Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ARA
Rezultatele 1051 - 1060 din aproximativ 1581 pentru ARA.
Grigore Alexandrescu - Adio. La Târgoviște
Grigore Alexandrescu - Adio. La Târgovişte Adio. La Târgoviște de Grigore Alexandrescu Culcat pe-aste ruine, sub care adâncită E gloria străbună și umbra de eroi, În liniște, tăcere, văd lumea adormită Ce uită-n timpul nopții necazuri și nevoi. Dar cine se aude și ce este ăst sunet? Ce oameni sau ce armii și ce repede pas? Pământul îl clătește războinicescul tunet, Zgomot de taberi, șoapte, trece, vâjâie-un glas... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Dar unde sunt acestea? S-au dus! Au fost părere. Căci armele, vitejii și toate au tăcut. Așa orice mărire nemicnicită piere! A noastră, a Palmirei și-a Romei a trecut. Și pe țărâna-aceea, de care-odinioară Se spăimântau tiranii, de frică tremurând, Al nopții tâlhar vine și păsări cobe zboară, Pe monumente trece păstorul șuierând. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Mă scol, mă mut de-aicea; duc pasurile mele, Ce pipăiesc cărarea, în fundul unui crâng. Și las aste morminte cu suvenire grele, Pe care nu am lacrimi destule ca să plâng. Aicea am speranță să aflu mulțumire; Eu voi să aud unda și cerul să-l privesc, Să văd a aurorii mult veselă zâmbire, Razele dimineții ce norii auresc; Aci stejari ...
Grigore Alexandrescu - Bursucul și vulpea
Grigore Alexandrescu - Bursucul şi vulpea Bursucul și vulpea de Grigore Alexandrescu Bursucului îi venise rîndul și el să domnească Peste un pogon de tufe, în pădurea părintească, Pe marginea unei ape. Rigatul îi era mic Și acei ce îl văzură Toți într-o unire zic Că nu era alt nimic Decît o miniatură. Dar riga voiajase, Și-n streinătate-aflase Că un bursuc domnitor, Ce va să-și facă un nume Mare și faimos în lume, E neapărat dator Să ia un tron de mărire, Să dea porunci pe ostire, Chiar de n-ar avea soldați, Căci astfel obișnuiesc Toți acei care domnesc, Duci sau regi sau împărați. Așa el și slobozi Patru ordine de zi Într-acest chip redijate: „Către armiile noastre de linie și de mare, Cavalerii, infanterii și-artileriei ușoare, Poruncim… și celelalte.“ O poruncă din acestea, nu știu cum s-a întîmplat, De vînt a fost aruncată În țara învecinată, Unde domnea leopardul; acest domn s-a îngrijat Văzînd că bursucul are Armie așa de mare; Spre a fi încă mai sigur, el într-acolo porni Pe ministru Dinafară, pe vulpe, și-i porunci ...
Grigore Alexandrescu - Când dar o să guști pacea
Grigore Alexandrescu - Când dar o să guşti pacea Când dar o să guști pacea de Grigore Alexandrescu Când dar o să guști pacea, o inimă mâhnită? Când dar o să-nceteze amarul tău suspin? Viața ta e luptă, grozavă, nemblânzită, Iubirea veșnic chin. Din cupa desfătării amărăciunea naște; Din ochi frumoși durerea își ia al ei izvor; O singură privire viața veștejaște Cu lanțuri de amor! Amor care adoarme și legi și datorie, Ce slava umilește, ce n-are nimic sfânt: Antonie-i jertfește a lumii-mpărăție, Și află un mormânt. Nu sunt patimi mai nobili, mai mari, mai lăudate, Mai vrednici să s-aprinză în inimi bărbătești? Nădejdi, viață, cinste, simțirile-nfocate, Femeii le jertfești! Crezi tu că pentru tine răsare sau sfințește Acel uriaș falnic, al zilei domnitor? La patrie, la lume, la tot ce pătimește Nimic nu ești dator? Eu lanțurile mele le zgudui cu mânie, Ca robul ce se luptă c-un jug neomenos, Ca leul ce izbește a temniței tărie, Și geme furios. Dar rana e adâncă și patima cumplită, Și lacrima de sânge, obrajii mei arzând, Răsfrânge frumusețea, icoana osândită, Ce o blestem plângând! O văz ziua și noaptea, ...
