Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȘI
Rezultatele 1061 - 1070 din aproximativ 4759 pentru ȘI.
... dar cu adevărat bun e acela pe care îl cauți în zadar. 2. Prietenia din tinerețe devine adesea cunoștință veche la bătrânețe. În bătrânețe ideile și mai cu seamă sentimentele se răcesc și rămân ideile, care, pierzând și ele elementul entuziasmului, devin simțăminte de datorie. Slăbindu-se sentimentele și pierzându-se entuziasmul care leagă pe prieteni, se slăbește prietenia. 3. Știința, prin însăși natura sa, e singurul lucru pe care trântorii nu-l pot ... nu vom putea crea posibilul. Cheltuind energia cu zădărnicii, de unde energie pentru lucrurile posibile, adică serioase? 20. ... modele, deși inventate de croitorii din Paris și cocotele de la Nisa, arată și ele pe toate străzile concepția amorului masculin dintr-o vreme, pentru că croitorii și cocotele sunt numai niște seismografe sensibile la felul de a simți al bărbaților. 21. Fiindcă cineva nu te lasă să faci un lucru ... că ceea ce este departe, ni se pare uniform. Pentru un călător, oamenii dintr-o țară străină par la fel. Când categoria umană e inferioară și, deci, mai puțin diversă, uniformitatea aparentă ni se pare și
Gheorghe Asachi - Soția de modă
... noată. Poate-amar acum îți pare? Parc-așa! Deci, vere, ține ce-ai dorit cu înfocare. Sufere pe tiran casnic, ce-ai cătat, acuma ai, Și, precum provorba zice, sub pantofla ei să stai. Mulțămește-te, o, vere, ca acel barbat ce-l cheamă Cavaler de ordini multe și soț d-o frumoasă damă, La alegirea-Eforiei și la vizite boieri, Dar tupil în casă șede, ca paingăn în ungheri; Așa poate și la tine? Talent are-a me soție; Am luat cu dânsa-n zestre sate trei ș-o răzășie; Delicată, frumușică, învățată! Minunat! Ba ... Peștele să-noate-n lapte, fript cu pene vreun fazan. Dar servițul mesei este de Saxonia, Sevr-au Hina? Ai cristale de Boemie pentru prânz și pentru cină, Figurele, floricele de dragant și de zahar Și un templu und-Amorul arde inimi pe altar? De aceste n-am nici una. Înțeleg, ce bucurie! Eticheta provințială mă așteaptă la moșie; Masa plină ... contesele streine, Văzându-mă cum mă zbucium, își fac semn și râd de mine. Sara dau foc de-artifiție, oaspeții s-au îndesit La ferești și ...
Titu Maiorescu - Pentru restabilirea școalelor normale. Asupra budgetului instrucțiunii publice pe 1
... normale, și prin urmare veți apreția necesitatea de a discuta mai pe larg materiile budgetului instrucțiunii publice; căci atât în proiectul guvernului, cât și în elaboratul comisiunii acea suprimare este menținută și pentru anul 1873. La o privire generală, domnii mei, asupra acestui budget, aș avea de relevat, ca și în anul trecut, mai întâi direcțiunea greșită în care este conceput acesta ca și cel precedent, direcțiunea de a nu prevedea îndestul nici ceea ce ar trebui să facem pentru învățământul elementar prin sate și orașe, nici ceea ce ar trebui să facem pentru învățământul real și de meserii. Toată direcțiunea de pănă acum în această privință a fost primejdioasă si a avut de efect a hrăni ... necesitatea de a se adresa la stat. (Aplauze). In asemenea împrejurări, când văd că se măresc lefile profesorilor de la universități și licee, când văd oratori eminenți și simpatici Camerei, cum sunt dd. Boerescu și Vernescu, când văd și pe d. ministru al instrucțiunii publice susținând acum ca și ...
