Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FACE CE VREA
Rezultatele 1031 - 1040 din aproximativ 1603 pentru FACE CE VREA.
Miron Costin - De neamul moldovenilor
... hotarăle ei păn unde au fostÅ întâi, ce limbă țin și păn-acum, cine au lăcuit mai nainte de noi pe acestÅ pământÅ și supt ce nume, scot la știrea tuturorÅ, carii vorÅ vrea să știe neamul țărilor acestora. Dzice-va nĂ©ștene: prea târziu ieste; după sutele de ani cum să vorÅ putea ști poveștile adevărate, de atâtea ... câtÅ poate să zică fiĂ©ștecine că numai lui de această țară i-au fostÅ milă, să nu rămâie întrÅ întunerecul neștiinței, că cĂ©lelalte ce mai suntÅ scrise adăosături de un Simeon Dascalul și al doilea, un Misail Călugărul, nu lĂ©topisețe, ce ocări suntÅ. Care și acĂ©lea nu puțină a doao îndemnare mi-au fostÅ. CâtÅ mi să pare, bine nu știu, că n ... vremi anilor noștri, cânduva și mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vrĂ©me și cu cetitul cărților a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta și mai frumoasă și mai de folos în toată viiața omului zăbavă decâtÅ cetitul cărților. Cu cetitul cărților cunoaștem ... ...
Vasile Alecsandri - Pâinea amară a exiluluil
... a exilului! Când privesc prin fereastră câmpiile acoperite cu zăpadă, copacii pudruiți cu praf de gheață, cerul ascuns sub o pâclă deasă, natura moartă, viscolul ce spulberă omătul, de pare că însăși atmosfera tremură de frig, când aud șuieratul înfiorător al crivățului care stinge viața în treacătul său, mă gândesc la ... jos O jalnică grămadă De oameni triști și înghețați În lanțuri ferecați! Sărmani de șase luni acum Ei merg fără-ncetare Pe-un larg pustiu ce n-are drum, Nici adăpost nu are. Din când în când un ostenit Mort cade, părăsit! E lung cel șir de osândiți! — Pe vânăta ... mâna la favoarea publică, strigând cu tonul calicilor: „Dă la păcătosul care a mâncat pâinea amară a exilului“. Dar ce să ne mirăm, amice Ghica? Nu suntem oare deprinși a vedea în zilele noastre minunile boscăriei celei mai perfecționate? Epoca noastră este o ... ăl dintâi; lumea e în progres, ambițiile au crescut odată cu poftele. Astăzi a ieșit în piață o nouă bandă, care, neavând cu ce să atragă ochii lumii, își pun pe cap pâinea amară a exilului ca o cunună de spini și strigă cât îi ține gura ...
Ion Luca Caragiale - Știe carte băiatu lui Papuca!...
... umble speța bovină pe tavan ca muștele? A doua zi, fericita lui mamă, văzându-l obosit de atâta luptă cu dicționarul și aflând ce problemă îl chinuise toată noaptea, îi explică procopsitului tot misterul, și adică: când se făceau casele, bârnele erau trântite în ogradă; un bou al unui ... tavan. Tot așa și băiatului de la Națiunea îi trebuie o explicație în privința lui Falstaff, care îi revarsă în spirit amintiri — o explicație ce nu se află în dicționarul d-niei-sale. Iată-o, pentru că-i trebuie: Între anii 1377 și 1459 — adică pe timpul domniilor celor ... un cusur. Așa e soarta noastră, a muritorilor — mari ca și mici! Da, și sir John Falstaff are un cusur, și încă ce cusur! mic în sine, dar enorm, incalculabil în urmări! — un cusur care-l face să-și piarză toate calitățile, un cusur care-i nimicește cu desăvârșire memoria... Și iată grozavul cusur: sir John Falstaff nu e trecut în cel ... teatral. Poate, credem noi, poetul voia să tragă de aci chiar un efect artistic. E mai comic parcă un așa berbant când poartă un nume ...
... orișicine de crudul amor; Îmi spun că prin tine acei ce iubesc Uită de tot focul acel arzător. Dar, o, Dumnezeu puternic, orice ajutor poți face, Eu rog a tale noianuri să curme a mea suflare, Căci trăind nu pot să aflu nicăieri liniște, pace, Nu pot ... mine ajungă-te-a ei urgie! Sfarme-se a tale țanduri de spumegatele maluri, Ca să nu rămâi tu martor suferințelor ce-am tras; Ah! de-ar putea să s-afunde sub a noianului valuri Ș-a mea ticăloasă faimă, versurile ce-au rămas! Ah! de-ar putea să se uite de pe pământ că trăiesc, Și să mă pogor în tartar cu toate cele ce-am scris, Unde arzând acele versuri ce de Faun pomenesc Să piară cu al meu nume, ca să nu fie de râs! Însă dacă dumnezeii, întărtați de-a lui cruzime ... și că este desperată, Stropește țărmul cu lacrimi și suspină în zadar, Iubindu-l încă pe dânsul, și de dânsul înșelată, Iertându-i și necredința ce ...
