Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DIN CE IN CE MAI MARE
Rezultatele 1041 - 1050 din aproximativ 1580 pentru DIN CE IN CE MAI MARE.
Vasile Alecsandri - Concertul în luncă
... îmbătate de parfumuri. Iată frageda sulcină , stelișoare , blânde nalbe , Urmărind pe busuiocul iubitor de sânuri albe. Dediței și garofițe , pârguite-n foc de soare, Toporași ce se închină gingașelor lăcrimioare . Vine cimbrul de la câmpuri cu fetica de la vie, Nufărul din baltă vine întristat, fără soție, Și cât el apare galben, oacheșele viorele Se retrag de el departe, râzând vesel între ele. În poiană mai vin încă elegante floricele, Unele-n condurii doamnei și-n rochiți de rândunele , Altele purtând în frunte, înșirate pe o rază, Picături de rouă dulce ... umbră scânteiază. Ele merg, s-adună-n grupe, se feresc de buruiene Și privesc sosind prin aer zburători cu mândre pene, Dumbrăvenci, ganguri de aur ce au cuiburi de matasă, Ciocârlii, oaspeți de soare, rândunele,-oaspeți de casă. Mierle vii șuierătoare, cucul plin de îngâmfare, Gaița ce imitează orice sunete bizare, Stigleți, presuri, macalendri ce prin tufe se alungă Și duioase turturele cu dor lung, cu jale lungă. Iată, vin și gândăceii în hlamide smălțuite; Iată grieri, iată fluturi cu ... clocotește-n hohot mare ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra esteticii metafizice și științifice
... nu vede oare dl Maiorescu că tonul prea de sus și poza prea marțială poate fi luată drept o dovadă de lipsă de argumente? ceea ce desigur nu poate fi în interesul d-sale. Dar mai e și altceva. În țara noastră sunt unul din cei dintâi care au zdruncinat toate teoriile metafizicii estetice și aplicarea lor la critica literară. E o întâmplare! S-a făcut în lipsa ... faptele. De aici urmează însă că, chiar de ar fi avut dreptate dl Maiorescu în privința câtorva expresii și unei contraziceri, totuși articolul meu în mare parte ar rămânea neatins. Așa, spre pildă, să luăm chestia contrazicerilor. În articolul meu, la care răspunde dl Maiorescu, după ce constat contrazicerea fundamentală dintre două articole, urmez așa: ,,Mai sunt și alte contraziceri în amândouă articolele. În articolul întâi ni se spune csă un artist care nu-i cuprins de inspirație impersonală nu e ... tot cuvântul ce-l rostește ar trebui numaidecât să fie numit personal, fiindcă se petrece ,,în organismul lui individual". Și prin urmare nu s-ar mai putea zice în bună și lămurită limbă româneasă d. e. opinia
... gură deschisă pentru sfadă: "Eu vin la tine, rege, să cer pe-Arald al meu." De-ai fi cerut pământul cu Roma lui antică, Coroanele ce regii pe frunte le așază Și stelele ce vecinic pe ceruri colindează, Cu toate la picioare-ți eu le puneam în vază, Dar nu-l mai vrei pe Arald, căci nu mai vrei nimică. Ah! unde-i vremea ceea când eu cercam un vad Să ies la lumea largă... și fost-ar fi mai bine Ca niciodată-n viață să nu te văd pe tine - Să fumege nainte-mi orașele-n ruine, Să se-mplinească visu-mi din codrii cei de brad!" Făcliile ridică - se mișc-în line pasuri, Ducând la groapă trupul reginei dunărene, Monahi, cunoscătorii vieții pământene, Cu barbele lor albe ... în temelie clătindu-se vedem, Plânsori sfâșietoare împinse de blestem, Se urmăresc prin bolte, se cheamă, fulger, gem Și cresc tumultuoase în valuri, rânduri, rânduri... - "Din inimă-i pământul la morți să deie viață, În ochii-i să se scurgă scântei din steaua lină, A părului lucire s-o deie luna plină, Iar duh dă-i tu, Zamolxe, sămânță de lumină, Din duhul gurii tale ce
Costache Conachi - Visul amoriului
... și să te statornicești. Tînărule, fii cu suflet, căci iată că am sosit.â€� „Nu mă lăsa la peire, stăpîna mea, am răcnit. Ah, ce foc, ce năcaz mare în inimă mi-au întrat, Ce grădina minunată în lumea asta s-au dat ! Ce flori pline de dulceață aici au răsărit, Ah, mirosul lor răvarsă un foc care m-au rănit ! Dă-mi voie s-alerg la ele și ... am urmat fără de voie, cu lacrămile-n obraz. Mă tîrîiam di pi dînsul ca o piatră fără glas, Ah, dar cine poate spune năcazurile ce-am tras ! Prin prăpăstii, munți și dealuri, ostenit călătoream. Și pe drumuri neumblate pururea ne învîrteam. Mă rătăcisăm cu totul, nu știam unde mai sînt Și mi se părea tot locul pentru mine un mormînt, N-aveam cale hotărîtă, vînturile ne purta Și-ntr-o parte și într-alta ... sînul gol, Cu părul în lenevire pe grumazii lor răscol. „Vezi acest norod de zîne, mi-au zis preaiubita mea, Trecînd cu o repegiune ce lacrimi îmi povedea, Sînt din grădina dintăi florile ce
