Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȘI
Rezultatele 1081 - 1090 din aproximativ 4759 pentru ȘI.
Ludwig Uhland - Blestemul bardului
... nr. 8, 1 august 1901. De Uhland A fost de mult un mîndru castel, cu vîlfă mare, Strălucitor departe pîn' la albastra mare, Și-n jurul lui prin parcuri, cu înflorite-alee, Săltau fîntîni vioaie în joc de curcubee. Domnea un crai acolo, în țări și prăzi avut. În tron de fier sta palid și de supuși temut ; Căci cugetu-i e spaimă, privirea lui — urgie, Și bici e tot ce spune, și sînge-i tot ce scrie. Spre-acest castel veniră doi călăreți de frunte, Cu plete blonde unul, iar celălalt — cărunte. Bătrînul bard cu harfa ... împodobit ; Pășea alături sprinten tovarășul iubit. — Copilul meu, fii gata, grăi bătrînul lin, Adînc din pieptu-ți smulge și cîntă viers deplin. Revarsă dor și patimi, tot sufletul în el, Să-nduioșem pe craiul cu inimă de-oțel. Sub bolți străvechi, în sala măreață ei intrau ; Și craiul și crăiasa pe tron acolo stau : El — fioros ca zarea din noduri sîngerată. Ea — gingașă ca luna, la dreapta lui s-arată. Și unde prinde-a zice din strune bardul falnic, Adînc vrăjește harfa ce clocote năvalnic ; Dar glasul tînăr urcă divin răsunător, Bătrînul parcă cheamă
Mihai Eminescu - Ca o făclie...
... întors E șirul cel de patimi cel pururea retors. Am azvârlit în laturi greoaie, veche cărți, Cari privesc viața din mii de mii de părți Și scrise în credința că lumea tot se schimbă Cu dezlegări ciudate și cu frânturi de limbă. Nu-i foliant în lume din care să înveți Ca viața preț să aibă și moartea s-aibă preț... Și de pe-o zi pe alta o târâi uniform Și nici să pot de somnul pământului s-adorm. Pustie, sură, rece și fără înțeles... Nu apăr adevărul, nu apăr un eres, Nu sunt la înălțime și nu sunt dedesupt, Cu mine nu am luptă, cu lumea nu mă lupt Să-nving eu adevărul sau să-ntăresc minciuna, În cumpenele vremii sunt ... țin numai la ceva oricât ar fi de mic... Dar nu țin la nimica, căci nu mai cred nimic. În manta nepăsării mă-nfășor dar și tac Și zilele vieți-mi în șiruri le desfac, Iar visurilor mele le poruncesc să treacă Iar ele ochii-albaștri asupra mea și-i pleacă, Cuprinse de amurgul cel fin al aurorii: Văpaia-n ochi unită-i cu farmecul palorii. Trec, pier în adâncimea iubirii ș-a
Mihai Eminescu - Copii eram noi amândoi...
... Mihai Eminescu - Copii eram noi amândoi... Copii eram noi amândoi... de Mihai Eminescu Copii eram noi amândoi, Frate-meu și cu mine. Din coji de nucă car cu boi Făceam și înhămam la el Culbeci bătrâni cu coarne. Și el citea pe Robinson, Mi-l povestea și mie; Eu zideam Turnul Vavilon Din cărți de joc și mai spuneam Și eu câte-o prostie. Adesea la scăldat mergeam În ochiul de pădure, La balta mare ajungeam Și l-al ei mijloc înotam La insula cea verde. Din lut acolo am zidit, Din stuful des și mare, Cetate mândră la privit, Cu turnuri mari de tinichea, Cu zid împresurată. Și frate-meu ca împărat Mi-a dat mie solie, Să merg la broaște neapărat, Să-i chem la bătălie  Să vedem cine ... ah! și dragă-mi mai era! Vorbeam blând cu dânsa, Dară ea nu-mi răspundea Și de ciudă eu atunci Am aruncat-o-n foc. Și pe șură ne primblam Peste stuf și paie Și pe munți ne-nchipuiam. Cu fiece bătaie Mărșileam alături. Și
Mihai Eminescu - Gelozie (Eminescu)
... mi-era suflarea și ochii tăi cei tineri Și nu voiam ca dânșii cu dulce vicleșug S-aprinză al meu suflet pe-al patimilor rug; Și zborul cugetării-mi, mândria din cântare-mi, Eu nu voiam c-un zâmbet al tău să mi le sfaremi... Priveai la mine straniu și te mirai că tac... Tu nici visai că-n gându-mi eu fălcile-ți dezbrac De cărnurile albe și gingașe și sterpe, Că idolului mândru scot ochii blânzi de șerpe, Tu nici visai că-n gându-mi eu fața ta o tai, Că ce rămase-atuncea ... mâna prin perii tăi cei deși, Și nici visai că gându-mi te face de ocară Pentru că porți pe oase un obrăzar de ceară Și că priviri grozave, ca mâni fără de trup, Se întindeau asupră-ți, cu ele să te rup, Și pe cât de frumoasă și gingașă la port Eu te priveam atuncea c-un rece ochi de mort. Dar m-ai învins... Pătruns-ai a inimei cămări Ș ... Și-ar cadența durerea-i pe-al veacurilor mers C-un univers deasupră-i și ...
