Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru I(CEEA) CE
Rezultatele 1041 - 1050 din aproximativ 1462 pentru I(CEEA) CE.
Mihai Eminescu - Călin (file din poveste)
... nu pot să le încapă. El în brațe prinde fata, peste față i se-nclină, Pune gura lui fierbinte pe-a ei buze ce suspină, Și inelul scump i-l scoate de pe degetul cel mic - Ș-apoi pleacă iar în lume năzdrăvanul cel voinic. II Ea a doua zi se miră ... mine, tu cu viers duios de foc, Zburător cu plete negre, umbră fără de noroc Și nu crede că în lume, singurel și rătăcit, Nu-i găsi un suflet tânăr ce de tine-i îndrăgit. O, tu umbră pieritoare, cu adâncii, triștii ochi, Dulci-s ochii umbrei tale - nu le fie de diochi!" El s-așază lângă dânsa și ... Și nici știi ce pierde lumea. Nu mai plânge, nu mai plânge! VI O, tu crai cu barba-n noduri ca și câlții când nu-i perii, Tu în cap nu ai grăunțe, numai pleavă și puzderii. Bine-ți pare să fii singur, crai bătrân fără de minți, Să oftezi dup ... zadar ca s-o mai cate, tu trimiți în lume crainic, Nimeni n-a afla locașul, unde ea s-ascunde tainic. VII Sură-i ...
George Topîrceanu - Mihail Sadoveanu: Cocostârcul albastru
... satului se proiectează cu mult pitoresc, în cadrul naturii grandioase. Iar tablourile din natură... Alăturați numai aceste două cuvinte — Sadoveanu și Bistrița. Vă închipuiți ce poate ieși de aici! Un tablou de noapte, pe malul apei, te urmărește ca o obsesie. Iar pe alocurea simți însuși mirosul de cetini, aerul ... această atitudine a noastră l-a făcut să nu adoarmă niciodată pe laurii câștigați. Cu fiecare nou volum al dlui Sadoveanu, acel ce scrie aceste rânduri a avut impresia unui necontenit progres, în mânuirea savantă a mijloacelor de execuție. Maturitatea artistică i-a adus prozatorului nostru o rafinată sobrietate de stil, o desăvârșită siguranță în calcularea efectelor și o mai mare simplicitate de linii în ...
... dovezile pe care Le dai... când inima ți-e dată. Și-mi place, fără vreo nădejde, Să te iubesc așa-n tăcere, Spre un buchet ce se pălește Să fiu privirea ce-o arunci... Sau picătura ce pe geamuri Alunecă și-n umbră piere; Un vers uitat, dintr-o poemă Ce trist începe cu: Atunci... Așa sunt eu. Poate că versul Te-ar fi făcut să plângi o clipă... Și picătura neștiută Îți răcorea un tainic ... ți adoarmă Încet... un gând chinuitor. Și n-ai vrut. Dulce și pribeagă Rămâi să-nchipuiești femeia... Eu voi trăi în veci statornic Acelei clipe ce s-a dus... Înamorat de-o stea, izvorul Se mulțumește cu scânteia Ce-n mica-i
Grigore Alexandrescu - Ucigașul fără voie
... cobitor. Copacii în preajmă-mi părea că-nviază: Din toată tulpina un geamăt ieșea: Flămândă, cumplită, vedeam că-mi urmează O ceată turbată de lupi, ce urla. Și eu fugeam iute, fugeam cu grăbire, Dar locul sub mine de sânge-nchegat Silințe-mi zadarnici punea-mpotrivire; De-o rece sudoare eram ... i raze, cu fața-i pălită Întinse pustiuri abia luminând. Apoi deodată în nori se ascunse, Și lipsa ei dete cumplitul semnal: În spasma nespusă ce-atunci mă pătrunse, Văzui trecând moartea pe palidu-i cal. Schelet de-altă lume, cu forme cumplite, Rânjind, către mine privea neclintit: În mâna-i uscată, în unghi ascuțite Ținea o femeie... din capu-i zdrobit, Mușca câteodată, mușca cu turbare, Și creieri, și oase din gura-i cădea: Uimit rămăsesem: la orice mișcare Părea că ea rupe din inima mea. Dar ceata de fiare o văz... mă sosește... Fierbintea-i suflare acum o simții... Mă plec, cat, și mâna-mi grea piatră-ntâlnește, Curaj desnădejdea îmi dă, și... izbii... Un țipăt s-aude... eu sar ... pedeapsă, în dar mi s-a dat. Aici aștept vremea și ziua dorită Să văz dacă dreptul ceresc împărat Privește la fapta-mi, ce ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Personalitatea și morala în artă
