Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru O
Rezultatele 1051 - 1060 din aproximativ 1910 pentru O.
Constantin Stamati - Răpitorul
... se înavuțise, Și cu jurământ la toți făr-a-l întreba spunea, Și sufletul își punea, Că el acea avuție nu că doar o grămădise, Dezbrăcând pe cineva fățiș, sau că o furase... Ce ca din cer îi picase, Și că el nu avea frică Cineva să-l oblicească c-au umblat cu oca mică, Adică că ... mulțumească Domnului de comoara ce i-au dat, Sau că poate el, sărmanul, gândea să se pocăiască. În sfârșit, el hotărăște pentru săraci să zidească O casă mare în care să-i adăpostească Și să-i hrănească. Deci răpitorul începe casa și mai o gătește, Și plimbându-se printr-însa, însuși cu sine grăiește: „Iată fapta minunată ce și Domnului îi place, Care de acum cu mine trebuie ...
Constantin Stamati - Zburătorul la zăbrea
... zăbrea de Victor Hugo Traducere de Constantin Stamati Fetiță amată, de ce șezi închisă În aceste ziduri cu porți ferecate? Și de ce zăbreaua nu o ții deschisă, Să privești la lună pân’ la miez de noapte? Fetiță, deschide-mi, căci mi-i frică tare, Pin tuneric, noaptea, când încep să ... nici cârjă, nici ostășești straie, Nici am plete negre, nici am barbă albă, Și a mea suflare atâta-i de slabă, Încât nici o iarbă nu poate să-ndoaie. Decât la prunci visul sunt mai ușor încă, Sunt fiu primăverii, și sunt iarna oaspe, Când fetele sara fac clacă ... aflu pe-acolo pe-aproape. Iar în ziuă astăzi un flăcău cu-o fată Se dezmierda fraged și c-o sărutare M-au prins de-o aripă între buzișoare, Unde mă ținură ziulica toată... Deci acum, vai mie! n-am culcuș de noapte, Căci rumăna roză unde mi-i lăcașul S ... Te rog mă ascultă, ca nu cumva noaptea Să vie rusalii să mă ia cu sine, Sau să mă răpească în pustietate Stafie urâtă ce o văd că vine! Văd că joacă morții cu lină săltare, Și luna senină holbat îi privește. Văd că tricoliciul groaznic târâiește De păr pe un ...
... crugul soarelui nemișcătoriu. De nouă ori primăvara cu veșmântul înflorit Și iarna cu cărunteța pe pământ s-au învârtit, De când am văzut cu ochii o muritoare a ta, Cu frumuseța și nurul vărsate în fața sa - Am văzut-o!... și îndată ca săgeata pe ascuns O simțire de iubire în inimă m-au pătruns! - M-au pătruns... dar nu cu focul acel înfierbântătoriu Ce-l fulgeră și-l aprinde numai aprigul ... prietenie cu curatele plecări, Din ființă liniștită în ființă cu-nfocări S-au schimbat fără de veste într-a inimei mișcări. Am iubit o muritoare, și pe loc s-a prefăcut Bucuria în durere și iubirea în temut. Am iubit-o păn' la suflet și în nebunia mea. Dumnezeu, noroc și lume pentru mine era ea! Ah, maică, ce gură poate să rostească cu deplin A ... răceală! pe loc se sălbătăcesc De m-am tulburat vrodată pentru ceva neplăcut, Nu blândețe de la dânsa, ci grozăvii am văzut; De-am rugat-o să-nceteze cu atâta tiranie, Nu s-asculte, ci sporește la o ...
Dimitrie Anghel - "Sunt lacrimae rerum"
... colo și le mai pălește fața cu sărutarea lui fierbinte, o mărgea poate dintr-o perină se desprinde, o floare pe un covor se decolorează, o fotografie într-o ramă se acopere de o ușoară negură. Încolo, ele stau, dormitează trăiesc cu viața lor latentă, și e de ajuns să miște una din ele ca întreaga armonie să dispară ... ele. Nu, dulapuri, console, oglinzi, covoare și celelalte pentru ea erau făcute ca să dea de lucru unei gospodine. Și de aceea mobilele erau într-o veșnică mișcare și stăteau mai mult pe afară decît în casă. Precum persanul stă de-a pururi cu o roză în mînă, turcul cu o narghilea sau cu un șirag de mătănii, așa se identifica și ea cu un pămătuf pe care nu-l părăsea niciodată. Intra cu pasul ei ... reflectîndu-i chipul. Liniștite și așezate pe hodină păreau fotoliile. Ca un zbor nebun de coțofane, cu tărcate aripi, se lăsase și încremenise clapele pianului. O molie, cu aripile ei veștede, se ridică în aer și flutură ca o ironie, stăpînă parcă pe nemișcatul imperiu. Severi priveau ochii portretelor din rame și o bucurie tăinuită, o ...