Grigore Alexandrescu - Cîinele izgonit
Grigore Alexandrescu - Cîinele izgonit Cîinele izgonit de Grigore Alexandrescu Lupul cu toată prostia Cîrmuia împărăția; Și ca un stăpînitor, Unora le da avere, Altora, pe o părere, Le lua chiar starea lor. Favor, ură schimbătoare, Izgonire sau chemare Al domniei era plan. Cîinele gonit de soartă S-auzise cum că poartă Simtimenturi de dușman; C-ar fi zis, nu știu la cine, Cum că nu este prea bine A mînca atîția miei, Și că dacă le adună Lîna lor pe orice lună, Să-i lase măcar cu piei. Asemenea mari cuvinte, Pe cum fieșcine simte, Nu sînt prea de suferit. Pe loc vrură să-l gonească; Dar politica domnească Alte pricini i-a găsit. A zis că nimic nu știe, Că nu este bun să ție Un rang între curtezani; Că la orice-l rînduiește, Nici o slujbă nu-mplinește, Că nu face nici doi bani. Atunci vulpe, șarpe, broască, Fără măcar să-l cunoască, De prostia lui vorbea. Unul zicea că glas n-are, Altu că nu este-n stare O piatră de jos să ia. Se mira cum de răbdase Domnul, și nu depărtase Pe un cîine ticălos, A ...
Grigore Alexandrescu - Candela
Grigore Alexandrescu - Candela Candela de Grigore Alexandrescu Tăcerea e adâncă și noaptea-ntunecoasă; Norii ascund vederea înaltelor tării, Ș-a stelelor de aur mulțime luminoasă Ce smălțuiau seninul cereștilor câmpii. Numai religioasa a candelei lumină Aprinsă de credință, și limpede și lină, Lua citit într-o singură silabă. Lucește înaintea icoanei ce slăvesc. Emblemă-a bunătații, mângâitoare rază, Ea parcă priimește și parcă-nfățișează, Rugăciunile noastre stăpânului obștesc! În minutele-acelea când sufletul gândește, Când omul se coboară în conștiința lui, Ca unei inimi care cu noi compătimește Frățeștei ei lumine durerea mea supui. Câte chinuri ascunse, câte lacrimi vărsate Au avut-o de martor, și i-am încredințat! Câte dorinți smerite și neînființate Am tăinuit de lume și ei am arătat! Dumnezeu ce de față pe cruce se arată, El care-a nedreptății e pildă de-ngrozit, Îmi spune că-nainte-i se va vedea odată Cel ce nedreptățește cu cel nedreptățit. Atunci creștinu-acela, cu fruntea în țărână, Dar cu otrava-n buze, și cu fierul în mână, Umilit ca să-nșale și blând ucigător, Tronul dumnezeirii cum va putea să-l vază, Când la un semn puternic se ...
Grigore Alexandrescu - Cometei anosate pentru 13 iunie
Grigore Alexandrescu - Cometei anosate pentru 13 iunie Cometei anonsate pentru 13 iunie de Grigore Alexandrescu Cometă cu lungi coade, însă cu scurtă minte, De ce vrei să arzi globul ce noi îl locuim? El, drept, mult nu plătește, dar tot avem cuvinte Viața-i păcătoasă cîtva să prelungim. De ne vei arde-acuma, să știi că or să nască În locu-ne ființe mai rele decît noi, Ce-n grab or să-ntărîte mînia ta stelească, Prin fapte mai cumplite, prin crime și război. Ce! ai uitat tu oare potopul d-altădată, La care, cum s-aude, destul ai conlucrat, Atunci cînd tata Noe în luntrea-i deșălată Plutea pe universul subt unde înecat? Ei bine! omenirea ce moșteni pămîntul, Ființe, lighioane, ce-n urmă s-au ivit, Întrec ele p-acelea ce ș-au găsit mormîntul În marea adîncime și monstri au nutrit? Cîmpiile de astăzi sînt ele mai mănoase Decît cele antice? măgarii mai deștepți? Broasca mai muzicantă în bălțile stufoase? Tigrii mai cu blîndețe, și oamenii mai drepți? Nu, nu! bagă de seamă să nu faci o greșeală, De care mai în urmă amar să te căiești; Ba încă să dai, poate, o aspră socoteală Preabunului ...
Grigore Alexandrescu - Dervișul și fata
Grigore Alexandrescu - Dervişul şi fata Dervișul [1] și fata de Grigore Alexandrescu Se povestește cum că odată Un derviș pustnic, om cuvios, S-amorezase, văzând o fată Cu trup subțire, cu chip frumos. Dintr-una-ntr-alta vorba aduse Și în stil neted patima-și spuse, Zicând: „Ascultă, eu te iubesc, Și pentru tine mult pătimescâ€�. Stilul acesta, adevărat, Nu mi se pare prea minunat; Dar pentru-un pustnic trăit departe De ale lumii valuri deșarte, Putem să zicem că nu e prost. Fata răspunse: „Poate-aș fi fost Destul de bună ca să te crez, Dar aste haine bisericești Nici n-au a face cu ce-mi vorbești; Ș-apoi de barbă mă-nfiorezâ€�. Pustnicul nostru pe loc se duse, Își rase barba, se pieptănă, Nemțește bine se îmbrăcă, Ș-o pălărie în cap își puse. Veni la fată: „Cum ți se pare? O-ntrebă. Spune-mi, mai te-ndoiești? Vezi ce putere amorul are? Mi-am lăsat legea; alt mai voiești?â€� „Nu voi nimica, atunci ea zise; Credincios mie cum o să-mi fii, Când jurăminte în ceruri scrise Și a ta lege nu poți s-o ...
Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. V., autorul "Primăverii amorului"
Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. V., autorul "Primăverii amorului" Epistolă Dlui I. V., autorul "Primăverii amorului" de Grigore Alexandrescu Tu, care-ai fost din pruncie al muzelor favorit, Și ca strămoșască-avere geniul l-ai moștenit, Cântător al primăverii, ce ai darul a plăcea, A fi-nalt cu deslușire, simplu fără a cădea, Care lucruri mici de sine știi să le mărești frumos, Și să nu zici niciodată cuvânt ce-ar fi de prisos, Dacă mai gândești și astăzi cum atuncea socoteai, Când hotărât de natură să fiu poet mă credeai, Făr-a-ți vorbi de folosul bunelor tale poveți, La a mea nedeslușire, alerg încă să mă-nveți. Când nențeleasa natură, din sânu-i cel roditor, Cu talentul poeziei naște pe un muritor, (Fără să mergem departe, atât aș dori să-mi spui), Hotărăște deodată și felul scrierii lui? Mulți îmi zic cum că aceasta nu e de tăgăduit Și că tot omul s-apleacă la ce este mai pornit; Că acela ce-n tragedii face patimi a vorbi Nu poate și-n elegie chinurile a descri. Dacă iar în cea din urmă știi ...
Grigore Alexandrescu - Frumoasă e natura
Grigore Alexandrescu - Frumoasă e natura Frumoasă e natura de Grigore Alexandrescu Frumoasă e natura, frumoasă dimineața, Plăcut este al undei murmur melodios: Și roua și zefirul, și floarea și verdeața, Dar lumea nimic n-are ca tine de frumos. A mea inimă, suflet pe pasurile-ți zbor, Și vântul îți șoptește misterul de amor. Sunt dulci ale prunciei dorite suvenire Și visuri fericite, iluzii îngerești, Dar nu e nimic dulce ca dulcea ta zâmbire, Dar nici un vis nu-mi place, de nu-l pricinuiești. Când soarta nemblânzită m-adapă cu durere, Când lumea ș-orice bunuri aș vrea a le uita. Nimic nu cer vieții, mărire, nici putere, Nimic nu mă mângâie decât iubirea ta. A mea inimă, suflet pe pasurile-ți zbor, Și vântul îți șoptește misteruri de
Grigore Alexandrescu - Frumusețe
Grigore Alexandrescu - Frumuseţe Frumusețe de Grigore Alexandrescu D-ei * * Adesea pe câmpie Auz o armonie, Un ce melodios: Un glas care se pare Ascuns în depărtare, Un imn misterios. De unde oare vine? Din sferele senine? Din zefirii ce zbor? Din iarba ce șoptește? Din planta ce trăiește? Din floare? din izvor? Din nici una în parte, Din multe-mpreunate, Din toate e-ntocmit; E glas al suferinței, Al lumii ș-al ființei Suspin nemărginit. Așa e frumusețea: Dulceața, tinerețea, Blândețea, eleganța, o-ncing, o încunun: Chipu-i e crin, profiră, Inima ei o liră, Cuvintele ei șoapte, ce-n inimă răsun. Și flacăra privirii Și grația zâmbirii În ochii ei se joacă, pe buze-i locuiesc. Din preajmă-i ea gonește Durerea ce muncește, Icoană-a fericirii, iluzii o-nsoțesc. Un dar, ce nume n-are În limbă muritoare, Mișcările-i însuflă, în umbletu-i îl vezi; Și toate, în unire, Câștig acea numire, Ce rar e meritată, ce tu o
Grigore Alexandrescu - Iepurele, ogarul și copoiul
Grigore Alexandrescu - Iepurele, ogarul şi copoiul Iepurele, ogarul și copoiul de Grigore Alexandrescu Calitățile noastre cele mai lăudate Ne sînt ades în lume drept crime reproșate; Aceasta se întîmplă de cîte ori prin ele Oprim executarea intențiilor rele. Iepurele odată Fu tras la judecată De un ogar. În tufe atuncea prezida Copoiul, și sentințe fără apel el da. Ogarul către el așa se adresă Și-n limba lui strigă: „O, tu ce prezidezi senatul cel cîinesc, Te rog să mă asculți: eu viu să jeluiesc De acest ticălos, Ce sufletul mi-a scos. Căci vrînd a-l întîlni, pe deal sau pe cîmpii, El fuge parc-ar fi gonit de vijelii; Ș-apoi n-aleargă drept, Cu el să poți da piept, Ci merge tot cotiș Și sare curmeziș; C-un cuvînt, n-are pas, nici umblet creștinesc. Dar ce să mai vorbesc, Cînd chiar măria-ta, d-o fi cum am aflat, Ai fost adeseaori de dînsul înșelat?“ „Destul — lătră atunci copoiul cafeniu — Pe el nici îl ascult, purtările-i le știu, Orice pentru el crez, și iată-l osîndit Să fie jupuit. Carnea va rămînea pentru judecător, ...