... garnitură de argumentări, de deducții, de abstracții, încât suntem nevoiți să le reproducem aici în parte, pentru a se vedea cum și în ce chip își susține autorul teza. ,, Înălțarea impersonală este însă o condiție așa de absolută a oricărei impresii artistice, încât tot ce o împiedică și o abate este un dușman al artei, îndeosebi al poeziei și al artei dramatice. De aceea poieziile cu intenții politice actuale, odele ... lămurire. O casă arde, eu sunt într-însa. În fața primejdiei simt o emoțiune care mă împinge să scap din foc. Această emoțiune și fapta ce urmează sunt egoiste. Alt exemplu. O casă arde, într-însa este vecinul meu. În fața primejdiei în care e el, voi avea o emoțiune și ... de felul cel mai rău. Rolul lui în istoria dezvoltării omenirii e atât de grozav, încât un cugetător însemnat, H. Spencer, socoate că toate nefericirile ce au întovărășit dezvoltarea omenirii se datoresc militarismului. Să presupunem o societate în care este înrădăcinată această boală morală, acest fel de egoism patologic, o societate ... societate care a ajuns îngrozitoare pentru națiile învecinate. Să presupunem că în această societate un artist mare a făcut un tablou ...
George Topîrceanu - Șt. O. Iosif: Patriarhale și cântece
... de două ori în același veac. Și nu e nevoie să străbatem șirul de cauze până la nebuloza primitivă, ca să ne dăm seama pentru ce melancolicul și timidul dezrădăcinat care a fost Iosif nu putea să aibă nu numai seninătatea sufletului mândru, sprințar și înalt al țăranului din ... Iosif. Versificația bogată, ritmul săltăreț, rima abundentă, în cascadă, puteau fi mai degrabă imitate. Dar Iosif nici pe acestea nu le-a imitat. I se face deci o nedreptate când e privit, sub un unghi de eclipsă, ca un satelit în orbita luminoasă a maestrului. Iosif n ... de înstrăinare și melancolie. Fără să se fi „învechitâ€� propriu-zis, poezia lui Iosif pare departe în timp. De ea, ca și de tot ce-a fost atunci, ne-a despărțit războiul, cât un veac de întuneric. N-am găsit în aceste pagni cele mai bune ... însă, și în Patriarhale , dar mai cu seamă în Cântece , cu aceeași emoție, o poezie curată, atingătoare și simplă ca un suspin. Dacă lui Iosif i-au lipsit vioiciunea și doza de copilăresc atât de necesare unui liric, dacă a fost adesea prea sfătos în ton și prea cuminte ...
George Topîrceanu - Panait Istrati (Topîrceanu)
... George Topîrceanu Nu cunoaștem încă proza literară, de creație propriu-zisă, a dlui Panait Istrati , fenomenalul proletar român din Brăila, căruia Romain Rolland i-a deschis drumul celebrității în literatura apuseană. Am urmărit însă cu viu interes articolele lui din Adevărul literar . Cu tot fondul lor ideologic ... inutil — să stăruim în anumite rezerve ori să negăm realitatea, cum fac unii confrați bucureșteni. Cu voia ori fără voia noastră, acestui vântură-lume i-a fost dat să spargă cel dintâi zidul de indiferență care desparte lieratura română de spațiul larg al literaturii universale. Am avut totuși ... pătrunde, poate, în marea incintă, trăgând în urma lor și pe alții mai mărunți care vor avea norocul să poată prezenta străinilor altceva decât ceea ce străinii aveau deja la ei acasă. Iată pentru ce, în loc să-l îndepărtăm definitiv de la noi prin zeflemeaua de vulpe care nu ajunge la struguri sau (breaslă păcătoasă ce suntem) prin graba cu care-i aruncăm piatra din mâna altora, — ar fi mai bine să-i trimitem lui Istrati salutul nostru unanim de dragoste și încurajare și să-l revendicăm, cît mai e vreme, literaturii franceze care l-a încetățenit ...