Ștefan Octavian Iosif - Blestemul bardului
... nr. 8, 1 august 1901. De Uhland A fost de mult un mîndru castel, cu vîlfă mare, Strălucitor departe pîn' la albastra mare, Și-n jurul lui prin parcuri, cu înflorite-alee, Săltau fîntîni vioaie în joc de curcubee. Domnea un crai acolo, în țări și prăzi avut. În tron de fier sta palid și de supuși temut ; Căci cugetu-i e spaimă, privirea lui — urgie, Și bici e tot ce spune, și sînge-i tot ce scrie. Spre-acest castel veniră doi călăreți de frunte, Cu plete blonde unul, iar celălalt — cărunte. Bătrînul bard cu harfa ... împodobit ; Pășea alături sprinten tovarășul iubit. — Copilul meu, fii gata, grăi bătrînul lin, Adînc din pieptu-ți smulge și cîntă viers deplin. Revarsă dor și patimi, tot sufletul în el, Să-nduioșem pe craiul cu inimă de-oțel. Sub bolți străvechi, în sala măreață ei intrau ; Și craiul și crăiasa pe tron acolo stau : El — fioros ca zarea din noduri sîngerată. Ea — gingașă ca luna, la dreapta lui s-arată. Și unde prinde-a zice din strune bardul falnic, Adînc vrăjește harfa ce clocote năvalnic ; Dar glasul tînăr urcă divin răsunător, Bătrînul parcă cheamă
Ștefan Octavian Iosif - La o ciocîrlie
... după ploaie, Nmic nu-i falnic și zburdalnic și limpede ca versul tău ! Ce tainice simțiri te-nspiră, o ! pasăre sau heruvim ! Cîntăm noi vinul și iubirea, Dar unde este fericirea Dumnezeieștilor avînturi ce ne cuprind, cînd te-auzim ? Cîntările de biruință și corul nostru nupțial Pe lingă imnurile tale Sunt scîncete pustii și goale : Simțim în cîntecele noastre un nu-știu-ce lipsind fatal. Ci spune-mi, de-unde-și ia izvorul și zborul glasul tău divin ? Din care cer ? Din care valuri, Fînețe, cîmpuri ? văi sau dealuri ? Ce dragoste de tine însăți ? Ce neștiință de-orice chin ... dar patima iubirii nu poți să o cunoști în veci I Aievea sau visînd tu, poate, vezi altă lume decît noi, Cunoști secretul morții poate, Și le pricepi mai bine toate — Cum ai cînta altminteri oare așa de clar și de vioi ? Noi iscodim trecutul searbăd, ori viitorul îndoios, Și-n viața noastr-atît de tristă Rîvnim mereu ce nu există, Și cel mai dulce cânt al nostru e plînsul cel mai dureros. Și chiar de-am fi străini de rele, de-am rămînea de-a pururi prunci,
... nesuferit de mare, Eu înadins cu trebi m-am și însărcinat Și-așa abia-abia de dânsul am scăpat. ZOIȚA Cucoană, cum de n-am și eu ceva crezare, Când zic că dumnealui tăcere nici nu are, Spuind necontenit și vrute și nevrute La cei ce au păcat să stea ca să-l asculte, De ranguri mari și mici, de domnii ce au fost, Istorisește mii, ca cum ar fi de rost Și intrigi mai ales adeseori lucrează: Le face mare haz, le și adiverează. Iar când îl oblicesc cu vro minciună vie, Atunci se apără și zice că nu știe. CUCOANA ZAMFIRIȚA Așa cum este, drept. ZOIȚA Eu judec ca o slugă, Dar pare-mi-se, zău, că vorba acea lungă ... a merge nu vroiești. CUCOANA ZAMFIRIȚA Ia uită-te de vezi, cu butca cine vine? ZOIȚA Întocmai nimerit: cucoanele bătrâne. ÎNFĂȚOȘAREA II Tot acele și CUCOANA MĂRIOARA cu CUCOANA NASTASÂICA CUCOANA MĂRIOARA Zicând întâi bonjur, te și heretisesc. Noroc, întru mulți ani și ceas bun îți doresc! CUCOANA NASTASÂICA Și eu asemene. CUCOANA ZAMFIRIȚA Da pentru ce, și
... cinste sub călcâi. Și călări pe tine, țară, se cred zei aceste bestii, Cum se cred ades copiii împărați călări pe trestii. Ei sunt mari și tari, și nu au nici rușine, nici sfială Că-ntr-o zi, poate, urmașii le vor cere socoteală De-a lor fapte. Ce le pasă ... la cârma țării Sunt stăpâni pe vas, pe vânturi, și pe valurile mării! Și când cugeți c-acești trântori, astă haită de samsari Prin tertipuri și prin intrigi au ajuns puternici, mari, Și când vezi pe-a vieții scară unde-au fost și unde sunt, Când îi vezi cu ce mândrie, cu ce ochi semeți și crunt Privesc azi din înălțime spre norodul tăvălit În mizeriile-n care ei, călăii, l-au trântit, Când te uiți cum se răsfață, cum își ... negre căi, Cearcă-ți sabia în gâtul conștiinței tale-ntăi! Asta-i lecția pe care o lăsați posterității! Ah, cumplit v-ați râs de lege și de cumpăna dreptății, Și de oameni, și de țară, și
Alexei Mateevici - De unde vine numirea nașterii mântuitorului nostru - Crăciun%3F
