mulți. Aveam ... cap mi se mărise peste măsură de mult ce fixam toate tufele unde de câteva ori parcă văzui chiar mișcând blana ursului. Apoi, din vreme în vreme, când se clătina vreo creangă pe copac, un fior rece mi se strecura prin trup și părul mi se ridica măciucă în vârful capului. Dacă vrei să știi, iubite cetitor, ce va să zică a aștepta să dai bună dimineață

 

Titu Maiorescu - Neologismele

... etc. Și această regulă este de la sine înțeleasă; cu toate acestea ea trebuie anume formulată și trebuie să stăruim cu toții întru păzirea ei în scrisori și în ziare, pe catedra școlii și la tribuna parlamentului. Căci profesorii, deputații și scriitorii noștri mai de frunte și-au făcut o parte însemnată a ... de-ajuns“, cuvânt de origine asemenea latină, însă înțeles de toată lumea? Tot așa va trebui să zicem „a ajunge la ceva“ în loc de a parveni, sau, cum scrie dl I. Popescu din Sibiu, a perveni la ceva; „agerime“ în loc de sagacitate; „adâncit“ în loc de aprofundat; „dinadins“ în loc de cu intențiune; „deșertăciune“ în loc de vanitate; „a aiuri“ în loc de a delira, a divaga; „a înapoia“ în loc de a restitui; „aprig“ în loc de avid și impetuos; „aspru“ în loc de sever; „a încredința“ în loc de a confia; „a lua asupră-și“ în loc de a asuma; „îmbunătățire“

 

Dimitrie Anghel - Rochia bunicei

... acum, rînd pe rînd, însetate și lacome guri roze s-au întins spre sînul ei, rînd pe rînd, oglinzile au arătat-o tot alta : cînd cu lacrimi în ochi, cînd cu zîmbetul pe buze, cînd cu lumină pe frunte, cînd cu întunerec în suflet. Și alba rochie de spumă a urmat să doarmă în sicriul ei, pentru moarte păstrată, pentru ultima găteală care avea să meargă albă în întunerec, pentru ultimul somn care avea să resfire aur pe beteală subt negrul portal la pragul căruia străjuiește un înger cu torța întoarsă spre pămînt. Ca o rochie de păpușă părea acum pentru trupul ei, ca un vestmînt ce fusese al alteia, ca o podoabă ce ... conturul lui de fată, redevenit mic, lutul se modelase din nou pe tiparul rochiei de mireasă, multele zile și nopți ale unui veac reîncăpuse iarăși în marginea trupului ce abia purtase douăzeci de ani, și rochia nevrîstnicei îngăduise pe mult bătrîna ca să-și găsească adăpost în ea și să ție atîta loc în sicriu cît ținuse și în îngustul sipet aproape un veac. Și astfel, în ...

 

Mateiu Caragiale - Remember (Mateiu Caragiale)

... sunt la fel. În trecut, în castelele restrânse, celor de aproape și înmulțit înrudiți, trăind împreună, cu același port și obiceiuri, fiecare epocă le întipărește același aer dacă nu chiar aceeași înfățișare. Se întâmplă iarăși ca, acolo unde cu gândul nu gândești, să răsară ființe cărora le trebuie căutată aiurea, în alte țări, la alte neamuri, în alte veacuri, adevărata asemănare, fără a li se putea bănui măcar, în vreun fel, cu aceia de cari îi despart prăpăstii de timp și de stirpe, vreo cât de îndepărtată înrudire. Era de prisos dar orice presupunere despre obârșia tânărului cu pricina, făceam însă tot soiul de reflexii asupra ființei lui, unică într-adevăr și stranie, impunându-se poruncitor luărei aminte. Mă subjugase prestigiul recei trufii ... apus,încingându-l cu o minunată salbă de vile, unde aurul a izbutit, întrucâtva, în încercarea de a sădi iarăși raiul în viața pământească. Mi-l închipuiam dar, răsfoind cu degetele lui subțiri cărți cu legături scumpe, în somptuoasa singurătate a odăilor

 

