Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ATUNCI(PE)
Rezultatele 1031 - 1040 din aproximativ 1348 pentru ATUNCI(PE).
Alecu Donici - Norocul în vizită
... iai aminte bine Și vreamea să nu pierzi Când de prilejul bun favorisit te vezi; Căci el ades nu vine. Iar dacă n-ai știut atunci să folosești, Apoi fără cuvânt norocul ocărăști. În margine de târg era o casă mică, Trei frați în ea trăia, ce nu sporea-n nimică ... pare? De-ndată s-au văzut puternica-i lucrare: Căci unul dintre frați fiind cam negustor, Deși nainte el la toate păgubea, Acum orice vindea Pe loc agonisea folos însemnător Și banii aduna din zi în zi cu spor. Al doilea din frați Era cam cărturari; Citea, scria ca alții, De ... i zic ajutătoare, Prin a norocului puternic ajutor Ajunse boier mare. Acum mă întrebați: Cu ce s-au folosit al treilea din frați? Pe el în adevăr norocul au voit Să-l sprijine mai mult decât pe ceielalți Și vara lângă dânsu-au stat nedezlipit. Dar numai ce folos, Că peste vară el tot muște au gonit, Însă așa de norocos, Încât ...
... Grigore Alexandrescu - Barca Barca de Grigore Alexandrescu Pășește lin, o barcă, pe unda adormită! Respectă al naturii repaos trecător; Inima mea de zgomot cu totul obosită Ca la un scump tovarăș se-ncrede l-al tău zbor ... pace, Dacă cu mulțumire vederea-mi rătăcești. Voi cunoașteți, o unde, cu câtă bucurie, De ce sfârșit pornită, cu ce cuget curat, Barca mea totdeauna pe-a voastră-mpărăție Ca-ntre-ale ei cuprinsuri jucând s-a preumblat. Înghițiți pe tâlharii a căror îndrăzneală, Cu trupuri sângerate, cu morți vă otrăvesc, Ce întocmesc comploturi, și fără de sfială, Aproape de pierzare, ucideri chibzuiesc ... am trăit. Mergi, mergi, ușoară barcă, în dreptu-acelei stele, Căreia i-am dat nume... un nume ce slăvesc, Nume ce-n înfocarea închipuirii mele Pe strălucita-i frunte îl văz și îl citesc. Acolo te oprește, acolo priveghează, Cât raza ei asupră-ți ș-asupră-mi va zâmbi; Când va ...
Vasile Alecsandri - Despot Vodă
... Transilvania. Un brad, în dreapta. Panorama de munți, în fund. SCENA I JUMĂTATE, LIMBĂ-DULCE JUMĂTATE (rezemat de brad, cântă) Frunză verde de stejar, Sus pe munte, la hotar, Zi și noapte stau pândar... LIMBĂ-DULCE (vine din stânga, obosit, aducând un fedeleș pe umăr) Uf! Iată-mă pe culme cu fedeleșu-n spate! JUMĂTATE Venit-ai, Limbă-Dulce? LIMBĂ-DULCE Venit, măi Jumătate, Dar cad de oboseală... Știi tu că dintr-un zbor ... Dar, să-i prindem, căci noi suntem de pază Aici, la pragul țării... Feri, măi, să nu te vază. LIMBĂ-DULCE Știi ce? Hai de pe culme pe ei să ne-aruncăm. JUMĂTATE Ba nu; la pândă-aice mai bine s-așteptăm. Vin’ cole, după stâncă. LIMBĂ-DULCE Ce pândă? Lupta-i dreaptă ... ai? DESPOT (sărind pe culme) Iată! LASKI (ivindu-se) Ha! iată-mă și eu. Greu e suișul, frate!... Dă-mi mâna. DESPOT Ține. LASKI (sărind pe scenă) Greu! Uf!... Caldu-i!... de m-ai stoarce ai face, zău, o baltă. (Se pune jos la rădăcina bradului.) A fost un ... de frâu. Averea?... la picioare-ți lin curge ca un râu. Norocul?... o soție frumoasă, iubitoare, La Zips, castelul falnic îți luce ca un soare, ...
Andrei Mureșanu - Glasul unui român
... mormîntat în crime; Dar răul străvechimii dor nu-l cerți [1] pân'la noi! Căci altfel era bine, ca fiii de sclăvime Să vie orbi pe lume, născuți pentru nevoi! Eșiți, voi umbre moarte, eroii gintei mele! Și dați dovezi la lume, ce atât v'a înegrit; Strigați în ... n'au avut în parte amestec și Românii? Ah ! căci nu-mi pot răspunde străvechile morminte! Spunând, ce țin în sînuși: Român, au gen străin? Atunci s'ar frânge cearta, ce curge acum fierbinte, S'ar șterge atunci ca ceața și vechiul meu suspin! De tace omenimea, glas va da stânca'n munte, Și apele nu vuet prin ton nepomenit. Nu mai e ... steaua și scapă din nevoi! E verde încă bradul și umed după fire; Dar' razele căldurei au nu-l vor sci usca? E nor încă pe ceriuri; dar norul e subțire, Si-un vînt de primăvară au nu-l va depărta? La ceriu, părinte sfinte, căzând cu umilire, O ginte părăsită ...
