Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru MÂNĂ

 Rezultatele 1071 - 1080 din aproximativ 1171 pentru MÂNĂ.

Petre Ispirescu - Zâna munților

Petre Ispirescu - Zâna munţilor Zâna munților de Petre Ispirescu A fost odată etc. A fost odată un împărat foarte viteaz; toate împărățiile de prinprejurul împărăției sale îi cerea sfaturi: atâta era de drept și înțelept. Când se isca sfadă între dânșii, la acest împărat mergeau mai întâi la judecată și, cum zicea el, așa se și făcea, fiindcă era judecător drept și iubitor de pace. Când fu aproape de bătrânețe îi dărui Dumnezeu un fecior. Nu se poate spune câtă bucurie simți împăratul când a văzut că dobândi un moștenitor. Toți împărații vecini i-au trimis daruri. Ei nu mai puțin se bucurau că vecinul lor, care îi ajuta cu sfaturi și povețele lui cele de mult folos, a dobândit fecior. După ce se mări, îl puse de învăță carte. El era așa de silitor, încât se mirau dascălii de dânsul cum de învață așa repede. Ceea ce învăța ceilalți copii într-un an, el învăța numai într-o săptămână. Ajunsese să nu mai aibă dascălii ce să-i dea să învețe. Iară tată-său scrise carte împărătească la niște filosofi vestiți ca să vie să ispitească cu învățăturile lor pe ...

 

Vasile Alecsandri - Cucoana Chirița în voiaj

Vasile Alecsandri - Cucoana Chiriţa în voiaj Cucoana Chirița în voiaj de Vasile Alecsandri Cântecel comic Cântat de dnul Millo, la Teatrul din București. (Teatrul reprezintă un salon.) CHIRIȚA (în costum ridicol de voiaj, intră zburdalnic. Ea poartă malacof exagerat, tocă de catifea neagră cu flori, pene și cordele stacoșii etc.) (Ea cântă pe aria “Royal tambourâ€�:) Iată-mă-s! am sosit Dintr-o călătorie În care-am pătimit O sută de șotii ș-o mie. Dar, zău, nu mă căiesc, Nu-mi pasă de nimică; Eu sunt zdragon și mă numesc Chirița cea voinică. Ce voiagiu minunat! Ce frumos m-am primblat! În urmă-mi am lăsat Un nume lăudat. Plecăciune, boieri. (Se închină.) De mult nu ne-am văzut. Sănătoși!... Dar cucoanele? și copiii? bine? Mă bucur. Aud? și mie precum vedeți îmi merge de minune... sărut ochișorii. (Se întoarce în loc de-și arată talia.) Am fost la Paris de mi-am așezat plodu la școală ca să învețe politica, pentru că-n ziua de astăzi, la noi, un om ce nu știe politica nu plătește nici chiar cât jilțul cel stricat care s-a vândut cu doba la București pentru plată de impozit... ...

 

Vasile Alecsandri - Extract din istoria misiilor mele politice

Vasile Alecsandri - Extract din istoria misiilor mele politice Extract din istoria misiilor mele politice de Vasile Alecsandri Cuprins 1 Victor Emanoil - Cavour - Lamarmora 2 Napoleon III - Trei audiențe la Palatul Tiuilleriilor 2.1 I 2.2 II 2.3 III 2.4 IV 3 Misia mea la Londra - Mareșalul Pelissier - Lordul Malmersbury 4 Prințul Napoleon - Contele Kisseleff — Marchizul de Vilamarina — Cavalerul Nigra — Baronul HĂ¼bner — Dnul Thouvenel — Lamartine Victor Emanoil - Cavour - Lamarmora Sunt acum nouăsprezece ani, un mare entuziasm înflăcărase inimile românilor! Cuvântul magic de unire răsuna în toate gurile. Hora Unirii se cânta, se dansa de poporul întreg și fiecare om își uitase nevoile pentru ca să se îngâne voios cu sperările unui viitor plin de ademeniri. Eu însumi, părăsind câmpul înflorit al literaturii și aruncându-mă în torentul ideilor politice, îmi culcasem muza în fundul unui portofoliu ministerial și o acoperisem sărmana! cu un teanc de hârtii oficiale, de memuare, de note consulare etc., etc. Voturile unanime ale Camerelor din Iași și din București înălțând pe tronurile Moldovei și Valachiei pe colonelul Alexandru Cuza, noul Domn găsi de cuviință a trimite Cabinetelor europene acea memorabilă declarație prin care zice că: ...

