Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (SE) SFÂRȘI
Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 618 pentru (SE) SFÂRȘI.
... Amândoi stăteau la gura sobei, adânciți câte într-un jilț și pufăiau din lulele. — Să vedem ce vei dezgropa dintr-însele? răspunse Gheorghie, care se așeză mai îndemănatic spre a asculta. Constantin tuși, își drese glasul, se uită un moment gânditor la roțile de fum ce ieșeau din lulea, apoi începu astfel pe un ton melancolic: — O să-mi zici: Ce ... ei, focul a intrat între noi. Naltă și zdravănă, cu niște ochi asprii, bulbucați, gata de pălmuit și vecinic nemulțămită de tot ce se făcea, iată noua noastră stăpână. Din ziua dintăi ea luă cheile de la cămară, de la pivniță, de la hambar, prinse se grijească, să văruiască în toate părțile, schimbă mobilele dintr-o odaie într-alta, parcă ar fi voit să nu rămâie nici o urmă de ce ... totdeauna în sân. Mai ales dimineața era cu inima plină de umilință, când se închina dinaintea iconostasului: — Tatăl nostru carele ești în ceriuri, sfințească-se numele tău, facăse voia ta... Cioară, ardă-te-ar para focului, striga deodată în mijlocul rugăciunii, nu vezi colbul pe scrin?... Apoi sărind, ca o ...
Ion Luca Caragiale - Greu, de azi pe mâine... sau unchiul și nepotul
... de unde se zbătea-n mocirlă, să iasă curată și să pornească pe calea cea bună și dreaptă. Greu și foarte-ncet, stimatul meu domn, se dezrădăcinează obiceiurile și năravurile vechi... Cu toporul, se curăță pădurea; lumea se curăță cu vremea și cu răbdare... nu așa, de azi pe mâine!..." Cam astfel de predică am ținut eu odată între patru ochi unui bărbat ... din pornire, iar nu prin judecată... lumea n-o putem îndrepta cu umărul... etc." și sfârșind cu: „Greu și foarte-ncet, tânărul meu amic, se dezrădăcinează obiceiurile și năravurile vechi... Cu toporul, se curăță pădurea... lumea se curăță cu vremea și cu răbdare, nu așa, de azi pe mîine!..." — În sfârșit — i-am adăogat — eu te povățuiesc părintește să ... pe fanarioți, să nu mai pomenim de ei! Acu, slavă domnului! suntem regat independent!... — Niciodată, domnul meu!... sunt scrupuluri de conștiință peste care nu se calcă! Im-po-si-bil! Care va să zică, și cu nepotul, mi-am răcit gura degeaba, ca și cu unchiul... Un tânăr excesiv de ... — când... Citim în micul Ecoul patriei, ebdomadar din urbea X..., titlu mare pe prima pagină: „Panamaua de la noi!... Potlogăriile foastei administrații!... Mișeliile ...
... cu armele-a-i sta împotrivă; Iar ochii de fiară flămândă rotindu-și-i peste cuprinsuri, Vedea cum noroadele toate în cale-i se pleacă-ngrozite, Vedea cum cetăți întărite, palate de piatră și domuri, Cu vâlva atâtor coroane, ca pleava se spulberă-n vânt. Ș-a fost un blestem pe ursita sărmanelor neamuri de-atunci, Că-n scrum și-au văzut prefăcută întreaga lor ... de viteji: Timur îți stă-n față, iar spada-i e soră cu spada lui Mircea, Și ce s-a-nceput la Rovine, sfârși-se-va la Angora! El zice, și una spre alta s-azvârl întărtatele oarde, Și rânduri de rânduri izbite, cu vuiet de valuri se sparg. Trei zile-și țin clipele tulburi pe stemele celor doi crai. Se mișcă-n bulucuri mulțimea, se rupe și iar se-mpreună, Cad pâlcuri sub pâlcuri de-a valma, și altele proaspete vin, Iar hreamătul crește și scade, ca-n spulber de viscol purtat ... și în pinteni arapul, Cărare-și despică-n năvală Timur cu hangerul în mână. Sporește cu el vălmășagul amestec de glasuri pripite... Din mijlocul lor se ...
