Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (SE) RĂCORI
Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 161 pentru (SE) RĂCORI.
... ziare streine, unele reviste literare artistice etc. (Ale noastre nici nu au, nici nu vor a revedea ceva în privința asta.) Junele meu se apropie de mine. — După d-ta, mă rog, șopti el înclinându-se. Accent curat românesc — nu e ungur. — Poftim, zisei, întinzându-i ziarul și surprins de interesul ce-mi insuflă îndată ce ridicai ochii. Un ... cunoaște, una din acele figuri ce ți se pare că ai mai văzut-o vrodată-n viață, fără s-o fi văzut niciodată, fenomen ce se poate explica numai prin presupunerea unei afinități sufletești. Începui a-l observa cu comoditate. Era frumos, d-o frumusețe demonică. Asupra feței sale ... puținor oameni. O singură frunte unsă cu mirul lui Dumnezeu e în stare să forme din oceanul cugetărilor omenești o singură volbură gigantică, care să se-nalțe din fundul abisului mării până sus în nourii gânditori din cerul luceafărului ce se numește geniu... Arătați-le iasma viitorului și se vor speria de el. Arătați-le unde-ar ajunge de-ar urma tot astfel și se ...
Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie
... că, cu niște ochi de două ori mai mari decât cei ce poate-i avea de obicei, cu o față lungă și speriată și neputându-se lămuri de unde și cum răsărisem noi așa ca din pământ, se uită la noi, măsurându-ne cu privirea-i zăpăcită, de sus până jos și îndesându-se tot mai tare spre perete, ca și cum ar fi voit să scape de o vedenie supărătoare. Biata femeie, strâmtorată astfel și buimacă de somn ... sfârșit și ne urmarăm drumul spre Almaș pe poteca de picior, ce taie dealurile de-a curmezișul între răsărit și miazănoapte. La dreapta se întinde un șir de coline cu povârnișuri dulci și acoperite cu sămănături, fânețe și ciritei ; la stânga colinele se schimbă în dealuri, și, mai departe, între apus și miazănoapte, dealurile devin munți, al căror lanț umple întregul cerc al vederii din partea aceea. După ... care se ridică la o mică înălțime deasupra Almașului. Scoborârăm în sat, trecând pârâul cu același nume, și merserăm la micul schit de călugărițe, care se ...
Petre Ispirescu - Ileana Simziana
... de fuse și mosoare, și Dumnezeu să aibă milă de mine, ca să nu mă lase a muri rușinat. Nu trecu mult și se ceru și fata cea mijlocie să se ducă și dânsa; și se lega că ea își va pune puterile cum să-și sfârșească cu bine slujba ce lua asupră-și. După multe rugăciuni și făgăduieli, se înduplecă tată-său și o lăsă și pe dânsa să se ducă; dară păți și ea ca soru-sa cea mare, și întâmpinând-o tată-său, când se întorcea, îi zise: - Ei, fata mea, nu ți-am spus eu că nu se mănâncă tot ceea ce zboară? - Adevărat este, tată, așa mi-ai zis: dară prea era grozav acel lup. Unde deschisese o gură mare de se ... și de calul său. Se duse deci la grajd ca să-și aleagă și ea un cal. Se uită la unul, se uită la altul, se uită la toți caii din grajduri, și de nici unul nu i se prindeau ochii, deși erau armăsarii și caii cei mai buni din toată împărăția. În cele mai de pe urmă dete și peste calul tatălui său ... ...
