Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE TOT
Rezultatele 1081 - 1090 din aproximativ 1670 pentru DE TOT.
... Vasile Alecsandri - Păsărica Păsărica de Vasile Alecsandri — Albă păsărică ! Ce stai singurică Lîngă cuibul tău ? Nu-i ziua senină, Sau nu curge lină Apa la pîrău ? De ce plîngi cu jale ? Vezi sorile tale Cum se veselesc. Prin luncile-umbroase Vezi cît de voioase Zbor și ciripesc ! Ce durere, spune, Ce dor greu supune Inimioara ta, De stai singurică, Dragă păsărică, Și nu poți cînta ? — Frate,-n depărtare O pajură mare Se-nalță mereu. Gheara-i se lungește, Ochiu-i se ...
Vasile Alecsandri - Românca de la Grivița
... Vasile Alecsandri - Românca de la Griviţa Românca de la Grivița de Vasile Alecsandri Un sanț se-naintează spre groaznica redută, În el, din zori, românii primesc ghiulele mii, Ș-așa plouă cu glonțuri, cât ei rămași ... între dânșii de-s încă pintre vii. Alăture-o româncă, expusă-n nepăsare La tot ce duce moarte cu zvon nepomenit, Gătește-o mămăligă ferbinte de gustare Într-un ceaun de schijă sub dâmbul prăbușit. O-ntreabă căpitanul: „Leliță, nu ți-e teamă De bombe, de șrapnele ce zboară-n jurul tău?“ Răspunde româncuța: „Nici nu le bag în seamă, De lucru au și ele, de
Constantin Negruzzi - Negru pe alb
... târg a fost odată rezidință domnească; acum însă nici o urmă de antichitate în el nu se mai vede, decât numai o biserică făcută de Ștefan Marele; pe urmă ajunse a fi capitalie de ținut, iar acum nici aceea nu este. Târgul-Frumos de ce merge, se face urât. Nu departe de aici, sunt apele minerale de Strungă, de însemnător folos la felurite boale; ele sunt însă neîngrijite. Pătimașul nu numai că nu găsește îndemânările trebuitoare, dar e nevoit să-și facă și casă ... pănă la gazdă, căci prin bortele șoselei de pe ulița Romanului, suntem în risc să ne prăvălim, și să ne rupem gâtul. Politia Romanului întemeiată de romani și numită Praetoria Augusta și mai apoi Forum Romanorum , este catedră episcopală și capitală de ținut. Biserica episcopiei nu se deosebește prin altă decât prin o clopotniță de mulți ani începută și tot nesfârșită. Nimic mai frumos decât situația acestui târg pe un vesel podiș îmbrățoșat de Siret și Moldova, și nimic mai urât și mai trist decât casele lui. Un lanț de dughene le lemn, mucede de
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Luceafărul (Delavrancea)
... o stâncă... Eu? Un burduf pe două picioare! Și ce picioare... șontâc... șontâc... CREMENE: Ei, cum trăiși tu cu Ștefăniță, cu acea vijelie care răsturnă tot într-o clipă? MOGÂRDICI: Mai mult răsturnat... SANDOMIR: N-avea ce răsturna... MOGÂRDICI: Turna, turnam, până cădeam... Și-mi plăcea, și de frică... CREMENE: De frica cui? MOGÂRDICI: A lui! SANDOMIR: Era fioros? MOGÂRDICI: Frumos și încruntat; micșor, și părea ca un munte; vesel și trist; viteaz, și ... ar vrea tat-tău să fie? SANDOMIR: Na! MOGÂRDICI: Ba, zău c-ar fi bine. Om bun și drept... Că pe tine cât e el de mare și te pune de veghe ca pe orice copil de casă... S-ar duce vestea de Bubuig-vodă... CREMENE: Ori Grozea... SANDOMIR: Trebuie să fii viță domnească... MOGÂRDICI: Poi, Toader Baloș se zice c-ar fi boier vechi, vechi, de vro trei sute de ani și mai bine, și că s-ar fi trăgând, după spiță, din franțuji, și mai de dincolo... CORBEA: De, hotărât, îmbătrânesc copil de casă! Pe cine păzim noi? Ce păzim noi? CREMENE: Castelul din Suceava... SANDOMIR: Și Suceava... CREMENE: Și țara... CORBEA: Eh! boierii se ceartă pe cin ...