 

Vasile Alecsandri - Rusaliile

Vasile Alecsandri - Rusaliile Rusaliile de Vasile Alecsandri Vodevil într-un act Cuprins 1 PERSONAJELE 2 SCENA I 3 SCENA II 4 SCENA III 5 SCENA IV 6 SCENA V 7 SCENA VI 8 SCENA VII 9 SCENA VIII 10 SCENA IX 11 SCENA X 12 SCENA XI 13 SCENA XII 14 SCENA XIII 15 SCENA XIV 16 SCENA XV 17 SCENA XVI 18 SCENA XVII 19 SCENA XVIII 20 SCENA XIX 21 SCENA XX PERSONAJELE Scena se petrece în Moldova, în satul lui Cremene, la anul 1860. DOMNUL IONUS CALUSCUS, vechilul moșiei și profesorul școalei din sat TACHI RĂZVRĂTESCU, subprefect TOADER BUIMĂCILĂ, vornic de sat SUZANA, nevasta lui Toader VASILE VEVERIȚĂ, fruntaș GHEORGHE A ȘAFTEI, țăran UN JANDARM CATRINA, ȚĂRANI, ȚĂRANCE Teatrul reprezintă piața satului. În stânga, casa lui Toader, cu ușă, fereastră și prispă pe scenă. În dreapta, zăplazul casei boierești, cu portiță. În mijlocul scenei, o fântână între copaci. În fund, crâșma; deasupra ușii este scris: Otel pentru nobili. Această crâșmă a fost zidită în anul mântuirii 1858 de boierul Paharnic Cremene. SCENA I SUZANA (torcând pe prispă) Toarce, leleo, toarce, toarce Pân’ ce badea s-a întoarce. Vai! fuiorul mi ...

 

Vasile Alecsandri - Un salon din Iași

... închină rochiei de catifea și se îndreaptă către ușa unui salon lăturalnic unde se întâlnește cu un aghiotant strălucitor sub uniforma sa aurită.) AGHIOTANTUL: Sărut mâna, verișoară; ești frumoasă în astă seară ca o zână! Vrei să jucăm cel întâi contradans împreună? ROCHIA DE CREP: Nu se poate, verișorule, că-l ... însurat, și care stă înfipt, ca o sentinelă, lângă ușa salonului pentru ca să poată urmări cu ochii toate pasurile nevestei sale.) AGHIOTANTUL (dându-i mâna) : Ce ai, vere, de stai așa pe gânduri? Ți s-au înecat corăbiile? BĂRBATUL (cu glas înădușit) : N-am nimică. AGHIOTANTUL: Ba ai. Te vezi ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură și de umilință în Dumineca Florilor

Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură şi de umilinţă în Dumineca Florilor Cuvânt de învățătură și de umilință în Dumineca Florilor de Antim Ivireanul Nu socotesc să fie nici unul din cei ce au puținică știință den sfânta Evanghelie, carele să nu poată înțĂ©lege fără multe tălmăcituri, cui să închipuiaște acest Lazăr, pentru carele pre larg povestĂ©ște Evanghelia lui Ioann. Ajungă să știe cum că păcatul iaste moartea sufletului, pentru ca să cunoască îndată cum că mort ca acesta carele zace împuțit în groapă altul nu iaste fără numai păcătosul (carele, măcar că trăiaște, măcar că vorbĂ©ște, măcar că să bucură și să răsfață pururea, iară iaste mort, pentru căci sufletu carele iaste partea cea mai aleasă și mai stăpânitoare al sinelui său iaste mort, pentru căci îi lipsĂ©ște darul cel dumnezeesc, carele îi iaste viața cea adevărată). Și dintru acĂ©ste puține cuvinte pre lesne au înțeles fieștecarele cui închipuiaște Lazar. Dară nu știu de va înțelĂ©ge așa pre lesne și cĂ©le pentru ale lui Lazar că, fiind mijlociri ca acĂ©lea, dau pricină fieștecăruia să gândească și să se minuneze. Pentru căci la acest Lazar mort vedem atâta despre partea lui Hristos ...

 

Cincinat Pavelescu - Antologia epigramei românești

... que devant mon Prince, DĂ©sormais plus ne me pince, La tĂ©naille de Mellin!... Probabil că verva epigramistului strânsese în cleștele ironiei sale neînduplecate mâna delicată a lui Ronsard, chiar în fața regelui. (Nu vi se pare că istoria se repetă și că epigramiștii își continuă obiceiul la ...

