Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CEL MAI BUN
Rezultatele 1051 - 1060 din aproximativ 1095 pentru CEL MAI BUN.
Vasile Alecsandri - Cînticul Margaritei
... are nemurire? Acolo-mi e dorul, acolo mă vreu; Pe-ale tale brațe du-mă, dragul meu ! Dar ce zic? Ah ! unde, unde este plai Mai frumos, mai vesel, mai bun d eiubire Decît țara noastră, acest dulce rai Plin de încîntare, plin de fericire? Acolo-mi e dorul, acolo mă vreu; Pe-ale tale brațe ...
... Umbra mea Umbra mea de Mihai Eminescu Adeseori când stau înaintea fumegătoarei lumini galbene a lampei mele, când mă uit în ochiul ei cel roș, când deschid câte-o carte bătrână plină de nerozii bătrâne, de credințele unei lumi cu capete îndealtfel ca și a noastre (lucru ... parte și dintre creții perdelei apăru, frumos și palid, capul blond al unui înger. Luna ardea drept în față, astfel încât ochii ei albaștri străluceau mai tare și clipeau ca și loviți de razele soarelui. Sub alba haină de noapte, de la gât în jos, se trădau boureii sânilor, iar mânuțele ... care, rămâind pe sânul ei, străluceau pe albul ei corp până ce, uscându-se într-un cerșaf țesut din argint, corpul ei alb era și mai neted, și mai dulce, și mai strălucit. Adesea ea se prefăcea că se supără și se ascundea prin tufișele labirinticei grădini. Deși o strigam, ea nu răspundea până ce nu-mi ... le vărsă pe masă. Astfel jucam cărți pe o frumoasă masă de marmură, și jocul nostru era o poveste lungă și încurcată, căreia nu-i mai ...
Dimitrie Bolintineanu - La băile Cleopatrei
... pământ! Putere, fericire și nume mândru, mare, Nu vor putea să-mpuie la viermii din mormânt. O floare se usucă de crivețe bătută; Dar soarele cel dulce o poate-ntineri. Iar tu, o, vană umbră! odată abătută, Nu vei mai înflori! Dar unde-i frumusețea a cărei dulce rază Atâta fermeca, Cât August niciodată n-a vrut ca să mă vază ...
Dimitrie Bolintineanu - Deșertul
... pare în toamna ce sosește El poate să-nfrunzească în timpul de plăceri; Dar inima-mi zdrobită ce viața părăsește Nu are primăveri. Ea nu mai are viață, nu are nici iubire. S-a stins a sa lumină d-al chinurilor vânt. Din valul întristării se-mbată ... cenușa ce se stinge Pe care el a ars-o c-un suflu furios. Tot astfel p-acest suflet d-acum nu-l mai atinge Elanul generos. A inimii junețe s-adapă de credință Dar inima-mi nu crede d-acum în viitor. Din dimineața lumii trăim ... dorință măcar nu s-a-mplinit! Nici să vedem în lume o oară de dreptate? Vai! Răul crud domnește oriunde ai privit. Neamicul cel mai mare al omului e omul. Voi, stânci pe care iarna își face-al ei locaș, Colnice, unghiuri sterpe din care crește pomul, Tu, vulture trufaș ...
... topește așa, din picioare, ca ceara. Ciobanul începu iar: — Ghine, da mătușa Casandra nu-i în sat? Adică voi credeți că doftorul vostru e mai ceva ca dânsa? — Știe, știe, bădiță, îi răspunse o fată care sta mai la o parte, știe, că pe tătuța el l-o vindecat. — Tacă-ți gura, fa! Nu știe nimica. Dacă ți-o fi scris să ... sculă și el; câțiva flăcăi intrară cu dânsul înăuntru, iar alții rămaseră în sală, la ușă. Femeile se înșirară lângă peretele din stânga, bărbații lângă cel din dreapta; în mijloc, la o masă, doctorul, primarul și notarul. Notarul îi chemă pe rând, mai întâi pe femeile cu copii. Doctorul le vorbea repede; de-abia îi prindeau cuvintele: — Unde-l doare, unde, unde? Când îi arăta, împreuna palmele ... Te taie așa din când în când. Ori parcă te împunge. Ha? Bughea îngăimă: — Da, așa, chiar așa, domnule doftor. — Ești bolnav de mai, băiete, de mai. Dar pentru asta n-am doctorii cu mine. Trebuie să-ți iei de la târg. Ai cu ce? Să-ți dau o însemnare. — Dați ... ...