Petre Ispirescu - Făt-Frumos cel rătăcit
... odată cu fiul său, hotărî ca nimeni să nu încalece pe dânsul, fără numai fiu-său, când s-o face mare. Botezară copilul și îngrijiră de dânsul, mă rog, ca unul la părinți. Copilul crescu și se făcu mare. Când era d-un an, parcă era de cinci; iară când fu de cinci, parcă era de cincisprezece, și de ce creștea, d-aia se făcea mai frumos și mai drăgălaș. Darămite de învățat? Învăța ca nealții pe lumea asta albă. N-apuca să auză de la dascăl ceva, că el învăța mai din adânc decât dascălul. Și astfel ajunsese de poveste. Unii zicea că știa carte până în glezne, alții zicea că până în genunchi, iară alții, până în brâu. De m-ar fi întrebat pe mine, eu le-aș fi spus că știa carte până în gât. Dară fiindcă nimeni nu m-a întrebat ... tac și eu din gură ca un pește, și nu mai zic nimănui nici pis! Astfel fiind, într-una din zile ce-i vine drăcosului de copilaș, că numai încălecă pe mânzul lui, și mi ți-i dete călcâie; iară mânzul, carele și dânsul crescuse de se făcuse un cârlănaș zburdalnic de ...
Ion Luca Caragiale - Leac de criză
... starea actuală economică și starea în care se afla țara noastră până în ajunul marelui război. Știu însă că lumea toată se plângea tot așa de amar ca și astăzi de lipsa banilor pe piață. O sumă de negustori mari scrâșneau, văzându-și apropiata cădere; iar cât despre negustorii mici, aceia erau mai leșinați decât muștele apucate pe neașteptate de o toamnă aspră și timpurie d-abia își mai trăgeau sufletul. Când ajunsese criza în toiul ei și lumea era cuprinsă de ultima deznădejde, iată că se declară războiul. M-am dus la un prieten, băcan mare, la poziție principală în Podul Mogoșoaii; îl știam la marginea ... ce a târguit. A băut un cognac și a gustat un sanwich cu icre. A dat o jumătate de ocă de rachiu la oamenii lui, câte o jimblă și o bucată de brânză de burduf, cam tot de o jumătate de ocă. Atât. A scos punga și a trântit un pol de ...
George Topîrceanu - Păcatul (Topîrceanu)
... vis le desfășoară a uitării neagră noapte, Parcă altul le-a trăit... A ascuns în tine Domnul un tezaur de virtute, Dar ți-a dat ochi plini de visuri, negri, mari, cu gene lungi, ți-a sădit în sânge sâmbur de dorinți necunoscute, O, credința ta e mare, dar cu-atâtea nopți pierdute, Maică, unde vrei s-ajungi? Trupul tău plin de viață n-a știut ce e iubirea, Gura ta nesărutată numai sfinți a sărutat, Tu ești moartă pentru lume, — dar ... Să-i supuie mersul tainic; ea ni-e mamă și stăpână... — Maică, cine bate-n geam? ...................... IV Prin trupul ei străbate un lung fior de gheață: E el — și-ar vrea să creadă, ca alte dăți, că nu e... Un val aprins de sânge îi năvălește-n față Întunecându-i mintea. Ea sare și-i descuie. Iar el s-arată-n ușă ca-ntr-un pervaz de scânduri, Și-un clește de foc parcă i-a strâns inima ei. Din noaptea minții sale, din vălmășag de gânduri, Un glas adânc îi strigă: ,,E încă timp
... Gheorghe Asachi - Momiţa Momița de Gheorghe Asachi Pentru-un spirit ce nu doarme Nu-i nimica mai ușor Decât planuri de reforme Ca să deie la popor. De sunt bune, de sunt rele, Destul fie frumușele. Așa odată o momiță, Din filozofilor viță, Care nimica creează, Ce toate le imitează, Prin formal act s-au fost ... pădure Și din pietre făcu zgure. Atunci, iacă, cu mirare, Animalii toți strigară: Ce invenție minunată! Iar momița îngâmfată Li făcu acest cuvânt: Multe averi de bun pământ Și ogoare eu voi da Focul apa de-a seca, Iar despoticul guvern Chiar de astăzi voi schimba Și republica-n etern Pentru voi s-a proclama. După ce mai bună parte De moșii mi se va da, Restul n-are să să-mparte, Ce-n comun s-administra. Atunci patriei reformate Dulce soarta va să fie, Comunizmul ... turbură încă apa? Parcă doarme,-i zice iapa. Dar momița prefăcută Elementelor împută Că nu i s-au nemerit Cele ce au profetit. Ș-operația tot așteaptă. Oare ce-au urmat în faptă? Au ars arbori din pădure, Iar din marea cea adâncă N-au scăzut o picătură. Mai ales sporit ...