... pe nimini decât pe o bătrână credincioasă, care o crescuse pe ea de mică, de când rămăsese fară mamă; sta închisă cu bătrâna, ofta și se jelea... Ce o să se facă ea când o da cu ochii de soțul ei? Văzând că se prăpădește de atâta inimă rea, i s-a făcut bătrânei milă, și s-a gândit cum i-ar mai risipi gândurile ... de crai... Asta nu se poate! — De ce nu? — Fiindcă trebuie să ia fată tot de-mpărat, pe potriva lui... Nu! asta nu se poate, în ruptul capului! — Dar bine, femeie, dacă așa au hotărât părinții lui?... — Or fi hotărât ei... Dar eu?... eu unde sunt? Și ... a leșinat. Sări, toți... 0 descheie la sân și dă-i cu oțet de trandafir. Vine și Florea: — Mamă-doică! Și-ncepe să se vaite ca un copil mic și să se bată cu pumnii-n cap: — A răpus-o pe mama-doica!... Aoleu!... nu mai e de rană! Împărăteasa — leșină și ea ... astea, strigă: — Eu stric, că m-apuc să vorbesc politică cu niște femei nebune! Împărăteasa se deșteaptă și pleacă foarte mâhnită de asemenea cuvinte. ...
Constantin Negruzzi - Inscripții
... Constantin Negruzzi - Inscripţii Inscripții de Constantin Negruzzi În acest lăcaș de pace unde Domnul se mărește, Omul întăi se botează, când se naște pe pământ, Ș-apoi cu a lui soție vine de se însoțește, În sfârșit aicea află liniștire în mormânt. Nașterea, viața, moartea, sufleteasca mântuire, În acest loc se adună și d-amarul lumii greu Omul scapă când se duce ca să-și iaie răsplătire De la dreapta îndurare a bunului Dumnezeu. Eu nu am fost ca alții, de-aceea în suferință ...
Constantin Negruzzi - Sobieski și românii
... Ba, pre numele patronului meu! nu va zice lumea că o cetate s-a arătat dinaintea lui Sobiețki fără a i se cuceri? N-avem tunuri? Vom lua-o dar cu mâinile. — Numele măriei tale e destul tun, zise Potoțki. Trufia polonului măgulindu-se de această groasă lingușire, fața i se însenină la ideea unei izbânzi atât de lesnicioase și îndată dete poruncă să se înșire oastea cătră cetate. În cetățuie se afla optsprezece plăieși, trimiși de ispravnicul de Neamț pentru străjuire, în lipsa garnizoanei, care era la Fălcii pe lângă domnul Cantemir, unde tăbărâse armia turcească ... vârful săneții un ștergar alb; spune că închinăm cetatea, cu tocmală să ne lesă slobozi să ieșim și să ne ducem unde vom voi. Așa se urmă. Leșii primiră toate condițiile cerute. Oastea se înșiră în două rânduri, lăsând prin mijlocul ei loc ca să treacă garnizoana, și poarta se deschise. Atunci, în loc de o strajă numeroasă, se văzură ieșind șese oameni, din care trei duceau pe umerele lor pe alți trei ce erau răniți. — Ce este aceasta? strigă Sobiețki răpezindu-se ... ...
Paul Zarifopol - Despre ideologia lui Eminescu
... Călinescu îndreaptă această fundamentală greșeală referitoare la ideologia lui Eminescu. Schopenhauer era om de temperament, înainte de a fi gânditor filozofic; apriorismul timpului se prefăcuse la el în die Wesenlosigkeit der Zeit, ceea ce-i trebuia lui pentru a nega istoria și a se putea înverșuna asupra nimicniciei vieții. Fără îndoială: Eminescu înțelegea cum trebuie pe Kant; însă aceasta nu are a face: acolo unde Eminescu își ... aici, conștiința și raționalitatea sunt răul, sunt avocații diavolului. Modelul e statul natural al albinelor. Potrivit ierarhiei naturale a instinctelor, politica lui Eminescu se clădește pe un materialism sau cel puțin un realism economic. În statul conștient, rațional și contractual, triumfă minciuna, falsa viață de stat și falsa cultură ... moldovenii din eroare o numesc munteni. Ia un băiat de bulgar, trimite-l la Paris și rezultatul chimic e un june român. Acestei pături suprapuse se opune națiunea autentică cu voința ei oarbă de a trăi. Pătura suprapusă este inventatoarea formelor goale de cultură, necesare parazitismului său esențial, apăsătoare ... și a limbii strămoșești: ea e și puterea principală întru armonizarea claselor, armonie care era sănătatea societății românești în trecut. Regenerarea și mântuirea ...