Alexei Mateevici - Toamna (Mateevici)
... amiază, da altul îmblă toată noaptea prin sat, stârnește câinii oamenilor și nu le dă pace fetelor să doarmă. Ia, măi, hal pe capul meu, ce-i spânzuratul ista de băiat. Mai bine, bre babă, murea de mititel să nu-l văd mare și nebun, bre babă. Ia sunteți amândoi niște puturoși ... Mama Zamfira pân' acu tăcea. Sculată de moșu Dumitru, ea umbla prin odaie dirdicând, bătrână, subțire, cu fața zbârcită, luminată de zorile răcoroase ale toamnei, ce se strecurau printr-o ferestruică micuță. Ea își aștepta rândul, ca să dea drumul puhoiului său de cuvinte. — Ce-ți este, mă rog, omule, hăi, de te-ai legat de mine și de Petriță? Ce ți-am făcut, mă rog, noi ție? Am vrut să te omorâm? Să-ți furăm banii din ladă? Să-ți dăm vin cu otravă? Spune ... de prisos. De-o sută de ori ți-am spus că lenea la Dumnezeu și la oameni îi mai rea decât toate faptele cele rele. Ce mai lehăiești dar în zadar? Știi foarte bine ce lucru faci tu și cu Petriță al tău. — Ce lucru! ...
... se îndrumă toată energia cheltuită, în el dau întîlnire și se adună în congres atîtea și atîtea capete încoronate, peste el se apleacă vigilența acelui ce-l deține, după el caută ochii avizi și mari deschiși ai celor ce așteaptă să închidă ochii fericitului stăpînitor. Inform și gol, inert și nebăgat în seamă cum era cel ce fusese țesut pentru o altă destinație, zi cu zi a început să prindă o formă, golul a început să răspundă cu ... să cadă pecețile. După zidul de metal dormeau speranțele, după fortificațiile acestea rezistente se ascundeau energiile acumulate, subt meșteșugitele lăcăți și zăvoare mijea blondul aur ce dă toate fericirile. Și pecețile, în sfîrșit, căzură și ele, sonor un resort deșteptă un ecou și brusc ușa ce închidea comoara se dădu la o parte, în fața moștenitorilor ce se strânseseră cerc în jurul magistratului. Hidoasă și sinistră, în locul blondului aur însă, ca un rîs homeric, venit de dincolo de mormînt, dantura mortului ... gură urma să-și rîdă rîsul ei mut ca voind să-și strămute fălcile. Albi dinții de fildeș sclipiră încă o dată, iar galbenul aur ce-
Constantin Mille - Veacul nostru
... o ascundeți, farisei, Pe cap puneți azi cenușă și cu-a bâlciurilor tină Vă mascați, voi, purtătorii luminoaselor scântei!… Unde, unde vi-i lumina? Când popoarele ´nvrăjbite De tirani, ca vite duse, între ele se omor, Când voi puneți, o, nemernici, arme nou descoperite La picioarele acelor ... dreptatea și frăția de pe lumea au sburat, Când o neagră profeție ca aceea a Casandrei Nu vă moaie învrăjbirea – veacul nostru-i luminat?… Nu; ascundeți-vă fața în veșmântul desfrânării, Și în glodul mascaradei, comedia vă sfârșiți! Oh! veni-va și șuvoiul ce
Ion Heliade Rădulescu - La un poet exilat
... La un poet exilat de Ion Heliade Rădulescu "Nu mă tulbur, căci gonirea In veci fu spre slava mea." Aceasta este soartea acelui ce pășaște La templul nemuririi cu pas nemlădios: El merge înainte, și-n urma lui se naște Și prinde aripi slava în drum vijelios. Ți-e ... călăuză pe Domnul în necazuri, Ce morții înviază și judecă pe vii. N-ai cugetat, viclene, în pieptu-ți de credință, Nici ai vândut Cuvântul ce lumea-a mântuit. Ai spus ce e românul, i-ai dat și lui ființă, Dar cine ești, poete, tu nu te-ai socotit. Tu nu ai văzut soarta ce pe ast neam gonește, A ei mână prea lungă tu nu ai sărutat, Nici ai zărit rânjirea ce zice că-i zâmbește, Fatalul, grozav zâmbet de tot te-a încelat. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ivirea primăverii, privighetoare, cântă! La întuneric spune-ți și păsul, ș-al tău dor ... Ești ușurică, zboară și fugi de viclenie, Care e omul, OMUL, și însuși în oftări. Cu glasul tău natura tăcând sărbătorează, Cântarea ta e imnul ce nalță ea la cer. Într-însa mergi și cântă, răsuflă și oftează, Că dorul ți s-alină, necazurile pier. Ce cauți între oameni? și ...