Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru O
Rezultatele 1061 - 1070 din aproximativ 1910 pentru O.
... fi un ecou venit de cine știe unde. Și din afundul acestei ape tulburi, nemaiavînd energia să ies, caut să-mi aduc aminte, să reîntregesc o lume care a dispărut, să reclădesc ici-colo o locuință veche, să reînalț un turn dărîmat, sub care dorm atîtea ființe pe care le-am cunoscut. Din casă-n casă umblu, aprind lumini, reîntocmesc ... au fost, îi strîng pe cei plecați, refac grădini, răsădesc copaci pe cari i-am știut și nu mai sunt nici ei, realcătuind cu amintirea o viața patriarhală și fericită. Figurile străine de astăzi, semitele figuri văzute pretutindeni dispar ca prin minune ; o mînă nevăzută parcă șterge firmele cu nume iudaice și scrie alte nume pe ele, negustori vechi și glumeți, în giubele pitorești, stau pe scăunelele lor ... acesta unde mă țin atîtea rădăcini. Cineva parcă-mi spune: pleacă de aici cît mai este vreme, dacă nu vrei să rămîi înnămolit pe totdeauna. O părere de rău însă mă prinde de tovarășii mei, căci lașul e ca o vastă familie, în care toți se cunosc, se ajută și se tolerează. Cea mai mare parte dintre ei parcă nu mai vreau nimic ; se mulțumesc ...
... ce ți se înclină și să-ți asculți singur zgomotul pașilor ce trezesc ecourile propriului tău eu , care se va așeza și etala fără nici o discuție, în locul binevoitorului de cujus , care a fost așa de gentil să se strămute într-o proprietate în adevăr inalienabilă. En rîd, și cu toate acestea fiecăruia îi se poate întîmpla o asemenea năpastă, să muncească pentru un altul. Unii se conving devreme că banul odată agonisit muncește singur pentru tine și că telepatii ciudate și afinități ... ori rămîne goală, ca o gură plină de umbră care cască copleșită de urît ! Enigmatică rămîne însă de obicei, și moștenitorii prezumtivi sînt mulțumiți știind-o la locul ei, nemișcată. Mobile și portrete, oglinzi ori covoare pot să se miște și să-și strămute locul, și nici o bănuială nu se va ridica, atîta timp cît citadela de fier va sta închisă și cheile vor trezi încă un sunet sonor în buzunarul proprietarului ... ieșiră cioclii, moștenitorii intrară. Figuri de circonstanță apărură în salon, o concurență de regrete îndoliate se așezară față în față, batiste încadrate în negru adunară o
Dimitrie Anghel - Darul valurilor
... În marmora rebelă suprema-i amintire, Pe fruntea lui modelu-și purta mâna cealaltă. Trecea frumoasa mână pe fruntea inspirată, Trecea dezmierdătoare dând vițele-ntr-o parte Iar el cioplea cu râvnă, visând că poate-o dată Atât o să rămâie dintr-înșii după moarte. Și-ntr-adevăr că veacuri s-au scurs și iat-o iară Purtând pe brațul tânăr o algă ce scânteie, O algă-nmlădiată frumos ca o
Dimitrie Anghel - De vorbă cu un afiș
... gros, cu burta lui balonată, ca zîmbetul să cîștige lojă cu lojă, scaun cu scaun, pînă în înaltul galeriilor, și teatrul să se prefacă într-o gură imensă care rîde. Și iată Luchian, cu fața lui simiescă și iată tragicul Gallino, ce clătina veșnic din cap ca o potișă chinezească. Acolo am văzut pentru întîia dată și pe Aristița Romanescu jucînd cu veselul Hasnaș, în Angelo Malapieri . Hasnaș ținea pe atunci rolurile de ... din chilioarele cu balustrade de pliușă roșă, unde atîtea guri frumoase au surîs, atîtea capete grațioase s-au înclinat și atîtea binocluri au cercetat, căutînd o față cunoscută, un profil iubit. Apoi ploile și zăpada au căzut peste ziduri, ruinele au stat o bucată de vreme în fața soarelui și a lunei, și într-o zi, în căsuțele din dosul teatrului, ce rămăseseră neatinse de puterea flacărei, s-a stins și actorul cel mai adorat al mulțimei. Într ... cel din urmă. Mîni grațioase și înmănușate puteau să bată și să cheme, căci mortul ar fi rămas surd la aplauzele atît de iubite într-o vreme. O ...