Gheorghe Asachi - La moldoveni
... nu a stâns Calde râuri de crunt sânge ș-un amar noian de plâns. Însă Domnul al puterei, ce pre omul păcătos Pentru lucrul cel nevrednic ș-ovelite fapte ceartă, Îmblânzitu-s-a acuma și, părintele duios, Spre a noastră vindecare, ni lovește și ni iartă ... pericoli presurată, Și poporul fără cârmă, de mii tunete atins, Aștepta a sa sfărmare și pieire-nfricoșată; Obosite elemente mug și sun-azi mai încet, Vântul stă, s-alină marea, de port ni-am apropiet. Ni s-arată la vedere un frumos liman vecin, Favorabil zefir suflă și lucesc ... arme, Dar pe-a timpurilor aripi fericiri și măriri fug; Fii, Moldovo, neînvinsă, puind patimele-n giug! Patrioți, veniți cu toții lângă tronul cel dorit, Să-ncheiem spre-a lui tărie giurământurile sfinte! Dup-un curs de ani o sută, ziua ceea a venit, Întru ... răsară; Necurmat va să răverse avuțiilor izvor: Înflorire, fericire și repaos preste țară, Când ni-a fi temei și cârmă, sub un domn bun
Mihai Eminescu - Fata-n grădina de aur
... sfânta, Napoi trimite, nu lua nimica, Și singurel te du de-ți cată ținta, Căci strimt e drumul și e grea potica. Ia calul meu cel alb; el se avântă, Ca gândul zboară-n lume fără frică, Dar dacă vrei s-o afli, ține minte: Nu sta în valea- aducerei aminte ... de pe cal se dete, Se-ntinse leneș jos, pe iarba moale  Din tei se scutur flori în a lui plete Și mai că-i vine să nu se mai scoale. Și calu-i paște flori, purtând în spete Presunul lui și șeaua cu paftale, În valea de miros, de râuri plină, În umbra dulce ... Eu mor de n-oi vedea seninul, cerul, De n-oi privi nemărginirea vastă, Răceala umbrei m-a pătruns cu gerul Și nu mai duc  nu pot  viața asta. Ah! Ce ferice-aș fi să văd eterul Și să văd lumea, codrii din fereastă, Și de voiți ... în zi  atunci ele-au deschis Ferești înalte și, la mândrul soare, Din boal-adâncă fata a învis Și se făcu și mai ...
Constantin Stamati-Ciurea - Omul enigmatic
... căci se ținea de funie ca să nu pice în mare; vasăzică, ideea de sinucidere era departe de el. Așadară, după concluziile mele aștepta el mai degrabă cu deliciu momentul catastrofei, ca să vadă victimele înghițite pe rând de valuri. El dorea să audă ultimele răcnete de desperare, ultimele agonii ale ... am și dorit-o, îmi răspunse el cu sânge rece, penÂtru că călătoria pe mare devine monotonă dacă elementele nu-i dau o impulsiune mai grandioasă. — Bună impulsiune, replicai ei cu ciudă. Ne-am fi putut cuÂfunda cu toții. El clătină negativ din cap și zise: Nu socot ... din a fiarelor tigrul, din a păsărilor vulturul, din a oamenilor hoțul. Dar se-nțelege că oamenii, fiind cei mai conÂsumatori din jitnița naturii, sunt inspirați de a stârpi mai colecÂtiv din aviditatea stăpânirii prin crunte războaie, prin hoții priÂvilegiate, onorate, decorate, scrise cu litere de aur și de sânge în analele istoriei ... așa va fi. Și măcar că legea pedepsește foarte aspru prădăciunile, chiar prădăciunea singură este o lege, fiindcă orice proprietate este în principiu o prădăciune. Cel ce găsește întâi inspiră invidie celui ce-l urmărește, și ...
Constantin Stamati - Dorul de patrie
... Care-odată tăbărând Peste dâmburi și vâlcele Și focuri multe-aprinzând, Se părea stele picate Sau fulgere înfocate, Lucind pe fier fioros Și făcându-l mai tăios? Unde-s hatmanii aceia De buzdugani purtători, Ce cu a lor bărbăție S-au făcut nemuritori? Unde-i ceata panțirească, Ce păzi ... lănci, Și sărea ca niște ciute Peste șanțuri și pălănci? Și a arcașilor ceată Ale cărora săgeată Pătrundea fără de greș Dușmanii cei mai aleși? Unde-s cete cu sinețe A ghibacilor plăieși Ce la războaie-ndrăznețe Bătea numai în cămeși, Cu pieptul și brațe goale, Dușmanii ...
... fluturând, Și prin ele crunt deodată O fantasmă se arată, Se arată blestemând. Călător nenorocite, Fugi de-acele căi pocite De ți-e calul de bun soi, Că-n mormântul fără pace Și sub cruce-acolo zace, Zace singur un strigoi! * Într-o noapte-ntunecată Dulce șoaptă-namorată Prin văzduh încet ... părți; eu am lucrat partea I, și Negri, partea II. Acea compunere a prietenului meu, plină de frumuseți poetice, este una din cele mai
Vasile Alecsandri - Legenda rândunicăi
... urmă-i, se depărta fugind, Lilie zburătoare, de fluturi alungată, Care-i formau pe frunte o salbă-naripată. III Visează luna-n ceruri!... sub visul cel de lună Flori, ape, cuiburi, inimi visează împreună. Nici o mișcare-n frunze, și nici o adiere Nu tulbură în treacăt a nopții ... Și, singură-n răcoare, de baie se gătește. O! dalbă feerie! divină încântare!... Rochița de pe umeri alunecă, dispare, Și lumii se arată minunea cea mai rară, Albind ca faptul zilei în zi de primăvară! Toți ochii de luceferi, de păsări și de flori, Loviți ca de lumina rozatică din zori ...