Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE TOT
Rezultatele 1051 - 1060 din aproximativ 1670 pentru DE TOT.
Ion Luca Caragiale - Duminica Tomii
... Ion Luca Caragiale - Duminica Tomii Duminica Tomii de Ion Luca Caragiale 1909 M-am dus să fac o vizită confratelui și amicului meu Tomița de ziua lui. L-am găsit într-o stare foarte proastă, plimbându-se de colo până colo ca o hienă în cușca ei, și văitându-se de durere; toată noaptea nu putuse închide ochii din pricina unei măsele. L-am povățuit să meargă la dentist. - Nu pot, mon cher . - De ce nu poți? ți-e frică?... Cu metodele de astăzi, nu simți nici cât o pișcătură de purece. - Nu de frică; nu pot, că am de lucru; trebuie să dau până-n două ceasuri cronica mea la gazetă. La trei, vine băiatul de la tipografie să mă execute... și cu durerea asta sunt incapabil să scriu un rând măcar. De o sută de ori de aseară m-am așezat pe scaun, am pus mâna pe condei; dar nu e chip să m-astâmpăr... o clipă nuÂmi dă pace... Și ... gând? - Ba, chip, aveam un subiect... - Despre ce? - Despre credință și știință... cum adică știința distruge credința și nu o poate înlocui. Știi, Ă¡ propos de sărbători... - Ceva nou ...
Mihail Kogălniceanu - Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie națională
... sporește ispita prin ispita veacurilor trecute și ne lungește, cum am zice, viața! "A nu ști ce s-a întâmplat înainte de a fi născut este, zice Ciceron, tot aceea ca când ai fi necontenit prunc; căci, ce este vârsta omului, dacă memoria faptelor noastre nu s-ar uni cu veacurile cele mai denainte ... care se află; nici nu pot să vă arăt cât lipsa acestei înalte aflări aruncă nedumerire în povestiri, nesiguranță în opinii, neștiință și întuneric în tot. Această lipsă, domnilor mei, este pricina că între români, chiar și între cei mai însemnați, se găsesc așa de puțini care cunosc istoria. Tiparul, la noi, nu este încă destul de slobod și de împrăștiat; noi n-avem încă publicată în limba națională măcar o istorie universală, și ce vorbesc de istorie universală, când chiar analele patriei noastre zac în întuneric, păstrate numai în niște manuscripte, din care două, din pricina copiștilor, nu se potrivesc! Și ... ai este necunoscut, numele ce porți nu este al tău, nici pământul pe care locuiești; soarta ta așa a fost ca sa fii tot după cum ești; leapădă-te
Mihai Eminescu - E trist ca nimeni să te știe
... Mihai Eminescu - E trist ca nimeni să te ştie E trist ca nimeni să te știe de Mihai Eminescu E trist ca nimeni să te știe, Dar și mai trist să-ți zici mereu Că te-a pătruns nimicnicie Deși ... mă-ngâni cu fața ta? În vița lumii acestie, Ce-i fără capăt și-nceput, În toată neagra vecinicie O clipă numai te-am avut. De-atunci te chem din întuneric Și amintirea ta dezmierd Pân-ce răsai... un vis himeric, Abia răsai... și iar te pierd. Ca la un zvon ... din ce în ce mai mult. Și din comoara-mi de suspine, Cu amintiri, cu dor îmbrac Acest amor bogat în chinuri Și-n mângâieri de tot
Alecu Russo - Contra latinizanților ardeleni
... mai dați voie să zicem tată, ci pater, d-voastră ați da foc lumii întregi, pentru că lumea nu pricepe frumusețea, practica și patriotismul sistemelor. De a face din chestii ca a noastre chestii de persoane, de a face din aceste persoane fenomene naționale, când persoanele ne sunt prietene sau sunt tot dintr-un sat cu noi, este o slăbăciune cunoscută a coteriilor politice, științifice și literare. Dar tocmai pentru că Termenul "ideologii" este folosit ... care se uită înapoi, să vadă ce au făcut pedanții, și se uită înainte, să vadă ce vor mai face pedanții și în care râpă de ridicol ne vor arunca; fără dânșii românia ar fi o adunătură de pedanți de tot soiul, ce s-ar socoti oameni mari, care s-ar sui în toate zilele la Capitol să se ureze unii pe alții că au scăpat ... limești, care nu le dorim în preoții noștri? Pentru fiii lui Israil mărturisim că este o faptă înțeleaptă a nu se apăsa; suntem de aceia care chemăm pentru dânșii îngrijirea, dreptatea și dreptățile toate... ori sub ce chip și pretext se arată apăsarea în lume,