Ion Grămadă - In Abbiategrasso
... valea lui Naviglio Grande și noaptea adâncă înfășură satele ca o mână uriașă a morții ce acoperă totul. Numai de departe, dinspre Magenta, se aud pârâituri de puști, ce mor în răstimpuri și în răstimpuri învie iarăși, slabe, tremurătoare, ori tunurile bubuie înfundat. Din ogradă, se uită soldații spre asfințit, unde se încolăcesc flăcări uriașe și ard satele, și un miros de fum greu, înăbușit, pătrunde până la noi. Ici și acolo, se aude zuruit surd de arme: sunt coloane de marș ce-și caută posturile. Dar, încetul cu încetul, se face liniște, o liniște adâncă, înfiorătoare, ce prevestește o catastrofă groaznică: întocmai ca liniștea cea moartă, înaintea unui orcan… În umbră, abia zăresc fața lui ... l încredințăm că suntem români din Ardeal, el rămâne la vorba lui. Câteodată, ascultă la vorbele soldaților ce au aprins focuri și pregătesc mâncare, apoi se bate cu mâna pe genunchi și zice: - Ce vă spuneam eu?! Pe Vacano nu-l înșelați! Vreo doi ofițeri se duc la iazul morii ca să se spele pe față de colb și sudoare. Soarele asfințise de mult; în vale, deasupra satului, plutește fumul albăstriu. O transmontana îmi răcorește obrajii arși de ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Iancu Moroi
... lui Moroi, care bătea din ce în ce mai violent. Se sculă în picioare. Slab, aiurit, păși ușor, de teamă de-a nu se frânge de la încheieturi, și îngenunche la picioarele soției sale. Răsuflarea se opri ca la un om ce se prăbușește într-o groapă fără fund. Până când genunchii îi ajunseră la covor, i se păru o eternitate de rușine maladivă. Câteva pete rumene îi răsăriră în obraji. Întinse încetinel mâinile pe genunchii dnei Moroi, care se scâncea zadarnic, fără nici o lacrimă în ochi. Și, cu înfățișarea unui câine obișnuit să fie bătut, șopti, mângâind-o: — Dacă vrei tu... Dacă ... unde e? — Stanei... n-am putut să-i plătesc pe două luni... N-aveam decât cei 200 de lei... A plecat lăudându-se cu judeca... Sofi se sculă repede. Se duse la oglindă. Începu din nou să se pieptene. Își desfăcu câteva codițe, strâns împletite din frunte până la urechi, ținând între dinți un ac de cap. Moroi, jinduind zadarnic o vorbă din ... subalternul său, care abia îndrăznea să calce covorul șefului. În mijlocul salonului, două mese lungi, înțesate de musafiri. La una domnii, la cealaltă doamnele. Directorul ...
Constantin Negruzzi - Melodii irlandeze
... ce deșteaptă înfocarea pelegrinului, cupa spumândă învioșază și strălucește amorul! Melodia VII - Cântul lui O'ruark, Prinț de Breffni Râzătoarea vale unde o lăsasem dăunăzi, se deschidea dinaintea mea; eu însă tremuram: o tristeță deșartă și nedescrisă întuneca bucuria inimei mele. Căutam din ochi lampa ce va străluci, zicea ea, pentru ... femei! când paloșul lui Brefni ar fi căutat pintre un milion de vrăjmași pe omul care ar fi cutezat măcar în gând a se îndoi de tine! iar acum. .. O, fiică degenerată a Erinului, în cât de mult s-a eclipsat slava ta! în curgere ... viile sale; vin să ne dezunească, să ne descinstească și multă vreme vor fi tirani! Să mergem, să înălțăm steagul verde; tot paloșul nostru să se împlânte în sânge până în plăsele! Din partea noastră este Erin și virtutea, din partea lor saxonii și crimul! Melodia VIII De vei vrea a ... a nădejdei făgăduiesc mai hrâpitor, vor fi ale noastre, de vei vrea a fi a mea, amorul meu! Flori strălucitoare se vor deschide pe orice loc vom nemernici; un glas dumnezeiesc va murmura în orice părâu; stelile ne ...
Thomas Moore - Melodii irlandeze
... ce deșteaptă înfocarea pelegrinului, cupa spumândă învioșază și strălucește amorul! Melodia VII - Cântul lui O'ruark, Prinț de Breffni Râzătoarea vale unde o lăsasem dăunăzi, se deschidea dinaintea mea; eu însă tremuram: o tristeță deșartă și nedescrisă întuneca bucuria inimei mele. Căutam din ochi lampa ce va străluci, zicea ea, pentru ... femei! când paloșul lui Brefni ar fi căutat pintre un milion de vrăjmași pe omul care ar fi cutezat măcar în gând a se îndoi de tine! iar acum. .. O, fiică degenerată a Erinului, în cât de mult s-a eclipsat slava ta! în curgere ... viile sale; vin să ne dezunească, să ne descinstească și multă vreme vor fi tirani! Să mergem, să înălțăm steagul verde; tot paloșul nostru să se împlânte în sânge până în plăsele! Din partea noastră este Erin și virtutea, din partea lor saxonii și crimul! Melodia VIII De vei vrea a ... a nădejdei făgăduiesc mai hrâpitor, vor fi ale noastre, de vei vrea a fi a mea, amorul meu! Flori strălucitoare se vor deschide pe orice loc vom nemernici; un glas dumnezeiesc va murmura în orice părâu; stelile ne ...