Alecu Russo - Studie moldovană

... a tăiat iute, fără a avea vremede a curăți locul. Plugul, adică civilizația, stârpește zi pe zi rădăcinileși preface codrul în curătură , curătura — în lan frumos, iar lanul — în câmpii roditoare. Dar strămoșii noștri, săracii, cu ce să-i mângâiem?Florile care aș vrea s-arunc pe țărâna proaspătă a trecutului sunt culese nu în viața lui politică sau morală, dară în cele multeobiceiuri casnice, care ne-au legănat în fașură. Multe s-au dus,multe au rămas, dar, sărmanele, vai de ele! fricoase, rușinoase, elese ascund și se pierd de frica bontonului. În stârpirea codrului, decare am zis mai sus, nu doresc nici caftanul , nici condițiile civile, morale, politice sau sociale ale vremii de atuncea, ci numai fizionomia ... o prăpastie adâncă desparte boierul deastăzi de popor; acea prăpastie să cheamă știința; pe cât boierulcrește în idei și în învățături, pe atâta poporul rămâne în urmă. Pevremea trecută, boierul vorbea, trăia cu țăranul, precum ar fi vorbitcu alt boier, se înțelegeau amândoi în limbă și în idei, astăziînțelegem poporul cu ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira II

... au vrut să-ntemeieze, Atâta osteneală eu cred că n-au avut, Cât cei ce au s-aleagă colorul hainei tale, Caftanul cum să fie cu moda potrivit, Cu vârsta și cu locul, cu timpul ce va fi. În târg nu suferi verde, nici vara catifeaua, Nici iarna să lucească nu vrei mătăsăria, Ci toate să-și păzească a sale legi și ... și late și vârtoase; De buzunări, de mâneci, știință ai deplină, Și decât Reks mai bine tu știi să potrivești Croiala după modă, colorul după timp. Iubești acele mese sătule și bețive, Unde o ceată mare de mincinoși prieteni, Cu-ademeniri viclene auzu-ți măgulesc; Iar tu în îngâmfare, cu capul amețit Te umfli ca beșica, crezând că nici subt umăr Nu-i vrednic să-ți ajungă oricare om pre lume. Dar uită-te, o ... Pătruns de-a sa blândețe, norodul mulțumit Părinte să-l numească, de binefăcător; De el să se-ngrozească ai țării numai dușmani. Împodobit cu minte, știință, vitejie, Să fie cu răbdare un lucru începând Pre care să-l sfârșească cu grabă și curaj, Precum din fulger cade înflăcăratul trăsnet. Smerit în

 

Ion Luca Caragiale - O cronică de Crăciun...

... colaborator, d. Ig. Caracudi, a împlinit 35 de ani. Felicitările noastre cele mai călduroase." Peste un an și două luni, iar „aflăm cu deosebită plăcere", minus „fericita coincidență", și-n loc de Traian, Decebal. După un an și o lună, întocmai; dar, în loc de Decebal, Aurelian. La anul în cap, asemenea; însă, în loc de Aurelian, Mircea. Nu trec bine unsprezece luni, și iar „aflăm"; numai, în loc de Mircea, Dan. Pe toți, de la Traian până la Dan inclusiv, eu i-am botezat. Care va să zică, vine că suntem rude ... „n ’ ne Iancule!" După plecarea valorosului, caut să-mi aranjez materiile din sertare pentru numărul de lux... Ia să vedem ce putem stoarce cu foarfeca, această presă idraulică a redacției. Artă fără tendință și tendință cu artă, sau Artă cu tendință și tendință fără artă — 65 de file, cu va urma — studiu estetic de palpitantă actualitate! Rolul presei ca a patra putere în statul constituțional modern (sfinte Ignate!) — 77 de file, și firește cu va... În ...

 

Ion Luca Caragiale - Cometa Falb

... că materia din care se compune o cometă, este de o consistență necunoscută pe globul nostru, și adică : pe pămînt, materia se prezentă sensurilor * noastre în trei moduri, solidă, lichidă și gazoasă ; materia cometei nu este în nici unul din aceste trei moduri. Dacă ar fi măcar gazoasă, cum volumul ei este gigantic, n-ar putea fi așa de transparentă ; în orice caz, prin volumul ei luminos, n-ar putea traversa nefrînte raze străine ei. Dar cu toate astea, se știe că chiar prin sîmburele cometei, darmite prin coada ei, se văd perfect și tot în poziția lor normală, stele cît de mici. * Iată ce spune celebrul Faye : « În comete materia este subțiată pînă la un punct de care nici o substanță de pe pămînt nu ne poate da vreo idee Â». Apoi, în ... chiar trecut prin coada unei comete. * Dar un fenomen și mai îmbucurător ! S-a văzut o cometă care a mers cîtva timp pe cer și deodată, într-o seară, astronomii și chiar oamenii comuni, cu ochii nearmați, au văzut-o despărțită în ...

