Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru L��CA��
Rezultatele 1041 - 1050 din aproximativ 2040 pentru L��CA��.
Antim Ivireanul - Scrisoarea la leat 7220, în luna ghenarie, în 13 zile
... în taină, sau de față înaintea măriei-tale, au și pe după dos vreun cuvânt carele să nu fie fost pre plăcĂ©rea măriei-tale, l-am grăit creosticĘV ca un păstoriu sufletesc, iar nu cu vicleșug, să te vatăm, au trupĂ©ște au sufletĂ©ște. 3) Eu aici, în țară, n-am venit de ... viclĂ©ne și nu să părăsĂ©ște a nu zavistui binele și cinstea altuia. Și pentru acĂ©ia știu că să nevoesc mulți ca să strice cu vorbele lor cĂ©le otrăvicioase tˇ crhstˇ sou hqh și silesc cu vicleșug ca să te îndĂ©mne pre măriia-ta să faci cĂ©lia ce n-ai făcut în tinerĂ©țe, spre sufleteasca vătămare și spre clevetirea oamenilor ... ce am făcut, am multe, de mi s-ar ținea în seamă, carele nu sunt fărde cale, numai le las și zic că am cheltuit ca la o casă a mea, cum cheltuiaște fieștecine la casa sa și ca un păstoriu adevărat, iară nu ca un năemit carele junghe și strică. Și alta: pre acĂ©ste vremi aș pohti să știu, cine nu iaste datoriu, din câț ne fiiarbem într ...
Andrei Mureșanu - Glasul unui român
... lui clătire; Dar luptele, ce cercă un nem, de unde vin? Se poate, că străbunii s'au mormîntat în crime; Dar răul străvechimii dor nu-l cerți [1] pân'la noi! Căci altfel era bine, ca fiii de sclăvime Să vie orbi pe lume, născuți pentru nevoi! Eșiți, voi umbre moarte, eroii gintei mele! Și dați dovezi la lume, ce atât ... răspunde străvechile morminte! Spunând, ce țin în sînuși: Român, au gen străin? Atunci s'ar frânge cearta, ce curge acum fierbinte, S'ar șterge atunci ca ceața și vechiul meu suspin! De tace omenimea, glas va da stânca'n munte, Și apele nu vuet prin ton nepomenit. Nu mai e timp ... a fi nefericită: Răsare-i însă steaua și scapă din nevoi! E verde încă bradul și umed după fire; Dar' razele căldurei au nu-l vor sci usca? E nor încă pe ceriuri; dar norul e subțire, Si-un vînt de primăvară au nu-l va depărta? La ceriu, părinte sfinte, căzând cu umilire, O ginte părăsită tu n'o vei lăpăda! Ești drept și ierți păcatul, văzând o pocăire ...
Mihail Kogălniceanu - Tainele inimii
... patru alei de copaci seculari, vezi tot pe acel loc înconjurat de grile de fier și numit salon, vezi, zic, frumoasele madrilence cu părul negru ca penele corbului, cu ochii scânteietori ca doi cărbuni aprinși, îvălite în mantele negre, care le fac încă mai pătrunzătoare ochirile, cu talia clătinată ca o trestie bătută de zefir, cu picioruțele de copil, și deasupra capului au un cer albastru ca al Napolii, atunce înțelegi că Prado trebuie să fie un loc minunat și că un spaniol și-ar vinde mantaua și un străin ciubotele mai ... de a da tifla Iașilor vechi. Prin urmare Copoul cum este acum în curând nu va mai fi, va trece și se va uita, ca cedrul Libanului, ca floarea câmpului, sau, dacă vroiți comparații mai puțin biblice, ca fostul club [al ] vânătorilor, sau ca Societatea istorico-naturală. Mai aud încă și alta. Se zice că Departamentul Lucrărilor Publice s-ar pregăti să facă pozna de a planta ... dacă mai vroiți a mai apuca Copoul cum este descris aice, grăbiți-vă de a vă arvoni de pe acum droșce ca să- ...
... Castoreasă, cu mirare, Cătr-a ei bărbat au zis: Papagalul mi se pare Al său plisc când au deschis Că așa au răsunat Ca mentorul din palat. Buna soarte mi-l trimete Pentru fiii mei și fete; Să luăm în casă-ndată Astă pasăre-nvățată! Ca bun foarte-au fost castorul, a ști încă să cuvine, Câte-i propunea femeia, el la toate zicea: bine! Încât, fără advocat, Învoiala ... ce pre fii învață, Hotărându-i pe viață Și o pensie prea bună De castană și d-alună. Iată curs-acum începe În principii să-l adăpe Guvernorul papagal, Dizvălind a lui moral. În timp nu îndelungat Pre castori au învățat, Cu deplină sârguință, Papagalilor știință: Cum să salte ...