... vede că nimeni n-are tihnă-n lume. Se războiesc mereu și ele să stăpîneasc-un ceas pămîntul... — Dar cine nu-și încearcă oare o dată-n viața lui norocul? În van să le despart-aleargă sub negrele umbrare vîntul... — Biruitor pînă acuma domnește singur busuiocul. Ca o biserică miroasă seninul cucerit o clipă, Dar se trezesc în umbră crinii, vărsîndu-și boarea lor profană, Văzduhu-i greu cît n-ar fi-n stare vîslind să-l taie ... moară-n luptă. În van trimite-un gînd de pace un miros blînd de iasomie, Și flutură-n deșert în aer, ca un steag alb, o nalbă ruptă. Hodină nu-i, dar iată-n luptă că vin și mîndrele verbine, Un miros voluptos aleargă adus de vînturi de departe, Și nu ... noaptea toată deodată miroas-a dragoste și-a moarte. Miroas-a moarte ș-a iubire și crește-o dulce lenevie Ca-ntr-un polog frumos în care te-nvinge somnul fără vrere, O
... ediție În cursul vieții mele-atât de triste Am scris atâtea cronice rimate, Ce dorm acum pierdute prin reviste — Și tot nu-s încă o celebritate. Am scris la „Convorbirileâ€� Junimii Cu Petre Carp și Maiorescu Tit— Dar m-au uitat așa curând sublimii Și nici la jubileu nu ... mi-era-n „Contemporanulâ€� V. Gh. Mortzun cu-a lui poeme-n proză,- El e ministru azi, iar eu, sărmanul, Aștept zădarnic o metamorfoză. Am scris apoi la „Viațaâ€� lui Vlăhuță... Dar „Viațaâ€� a murit, că n-avea zile Și am rămas și-acolo ... nvie „Viațaâ€�, e-n zadar, copile! Am publicat în „Pagini literareâ€� Cu-Artur Stavri, Gorun și alți eroi — Dar unde-s azi?... O vremuri funerare! Stavri e deputat de Dorohoi! Azi scriu c-o mână la „Sămănătorul", Cu alta la „Viața Românească" — Dar orișice-mi rezervă viitorul, Oricum aceste două să trăiască! La „Convorbirileâ€� lui ...
... Literatura și arta română , octombrie-noiembrie-decembrie 1903 La Elseneur e pace de mult și nu s-aude Decît un joc de apă cum liniștea o taie. În parcul vechi sub ramuri aleele sînt ude, Și aerul e dulce și clar, ca după ploaie. Un miros trist de roze, ce mor ... ele, vrînd una să-și culeagă — Ce albă și frumoasă e blonda lui amantă — Și brațul lui tresare, simțind cît-îi de dragă. O roză, ah, o roză cit de ușor se frînge. Dar cînd să frîngă roza, învoaltele-i petale, Lucind o clipă-n umbră ca niște stropi de sînge, Căzură deodată pe mîinile lui pale. Și tot mai mari, mai dese, porniră ca să cadă... Dar ...
Dimitrie Anghel - Florile (Anghel)
... Anghel) Florile de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 16 februarie 1903 De cîte ori deschid portița și intru în grădină-mi pare Că mă cuprinde-o vrajă dulce, și florile-mi dezmiardă ochii. O fantazie uriașă le-a dat un strai la fiecare, Și fete nu-s pe tot pămîntul să-mbrace mai frumoase rochii. Pe crin ... dorul Le-a pus pe-un ram, și-atuncea lumea s-a-mbogățit cu trandafirii. La fiecare pas te-așteaptă cîte-o minune, — ici scînteie Ca un rubin o ghințiană, colo un stînjinel se joacă... Slavă aceluia ce-aruncă din cer lumini de curcubeie, Și a știut să țese nalbei un cuib ...