Mihail Kogălniceanu - Introducție la "Dacia literară"
... nu se putu aduce în împlinire. La anul 1822, dl Z. Carcalechi, în Buda, cercă pentru a doua oară o asemene întreprindere, dar și aceasta fu în zadar. În sfârșit, la 1827, dl I. Eliad vru și ar fi putut, pe o scară mult mai mare, să isprăvească aceea ce Racocea și Carcalechi nu putură face. Ocârmuirea de atunce a Țării Românești nu-i dădu voia trebuincioasă. Așa, puținii bărbați care pe atunce binevoia a ... mari și patrioți adevărați, a cărora nume vor fi trainice ca veacurile, înlesnită prin miile de școli ce s-au făcut în târgurile și satele Moldo-valahiei, literatura noastră făcu pasuri de uriaș și astăzi se numără cu mândrie între literaturile Europei. Dupa Albină și după Curier , multe alte gazete românești s-au publicat în deosebitele trei mari provincii ale vechii Dacii. Așa, în puțină vreme, am văzut în Valahia ... sili, pentru că nu avem sumeața pretenție să facem mai bine decât predecesorii noștri. Însă urmând unui drum bătut de dânșii, folosindu-ne de cercările și de ispita lor, vom avea mai puține greutăți și
Pitarul Hristache - Povestea mavroghenească
... ghintuite Toate prin păreți lipite. • • • • • • • • • • • • • • • • Apoi stai de socoteai Și-n rost nu puteai să-i dai Vedeai casele d-o parte Numai de arme-ncărcate. D-altă parte te uitai Și la el și înghețai Că-l vedeai cu-n hîrz străin Nu-și semăna a creștin. Cîndu-l auzeai vorbind Încremeneai tremurînd, Din damuit și din chiafîr, Și din as și din caldîr, Nu-l mai puteai potoli Nici a-l mai înconteni. • • • • • • • • • • â ... îmbrăcați, Cu niște mintene scurte Numai pîn' la brîu făcute, Cusute cu găitanuri Și la brîie iataganuri La cap turcește legați Cu șalvari largi încălțați. Și cuta pîn' la genunche Cu găitanuri pe muche, Cu iminei în picioare Și cu genunchile goale, Cu mînicile sumese Și prin mîni gloanțele dese, Galeonii, le zicea, De lîngă el nu lipsea. • • • • • • • • • • • • â ... Și la cap legat turcește ; Ca galeongii dinpreună Și ...
Vasile Alecsandri - Cucoana Chirița în balon
... din naselă. NĂUCESCU: Care?... Cel din paneri... colo? HAZLIU: Tocmai. NĂUCESCU: Și nu-i e teamă că s-a lovi de bolta cerului și și-a face un cucui? HAZLIU: Nu! el cearcă să facă joncțiune între cer și pământ... Deprindere... ce să zici? NĂUCESCU: A prins gust la joncțiuni, moghiarul... Vrea multe și ieftine... VÂNZĂTORUL (strigă): Șeapte de-o para! HAZLIU: Ha, ha, a, ha! Parc-o face înadins mitocanul. PANGLICĂ: Iaca, nene...Unguru-i gata ... domnule. M-am cântărit la spoziția de la Viena și am tras cât o peană... de... lișiță... Ș-apoi dacă ai fi un om umblat și citit, dacă mi-ai fi călătorit ca mine pe unde și-a înțărcat dracul copiii, dacă mi-ai fi văzut Parisul și Viena, dacă ai face parte din lumea cea mare, din hailaiful Bucureștilor, ai ști că sexul nostru, fie cât de gras, e tot gracios și ... în taină): Amorul!... El m-a metamorfozat. CHIRIȚA: El te-a metaformozat? Bată-l norocul, amoraș! Îi cunosc și eu drăciile și renghiurile etcetera
Vasile Alecsandri - Dragoș (Vasile Alecsandri)
... lungă, Vânătorul o alungă, Ș-amândoi se perd de vii În codri merei pustii! II Iată, mări, că deodată O poiană se arată, Înverzită, înflorită Și de lume tăinuită. Iar pe iarbă-n poieniță Cântă-o albă copiliță, Cu ochi dulci, dismierdători Și cu sânul plin de flori. Căprioara, cât o vede, Zboară vesel, se răpede Și îi cade la picioare Pe-un covor de lăcrimioare. Cât viteazul o zărește, Pe loc stă și se uimește! Uită blânda căprioară Și săgeata ce omoară! Uită draga vânătoare, Uită lumea de sub soare! III „Copiliță! zice el Rezemat de-un stejărel. Ești tu zâna ăstui plai ... cu aripi la copite. Fiara cruntă și turbată Pleca fruntea lui cea lată Și sărind, mugind, da zor Peste mândrul vânător. Iară Dragoș s-ațintea Și, cel zimbru cum venea, Ghioaga-n frunte-i arunca, Fruntea-n două-i despica! Apoi capul îi tăia, Într-o lance îl punea Și pleca în veselie Pe frumoasa lui moșie, De păgâni să o ferească Și ca domn să o domnească! ↑ După tradiția poporală, Dragoș a venit din Ardeal ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra esteticii metafizice și științifice