Constantin Stamati - Sentinela taberei de la Copou la 1834
... lacrimă ce picase Pe răsucita musteață frumosului flăcăuan. Iar pe curelele negre și arma strălucitoare Se par ale lunii raze fulgere îngrozitoare. Mai încolo scânteiază ca niște piscuri de gheață Grămezile de sinețe oștenilor adormiți. Mai încolo șir de corturi ca troienele s-înalță, Care adăpostesc bravii de cu ziuă osteniți, A cărora fioroase și dogorite obraze Îngălbenindu-le luna și când dorm înfiorează ... nu mă uita, Nici, puică, te mărita, Ci să aștepți să viu eu, Ci să fiu mirele tău; Și să strângi bine inelul Ce ți l-am dat la pornit, Căci eu port la piept cercelul Ce-atunci mi l-ai dăruit, Atuncea când umblam odată Cu oițele prin munți, Atuncea când întâiași dată Te-am făcut să mă săruți... Măriucă, mă sfârșesc, De dorul ... œÎn zadar, răspunse umbra, cu arma ta mă-ngrozești; Când de moarte niciodată nu m-am speriat, voinice, Căci în cruntele răzbeluri mă-nconjura mii ca tine, Și buzduganul acesta îi culca pe lângă mine. Eu sunt Arbore, copile, hatman lui Ștefan cel Mare, Am servit sub a lui ... aeroasă, zicând cu glas tunător: “Oștenilor, fiii Moldovei! iubiți patria fierbinte, Și fiți cu zel și credință domnilor stăpânitori, Fiți aprigi cu inimicii, întocmai ...
Ion Luca Caragiale - Lascăr Catargiu
... scârbit și amărât. Așa trebuia să se'ntâmple! Un curent - generos, dar și ridicul, poate onest ca intenție și sentimental în font, dar desigur pernicios ca urmări pe cât de grotesc în formă - suflase cu puteri și spulberase cenușa Regulamentului, făcând să răsară în locul ei un miraj, o fata morgana ... fond moral fără cea mai mică imputare. Mai înainte de 2 Maiu - pe atunci corpul electoral era corp electoral, și Parlamentul, parlament, - Lascar Catargiu merge ca prezident al Camerei, cu ceremonialul de rigoare, la palat să prezinte răspunsul la adresa Tronului. Vodă Cuza, cu un zâmbet răutăcios, face semn primului ministru ... nebuni pe ferestre. Lascar Catargiu sta la biuroul său de președinte și scria. Un ofițer cu câțiva soldați se reped la dânsul și vor să-l arunce cu violență. El ridică ochii de pe hârtie și zice liniștit: Mă rog stați încă o lecuță... Eu sunt președinte; nu pot pleca până ... iată iarăși de ce asupra acestui neânduplecat revoltat contra tiraniei vorbei, contra legendei liberale, s'au năpustit atâta bârfeală și atâta ură. Dar nimic nu l-a clintit din loc. Nici pantalonadele bufonilor și arlechinilor, nici fluerăturile păcătoșilor, nici amenințarea cu înfieratul roșu, nici năvala mercenarilor - nimic nu l ...
Alexandru Vlahuță - România pitorească
... Fier" s-au deschis în fața puterii eterne a valurilor ei. Acum vuietul contenește — biruitoare, apa s-așază între maluri, potolită, netedă ca o oglindă. Carpații își împing spre miazănoapte înălțimile învălite în codru. Câteva stânci curioase își mai ridică, din desișul verde, capetele pleșuve, ca și cum ar vrea să mai privească o dată la potopul acesta călător, căruia nimic nu i-a putut sta împotrivă. TURNU-SEVERIN ... ogoare de porumb înverzesc zariștea. Linia ferată tivește drept, ca un chenar regulat, marginea apei până la Turnu-Severin, care s-arată-n asfințitul soarelui ca-ntr-un decor de teatru. Dunărea, lărgită, taie o curbă-n țărmul românesc și-mpinge orașul pe-o înălțime acoperită de arbori, din desișul cărora ... la vreme de primejdie, îl umplea într-o clipală Dunărea, puind-o astfel subt o pavăză de apă din toate părțile, strângând-o la sân, ca pe-un copil iubit, sub brațul ei ocrotitor. Și ca și cum ar fi fost scris, ca orașul acesta, de care se leagă atâtea mari întâmplări, să-și mai însemne o dată numele în istoria neamului nostru, iată că tot aici, unde ...
