Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru SAU

 Rezultatele 1041 - 1050 din aproximativ 1185 pentru SAU.

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea Domnul Vucea de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Auzisem eu de turci, de muscali și de nemții cu coadă; ziua, la miaza-mare, îi vedeam înaintea ochilor cu paloșe late, cu sulițe lungi, călări pe cai, sărind gardurile mahalalei, ca și cum ar fi sărit o dâră de bou; îi vedeam robind roate de copii și de muieri, lăsând în urma lor jale și nori groși de pulbere. Dar oricât m-ar fi spăimântat și fericit lumea basmelor ș-a poveștilor, când mi-aduceam aminte că de la S-tă Mărie o să trec la Școala domnească, din coloarea de negru, uitam și de turci, și de muscali, și de nemții cu coadă, și de "țara cocorilor". Mă apropiam cu gândul, sfiicios, tremurând, d-acea vestită școală, ca de un urs împăiat, gata să fug. Mi-era frică și mi-era dragă. Și mi-era dragă fără să bănuiesc nici cum e, nici unde e. Două lucruri aflasem: că e "domnească", iar nu cum era a noastră din curtea bisericii, și că dascălul e "profesor", trebuind să-i zici "Domnul", iar nu cum îi ziceam noi, la al nostru, "Nea Nicuță". De ...

 

Ion Luca Caragiale - Cuvântare

Ion Luca Caragiale - Cuvântare Cuvântare de Ion Luca Caragiale I Domnilor Într'o seară frumoasă de vară, un tânăr călător obosit de drum, ajungând lângă un izvor, s'a așezat jos să se odihnească. În față spre apus de vale se ridica o pădure bătrână, iar la spatele pădurii cobora măreț soarele. Pe deoparte oboseala, pe de alta înalta frumusețe a priveliștii l-au vrăjit; și sub vraja lor, tânărul nostru drumeț a adormit adânc... A adormit adânc - și a dormit foarte bine. Când s'a trezit - a doua zi dimineața - răsărea soarele. În fața tânărului, spre apus, acest soare nu mai lumina pădurea bătrână dindărătul căreia scăpătase aseară... lumina un oraș grandios: cu palaturi, catedrale, turnuri, cupole și viaducturi și mișcarea și sgomotul orașului mare... În locul pădurii negre de aseară, ce prestigioasă apariție aeriană sub strălucirea limpede a dimineții !... S'a șters omul umit la ochi... Cum se poate ? Cum se poate ? M'am culcat aseară - sigur - în fața unei păduri... și acum când mă trezesc... (aplauze). Și necrezându-și ochilor, s'a aplecat asupra izvorului să- ...

 

Alexandru Vlahuță - Iubire

... încep să-mi pară Povești aducerile-aminte; E-atâta fericire-n urmă, Și-atâta-mi pare de departe, Încât mă-ntreb dac-am trăit-o, Sau am citit-o într-o carte. Mă văd în larma de la școală, Pierdut, neînțeles de nime, Cercând neliniștea-mi ascunsă Și dorul să mi ...

 

Constantin Negruzzi - Alexandru Lăpușneanu

... greșeală dregătorească, la cea mai mică plîngere ce i s-arăta, capul vinovatului se spînzura în poarta curții, cu o țidulă vestitoare greșalei lui, adevărate sau plăsmuite și el nu apuca să putrezească, cînd alt cap îi lua locul. Nime nu îndrăznea a grăi împotriva lui, cu cît mai ...

 

Constantin Negruzzi - Disțărare șlicului

... urechea lui Febus, Zice: "Vai de cei cu șlice, dac-așa pravil-au pus. Mă rog, dă o hotărâre: ori șlicu să nu mai fie, Sau cu astfel de căciulă în iad de acum să vie. Iar, de esti să stric poarta, atunce puni la cali Să mi se sloboadă o ...

 

Constantin Negruzzi - Pirostia Elenei

... un mic obraznic pe care îl iubește și care tot una umblă primprejurul casei mele. îndată cum ies pentru ca să mă duc la Sfat sau la Lichion, într-același minunt sosește; el este primit și, când îi prind împreună, ea îmi zice pentru dezvinovățirea lui, că-i mai tânâr și ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Omul enigmatic

... Constantin Stamati-Ciurea - Omul enigmatic Omul enigmatic de Constantin Stamati-Ciurea Baladă în proză Trecuse ora a opta de seară sau, mai bine zis, de noapte, căci, fiind iarna, înserase de mult. Pe străzile orașului spulbera visco­lul o ceață compactă de omăt, prin care când ...

 

Constantin Stamati - Înțelepciunea lui Solomon

... fi oare după moartea noastră? Înțelepții lumii nu pot ști aceasta, De mormântul este finitul a toate, Sufletul de piere ca la animale. Sau zboară în ceruri, în lăcașuri sânte? Misterul acesta nime nu-l pătrunde. Atotcreatorul au făcut pe vierme, Ca pe noi, pe dânsul el îl ocrotește ...

 

Costache Conachi - Visul amoriului

... afli depărtat     De lumina vieții tale, la care te-ai închinat.     Dar și sufletul tău cere ca să cunoști pre amori     De este de fericire sau de este-omorîtori.     Trezăște-te, dar, și vino după mine cătinel     Și scrie spre pomenire orice-ai vedea la el.â€�     M-am priimit și ...

 

Dimitrie Anghel - Coco

... singur îl mai mîngîia. Stăruitor, subt pleoapa închisă, cu pliscul negru înfipt în piept, cu unghiile mari strîngînd lemnul mișcătorului trapez, ca învătuit de promoroacă sau cernut de o brumă timpurie, mîhnita volatilă încerca să se reîntoarcă în pădurile-i virgine, cerca să se viseze pe o creangă mlădioasă arcuită peste ...

 

Dimitrie Anghel - Fluturul morții

... dărnicia vieții. Și iată capetele blonde, din nou, cu bătrînul sub ramuri. Sub umbrarul unui tei, lîngă șipotul care murmură necurmat și sună mai încet sau mai tare, după cum bate vîntul, bătrînul cu o carte în mînă s-a așezat și privește lumea felurită pe care o cunoaște ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>