Dimitrie Anghel - Garda imperială
... aer, apoi, tot mai aproape parcă, pînă ce deodată culorile unui steag se aprinseră în aer și răniră cuprinsul. Și atunci, izvorînd de sub crengi, o întreagă armată în aurul firetelor, o lume întreagă de oameni și cai, purtînd lumini pe dunga epoletelor și pe tăiușul spezelor, umplu șleaul. În capul lor, un general bătrîn, pe un ... acela de capete bălaie, cu mustața abia mijindă, îmbrăcat numai în aur și în fireturi, care plecase din țara lui spre necunoscut... Era mai mult o armată gătită de paradă, o armată ca să facă frumos la cucoane, un alai elegant, gata să fie acoperit de flori ce i s-ar arunca de prin balcoane, o ... moarte, și eleganța aceea părea stranie în pustiul acela, unde fiecare era un călător. Și parcă văd apoi din nou, după un ultim salut și o ultimă mîngîiere pe obrazul meu, pe general urcat pe negrul lui cal înflorit de spumă. Mîna domoală a strîns frîiele o clipă, capul i s-a întors către umăr privind îndărăt, brațul celălalt ridicat sus a întins spada. O comandă scurtă, într- ...
Dimitrie Anghel - Gherghina, 2
... de ici-colo, se ridică peste zidurile grădinilor, te întîmpină cine știe unde în pustiuri, te urmăresc și merg cu tine, te lasă apoi la o răscruce și dispar cum au venit, fără să știi de ce. Suflete rătăcite colindă lumea, un norod de fantome de toate culorile călătorește căutînd poarta ... recea floare ce stăruie pînă tîrziu în grădini, cînd vine toamna, ținîndu-și pe frunte sus, pînă și în minutul morții, coroana de petale ca o regină, singură ea tace, nu-și spune nimănui durerea. Enigmatică și rece, mulțămită cu fardul trecător căzut din paleta naturii în cuibul ei; cea roșie ... pe ramuri. Prin clătinări ușoare își spun ele ce simt, una celeilalte, prin izbucniri colorate deasupra ramurilor își vădesc ființa, prin umbra pe care și-o coboară și și-o măresc pe drumuri, cu mersul soarelui se apropie și se ajung una pe alta. O întîlnire mută în capătul unei răscruci, de unde pornesc cărările infinitului, o apropiere catifelată de umbre ce se sărută, două lumini ce coboară de pe înaltul unui ram ca să facă oleacă de întunerec în luminișul unui ... ...
Dimitrie Anghel - Himera (Anghel)
... le vede întors ochiul meu, altfel făcut. Spre a-i putea îndura și spre-a fi îndurat printre dînșii, Trec ca o mască prin bal, vesel cu lacrămi în ochi...â€� Iute, Himera și-a-ntins atunci aripele-albastre: Cerul deasupra-mi scădea tot mai ... s-aleg. Nimeni pe lume n-avea bogății mai imense ca mine, Totuși sărac mă simțeam, cui să le dau neavînd. Și mă cuprinse atunci o milă adîncă de oameni Și lăcrimînd m-am gîndit: oricum să fie,-mi sunt frați ! Fără să vreau mă învinse iar dorul de cerul albastru ... Și-n depărtare-auzeam dulcele glas omenesc. Grele aripele însă deodată stătură inerte Și cătră mine și-a-ntors Pajura ciocul flămînd: Astfel o clipă-am rămas plutitor între două prăpăstii, Amenințat să recad dacă nu am ce-i jertfi: Inima mea mi-o cerea ca să poată zbura mai departe ! Fără să preget atunci, dornic de frații pierduți, Plină de sînge i-am dat-o, zicîndu-i: – „Pornește-nainte !â€� ... ...O, de știam ce jertfesc, pentru cine-adunasem eu daruri Aș fi rămas fericit singur pe celalt tărîm ! Inima mea mi-am pierdut-o