Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (SE) IZBI (DE)
Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 194 pentru (SE) IZBI (DE).
George Coșbuc - Muntele Rătezat
... George Coşbuc - Muntele Rătezat Muntele Rătezat de George Coșbuc Muntele și-acum ascunde Între nouri fruntea lui; Trăsnet când prin stânci pătrunde Dintre stânci și-acum răspunde Vulturu-ngrijat de pui. Fiarele și-acum își cată Sus prin codri adăpost, Turme când pe culmi s-arată Însă vârfu-i niciodată N-o să fie cum ... iute. Deci clădiră pe-ntrecute Mânioasele surori. Dar în dimineața-n care Cea mai tânără-și avea Gata turnul ei cel mare, Ceealaltă-n supărare, De pe-alt munte cum privea, Fier de plug luând în mână, Azvârli spre turn cu el, Și-a izbit așa păgână Zidul cel de-o săptămână. Retezându-l așa fel, Că și culme și cetate, Cu flăcău și fată-n zbor, Toate fost-au spulberate Și prin văi întunecate ... lor. Ea, cea singură-n viață, Hohotind porni acu Și-a pierit pe culmi prin ceață Dintr-această dimineață N-o știm ce se mai făcu. Noi, românii, știm aceste, Că pe-aici ne-avurăm rost Când trăiau capcâni pe creste: Multe știm, că multă este Vremea de ...
Grigore Alexandrescu - O impresie
... umbre fioroase Ce ies din întuneric o crimă-amenințând, Electrică schânteie simții... și bucuria, Din inimă pe chipu-mi suită ca mânia, Pe fruntea-mi se aprinse, în ochi-mi străluci; Sub pasurile mele simții arzând pământul, Și vechea strălucire, cu zgomotul, cu vântul, Iluziei-mi bogate cu fală se ivi. A! unde e acuma puternica mărire Din vremea când a țării eroică oștire În lupte uriașe Buzeștii comanda, Când vulturul ... răzbunării cu manta-i sângerată Da semnul biruinței și calea ne-arăta? Călugărenii încă păstrează pomenirea Vitejilor ce-n valea-i aflară nemurirea, Al faptelor de cinste preț veșnic meritat; Iar praful ce acolo de vânturi viscoloase În aer se ridică e pulbere și oase, Ce tabere dușmane în treacăt au lăsat. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Spun că în urma luptei, în Asia bogată, Dacă mahometanii vedeau câteodată Un ... dar unirea Ce le hrănea curajul, ce le-nsufla mărirea, Cu vechea simplitate din inimi a lipsit. A patriei iubire, obiect de ironie, În veci este pe buza acelui care știe Cu numele-i să tragă norodul amăgit. Așa în proaste căpiști care treceau de sfinte, Al idolilor preot cu magice cuvinte Mulțimii adunate oracole-mpărțea: Oracole viclene de interes dictate, ...
... la râs pe ceealaltă. O vede mică-n leagăn, și inima-i tresaltă, Și-i crește fata, crește, bujor și ghiocel, Și uite-o cum se-ncearcă să steie copăcel Și bâlbâie și cade, dar râde și se scoală. Ce veselă-i când vine să-și puie capu-n poală La mamă-sa și-ndrugă cuvinte de-ale ei. Și crește ca din apă, n-o vezi înaltă ce-i? Cât masa e de naltă, și-ajunge la zăvor Și singură-și deschide, când iese-n foișor. O vede-n gând și râde și tremură nevasta O, Doamne, tu ... picioare, Dar alte zece palme pe gură-i pun zăvoare. Așa-necată urlă, la Christ cătând mereu; Copilul lui e colo, și-aici copilul meu: De-al lui îl doare numai și iarăși e curmată De mâinile-ngrozite, de multe mâini deodată, Și mulți se dau în laturi și mulți se-ngrămădesc, Iar Christ rămâne singur, căci toți acum privesc, La zbuciumul durerii: de mulți încercuită, Mâniile slăbiei o fac mai zvârcolită, Și-o clipă, mântuindu-și vorbirea, de sub mâini Ca fulgerul se
... n firea ei, Iar negrul întunerec purtat de norii grei Stă mort, precum pe leșuri stă-n basme un bălaur A cărui limbi de gingini se bat mugind, ca taur În lanț, și cruntul muget e viscolul din faur, E moartea, dragii mei. Oh, vai de cei ce noaptea stau străji, lăsând să cearnă Pe ei văzduhul negru un larg troian de iarnă Cu ger, până ce semne de viață nu mai dau! Dar vai de oameni mizeri, cari rupți de foame stau Și zac pe fața casei în frig, când bieții n-au Nici țol măcar s-aștearnă! Și vezi nămeții colo, la margine de ... launloc, La pat apoi grăbește și caută trist în fața Copilului; el doarme, dar rece-i tot ca gheața Și parcă-n pieptu-i lânced de mult s-a stins viața E pal ca fiert la foc. Sub cap având o mână, și rupt un ochi de glugă Pe glezne, mititelul, cu șopot el îndrugă Prin somn un șir de vorbe lipsite de-nțeles; Din ochii pali ai mamei ca bobul picuri ies, Se scurg p-obrazul care se mișcă-ncet și des Sub vii suflări