Dimitrie Anghel - Reflecțiile unui respins
... îmi aduc aminte cu drag, precum fac desigur și tovarășii mei, de ceasurile multe pe care le-am cheltuit ca să le scriu, de truda ce am pus-o spre mai bine, de mulțumirile ce le-am trăit cu fiece pagină și de toate speranțele ce le-am închis în ele. Aceste cei chemați să ne judece desigur nu le mai resimt de mult, ei nu mai duc visul cu dînșii, părăsindu-și masa de scris, nu mai știu ce e nesomnul și febrila așteptare a luminii ce va cădea pe paginile albe. A crea e a renaște mereu, e a supraviețui zilei de ieri și a ... de mîine. Voluptate mai mare nu poate să fie, și goana aceea nebună după himera visată ce dă străluciri ochilor și te face să nu mai simți oboseala ceasurilor care curg peste tine, să uiți cine ești și mizeriile ce te înconjoară, să te transpui în eroii fanteziei tale, să suferi de durerile lor ori să te bucuri de fericirile ce
... afară, în ploaia de lumină. Atunci rămase pe loc, orbit de atâta strălucire. Încetul cu încetul îi veni inima la loc și îndrăzni: deschise ochișorii mai mult, mai tare, mai mari, îi deschise în sfârșit bine-bine și privi în sus. Se făcuse parcă mai mititel decât fusese. Cu câtă strălucire, ce adânc și albastru se dezvelea cerul! Și ce minune! cu ochișorii lui mărunți, cât niște fire de colb, îl cuprindea întreg. Și ce întunecime, câtă umezeală sub frunzișoara lui. Ce căutase dânsul acolo? Iar din mijlocul tăriei albastre, un bulgăre de aur aprins arunca văpăi. Tresări. Era el altul? Piciorușele nu mai erau ale lui de scânteiau așa? Și mai era îmbrăcat în aur! Căci și trupușorul lui, pe care și-l vedea pentru întâia oară, scânteia. Nu cumva era o fărâmiță căzută de acolo ... o adeverire, pe țarâna neagră trupul aruncă o lumină dulce. Ce se mai întreba! Fără îndoială, de acolo căzuse, acolo trebuia să se întoarcă. Dar ce depărtare. Și cum să ajungă? Privi în sus; și atunci, deasupra căpușorului, zări lujerul unui crin ce se ridica așa de înalt, că parcă floarea
Grigore Alexandrescu - Răspunsul cometei
... Grigore Alexandrescu - Răspunsul cometei Răspunsul cometei de Grigore Alexandrescu Scris în palatul nostru de vară. 14 mai 1857 Iubit muritor, Astăzi am priimit, Prin poștia cerească, Biletul tău pornit Din Țara Românească. Odată cunoșteam Subt nume de roman Un preaputernic neam, Al lumei crud tiran; Neam ce-l credeam perit, Căci nu l-am mai zărit; Și pînă-ntr-ast minut (Mă jur pe al meu nume), Eu nici aș fi crezut Că existați pe lume; Dar de vreme ce ... În rele mult sporește, Văzînd că jos la voi mulți oameni mari și buni, Lumei folositor, au trecut de nebuni, Au fost persecutați În vreme ce-au trăit, Și foarte lăudați După ce-au murit. Eu prea rău am urmat, Cînd am lăsat odată Pe Noe d-a scăpat Cu luntrea-i deșălată, Căci știi ce ... Cît liber s-a văzut? El a sădit o vie Ș-a căzut pe beție! Iar cu fetele lui Ce-a mai făcut nu spui. Iar de atunci încoaci din el cîți s-au prăsit, Acei
Constantin Negruzzi - Chelestina
... a-ș spune. Fereastra Chelestinii era întru o laturi, cătră o uliță proastă, mai pustie și lăcuită numai de cei mai săraci din norod. Manca ce bătrână a lui don Pedro șâdĂ© întru o casă proastă, în dreptul fereștii Chelestinei. Pedro s-au dus la manca sa: „Buna ... nu vedi nimic și nimine nu răspunde. Frica o cuprinde: ea nu mai știi ci trebui să facă. Să va întoarci ea acasă? Ieși-va din târg ca să-s ducă să caute caii și oamenii lui don Pedro, ci o aștepta? Ea să îndoiești, să îngrijăști, dar tot mergi. Curând ... frica sa. în sfârșit, ea întâlnești un om și îl întreabă tremurând dac-îi departe de poarta cetății? Acest om i-o arată. Chelestina îs mai vine în simțiri; ea prohorisăște cu mai mult curaj, iesă din Grenada și nu afla pe nimine, însă tot nu învinovățăști pe amorezatul său, socotești că-l va afla mai înainte: ea să depărtează, să cutremură la tot pâlcu de ciritei, strigă la tot pasul pe don Pedro; și, cu cât mergi, cu atâta să ... ...