Ion Heliade Rădulescu - Mihaida
... Și domnul se deșteaptă, drept în picioare sare. Și caută, ș-ascultă, și n-aude nimica, Nimic străin nu vede. A candelei lumină Se nalță și se lasă, și vasul ei cel sacru Se leagănă ușure p-aureea-i catenă, Și un profum de viață dintr-însa se exală. Mihai pasă la ușă și pe custod îl află Dormind în a sa lance cu capul p-a sa dreaptă ... la icoană. Și mintea-i se lumină, Îndată-i vine-n cuget ideea învierii Dezvoaltă, lămurită, acest fel cum la nimeni Nu mai venise încă. Se cearcă, se-nteroagă Și alt cu tot se simte. E plin d-o-ncredințare Necunoscută încă. În inima sa simte Decretele divine, și brațul ș-a sa minte Capabile de faptă ... și, iată, cocoșul se aude, Ce îi strabate-auzul ca ultima cea trombă Ce cheamă la viață pe trepasați din secoli. Răcoarea dimineții începe să se simtă, Ș-alboarea nu-ntârzie, la răsărituri spuntă; Se colorează-n urmă și purpura-și destinde Ridenta auroră, și pier umbrele nopții. Concerte mii de păsări salută dimineața. Natura
Ion Heliade Rădulescu - Anatolida sau Omul și forțele
... temelii. A reușit cocheta; dar țipă,-ngălbenește, L-al său părinte-aleargă, și ochii îi sclipesc, Și tremură la sânu-i, de el strâns se lipește, La piept și el o strânge, și-ntr-una se unesc. Bubuie cerul, se scoală Împăratul; Duduie eterul, că pasă urgia; Fulgere, vâlvoare în spațiu șerpuiesc; Focul se-ntinde, curăță păcatul. Marea-exploziune arrestă-eternitatea; Saltă firmamentul și sorii se spăimântă, Cugetul de crimă pe unde se-ntinde Tot desfigurează, ca trăsnet încinde; Foc negru și roșu lumina se preface, Plumb e ușurința și cerul se desface; Cad rebelii-n spațiu și vâjâie căzând, Haos, abis mare-i așteaptă căscând. Pică și se schimbă pe cât trec din cer Capete de angeli, de demoni picioare, Aripă cerească una se mai vede, Alta infernală la vale-nnegrește, Monstru la alți capul în abis precede Tălpile, lumină în cer mai lucește. Neagră, fumegândă acum sunt volvoare ... tot se ascuțesc, Și șuieră vâlvoarea ca lupta-n elemente, Și negri, cât s-afundă, cu-atâta se negresc. Plesnește universul, abisul se despică, Tartarul se deschide; de foc un ocean
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Hagi-Tudose
... ridice biserica în slava cerului. Mă rog, nu au atâtea degete la amândouă mânele câte minuni se află în sfântul locaș. Și când se încurcă, se fac foc bătrânii troițeni; ba își mușcă degetele la numărătoare, căci iată, cum au apucat ei să numere minunile: ridică amândouă mânele în dreptul ochilor ... plecat la agialâc, ca să-i păzească coștoroaba. Și nu mărită fată mare, nu sleiește un puț, nu dăruiește un crâmpei de salbă iconostasului unde se miruiește, caiafa de el! Și vorba se încinse ca focul. - Să dea Hagiu?... Hagiu să dea?... - Dar nu l-ați văzut cum mișună prin cârciumi și băcănii? zise ctitorul. Intră într-una ... Suge un fund de tinichea, ghiorț, ghiorț, ghiorț. "Zeamă de aguridă. Cin' s-o bea? Cin' s-o plătească? Vremuri"... Și pleacă. Așa mănâncă și se răcorește, și pe el îl dau banii afară din casă. Și bătrânii - hi-hi, ho-ho, hi-hi - râd cu lacrămi, năpustindu-se în vorbă, care mai de care mai șiret la cuvânt și mai subțire la coada ochilor, răsucindu-și stropii de mustăți, întorși ca niște colți ... spatele lui, bărbați și cocoane, ne bufni un râs strașnic, și râzi, și râzi... Hagiul își uitase acasă turul pantalonilor... De râsul nostru, neîndrăznind să
... numesc "biserică". Ce să fie asta? Este o grămadă de groși bătrâni, puși unii peste alții în chip de pereți. În vremile bătrâne, cândva, nu se știe când, acest fel de pereți se aflau cu partea de din sus privind tocmai spre cer; acum însă, nici asta nu se știe de când, ei se află în supusă plecare spre acea parte, care avea să țină locul unui turn. Asta pentru că stâlpii din față, fiind putreziți de când a ... încredințarea că cu desăvârșire proști n-au fost oamenii care au început cu pomenile și cu ospețele. "Este un lucru folositor, zicea el, când oamenii se adună spre a se mângâia și veseli împreună. Chiar Mântuitorul a început cu pomenile și cu nunta de la Cana Galileii." Așa gândea acum părintele Trandafir: dar ... mulțumire pentru omul ce dorește binele altora decât aceea când vede că este ascultat de către alții și că vorbele lui prind rădăcini. Gândul bun se-nmulțește, cuprinzând loc în mai multe suflete, și cine îl are și poartă, mai ales atunci dacă îl prețuiește, se bucură când vede că-și face cale-n lume. Părintele Trandafir ...