Dimitrie Anghel - A. D. Holban
... îngăduit să-l întrerupă, nimeni n-avea voie să emită o părere personală în fața acestui etern musafir, la care se uitau toți ca la o spaimă a vremii. La noi în casă era o veșnică perindare de oameni politici, oameni de afaceri, samsari și paraziți. Veneau boieri scăpătați, relicvii de neam cu apucături patriarhale din vremea lui vodă Sturza ... scăpa de fulgerile lui... Toți îl temeau și-l tolerau, fără să-l poată suferi, văzînd în el un viitor "om mare". Tatăl meu avea o adevărată slăbiciune pentru el. Într-un moment dat, chiar îi pusese la dispoziție o casă alături de a noastră, unde într-o bună zi s-a instalat cu arme și bagaje. Mi-aduc aminte de vălmășagul ciudat de lucruri ce l-am văzut în acea ... de pîn-acum, ca un Cain ce nu a avut stofă. Zadarnic mi-a înfiorat copilăria și-a amăgit o generație întreagă. Nu era nimeni după ochelarii aceia negri, nimic îndărătul vorbelor răsunătoare, nimic în această uriașă întrupare, decît un stomac și o ...
... românească , februarie 1908. S-a deșteptat prisaca din poiană Subt uriașul clopot de azur, Și sună tot cuprinsul dimprejur, De-ai spune că o harfă-eoliană E aninată undeva de-un ram... De-ar fi să stai nesigur la răscruce, Căci pretutindeni murmurul l-auzi, Asemeni unui tainic călăuz ... cheamă, te îmbie și te duce, Fără să vrei, al florilor parfum... Poiana pare-o uriașă floare, Ce schimbă curcubeie de culori, Dar nu-i o floare, ci sunt mii de flori, Din care ies scîntei rătăcitoare Ce se aprind în aer și dispar. Ca niște temple în miniatură Ce ar ... stupi subt streșinele lor. Neobosite-aleargă în lumină Albinele zburînd din loc în loc, Acum se-nclină-un fir de siminoc, Acum se-nalță galben-o sulcină, Și mursa-n aur se preschimbă-ncet. Dar iată că pe-un urdiniș apare Aleasa între-atîtea mii de vieți, Și trîntorii amanți de ... s-alungă, Dar ea se-nalță-n slavă tot mai sus. Mai sus se-nalță tot mai sus, și-n goană, Se luptă mirii s-o ajungă-n zbor, Dar ea-i un punct de aur mișcător, Și-un punct e și prisaca din poiană, ...
Dimitrie Anghel - Asfințit de lună
... Și cum și-apropie figura, Ai spune-un cap ce se prăvale În fundul lacului de-a dura. Însângerată joacă apa Și e-o tăcere sepulcrală : A fost pe undeva, se vede, O
Dimitrie Anghel - Calvarul florilor
... scăderea luminei, ori s-a lăsat îmbătat de miresmele ce le poartă și le împrăștie vîntul, și apoi e silit să trăiască într-o casă ale cărei ferești dau pe un orizont de hornuri și de coperișuri, acela păstrează în suflet melancolia înduioșată, ce trebuia s-o resimtă întîiul om după raiul pierdut. Eu am trăit mult în preajma lor, și întîiele mele visuri le-am scuturat din caliciul florilor. Ele, din ... ochii lor de piatră ; ramurile copacilor funebri se mișcau murmurînd ; cerul își pleca veșmîntul lui albastru și împăciuitor, dar nimic nu oprea mîna răufăcătorilor. Coșurile o dată pline din adumbritul țintirim de la Belu, din pămîntul celui de la Sfînta Vineri, din acela de la Ghencea ori de la cel ce ... lor soioasă, și apoi tîrgul întreg a răsunat : "Hai la albăstrele, hai la levănțică, hai la trandafiri..." Și florile morței au trăit așa o jumătate zi, apoi gologanii au plouat și coșurile luate cu asalt au umplut trăsurile, au împodobit roțile, au înghirlandat vizitiii și bicele, au împopoțonat caii ... de sînge, seninul albăstrelelor, fărîmături de cer albastru, petalele trandafirilor, purpură sfîșiată ; toate la un loc, căzute jertfă din plăcerile trecătoare ale unei nebunii de ...