... însuși cu-ngrijire le conducea în cale, Sperând de Moși s-adune folos însemnător; Dar trebuia să treacă o renumită vale, La care cărăușii-ndată ce-au sosit, Așa s-au sfătuit: Ca să pogoare valea, pe rând, încet, cu minte; Iar carul după urmă să facă înainte, Căci boii ce ... car nu știu să poarte, Ia uite la Boțolan! Se târâie ca broasca... Ia vezi alde Prian În jug cum tot se lasă; Ar vrea din el să iasă. O, Doamne! Și ce boi! Cu ce renume mare! Mai bine ar căra gunoi, Sau ar ședea la bragă, pe somn și pe mâncare... Ia să ne vadă și pe noi!.. Cu-așa ocări, juncanii ... numai noroi Și numai fapte rele; Iar când s-apucă singuri ei De trebi, ca oameni grei, Răstoarnă carul drept de râpă Și tot încă mai
Ion Luca Caragiale - Grand H%C3%B4tel "Victoria Română"
... stat zi și noapte o condica enormă deschisă. Era după 11 februarie. De câte ori ieșeam de la școală, iscăleam toți da, și fiecare de mai multe ori... De mici aveam sentimente civice în orașul meu natal! Ulițele din dosul "Victoriei Române" au rămas cum le știam odinioară. În cele două colțuri ale răspântiei din față, este de-o parte un birt și de alta o cafenea mică. De la fereastra mea văd bine ce se petrece peste drum. În catenea, un individ, aplecat cu pieptul pe biliard, citește o gazetă deschisă mare pe postavul verde; într-un colț, doarme altul cu capul pe masă. Dincolo, în birt, sunt două femei și doi tineri; beau și râd; lângă ... trântită cu violența... Țipete de femei, strigăte de bărbați, fluierături febrile de gardiști... Aha! a venit stăpâna cațelului. Alerg la fereastră. Nu se mai văd ceasurile la foișorul de foc; lumina de-n-dărătul cadranului s-a stins; dar mai sus de foișor, arde clipind în cadență steaua dimineței - se face ziuă... E o grămădire dinaintea birtului din colț... Precupeți, care merg cu coșurile încărcate la piață... ...
Vasile Alecsandri - Novac și corbul
... zărește despre soare Cârduri, cârduri de cocoare, Călătoare zburătoare Și de el nepăsătoare. Iată, mări, cum plângea Că departe, sus zărea Un corb negru, corbișor Ce zbura încetișor Și din aripi tot bătea Și cu jale croncănea. Iar Grue se amăra Și din gură-amar zicea: ,,Căci n-am durdă, pui de corb, Zilele să ți le sorb! Ce tot țipi și croncănești, Ori de mine te gătești?" Corbul se apropia, Pe fereastră se punea Și din pliscu-i răspundea: ,,Gruișor, drăguțul meu! Ce mă blestemi așa rău Când umblu de rândul tău?" ,,Alei! corbe, corbișor, De vrei tu să-mi faci pe dor, Ține inelușul meu Și du ... în mână-i da Și din gură cuvânta: ,,Bate tu marginile, Eu să bat mijloacele, Că le știu soroacele." El tăia la turci, tăia Pân' ce bine ostenea, Apoi iute purcedea Amândoi de se ducea În codrii Catrinului, În pădurea Pinului, Unde corbii locuiesc Și ca frunza se-nmulțesc Și bine ... pe pământ străin! Românii sunt supuși tristei boli a nostalgiei, când se află desțărați. De aceea în armia austriacă unde sunt mulți feciori din Ardeal și din Bucovina, legea de pedeapsă în contra fugirii