Dimitrie Bolintineanu - Visul lui Ștefan cel Mare
... umbrele-i ușoare. Și melancolia trece gânditoare. Dar Ștefan cel Mare, rătăcit prin văi, Dintr-un corn de aur cheamă bravii săi. Inima-i zdrobită ca a lui oștire; Țara-i întristată ca a lui gândire! Pe un colț de piatră șade el în dor; Vântul suflă păru-i lung, fluturător. Pentru-ntâia oară inima lui ... i apare o fecioară jună, Ale cărei plete strălucesc la lună, Negre și bogate sub cununi de flori; Ochii ei asupră-i cad pătrunzători; Cad ca două raze, dulci și călduroase, Mâna ei atinge coamele-i undoase. - "Ce? Eroul mare, umbra a grăit, Însuși el suspină și s-a ... părintească, Dacă-n cartea soartei este însemnat A pieri poporul cel mai lăudat, Cel puțin atuncea piară vitejește Remușcând toiagul care îl lovește, Ca un ager șarpe ce lovit și-nvins, Caută să muște cel ce l-a atins! Astfel e românul, și-n a lui cădere Cine îl rănește, după dânsul piere! Astfel e românul, astfel să ...
Cincinat Pavelescu - Lui Al. Davilla
... Cincinat Pavelescu - Lui Al. Davilla Lui Al. Davilla de Cincinat Pavelescu Împerecheași rima rahat, Ca să-l jignești pe Cincinat, Dar el, milos, îți iartă crima Și-ți dă ca
Ion Luca Caragiale - Crucea și semiluna
... Ion Luca Caragiale - Crucea şi semiluna Crucea și semiluna de Ion Luca Caragiale Luna strălucește ca o lampă mare, Revărsând splendoarea-i până-n depărtare. La ospățul falnic, strânsă-i oaste multă; Toți vorbesc în parte, nimenea n-ascultă. Dar ca ... o privește un român în față? Nu mă tem de moarte, sunt ostaș de seamă; Chiar de veșnicia-i nu vreau să am teamă! Vrea ca să ne-ncalce mândru Baiazid; Va vedea că Mircea nu-i un invalid! Ce e drept, mă cheamă Mircea-cel-Bătrân, Dar am suflet tânăr ... Baiazet, Fluturând șalvarul marelui profet; Vrea ca să ne-ncalce, socotind barbarul C-are să ne-nsufle frică cu șalvarul... Ei bine! atuncea, noi să-l încălțăm! Și al României nume să-nălțăm! El insultă crucea; nu-nsult semiluna; Sincera credință respect totdeauna; Însă vai d-acela ce p-a ...
Grigore Alexandrescu - Mormintele. La Drăgășani
... natura obosită... Se odihnea: nici zgomot, nici cel mai ușor vânt; Nimic viu: eram singur în lumea adormită, Și stelele deasupra pe lunca părăsită Luceau ca niște candeli aprinse pe-un mormânt. Din vreme-n vreme numai, de dincolo de dealuri Părea c-auz un sunet, un vuiet depărtat, Ca glasul unei ape ce-neacă-ale ei maluri, Sau ca ale mulțimii întărâtate valuri, Când din robie scapă un neam împovărat. Și ochii-mi s-ațintiră pe semnul mântuinței Ce singur se înalță în locul ... Sunt mari cum fu robia sub limpedele-i cer, Și lupta și izbânda a Greciei frumoase, Iar Boțari, Miauli, colosuri fioroase, Se par ca demizeii eroi ai lui Omer. A! dac-a ta viață de lume admirată, Când nației gemânde veniseși ajutor, De asprele ursite ... De-ai fi văzut tu ziua în ceruri însemnată, Arold al deznădejdii sălbatic călător, O nouă epopee, poemă strălucită, Creștină Iliadă pământu-ar fi-ncântat. Ca trâmbița-nvierii de suflet presimțită, A veacurilor stinse cenușă-ar fi mișcat. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Pământul țării noastre e azi adăpostire L ...