Vasile Alecsandri - Suvenire din Italia. Buchetiera de la Florența
... trecurăm iute vro câteva ulițe unde toți ne luau de nebuni și ne îndreptarăm spre o primblare pitorească, ce este afară din Florența și care se numește Boschetto. La începutul acestui parc este o piață mare unde se ridică Palazzo delle Cascine, adică palatul lăptăriilor al ducăi de Toscana. În toate serile, după ce se culcă soarele, aristocrația Florenței își oprește echipajele strălucite dinaintea acelui palat, și damele se desfătează prin convorbirea tinerilor cavaleri, care saltă călare împrejurul lor, și prin dulceața laptelui proaspăt ce le împuternicește sănătatea și le învioșează culorile obrajilor. Acea ... promontoriu între curgerile line a lui Arno și a lui Miunione. Acolo era sfârșitul boschetului. Când ne oprirăm, figura lui V*** se prefăcuse de tot: fața lui era roșie ca cerul ce se întindea deasupra noastră; părul său, ridicat de vântul de seară, fâlfâia în aer și lăsa liberă fruntea sa largă și genială. -- ,,Privește, el zise deodată ... munții care se înalță în fața noastră. Nu-ți pare că asistezi la dărâmarea împărăției romane?... Privește norii acești vopsiți de purpura razelor lui, cum se
Ion Luca Caragiale - Teatrul cel Mare - "Urâta satului"
... spânzurații, nemernicii, prostituitele, tuberculoșii și toate spurcăciunile și lăturile parisiane, înscenate de industria teatrală franceză, apoi traduse ori localizate în românește de oameni ce nu se pricep nici la românească, nici la franțuzească, ce nu știu nici ce e românul, nici ce e franțuzul, ni se dă ca producții literare și artistice pe scena întâiului teatru din țară, menit, cum se zice, a fi „înaltă școală națională de estetică și moralăâ€� pentru publicul român. Afară de asta, răul tot n-ar fi așa ... mai pomenește de manierile, obiceiurile, tradițiile locale: toți, de orice vârstă, de orice neam, din orice vreme, din orice loc, eroii de pe scena noastră se îmbracă, mănâncă, umblă, se mișcă, trăiesc și mor după un singur tipar. Părinții sunt mai tineri ca copiii și copiii mai bătrâni ca părinții; stăpânii sunt îmbrăcați prost și ... ca cei din ziua de azi, iar anticii poartă mănuși, umbrelă și galoși. Apoi scena înfățișează un palat bizantin din veacul XV, iar acțiunea piesei se petrece, dupe închipuirea autorului, într-un sat din Elveția în zilele noastre; o dramă orientală se joacă într-un vestibul de catedrală gotică — și altele și altele: exemplele ...
Nicolae Gane - Două zile la Slănic
... mic boboc de trandafir, care sămăna de departe a decorație. Începuse acum căldurile lui Cuptior, pe când lumea bucureșteană, însetată de aer răcoros, se pregătește de dus, unii pe la moșii, alții pe la băi. Nae Peruzescu se primbla prin odăița lui din strada Popa Tatu gândindu-se și el cam ce ar avea de făcut pe timpul vacanțelor. Din când în când se oprea dinaintea oglinzii petrecându-și degetele prin părul cel bogat și vorbea omului din oglindă cam astfel: — Peruzescule, ești nostim! nu degeaba porți nume ... o condiție, să-mi plătesc și eu partea mea. Aceste vorbe fură zise c-un fel de mândrie de om ce nu înțelege să i se facă concesii de bani. — Da ce-are a face! Nu se-ncape plată, adause omul pântecos, doar te poftim în trăsura noastră, nu-i așa Luxițo? — Se-nțelege, răspunse Luxița, o femeie mică, uscată, istovită, încât părea a fi o scândură cu ochi. — Ei vezi?... hai, sui și nu ... mai face vorbă! — Da nu se poate. — Da mă rog. În sfârșit, Peruzescu, neavând încotro, abia
Ion Luca Caragiale - Cercetare critică asupra teatrului românesc
... de cauză; mai bine să ne punem streaje condeiului, deoarece scopul nostru nu e, Doamne ferește, să rărim cumva sin-iubirea imensei majorități — cum se zice parlamentaricește — a confraților publiciști, ci să căutăm a ne desluși cât se poate asupra întrebării: cum se face critica teatrală la noi? Pentru ca să ne ajungem acest scop cu mai puțină bătaie de cap, mijlocul cel mai practic este să purcedem ... pe un plan de poveste, și cum că între aceste două feluri de plan deosebirea este însemnată, nici mai încape vorbă. În o poveste, catastrofele se petrec și se înșiră neatârnate unele de altele, neavând altă rudenie între ele decât că sunt mai mult ori mai puțin atingătoare de ființa aceluiași subiect — întocmai ... cu mai puține boabe, sunt tot mătănii. Altfel, însă, trebuie să fie planul unei drame; aci, catastrofele atârnă una de alta, curg una din alta, se țes una cu alta pentru același sfârșit, adică pentru pregătirea catastrofei celei mari, a încheierii sau a deznodământului — întocmai cum ... ...