Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru VOIT

 Rezultatele 1041 - 1050 din aproximativ 1487 pentru VOIT.

Gheorghe Asachi - Restaurarea școalelor naționale în Moldova

... ce, spre a giunimei spori, Așăzat-ați școale-n țară, mulțămire se cuvine; Dacă omului în lume firea dă un născători, De la Voi

 

Gheorghe Asachi - Sălbaticul și călătoriul

Gheorghe Asachi - Sălbaticul şi călătoriul Sălbaticul și călătoriul de Gheorghe Asachi În adâncul unei stânce, În deșertele pustii, Un sălbatic ș-ai săi fii Au pus mursa lor să mânce; Cu femeia-n giur șădeau Peste-o piatră, Lângă vatră, Și copiii lor sorbeau. N-avea șervet, nici cuțit, Dar bun foarte apetit. De fortună ca să scape, Un nemernic călători, Răzbătut de a ploaiei ape, Au intrat în groapa lor. Sălbaticu-n sărăcie, Fiind plin de omenie, Deși nu l-au așteptat, La ospăț l-au îndemnat. Oaspele, înflămânzit, Să aștepte n-au voit De două ori ca să-l învite, Dar dintăi din a sa gură Peste degete-amorțite Boare suflă de căldură; Apoi în aceea zamă, Fiind caldă, suflă iară. Sălbaticul mult se miară, Zice: Asta cum să cheamă? Una zama-mi răcorește, Alta mâna-mi încălzește. Di-i așa, oaspelui zice, Poți să mergi de-acum de-aice! Zău! drept mă va feri Cu un om a locui Carele din a sa gură Când frig suflă, când

 

Gheorghe Dem Theodorescu - Iancul Jiianul

Gheorghe Dem Theodorescu - Iancul Jiianul Iancul Jiianul Baladă populară culeasă de Gheorghe Dem Theodorescu . Lacul Sărat - Brăila Foicică trei gutui, Trei gutui, trei alămâi, Iancule, de unde vii? — Ia, d-aci, de peste Jii! — Iancule, ce-ai târguit? — Dat-am aur și argint Pe vro cinci oca de plumb, Să duc la băieți în crâng; Că băieții, făr-de minte, Risipesc la gloanțe multe, Nu le stă nimeni-nainte Și nu știu trage la ținte: Că băieții, cam zglobii, Trag la naiba, prin pustii, Nu ca mine, -n cărnuri vii! Până vorba nu-mi sfârșea, Iacătă-mi și potera, Bat-o Maica Precista! Iar ceaușul poterii, Slujitorul domniei, De-l vedea, Îi tot zicea: — Iancule, Jiianule, Ado-ncoace povara, C-o să-ți vie greu cu ea Și dă-te de voia ta, Să ne scapi de vro belea! — Ba de voie nu m-oi da, Nici povara nu mi-ți lua, Că mi-am dat bănuți pe ea! — Iancule, român turcit, Ce te porți așa gătit, Numa-n aur și argint Din creștet până-n pământ? — De mă port așa gătit, Dumnezeu m-a dăruit! — Iancule, român turcit, ...

 

Gheorghe Peșacov - Jălirea necuviincioasei morți a heroului României

Gheorghe Peşacov - Jălirea necuviincioasei morţi a heroului României Jălirea necuviincioasei morți a heroului României de Gheorghe Peșacov 1821, august 15     Ceriule ! Cum nu ți-e milă.     De lasă să piară cu silă     Un luciafăr luminos,     Ce pînă să nu răsară,     Spre apus îl mînă iară     Un nor prea întunecos !     Și d-erea ca să apuie     Norilor să se supuie,     Pentru ce, dar, s-a ivit ?     Pentru ce iar să se-ntingă     Spre apus, și să se stingă     Plîngînd totul c-a perit ?     Pentru ce, spre scăpătare     Să alerge așa tare,     La răsărit fiind ajuns ?     De ce numai să lucească     Și îndată să lipsească,     Să rămîie-n veci ascuns ?     De ce raze luminoase,     Cu ziori prea mult frumoase,     Orizontului a-ntins ?     Cînd era să nu rămîie,     Ci apusului să-l mîie     Un nour negru, ce l-a atins ?     Mai pe urmă, cu ce vorbă     Ast pahar, vai, el să-l soarbă,     Și să fie hotărît     Așa-n vreme prea puțină,     Să lipseasc-a lui lumină     Și să piară amărît ?     Ah, stihiilor în fire !     Ce prea rea nenorocire     Ce teatru prea ciudat !     Văz ca zioă-n miaza ...

 

Gheorghe Sion - Limba românească

Gheorghe Sion - Limba românească Limba românească de Gheorghe Sion Mult e dulce și frumoasă Limba ce-o vorbim, Altă limbă-armonioasă Ca ea nu găsim. Saltă inima-n plăcere Când o ascultăm, Și pe buze-aduce miere Când o cuvântăm. Românașul o iubește Ca sufletul său, Vorbiți, scrieți românește, Pentru Dumnezeu. Frați ce-n dulcea Românie Nașteți și muriți Și-n lumina ei cea vie Dulce vietuiți! De ce limba românească Să n-o cultivăm? Au voiți ca să roșească Țărna ce călcăm? Limba, țara, vorbe sfinte La strămoși erau; Vorbiți, scrieți românește, Pentru

 