Paul Zarifopol - Din istoria poeziei românești
... care l-a cunoscut pe Alexandrescu din prima tinerețe, notează ca o curiozitate mania poetului de a tot îndrepta și șterge tot timpul cât scria. Lui Ghica, îngrijirea literară a colegului îi părea manie... Alexandrescu însuși gândea astfel. În prefața pomenită, el urmează așa: cu ... «Ascultă, eu te iubesc, Și pentru tine mult pătimesc. Stilul acesta, adevărat, Nu mi se pare prea minunat; Dar pentr-un pustnic trăit departe De ale lumii valuri deșarte, Putem să zicem că nu e prost. Astfel ironizează Alexandrescu stilul obișnuit al poeziei de dragoste de pe atunci. Numaidecât trebuie să citâm din poeziile lui de dragoste, pentru a verifica gradul de emancipare al acestui critic de erotica vulgară: Adio! n-am cuvinte Să-ți arăt tot ce simte În astfel de minuturi mâhnit sufletul meu. E o durere mare, Și suferinți, pe care A le simți pot numai, a le descri mi ... și așa: Dar însă suvenirul ființelor iubite Va fi al meu suflet etern înfățișat. Pentru dar însă Alexandrescu are o curioasă predilecție. Sau, astfel, sau tot atât de
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I
... ajuns prin atâtea ploi de foc, cu picioarele și cu mâinile zdravene, cu pieptul neîngăurit, tocmai aici, în această zi sfințită a liberării de orice pericol. Iar astăzi e zi de marți și dacă toți oamenii dimprejurul meu se fac a uita c-au să pornească înapoi pe drumul vieții, cu tot dreptul mișcat întâi, într-o zi atât de nefastă, eu mă simt din cale-afară de mulțumit. Mai lipsește să fie astăzi 13. Dar sunt hotărât, de acum înainte, toate faptele mari pe care le voi face să le pornesc în zi de marți și de 13, căci sunt hotărât să fac numai fapte mari. Și am băgat de seamă! acestea sunt zilele oamenilor cu voință, și am mai băgat de seamă, oamenii cu voință nu trebuie să se gândească niciodată la astfel de nimicuri și trebuie să întreprindă tot ce au de întreprins oricând s-o nimeri. Iar eu am multe de întreprins: mai întâi să-mi refac situația mea... civilă. Așa numesc situația pe care o voi avea, pe care trebuie s-o am de-acum înainte în lume. E foarte drept: războiul m-a vărsat sublocotenent în rezervă. Asta e
... Dolca fa, Costea-i zicea, Unde mi-e averea mea?" Dolca-ncet schelălăia, La pământ se întindea. ,,Dolca fa, tu ești bătrână, Tu știi rândul de la stână. Eu pe tine te-am grijit, Tot cu lapte te-am hrănit. Dolcă fa, cum de-ai lăsat, Furii stâna de-au prădat?" Gemea Dolca, se culca, Laba ruptă-și arăta: ,,Dolca mea, Dolcuță fa! Furii laba ți-au rănit Când la dânșii ai sărit? Dacă ... nu te-arăți prefăcută, Înainte să apuci Și la furi drept să mă duci Pe urmele oilor Prin pajiștea florilor." Dolca vesel se scula, Câmpul de-a lung apuca, Botul prin iarbă vârând, Urmele tot mirosind. Urma-i ici, urma-i colea, Dolca nici c-o prăpădea. Ziua-ntreagă ea mergea Și-ndeseară ajungea În codru la Pandina Ce de ... Care prin căldări fierbea! ,,Masă bună, veselie!" Striga Costea cu mânie. Și Dolca se repezea. La Fulga mereu bătea, Iar Fulga cum o zărea Crunt de spaimă tresărea. ,,Alei, Fulgo, barbă neagră, Dar cu mintea neîntreagă, Când la drum te-am întâlnit Eu, mări, ți-am dăruit Trei mioare de frigare Ș-încă una de căldare Ca să-ți fie