... orișicine de crudul amor; Îmi spun că prin tine acei ce iubesc Uită de tot focul acel arzător. Dar, o, Dumnezeu puternic, orice ajutor poți face, Eu rog a tale noianuri să curme a mea suflare, Căci trăind nu pot să aflu nicăieri liniște, pace, Nu pot ... mine ajungă-te-a ei urgie! Sfarme-se a tale țanduri de spumegatele maluri, Ca să nu rămâi tu martor suferințelor ce-am tras; Ah! de-ar putea să s-afunde sub a noianului valuri Ș-a mea ticăloasă faimă, versurile ce-au rămas! Ah! de-ar putea să se uite de pe pământ că trăiesc, Și să mă pogor în tartar cu toate cele ce-am scris, Unde arzând acele versuri ce de Faun pomenesc Să piară cu al meu nume, ca să nu fie de râs! Însă dacă dumnezeii, întărtați de-a lui cruzime ... și că este desperată, Stropește țărmul cu lacrimi și suspină în zadar, Iubindu-l încă pe dânsul, și de dânsul înșelată, Iertându-i și necredința ce ...
Dimitrie Anghel - Două glasuri
... se desprindea dintr-un mal, ca să rupă funerara pace. Era o liniște din acelea care nu se lasă decît în urma zăpezilor mari, după ce-a fulguit îndelung, și nu știu pentru ce, ridicat pe un cot, mi s-a părut ciudat că nu văd în jurul meu livida lumină ce o au troienele, ci numai negrele și funebrele covoare ce le întind umbrele în așteptarea nopții. O durere vie mă făcu să duc mîna la frunte și să-mi aduc aminte ce se întîmplase cu mine. În învălmășita goană a retragerii, în care abia mai puteam vedea luminoasele frînturi colorate ale steagului, căzusem lovit pe ... n-ar fi fost decît o părere. Înfiorat, mai întîi am crezut că poate-i ecoul propriului meu glas, al propriei mele chemări după ajutor ce-mi scăpase fără să-mi dau seama ; dar glasul celui ce poate sta să moară ca și mine, înfricoșat de singurimea ce-l împresura, reîncepu iarăși mai sfîșietor, mai îndurerat și mai plin de spaima morții ! Împăcarea ce
... Și ca apa în cursul său cum nu să oprește. Așa cursul al lumii nu să contenește. Fum și umbră sântu toate, visuri și părere. Ce nu petrece lumea și în ce nu-i cădere? Spuma mării și nor suptu cer trecătoriu, Ce e în lume să nu aibă nume muritoriu? Zice David prorocul: "Viața iaste floara, Nu trăiaște, ce îndată iaste trecătoarea". "Viiarme sântu eu și nu om", tot acela strigă O, hicleană, în toate vremi cum să nu să plângă Toate câte-s ... de vrăjmășiia ta nici Ganghes poate Cursul său să-l păzească". Așa jocurește Împărățiile, lumea, așa le prăvălește. Nici voi, lumii înțelepții, cu filosofia Hălăduiți ce lume, nici theologhia V-au scutit de primejdii, sfinți părinți ai lumii, Ce v-au adus la moarte amară pre unii. Nime lucruri pre voe de tot să nu crează Nime-n grele, nădejdea de tot să nu ... fără vreme duci la aceasta cale. Orice faci, fă, și caută fârșitul cum vine. Cine nu-l socotește, nu petrece bine. Fârșitul ori laudă, ori face ocară; Multe începături dulci, fârșituri amară. Fârșitul cine caută, vine la mărire; Fapta nesocotită aduce perire. Moartea, vrăjmașa, într-un chip calcă toate casă, Domnești ...