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit
... textul, mi-am permis totuși a șterge pe tăcute câteva mici scăpări din vedere, cari nu ating întru nemic nici caracterul organic peste tot, nici diapazonul de expresiune în parte. Orice operă literară este până la un punct o icoană a autorului; dar într-un portret, fie originalul bătrân, fie ... îl seceră tocmai atunci când crisalida devenea flutur. Pe când toți imberbii din giuru-ne se laudă a fi ascultat pe ilustrațiunile profesorale de la Berlin și de la Paris, fie-ne permis nouă a avea o mândrie mult mai modestă: noi am auzit pe Bălcescu. Mai întâi de toate, în curs de mai mulți ani îngropându-mă în biblioteci și arhive străine și naționale, strănsei în sudoarea feței grămezi de material, în legătură directă cu obiectul acestei cărticele. Apoi supusei indigesta proviziune la trei scalpeluri de artă: critică, perspectivă și colorit. Scopul criticii este de a dezmormânta adevărul. Astfel, mă decisei odată pentru totdauna a nu mă baza decât numai pe izvoare, adecă pe mărturii contimpurane ... turci, de moscoviți, de
Alecu Russo - Poetul Dăscălescu
... dlui Dăscălescu, română până în cap; și pentru că poezia astă e română și nu vrea să fie alta, nici lamartiniană, nici byroniană, nici hugoniană, de aceea este totodată și frumoasă de limbă, limpede de idei și adâncă de gândire folositoare, precum înțelegem; și este de dorit să fie tot ce se scrie și se cugetă la noi. Dar românul e astfel: râvnește strălucirile străine, aleargă după umbrele și fluturii străini, și, ca fluturul, firesc ... ascund vro idee, și când s-ar putea găsi cevași, limba o ascunde sub o mrejă încâlcită. Mai are românul că așteaptă să-i vie de aiurea judecata a oamenilor și a lucrărilor sale; călare pe două-trei nume, ce s-au veștezit de când se pomenesc, puterea criticii și dezvoltarea gustului sunt adormite în el. Ne pare bine că suntem cei întâi a vorbi de dl Dăscălescu și dorim ca publicul să se pătrundă de dulceața și modestia talentului acestuia, ce se arată cu așa miros de naționalitate, o floricică românească, ce se ivește lângă tufele de buruiene străine; dorim ca d-lui să rămâie poetul celor neștiitori ...
... că am părinți, cari m-așteptau, și mă dusei degrab acasă încins cu sabia mea peste jiletcă. Răposata mama era foarte bună, dar o femeie de moda veche, un spirit reacționar; era departe de a-nțelege importanța politică a formelor democratice. Aflase tot ce se petrecea în oraș și tremura de grija mea văzând că nu viu la dejun. Mi-a făcut o scenă grozavă - că de ce m-am amestecat cu derbedeii, că doresc s-o fac de râs în mahala, că vreau să grăbesc, poate, sfârșitul lui tata, care era greu bolnav; pe urmă mi-a poruncit aspru să rămân ... în scrin. O săptămână m-a ținut astfel captiv, până s-a potolit primejdia. Atât mai bine! Când eu plângeam acasă de ciudă soarta rușinoasă a săbiii mele, ce se-ntâmpla în inima Republicei? Pe la trei și jumătate după-amiazi, în vagoanele de material ale liniei ferate București-Ploești, atunci încă-n construcție, sosea grabnic în Republică un grozav oaspete. Ce era? Era Reacțiunea. Reacțiunea cu tot ce are ea mai oribil și mai hidos - un batalion complet ...