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Magda lui Arbore
... Bogdan Petriceicu Hasdeu - Magda lui Arbore Magda lui Arbore de Bogdan Petriceicu Hasdeu Ateneul român , mai-iunie 1861. Rănit pân' la moarte, cu sabia-n mână Fu hatmanul Arbure prins; Ducându-l departe la hoarda ... tătarul învins. Pe câmpul izbândei stau corturi întinse Voinicii cu domnul lor bând; De hatmanul Arbure vorba se-ncinse: Jelea fiecare pe rând! Dar vodă se scoală aprins de mânie: "Lăsați bocituri de copii! Vitezi ca și dânsul avem noi o mie, O mie și sute de mii! Întreaga Moldovă de hatmani e plină. D-un chip, d-o făptură, d-un os! Văzut-ați, la naiba, o mumă română Să crească un fiu ticălos? Atunci ... anume Pe cei ce-s născuți împărați!" "Așa să trăiești!“ îi răspunde deodată, Sosit p-un căluț tătăresc, Un tânăr cu frageda voce de fată Vibrând dintr-un chip îngeresc. E fiica lui Arbure, care-n bătaie Pe hatman l-a fost însoțit, Lucind printre cete ca ... „și eu voi să-nchin! Adus-am cu mine o cupă cernită: Turnați-mi într-însa pelin!" Ș-aruncă p-o masă, plin încă de sânge, Un cap uricios
George Coșbuc - Fata craiului din cetini
... albastre viorele Și-așa mi s-a prins fata, și-așa mi s-a jurat, Că dintre toți voinicii primi-va de bărbat, Pe-acel ce va fi-n stare S-ajungă la fereastra zăbrelei, din călare, Luându-i de pe frunte cununa cea de flori!... Și-ndarn mi se-ncercară vitejii pețitori, Căci nici unul nu poate să facă vitejie, Să capete pe fata crăiască de soție! Pe loc ce vestea fetei lui Crai-Încetinat Ajunse pân la curtea lui Tabără-mpărat, Acesta prinde suflet și iar înveselește, Și plin de ... doua zi voinicul norocul și-a-ncercat: Copila sta-n fereastră, frumoasă cum e luna, Pe buze purtând zâmbet, pe cap purtând cununa De flori; fălos Zorilă împintenă-al său cal Și-aleargă, dar deodată grăbitul animal Se-mpiedică și cade și trei picioare-și frânge, Iar domnu-i se răstoarnă cu trupul plin de sânge. Pe loc craiul se duce la el; l-a ridicat Și dusu-l-a-n palută; Zorilă rușinat N-așteaptă zorii zilei; în miez de ... Copila stă-n fereastră, frumoasă cum e luna Purtând surâs pe buze, pe cap purtând cununa De ...
Ion Luca Caragiale - O făclie de Paște
... Ion Luca Caragiale - O făclie de Paşte O făclie de Paște de Ion Luca Caragiale Apărut în 1899 Leiba Zibal, hangiul de la Podeni, stă pe gânduri la o masă subt umbrarul de dinaintea dughenii, așteptând dilijența, care trebuia să fi sosit de mult; e o întârziere de aproape un ceas. Este lungă și nu prea veselă istoria vieții lui Zibal; dar așa cum e prins de friguri, tot e o petrecere pentru el să ia pe rând una câte una fazele ei mai însemnate... Precupeț, vânzător de mărunțișuri, samsar, câteodată și mai rău poate, telal de straie vechi, apoi croitor și ștergător de pete într-o ulicioară tristă din Ieși - toate le încercase după accidentul care-l făcuse să-și piarză locul de băiat într-o mare dughiană de vinațuri. Doi hamali coborâseră în beci un boloboc sub privigherea băiatului Zibal. O neînțelegere se ivi între dânșii la împărțeala câștigului. Unul din ei luă un crâmpei de lemn ce-l găsi la-ndemână și lovi în frunte pe tovarășul său, care căzu amețit și plin de sânge la pământ. Băiatul, văzând sălbătăcia, dete un țipăt de alarmă, dar mizerabilul se
Constantin Negruzzi - Oscar D'Alva