... Poeți și critici [4] . Ca răspuns la aceste articole, am tipărit în Contemporanul și retipărit în al doilea volum al criticilor mele un articol Personalitatea și moralitatea în artă. În acest articol am discutat părerile dlui Maiorescu asupra unor chestiuni de o mare importanță, cum e morala în artă, însemnătatea idealurilor ... întregimea lui se mărginește a răspunde la două fraze ale mele, una în privința terminologiei ( emoțiunile impersonale), alta care explică relațiunea dintre rău și egoism, și în sfârșit vrea să arate că în articolele d-sale n-a existat contrazicere în privința personalității și impersonalității în artă. Așadar, întregul răspuns se referă la două expresii și o contrazicere. Se va fi convins dl Maiorescu că în toată cealaltă parte a articolului am dreptate, ori n-a vrut ... ele înfățișează o mișcare internă mai violentă și fiindcă toate funcțiunile vegetative sunt mai adânc implicate în originea lor, în firea și manifestarea lor [5] și mai departe: ,,Căci aceea ce revelează natura esențială a individului este sentimentul sau viața afectivă" [6] .
... măcar pe cel ce trage de moarte. Că doar mi ți-l cunosc eu! Apoi întoarse capul către o bătrână, strânsă mototol în pragul ușii, și o întrebă: Ce ai, mătușă Vasâlcă? Bătrâna deschise ochii, parcă își aminti de ceva, se luă cu mâinile de cap și începu să și-l poarte într-o parte și-ntr-alta: — Capul, mai băiete, capul mă omoară. Apoi dădu drumul povestei, pe care-o spunea la toți ce-o întrebau: Și, să vezi, mă ține de la Sân Petru. M-o apucat așa deodată, m-o fulgerat prin ochi, și de-atunci întruna mă taie înăuntru... Gemu de câteva ori și adăugă: Am venit să-mi deie ceva doftorul, c-o fi știind el ce am. Ciobanul lovi cu mâna în vânt, ca și cum s-ar fi apărat de-o muscă, se gândi puțin, zâmbi, ș-apoi se-ntoarse către flăcăi: — Când vine doftorul? — Apoi trebuie ... la toți că el rupe ghioaga în două, că nu putea să-l împungă în mai așa, din senin. — Cum să mă-mpungă, mă?! Și râdea cu hohot, în gâlgâiri scurte, de răsuna ulița. Către seară ieși din sat și ...
Nicolae Gane - Comoara de pe Rarău
... mai obositoare. Cărarea se strâmta din ce în ce mai mult și pe une locuri dispărea cu totul. Era în luna lui august. Aerul răcoros și parfumat ce se râdica din sânul codrilor îi străbătea adânc în piept și ochii săi alergau rătăcind din loc în loc, privind când figurile bizare ale stâncilor, când cursul împletit al Bistriței, când șesurile întinse și aurite ce se zăreau dincolo de munți la marginea orizontului. Trei oare și jumătate Costin urcase mereu la deal și căldura soarelui începuse a-i acoperi fruntea de sudoare. — Domnule, îi zise călăuzul desfăcându-și traista cu merinde, te văd cam ostenit; gustă ceva din vinul ista să mai prinzi la putere, și să ne grăbim pasul, ca nu cumva să fim siliți să dormim la Pietrele Doamnei, cu liliecii și stafiile. — Ce, sunt stafii pe-acolo? He, ba ce! Acolo nu-i loc curat, cică în toată noaptea se preumblă pe vârful Rarăului umbra ... de Simion. Ce bunătate de flăcău mai era! Nici c-a fost un al doilea pe meleagurile noastre. El era fecior de mijlocaș și cam sărac, dar voinic ca un pui de zmeu, și ...