Cincinat Pavelescu - Veșnicei iubite
... Cincinat Pavelescu - Veşnicei iubite Veșnicei iubite de Cincinat Pavelescu Dlui Alex. Bellu De câte ori mă-nalț cu gândul Pe scara timpului apus, De câte ori m-afund în noaptea Ființei mele nențelese, Și-n toate epocile moarte Ori când visarea mi s-a dus, Din umbra ... renasc la viață. În glasul meu care te-ncântă Vibrează numai un ecou. Am sărutat cu alte buze Aceleași mâini și-aceeași față, În vremi de fală, când în ochii-mi Sclipea un suflet de erou! Era o toamnă-ntârziată, Tu stai cu amforele goale Lângă fântâna unde seara Veneau mioarele să bea. O lacrimă picând din ochii-ți Brăzdă ... o stea! D-atunci și ani, și veacuri multe Ca niște clipe se topiră... Pe unde-a fost fântâna veche Poate pădure e de brazi, Și marea s-a schimbat în munte, Și munții-n praf se risipiră, Dar sărutarea ta păgână Îmi arde buzele și azi ...
Dimitrie Bolintineanu - La un amic sărac
... Dimitrie Bolintineanu - La un amic sărac La un amic sărac de Dimitrie Bolintineanu Bogații în mijlocul plăcerilor nebune Tresar de multe ori, Crezând că umbra morții pe fruntea lor se pune, Și că se schimbă-n lacrimi ale ursitei flori! Tu știi că tot ce are o formă se zdrobește, Tu știi, amicul meu, Că după om în viață nimic nu mai trăiește Decât virtutea dalbă a sufletului ... Și tu, ce-ai deșirat După a lumii frunte râzânda ei cunună, Ce trebuie să cugți-nainte ai aflat! Ferice cel ce poate, de orice lanț-nainte, Să spargă jugul său, Acela singur poate să meargă în morminte De
George Topîrceanu - Noapte de toamnă
... George Topîrceanu - Noapte de toamnă Noapte de toamnă de George Topîrceanu Murmur lung de streșini, risipite șoapte Cresc de pretutindeni și se pierd în noapte. Rareori prin storuri o lumină scapă De-mi aprinde-n cale reci oglinzi de apă Și-mi trimite-n față raza ei răsfrântă... Ploaia bate-n geamuri, streșinile cântă. Dar treptat, cu larmă potolită scade Cântecul acestui tremur de ... răsar, Ploaia peste case pică tot mai rar Și-n grămezi de neguri apele se strâng... Lumea-ntreagă doarme, streșinile plâng. Până când o rază de argint în zare, Lămurind pe boltă straturi de ninsoare, Lin desface umbra și de crengi anină Scânteieri albastre, boabe de lumină. Iar acum din taina cerului deschis, Peste firea mută cad lumini de vis Și-n troiene albe norii se desfac... Dar când iese luna, streșinile tac. Dormi, iubire dulce!... Numai eu întârziu, singur pe cărare, Farmecul acestei ... cobori pe trepte. Să cobori în toamna limpede și rece Și, visând cu mine clipa care trece, Să-mi sporești tristețea ceasului târziu Când, străin de tine, sufletu-mi pustiu Va porni zadarnic, rătăcind pe drum, Să sărute urma pașilor de
Petre Ispirescu - Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei
... Petre Ispirescu - Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un moș și o babă. Ei erau săraci de n-aveau după ce bea apa. Când mălai aveau, n-aveau sare; când aveau sare și mălai, n-aveau legumă. Trăiau și ei de azi pe mâine. Ei aveau trei copii, trențăroși și nespălați, ca vai de ei. Cel mai mic se vedea a fi mai isteț decât cei doi mai mari, dară era olog de amândouă picioarele. El se numea Țugulea. Ei se învecinau cu Zmeoaica pământului. Această zmeoaică era așa de rea, încât nimeni din vecinii ei n-avea pace de dânsa. Ea le călca moșiile și le făcea fel de fel de neajunsuri. La nașterea lui Țugulea, când a venit ursitoarele, s-a întâmplat să fie p-acolo și Zmeoaica pământului. Ea auzise ... azi le-am văzut, nu mai departe. - Iaca, voi o să vă duceți la casele voastre, zise bătrâna cea zbârcită; să știți, să vă temeți de Țugulea ăsta, afurisitul; căci și mie mi-e frică de ...