... d-a anilor mucezire, Iar eroii nu mai îmblă gonind cerbi și căprioare, Sau învingând pre vrăjmașii ce venea asupra lor! Vechiule castel de Alva! Cine au fost ai tăi stăpâni? Pentru ce mușchiu învălește al tău zid în dărâmare? Boltele nu mai răsună de a cornului strigare, Numai crivățul vuiește prin curtea plină de spini; Și când vântul suflă tare zidurile zguduind, Se aude un sunet groznic prin galerii vâjiind. Asta e suflarea furtunei izbind scutul lui Oscar; Însă peana lui cea neagră nu se vede fâlfâind P-aceste locuri acuma, și nici steagul lui măcar! Angus binecuvântase ziua de el mult dorită Când Oscar văzu lumina. Era-ntâiul său născut, Toți vasalii s-adunară să serbeze acel minut Cu stăpânul împreună, ospătând cu mulțămită ... iubire. A lui Allan caracterul nu avea aceea blândeță Care foarte-mpodobește p-un erou adevărat Și arată ce înseamnă un suflet plin de nobleță, Spre vrăjmași el era aspru, crud și neînduplecat, Iat-o jună castelană frumoasă și mândră fată Veni de unde se-nalță cetatea de Southanon; Țările
George Gordon Byron - Oscar D'Alva
... d-a anilor mucezire, Iar eroii nu mai îmblă gonind cerbi și căprioare, Sau învingând pre vrăjmașii ce venea asupra lor! Vechiule castel de Alva! Cine au fost ai tăi stăpâni? Pentru ce mușchiu învălește al tău zid în dărâmare? Boltele nu mai răsună de a cornului strigare, Numai crivățul vuiește prin curtea plină de spini; Și când vântul suflă tare zidurile zguduind, Se aude un sunet groznic prin galerii vâjiind. Asta e suflarea furtunei izbind scutul lui Oscar; Însă peana lui cea neagră nu se vede fâlfâind P-aceste locuri acuma, și nici steagul lui măcar! Angus binecuvântase ziua de el mult dorită Când Oscar văzu lumina. Era-ntâiul său născut, Toți vasalii s-adunară să serbeze acel minut Cu stăpânul împreună, ospătând cu mulțămită ... iubire. A lui Allan caracterul nu avea aceea blândeță Care foarte-mpodobește p-un erou adevărat Și arată ce înseamnă un suflet plin de nobleță, Spre vrăjmași el era aspru, crud și neînduplecat, Iat-o jună castelană frumoasă și mândră fată Veni de unde se-nalță cetatea de Southanon; Țările
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Hagi-Tudose
... S-au dus vremurile alea... Vremuri grele!" Și pleacă. Îi e sete. Intră într-o bragagirie. "Ei... să gust... ce bașibuzuc aveți?" Suge un fund de tinichea, ghiorț, ghiorț, ghiorț. "Zeamă de aguridă. Cin' s-o bea? Cin' s-o plătească? Vremuri"... Și pleacă. Așa mănâncă și se răcorește, și pe el îl dau banii afară din casă. Și bătrânii - hi-hi, ho-ho, hi-hi - râd cu lacrămi, năpustindu-se în vorbă, care mai de care mai șiret la cuvânt și mai subțire la coada ochilor, răsucindu-și stropii de mustăți, întorși ca niște colți albi împotriva nasului. - Carâmbii cizmelor?... De când era flăcău... - I se scâlcie tocurile?... Le bate singur câteva flecuri... - Pe mine, de câte ori mă vede: "Dă-mi o pustie de țigare, că-mi uitai păpușa acasă". - Aș! ce-a uitat acasă?... Bea peliniță. O adună vara, o usucă, o freacă în mâni ș ... ouă stătute... - Să roșim puțintele. - De roșim puțintele, ardem focul degeaba, cumpărăm d-a surda băcanul... Cheltuială zadarnică... Vremuri grele! - Da... o ciosvârtă de miel... - Miel?... Ce fel miel?... Cum miel?... Miroase a oaie... Paștele prea e în vară... - Ce pustia de vară, nene Tudose, nu vezi că plouă și fulguiește?!... - Ei, fulguiește, fulguiește... tu nu vezi că nu ține? Unde ține? Cum cade, ...
Vasile Alecsandri - Cucoana Chirița în balon
... Ciubar-Vodă, cel din basme? NĂUCESCU: Ba... nu... Balonul ăsta... Așa-i e numele, dar pentru ce și cum? Nu e treaba noastră. DESPA: Apoi de... s-a urca el dacă i-a fost scris. NĂUCESCU: Tronc! MOGHIOR (la soldați): Apucați de frânghii și țineți zdreavăn. NĂUCESCU: Aoleo! maică!... se mișcă balonul. HAZLIU (oprindu-se): Ce te-a apucat, boierule? Te dor ficații de țipi așa? NĂUCESCU (închinându-se): Plecăciune... D-ta ești doftor de ficați? HAZLIU: Ba... sunt doftor de năuci. NĂUCESCU: Să mă fericesc cu numele d-tale? HAZLIU: Tachi Hazliul, lincenciat în mofturie și domiciliat la Rașca. NĂUCESCU: Hazliu nume... să-l porți ... NĂUCESCU: Tronc!... Și cu ce-i umflată, Hazliule? HAZLIU: Iar între noi să rămâie... (Arie) Acest balon e umflat, Ca să aibă ușurință, Cu profesii de credință De patriot răsuflat; Cu fumuri de nerozie Parveniților de azi; Vorbe mari, șarlatanie La un loc cu nițel gaz, Și de-aceea, ușurel, Sus, sus, sus se urcă el. COR Și de-aceea, ușurel, Sus, sus, sus se