Mateiu Caragiale - Remember (Mateiu Caragiale)
... rachierii neerlandeze. După RuysdaĂ«l, Van-Brouwer și Van-der-Hoogh. Nicăieri nu mă reculegeam mai bine ca în acea încăpere îngustă și cam întunecoasă, ce ar fi putut face cinste oricărei locuințe de burgmaistru sau de staroste de breaslă, așa bogat căptușită cum era cu stejar afumat până la jumătatea peretelui, unde blana ieșea ... exotice și de îndepărtate nostalgii cu piperatele lor mirodenii de Java sau de Antile. Acolo, parcă nu mai eram străini unul de altul și, ceea ce e nostim, mai târziu, după ce ne-am cunoscut, ne-am mărturisit că, și lui și mie, ni se păruse a mai fi stat și altădată împreună într-o ... păpușii acesteia sulemenite îi flutura uneori pe buze un surâs neliniștitor, sub arcul sever al sprâncenelor, trase negre cu condeiul, ochii aveau acea nevinovată limpezime ce strălucește numai sub pleoapele eroilor și ale copiilor. Era și foarte tânăr; să tot fi avut douăzeci de ani. Ce nu se îngăduie la vârsta aceasta, celor bogați mai ales? Lipsa grijii zilei de mâine preface creierul omenesc, amorțind simțimântul temerii de răspundere; avuția moleșește ...
... aminte și împrejurările. (Era pe vremea...) Câteva... stai la îndoială. Iată una pe care vrei s-o citești de zece ani și nu știi pentru ce n-ai reușit încă, cu toate că o ai în bibliotecă. Pe aceasta, deși ilustră, ai ocolit-o necontenit. De ce?... Câteva, mai interesante, ai să le comanzi cu siguranță. Le însemni cu o cruce. Pe cele mai importante, cu două. De la o vreme observi ... mi-am creat-o mai târziu, în copilărie, după o fotografie rea și ștearsă, pe care am înviat-o și am colorat-o cu tot ce am auzit de la alții și cu propria mea fantezie: o fată tăcută, înaltă, cu părul castaniu, cu ochii căprui. Amintire a unei ... a oprit trăsura. Se ducea la Mănăstirea Neamțului. Avea lângă el o femeie și patru fete. Oricât ai fi de spiritual și demonic, ceea ce nu-i cazul cu Timotin, nu poți fi decât ridicol înghesuit, într-o trăsură închiriată, de o consoartă și patru reproduceri în miniatură ale figurii ... m-a invitat la el, la mănăstire. Doamna a tăcut ca un mormânt. Matematicianul ăsta nu îmbătrânește. Dar nici nu are ...
... ochiul înțelept. Ca zece morți deodată durerile iubiri-s, Cu-acele morți în suflet eu te iubesc, Tomiris." ,,Dar lasă-mă  ea strigă.  Ce galben ești la față, Suflarea ta mă arde și ochiul tău mă-ngheață. Ce mă privești atâta? A ta căutătură Mă doare, cum mă doare suflarea ta din gură. Ce ochi urât de negru! Cum e de stins și mort! Închide-l, ah, închide-l  privirea ta n-o port..." ,,Dar, mă iubești, Tomiris ... înțeleaptă Când spune cântărețul povești din alte vremuri, De regi de-a căror fapte te miri și te cutremuri. Spunea cum din deșerturi, ce nu mai au hotară, Venit-au de la Nilul cu tainice izvoară, Pe negrele corăbii cu mii de mii gloate, Stăpânul pe Egipet cu-averile ... să cate lâna cu mițele de aur. Apoi târziu în urmă veni străinul oaspe Clădind pe Istru poduri  Dariu al lui Istaspe, Un rege, ce în lume nu-și găsea loc să-ncapă, În Dacia venise, cerșind pământ și apă. Și povestea bătrânul de neamuri curgând râuri, Din codri răsărite ... ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Șuer
... de stâncă, ori mistreț doborât la jiriștea pădurilor? Dar unde să fie mai-marele lor? De obicei, el venea în fruntea copiilor, jucându-și murgul, ce-și mesteca zabalele înecate în spume albe și roșii. — Unde e Șuer? strigă Kira... și pustiul se umplu de strigătul ei deznădăjduit. Când ceata ... ta, c-ai mișcat pe crivăț, pe fulgere și viscol. Apoi, înduioșată, plecându-se pe trupul mortului: Iartă-mă, Șuere, că blestemai și soarta pruncului ce n-a sosit încă... Haiducii măsurară pe Șuer c-o trestie în lung și în lat. La câțiva pași, săpară groapa cu cuțitele ... între copiii săi: o fată mare ș-un flăcău. Fata e bălaie; flăcăul e oacheș și larg în spete. E Șuer-copilul, căpetenie de haiduci, ce poartă fulgere în priviri și glasul lui te îngheață ca bătăile crivățului, căci a sosit pe vânturi, pe fulgere și viscol. Ș-a ... de ele, De lepră și de belele... — Vin! zise Șuer, sărind de lângă masă. — Vin, fătul meu, răspunse Kira. Spune-mi mie, Șuere, ce-ți lipsește? Ce ...