 

Vasile Alecsandri - Extract din istoria misiilor mele politice

... plecarea mea din Iași. Aveam mult serioasa și mult delicata însărcinare de a apăra pe lângă Cabinetele Franței, Engliterei și Sardiniei actele săvârșite în Moldova și Valachia la începutul anului 1859, precum alegerea de Domn a colonelului Alexandru Cuza în aceste două provincii etc., acte care erau să fie discutate în viitoarele conferințe din Paris. Misie importantă! răspundere mare și spăimântătoare!... Eu, un biet țăran de la Dunăre, aveam a mă găsi în contact cu capacitățile cele mai recunoscute din Europa! cu oamenii cei mai însemnați!... Nu dar fără griji mă întrebam de voi putea să mă ridic și să mă susțin la înălțimea misiei mele?... însă ... eu însumi. „Vă mulțumesc, dnule general, de această amabilitate, răspunsei, și totodată vă exprim adânca satisfacție ce simt de a vă revedea în ajunul marilor evenimente ce se pregătesc.“ — A mă revedea? întrebă generalul cu mirare... Unde ne-am mai văzut? — În cartierul general al mareșalului Pelissier. — Ați fost în Crimeea? — Dar, și am vizitat lagărul artistic al armatei piemonteze. — La ce epocă? — Câteva zile ...

 

Nicolae Gane - Piatra lui Osman

... și dezgust totodată. În scurt timp el se înavuți, căci nu lăsă nici un mijloc neîntrebuințat, pentru a ajunge la acest scop. Iscusit în alcătuirea planurilor sale, îndrăzneț în mijloacele de punere în lucrare,el știa, pe o parte, să dea hoțiilor sale aparența legalității, și pe altă parte,să le susție cu iartaganul în mână când trebuința cerea. El întrunea în acelaș timp calitatea de comerciant și de judecător totodată. Singur judeca trebile sale cu locuitorii, singur le aducea întru împlinire!... Dar ce împlinire!... Aici era partea tragică a întreprinderilor sale. Nimic nu rămânea cruțat de mâna sa ... pe furiș din pieptul nevinovatelor fete suspinuri de dor. Ici ședeau bătrânii satului cu figurile lor serioase și meditative, încinși cu curele late și țiind în mână câte un lung toiag, semn al statorniciei; dincolo flăcăii veseli și neastâmpărați, cu pletele lasate pe umere, copii zburdalnici ai muntelui, harnici la muncă, ușori la joc, așteptând începerea horei cu nerăbdare ca să mai poată schimba câte o strângere de mână cu draga lor. Apoi fetele, blonde ca spicele de grâu, gătite în hainele lor de sărbătoare, cu ...

 

Mihai Eminescu - Memento mori

... mândre maluri, Cu dumbrăvi de laur verde și cu lunci de chiparos, Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină, Unde sfinții se preîmblă în lungi haine de lumină, Unde-i moartea cu-aripi negre și cu chipul ei frumos. Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite, Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite Te încerci a scoate lapte din a stâncei coaste seci; Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur, Alta unde cerci viața s-o-ntocmești, precum un faur Cearc-a da fierului aspru ... sună-n orice noapte, Nilu-n fund grădine are, pomi cu mere d-aur coapte ­ Sub nisipul din pustie cufundat e un popor, Ce cu-orașele-i deodată se trezește și se duce Sus, în curțile din Memfis, unde-n săli lumină luce. ­ Ei petrec în vin și-n chiot orice noapte pân-în zori. * Vezi Iordanul care udă câmpii verzii Palestine: Dintre vii cu struguri de-aur se ridic mândre coline, Pe Sion, templul Iehovei, o minune îl privim; Codrii de maslin s-amestec printre lunci de dafin verde

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>