Grigore Alexandrescu - Încă o zi

Grigore Alexandrescu - Încă o zi Încă o zi de Grigore Alexandrescu Încă o zi cu tine, o zi de fericire, În dulcile extazuri ce simt, când te privesc: Încă un ceas... un zâmbet... Adânca mea iubire Izvoarele nădejdii mai mult nu o hrănesc. Și soarele mai palid din zi în zi îmi pare, Și coardele vieții în pieptu-mi obosit Se rup! nici tinerețea, nici scumpa-ți sărutare Nu pot ele să schimbe ce soarta a voit. Întorc acum asupră-ți privirea-mi dureroasă, Ca cel din urmă-adio la tot ce am pierdut: Din ceața veșniciei, stea blândă, luminoasă, Te văz lucind departe, departe în trecut: Și tot ce e-n natrură, obiecte și ființe, PanĂ³rama de umbre, se-ntunec, se strecor; Iluzia mă lasă: ... și artă și silințe Sunt stăvile zadarnici l-al sufletului zbor? Aș vrea numai, blând înger, ca numele-mi să fie Scump, drag inimii tale, ades să-l repetezi, Precum un dulce sunet, precum o melodie În inimă-ți rămasă din ani ce regretezi. Căci toată-a mea viață îți fu ea închinată, Căci alt decât iubirea-ți ea nu avu mai sfânt, Căci tu ești încă astăzi ...

 

Grigore Alexandrescu - Așteptarea

... ar fi iertat astăzi a-ncepe să trăiesc, Câte mi-a dat amorul minuturi, ceasuri bune, La un loc adunate, cu voi să se-mpreune, Și din toate o scurtă viață să-ntocmesc! M-aș duce unde zboară atâtea rândunele, Când viscolul începe, când vin vremile rele ...

 

Grigore Alexandrescu - Adio. La Târgoviște

... unui crâng. Și las aste morminte cu suvenire grele, Pe care nu am lacrimi destule ca să plâng. Aicea am speranță să aflu mulțumire; Eu voi să aud unda și cerul să-l privesc, Să văd a aurorii mult veselă zâmbire, Razele dimineții ce norii auresc; Aci stejari cu ...

 

Grigore Alexandrescu - Barca

... ți place, Unde te-mpinge vântul, sau unde tu dorești; Toate-mi sunt deopotrivă, dacă mă duci în pace, Dacă cu mulțumire vederea-mi rătăcești. Voi cunoașteți, o unde, cu câtă bucurie, De ce sfârșit pornită, cu ce cuget curat, Barca mea totdeauna pe-a voastră-mpărăție Ca-ntre ...

 

Grigore Alexandrescu - Bistrița

Grigore Alexandrescu - Bistriţa Bistrița de Grigore Alexandrescu După o ședere de o zi și o noapte, plecând de la Mânăstirea Dintr-un Lemn și vizitând în treacăt un alt schit de maici, ce se cheamă Surpatele sosirăm pe la amiază la mănăstirea Bistrița. Barbu Craiovescu, banul Craiovei, și fratele său, vornicul Pârvu, începură zidirea acestei biserici în timpul domniei lui Mihnea cel Rău, la anul 1512. Dar siliți de cruzimile lui, ei fugiră în Turcia, și abia o putură isprăvi, după întoarcerea lor, când cu oștirea adunată de peste Olt goniră pe tiran. Surpatele se despart de Mănăstirea Dintr-un Lemn numai printr-o gârliță; acest schit, așezat pe-un deal și ocolit de un crâng, s-a clădit pe la anul 1591, de către Ștefan al II-lea Surdu, fratele lui Mihai Viteazul, prinț blând, dar necapabil și din marele număr de domnitori neînsemnați care slujesc numai drept date cronologice la repedele curs al întâmplărilor omenești. Banul Barbu, vrăjmaș neîmpăcat al tuturor prinților ce se alegeau fără voia lui, goni asemenea și pe Vlad al VIII-lea, care se orânduise domn de Înalta Poartă, dar în sfârșit fu și el ucis de un capiciu-bassa turc ...

 

Grigore Alexandrescu - Câinele soldatului

Grigore Alexandrescu - Câinele soldatului Câinele soldatului de Grigore Alexandrescu imitație (după Casimir Delavigne) După poetul francez Casimir Delavigne (1793 ­ 1843) Rănit la războaie, soldatul căzuse, Și-n puține zile chinuit muri, Departe de-o mumă care îl crescuse, Și care-l iubi! Sărman, fără rude, pe țărmuri străine, N-avea nici prieteni, nici un ajutor; Nu era ființă care să suspine Pentr-un trecător! Singurul tovarăș de nenorocire, Singura-i avere, un câine iubit, Ședea lângă dânsul și-n mare mâhnire Părea adâncit. Acum tot e gata pentru îngropare, Acum ridic trupul pe mâini de soldați, Cinste hotărâtă acelora care Mor pentru-mpărați. În fruntea paradei câinele pornește, Din ochii lui pică lacrimi pe pământ, Ca un iubit frate el îl însoțește Până la mormânt. Aci se oprește, aci se așează, Nimic nu îl face a se depărta: Așteaptă să-l strige, crede c-o să-l vază Când s-o deștepta! Câteodată cearcă piatra s-o ridice, Câteodată latră după-un călător, Cuprins de durere: Vino, parc-ar zice, Să-mi dai ajutor. Apoi când străinul de milă voiește A-l trage deoparte și hrană a-i da, El își pleacă ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>