Constantin Stamati - Gâștele (Stamati)
... ca să ia preț mare. Apoi noi știm foarte bine că interes unde-avem, Acolo nu numai gâște, dar nici oameni nu cruțăm... Și dar pe țăran nu învinovățesc. Gâștele însă altfel aceasta înțelegea, Căci întâlnind pe drum ele un călător ce trecea, Pe țăran așa pârăsc: „Unde s-au văzut în lume gâște mai nefericite, Și de un țăran ca acesta mai osândite, Gonindu-ne cu prăjina ... Ah! când ar putea el să citească În istorii și să vadă romanii vechi cât serba Acele gâște proslăvite și câte serbări le da!â€� Atunci le-au zis călătorul: „Au și voi să fiți serbate Ca acele gâște onorate?â€� „Dar dumneata n-ai citit ce au fost ... către strămoșii voștri, Însă vreau să știu: voi ce-ați făcut?â€� „Noi nimică, dar strămoșii n-au făcut destulă treabă?â€� „Lăsați pe strămoși în pace, de dânșii nime nu-ntreabă, Căci ei după a lor fapte și plată și-au primit Iar voi, iubitelor mele ... perini moi, trufașe de dormit, Și nu vă mai lăudați cu strămoșii răposați, Dacă voi nimică nu însemnați.â€� S-ar putea fabul-aceasta mai
Ivan Andreievici Krâlov - Gâștele (Stamati)
... ca să ia preț mare. Apoi noi știm foarte bine că interes unde-avem, Acolo nu numai gâște, dar nici oameni nu cruțăm... Și dar pe țăran nu învinovățesc. Gâștele însă altfel aceasta înțelegea, Căci întâlnind pe drum ele un călător ce trecea, Pe țăran așa pârăsc: „Unde s-au văzut în lume gâște mai nefericite, Și de un țăran ca acesta mai osândite, Gonindu-ne cu prăjina ... Ah! când ar putea el să citească În istorii și să vadă romanii vechi cât serba Acele gâște proslăvite și câte serbări le da!â€� Atunci le-au zis călătorul: „Au și voi să fiți serbate Ca acele gâște onorate?â€� „Dar dumneata n-ai citit ce au fost ... către strămoșii voștri, Însă vreau să știu: voi ce-ați făcut?â€� „Noi nimică, dar strămoșii n-au făcut destulă treabă?â€� „Lăsați pe strămoși în pace, de dânșii nime nu-ntreabă, Căci ei după a lor fapte și plată și-au primit Iar voi, iubitelor mele ... perini moi, trufașe de dormit, Și nu vă mai lăudați cu strămoșii răposați, Dacă voi nimică nu însemnați.â€� S-ar putea fabul-aceasta mai
Grigore Alexandrescu - Pisica sălbatică și tigrul
... cotoi sau pisică, Din două nu știu care, Nici mare, nici prea mică, Dar foarte mîncătoare, Și din soiul acela ce-n păduri locuiește Și pe copaci trăiește, Văzu un tigru mare Trecînd pe o cărare. De sus de pe ghindaru unde era urcată, Pisica socoti Că poate a-l îngrozi; Și făr-a pierde vreme se adresă îndată La tigru ... žDacă strămoșii tăi cu tine semăna, Negreșit era proști cîți lor se închina, Răspunse tigru meu; iar daca au avut Vrun merit cunoscut, Ceva dumnezeiesc, Atunci eu te căiesc, Și pentru starea ta de milă sînt pătruns, Căci d-or fi cîte spui, zău, prea rău ai ajuns.“ Deși ...
Dimitrie Anghel - Ultimele pagini
... mi seamănă ca un frate vine spre mine cu un surîs obosit și mă privește în față, mirat parcă de-a se vedea pe el însuși, cu ochii licăritori și plini de nădejde. Umbrit de noapte e conturul lui și nesigur, albă de nesomn îi e fața și albe ... am pus toată rîvna și încăpățînarea să-mi scutur, din faldurile giulgiului unde ațipisem o clipă, gîndurile, imaginile, visurile și fanteziile ce le-am găsit pe hotarul acela întunecat de unde nu mai îndrăzniam să privesc nici înainte, nici îndărăt. Prietenos, cercul alb al lămpii m-a găsit de ... piatră ca să-l arunc în grădinile vecinilor, misterios ca un zoolog ce trezește o amibă cu un strop de apă, voi picura calda lacrimă pe o amintire ca s-o fac să renască, și astfel voi mulțămi puterii ocrotitoare ce m-a lăsat să mai întîrzii printre cei ... lui, mă va îndrăgi cu totul și mă va lua cu el în lumea lui brăzdată de cărări negre ca și multele linii de slove pe care le-am scris, cu un deget dus la gură îl voi urma liniștit și împăcat și voi intra în marele imperiu al tăcerii, nepăsător ...