Dimitrie Anghel - Ceasornicul bunicii
... stat. Străinul care s-a mutat și-a pus pecetea lui. E tăcere, nu văd nici o trăsură la scară, nici o siluetă de misit, nici o umbră de cerșetor. Și totuși, stînd afară, mă strecor, cu gîndul înlăuntru urc scările, trec ușurel prin ganguri și intru în odaia unde am copilărit ... musafiri unde pare că vîntul s-a strecurat pe undeva, pe un geam spart și, aducînd zăpada de afară, a cernut-o mărunt peste tot. Și într-o ramă, iată o canava iubită, răbdător cusută în fir de mătasă și mărgele înșirate. Sub răbdarea acului îndemînatec, bătrînul Milton a încremenit, cu fruntea inspirată, răzemată ... Și gura lui s-a mișcat parcă să dicteze un vers ce nu pot să-l aud. Lîngă el, așezată pe un scăunaș, o femeie tînără, ținînd în mînă o pană, a ridicat-o ca să scrie, cu mărgele negre într-o carte albă, deschisă pe genunchi. Cine a fost aceea care a îmbinat în mătăsuri chipul inspiratului poet ? Ce s-a ... ...
... Anghel Lui M Sadoveanu Penultimele frunze s-au strecurat pe-alee, Și salcia cochetă cu plete elegiace, Ce se privea în apă cu drag ca o femeie, A pleșuvit cu totul ... Prind fulgi de-omăt să joace. Platanii, uriașii grădinii, se despoaie De coaja lor frumoasă, ca după scarlatină ... acuma și falnica gherghină Zvârlindu-și, ca în Lenau, pe vânt pălita foaie. Ca un calic ce-ar cere la trecători pomană Un tei la o răscruce întinde-un ram schilod Și vântul milogește o tânguire vană, Dosind, ca bani de aur, al frunzelor norod. O foaie de catalpă pe-o bancă solitară Cum sta uitată-ți pare un pergament pierdut Al cine știe cărui poet necunoscut, Ce a dormit pe-acolo în nopțile ... au dus și doici, și bone și mândri vistavoi ... Cu florile în seră închis stă grădinarul ... Și trist e Cișmigiul precum e calendarul, Din care-o
... fi un ecou venit de cine știe unde. Și din afundul acestei ape tulburi, nemaiavînd energia să ies, caut să-mi aduc aminte, să reîntregesc o lume care a dispărut, să reclădesc ici-colo o locuință veche, să reînalț un turn dărîmat, sub care dorm atîtea ființe pe care le-am cunoscut. Din casă-n casă umblu, aprind lumini, reîntocmesc ... au fost, îi strîng pe cei plecați, refac grădini, răsădesc copaci pe cari i-am știut și nu mai sunt nici ei, realcătuind cu amintirea o viața patriarhală și fericită. Figurile străine de astăzi, semitele figuri văzute pretutindeni dispar ca prin minune ; o mînă nevăzută parcă șterge firmele cu nume iudaice și scrie alte nume pe ele, negustori vechi și glumeți, în giubele pitorești, stau pe scăunelele lor ... acesta unde mă țin atîtea rădăcini. Cineva parcă-mi spune: pleacă de aici cît mai este vreme, dacă nu vrei să rămîi înnămolit pe totdeauna. O părere de rău însă mă prinde de tovarășii mei, căci lașul e ca o vastă familie, în care toți se cunosc, se ajută și se tolerează. Cea mai mare parte dintre ei parcă nu mai vreau nimic ; se mulțumesc ...