 

Constantin Negruzzi - Memnon

... pe urmă pentru să-l slobozască Memnon trebui destul s-aducă să plătească. Memnon, ca un cuminte, punga sa din sân scoati Și dă în mâna moșului ci era-ntr-însa toate Și trebuie mai vârtos de dar să o cunoască Că cu-așa iarmaroc au putut ca să-ș mântuiască ...

 

Dosoftei - Din Viața și petrecerea svinților

Dosoftei - Din Viaţa şi petrecerea svinţilor Din Viața și petrecerea svinților de Dosoftei STIHURI [PENTRU SFÂNTA MUCENICĂ EPIHARA, UCISĂ PRIN SABIE] Îndrăzneață Epihara cătră lance, Agiutori având dumnezăiasca pace. STIH [PENTRU DREPTUL AVRAAM ȘI NEPOTUL SĂU LOT] Lui Avraam i-au datu-i Dumnezău pre lume Și-n ceri de să slăvește cinstitul lui nume. Și Lot încă se vede, pentr-a lui ticală, C-au pus supt nevoință multă osteneală. STIHURI [PENTRU SFINȚII PATRIARHI DE ȚARIGRAD, NECTARIE, ARSACHIE ȘI SISINIE] Nectarie-i vesel de-a ta băutură, Nu de cea de basne, ce de-a ta făptură. În bișug de sațâu beau cu disfătare Arsachie, Sisiniì, fără de-ntrestare. Tutetrei aceștia, Troiță tine Svântă, Te spun preste lume Domn fără de smântă. STIH [PENTRU SFINȚII MUCENICI SEVIR, ANDRONAS, TEODOT ȘI TEODOTIA, UCIȘI PRIN SABIEî Martură fie și femeia-ntre bărbaț, Tăiată și ea, cu tutepatru tăiaț. STIH [PENTRU PREACUVIOSUL ILIE] În car te-ai suit de bunătăț, Ilie, La ceri ai sosât ca celalalt llie. STIH [PENTRU SFINȚII MUCENICI NICANDRU Șl ERMIL] Mucenicii doi, dorind de Domnul Hristos, Să-ngroapă de vii supt mormânt întunecos. STIH [PENTRU SFÂNTUL MUCENIC PORFIRIE] De podoaba ...

 

Dosoftei - Din alte scrieri

Dosoftei - Din alte scrieri Din alte scrieri de Dosoftei [DOMNII ȚĂRÂI MOLDOVEI] Domnii Țărâi Moldovei pus-au nevoință De-au învățatu-ș țara direaptă-n credință, Pravoslavnica lege ferind necorcită, Și-n ceri Hristos le cruță viață fericită. Descălecat-au țara domnul Dragoș-vodă, Fericită, buiacă, cu tot feli de rodă, Când au adus într-însă româneasca limbă, De bun neam și ferită de la calea strâmbă. Să trage de pre sânge rudă-mpărătească, Dumnezău l-au sporitu-l nainte să crească. Și fiii săi, Sas-vodă și cu Bogdan-vodă, Cu doamna lui Maria, lăsând bună rodă Pre Fedor BogdanĂ³vici, Lațco să numește, Cu doamna sa, cu Ana, de să pomenește. Pătru-vodă pre urmă-i purceasă pre viță, Carele-i zic MușatĂ­n, în bună priință. Stătut-au dup-acesta luminată rodă Țărâi stăpân Moldovei domnul Roman-vodă. Acest Roman să scrie-ntr-a țărâi urice Mare samodărjaveț și-n bună ferice, C-au stăpânitu-ș țara din plai pănă-n Mare. Ș-au lăsatu-ș în scaun fiiu și ca mai tare, Ce ș-au născut din doamna, din Anastasia, Pre cĂ©l Bun Alexandru,-n trai cu fericia, C-au împodobit țara ...

 

Ion Luca Caragiale - Conu Leonida față cu reacțiunea

... SCENA III 4 SCENA IV 5 SCENA V SCENA I LEONIDA: Așa, cum îți spusei, mă scol într-o dimineață, și, știi obiceiul meu, pui mâna întâi și-ntâi pe „Aurora Democratică", să văz cum mai merge țara. O deschiz... și ce citesc? Uite, țiu minte ca acuma: „ ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>