S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Ștefan Octavian Iosif
... de căldură... Prin sat aleargă paparude... Tresari din somn... Printre mii de șatre albe... Coboară seara pe câmpie... Trece-n sus, pe plai în sus... Pe câmpie nici un zgomot... Mergeam în întuneric și fără nici o țintă Grădina morții Cârlova Gorunul lui Horia Doi prieteni Șincai Cântec de leagăn Sonet ... dragii oaspeți le-au venit) (1904) Terține Icoane din Carpați Un șuier lung — gem osii ferecate... Stă Caraimanu-nnegurat... Fânu-i strâns, și de pe luncă... Din culmea vârfului cu dor... Este ceasul când truditul... Doina Ciobănașul Cu fruntea-n mâna albă... Jos, între care... La gura peșterii Fantastic norii ... nfloriți răsună... (de Heinrich Heine ) Păduri și cîmpuri se-nvesmîntă... (de Heinrich Heine ) În saloane de pictură... (de Heinrich Heine ) Cavalerul Olaf (de Heinrich Heine ) Pe-o dimineață (de Heinrich Heine ) Nimfele (de Heinrich Heine ) Solia (de Heinrich Heine ) Amurg (de Heinrich Heine ) Furtuna (de Heinrich Heine ) Noaptea-n cabină (de ... Închinare (de Heinrich Heine ) În vis... (de Heinrich Heine ) N-am împotriva ta nimica... (de Heinrich Heine ) Din basme vechi... (de Heinrich Heine ) Frumos e pe lume... (de Heinrich Heine ) Socoata vremii... (de Heinrich Heine ) Cîntecul lui Pan (de Gottfried Keller ) Vîntul (de Nikolaus Lenau ) Surugiul (de Nikolaus Lenau ) Clar de ...
... — Ei! cum să nu-l știi; e satul nostru, și eu de acolo vin. — Nu așa, măi prostule. Eu te-ntreb: acel sat pe a cui moșie este și cum îi botezat? — Doamne! da' nu știi că moșiile sunt boierești și asta-i a cuconului ... cu apă, cum îi scrie lui în cărți. Negustorul, privindu-l lung, zise în sine: Mă!... aista-i chiar Pâcală. — Dar cum te cheamă pe tine? — Iaca!... ce mă întreabă. Mă cheamă ca pe oricare: vină-ncoace, ori vin-aici! Negustorul începu a-și face cruce ca de naiba și iar îl întrebă: — Dar cu chemarea ... eu: iei banița ori dimerlia și pui în ea pân-o umpli cu vârf, apoi cu coada lopeții o razi ș-o torni în sac, pe urmă iarăși o umpli și tot asemine faci. — Eu nu te-ntreb asta, om fără cap ce ești! — Dar ce fel mă-ntrebi ... ajungi cu mâna la umărul său. — Bre!... proastă lighioaie mai ești! Nu te-ntreb așa. — Dar cum? zise Pâcală. — Eu îți zic: pe ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Idealurile sociale și arta
... E adevărat că un început de explicație am găsit într-un articol al dlui Maiorescu: Leon Negruți și Junimea . În acest articol dl Maiorescu enumeră pe toți membrii Junimii , caracterizând pe fiecare cu un adjectiv special — spre pildă: ,,franțuzitul KornĂ©" ,,închisul estetic Burghelea", ,,hazliul Paicu" etc. Acolo găsesc între ,,blajinul Miron Pompiliu" și ,,supergingașul Volenti ... spune, și noi n-avem nici un drept să nu-l credem, că se spală, se piaptănă, se tunde, nu scrie cărți, nu umblă mâncând pe stradă, apoi toate acestea pentru o țară mică ca a noastră sunt destul de frumoase. Decât... toate acestea, drept vorbind, îl privesc pe ... cei nespălați care să zică: dar ce ne pasă nouă dacă dl Philippide se spală ori ba, și ce are a face rolul pe care l-a jucat Junimea în țara noastră cu chestia cum se tunde dl Philippide? Sunt două chestii deosebite, fiecare cu importanța ei ... învățat la Bârlad șapte ani italienește și după șapte ani nu știam să declin italienește cumsecade." Și chiar sfârșește cu următoarea mărturisire melancolică: ,,...păcat că pe calea hotărâtă de dânsa (de Junimea ), ...