... și altele de felul lor. Așa-s și numirile zilelor săptămânii, care se trag din numirile dumnezeilor păgânești ale vechilor romani, din care ne tragem și noi: luni, de la dumnezeoaia Luna; marți, de la Mars — Dumnezeul războiului; miercuri, de la Miercurie — Dumnezeul negustoriei — și așa mai departe. Păgânătatea și-a lăsat unele urme de ale sale în limba și obiceiurile norodului nostru până în vremea de astăzi, măcar că acuma suntem creștini cu desăvârșire. Obiceiurile și sărbătorile păgânești în obștea noastră creștinească sunt o mare necuviință — și ar trebui ca noi să ne luptăm împotriva lor cu toate puterile noastre. Dar, cu părere de rău, trebuie să spunem că aceste credințe deșarte ... numiri latinești. Paștele vine din latinescul Paseha (Pasha); Duminica Mare, din dies Dominica Magna — ziua Domnului cel Mare; Boteaza, de la latinescul vaptizo (botez) și așa mai departe. Prin urmare, și Crăciunul, ca și celelalte sărbători, trebuie să fie din rostirea latinească. Altfel nici nu poate să fie. Așadar, numirea Nașterii lui Hristos în limba noastră, ca și numirile celorlalte sărbători trebuie să fie mai întâi creștinească
Alexei Mateevici - Hristos în biserica Ierusalimului
... om cu Dumnezeu: Ușor era atuncea Ce este-acuma greu. Frumoasa Palestină Pusese să ridice Biserica cea mare Lui Savaoth — se zice. Mai patruzeci și șase De ani a fost lucrată, Cu marmură și aur Spoită și-mbrăcată. Era o fericire Nespusă a vedea Cum marmura cea albă În flori se împletea Cu aur, pietre scumpe, Cu lemnuri felurite; Cum ... abia se văd, Ușorii stâlpi în aer, În raze se prevăd. Când ziua albă-nuntru Strălucitoare cade, Cum ea de-odată-nvie Lumina minunată, Încât și cel mai negru, Întunecos și rău Și cel mai vrednic suflet Vedea pe Dumnezeu În mijlocul acestor Lumini strălucitoare, Înconjurat de stele, Înconjurat de soare. II Aici, în locu-acesta, În Israel ... celui roșu Granit nespus de tare A marmurei ca chipul Frumoaselor fecioare, În locul rugăciunii Ș-al darului ceresc, Unde scârbiții oameni Durerea-și potolesc, Aici unde se pleacă Genunchiul cu plânsoare Și ochii varsă lacrimi Și frunțile — sudoare; Iubirea negrăită Adâncă, mare, sfântă În inimă pătrunde Ca o lucire blândă; Pe mic îl face mare, Pe mare-l face mic ... ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Complotul bubei
... că, văzându-l, N-ai pune pe oameni d-a rândul Cu cel mai hidos animal! Se umflă a scoate cuvântul, Și parcă vuiește mormântul, Răsună un glas din plămâni, Pe care ca toți să-l auză, Îl trage prin nări și prin buză, Sudoarea curgând peste răni! "De prin puțuri și izvoare Toată lumea bea Așa el zicea - Fraților, pricepeți oare Cugetarea mea? Apa-i pentru noi scăpare, Iute la fântâni, Din glezne și mâini Dați-le cu mic și mare Puroaie din răni! Toate țările să fie De sus până jos Și până la os Un popor de carne vie: Lepros și lepros! Ha, ha, ha! Să vezi atunce O viță ș-un soi Întocmai ca voi: Unde-i sântul ca s-arunce Cu piatra în noi ... Seniorul tremurând; Bordeiul și palatul, Săracul și bogatul, Opinca și-mpăratul O vor simți pe rând! Atunci din voi oricare Va fi ușor în stare Și el s-ajungă mare, Căci lepra-i chiar pe tron! Și iacă din nimică Bubosul se ridică Marcheze ori vlădică, Sau cel puțin baron!
Cincinat Pavelescu - Cum se face o epigramă%3F
... salutate cu freamăte victorioase. Celelalte se pierd rătăcite, ca și ecoul unei pietre aruncate într-o fântână adâncă, a cărei apă depărtată, puțină și noroioasă, înghite și piatra, și ecoul. Ce îngrozitor e să vorbești cuiva care nu te înțelege! El seamănă cu fântânile fără ecouri. Succesul epigramei e pururea condiționat de calitatea auditorului ... clarifică. Această colaborare începe cu atenția și continuă cu înțelegerea și se sfârșește prin entuziasmul nestăpânit al aplauzelor. Dacă epigramele vor avea darul să placă și să merite aprobare sonoră, atunci din aplauzele dv. dăruite voi face un buchet și-l voi arunca cu un salut adânc de gratitudine și de simpatie: ale tale dintru ale tale. Ea se naște, cele mai de multe ori, din ciocnirea împrejurărilor neprielnice cu durerea, revolta sau indignarea scriitorului ... concluzia într-un vers lapidar, aruncă epigrama din umbră ca pe o racheta de lumină. Ca să reușești o epigramă, nu-ți trebuie numai vervă și talent, ci și obișnuința de a te exprima în mod original și concis. Deși trec și eu d-a fi un abil improvizator, cred c-o improvizare stricto sensu nu există. Ea nu e decât rezultanta anilor de ucenicie ...