Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DIN CE IN CE MAI MARE
Rezultatele 1021 - 1030 din aproximativ 1580 pentru DIN CE IN CE MAI MARE.
Costache Bălăcescu - Iarăși la Meidan coconu Drăgan
... l știu ca p-un bou bălan. Drăgan Ploscă, Sin Stan Cloșcă, Brat Micilă, Zet Mircilă, Vnuc Voicilă-ot Tătărăi, Biv ceauș za armășăi, Este din copilărie-i Un om foarte însemnat, Și din fire, din pruncie-i Cu mari daruri înzestrat. Nici să știe Să mai fie Altu-n lume Cu-așa nume, Cu-așa slavă Ș-așa glavă. Cu ipolips și de neam, De agighios și adam ; Milocestiv, blagorodnic, Tașaclîu ... ftori post, Vel iuzbașa de harem, Mereu pe urdin a fost, Ca cînd era un blestem. Diimărituri, Oierituri, Cotărituri, Cornărituri, Unu nu scăpa din ele, Chiopoul, fiu de lele, Un așa, deci, ipochimen Cum să nu se plihtisească Cînd vede-acum pe un nimen Din canoane să-i vorbească. D-alde ale Haimanale După drumuri, Plini de fumuri Că știu toate, Cînd el poate E cu cinci coți, Decît toți ... cu-ciota Eu cu iota ; Tu varia, Eu oxia ; Tu cu multă pricopseală, Eu cu bani de cheltuială ; Spune-mi dacă ești cuminte, Cine e mai folosit ? Tu ce scoți nouă cuvinte Ș-umbli cu cotu cîrpit ? Tot temeiul, Nu-i condeiul, Nici cioplirea, Fericirea ; Ci să știi să-ntorci dulapuri, Să rabzi multe
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Zobie
... potca pământului ! — Hâr, ho! pe el, mă! Și unii azvârliră asupră-i cu coceni, alții cu cartofi și cu paie leoarcă de apă, adunate din canalul orașului. Iar Viezure, cel mai nebunatic, îi apucă, în fugă, ciomagul și îl smuci, dând un chiot. Ciomagul îi căzu cu zgomot și se rostogoli pe pietre. Zobie se clătină ... amenințând să zăpușească orașul cu arșița sa. Carele cu stambă, cu zeghii, cu cioareci, cu flori de târg, cu lăzi și tronuri, și câte și mai câte, descărcau în pripă, căci Sfântul Ilie, în anul acesta, făgăduia minunea minunilor. Câțiva ovrei, veniți din Pitești, grași și rumeni, vorbeau repede, încurcat, și-și spuneau mulțumiți, "gheșefturile" din preziuă. Când Zobie și Mirea intrară sub șirul umbrarilor, încredințați că se vor odihni de gălăgia nebunilor care le ațineau drumul, negustorii se uitară urât ... bombănind. Luă pe Mirea de mână și ieși din târg, vroind să aștepte, pe podul dinspre Flămânda, sosirea cucoanelor și fetelor mari, care, oricât, sunt mai frumoase și mai cu milă de sărmani. Acolo, rezemat de lațele podului, se uită c-o privire tâmpită la apa limpede din Râul Târgului, ce
Titu Maiorescu - Asupra poeziei noastre populare
... pag., București, Tipografia lucrătorilor asociați, 1866 Jurnalele române nu și-au îndeplinit încă datoria lor față cu colecția de poezii populare publicată de dl Alecsandri. Mai toate foile noastre periodice însemnează în rubrica intereselor, de care promit să se ocupe, și cuvântul de literatură, însă mai toate sunt de o neglijență remarcabilă pentru această parte a vieții noastre publice. Noi cei dintâi admitem că pentru multe din producțiile literare ale românilor ce o merită, dar cu atât mai mult când este vorba de o publicațiune ca aceea a dlui Alecsandri, tăcerea ne pare o lipsă de conștiință. Convorbirile literare, îndată la ... la fiecare poezie, la fiecare aluziune socială din ea, la fiecare cuvânt mai greu, dl Alecsandri a făcut note explicative, care, în cea mai mare parte a lor, adaugă la meritul cărții și cuprind observațiuni pline de interes. În articolul de față am dori să ne dăm în ... controversa dacă în adevăr este compusă de un poet Homer, sau este numai un șir de balade populare de autori necunoscuți, într-atât poetul celei mai
Constantin Stamati - Fiica lui Decebal și Armin cântărețul
... unde Dulcele ei raze tremurând clătea, De pe deal cetatea, Pe mal copaci deși Umbre culca noaptea, Pe luciul apei ca mari urieși. Un izvor din munte Curgea pe aproape de-un stejar tufos, Ce era a multe Mistere ascunse martor credincios; Căci subt el Minvana Tristă se primbla, Așteptându-l sara; Iar de frică mare abia cât sufla! Cu arfa strunită Venea la Minvana subt stejar Armin; Firea adormită... A lor inimioară se bucură lin; Aerul răcoare, Stelele ... Și la țărmușoare Valurile apei încet plioscăiau. Iar într-o sară Armin și Minvana, mâhniți amândoi, De valuri se miară Ce lucea la lună, zicând mai apoi: Minvana Ah! vezi cât d-în pripă Pâraiele curg! Armin Așa anii-n clipă Fericirea noastră o răpesc, o duc. Minvana De ce gânduri triste Pentru anii grabnici ce trec, se sfârșesc? O, dragă iubite, Cu dragoste anii și viața răpesc. Armin Minvană! Minvană! Eu sunt cântăreț, Iar tu de soi doamnă, Strămoșii tăi ... măreț... Minvana Ce-mi pasă de cinste! Dragostea ta numai, cântăreț smerit, Mult mie iubite Covârșește crăiia și domnescul drit, De ce cu mâhnire Să ...
Vasili Andreievici Jukovski - Fiica lui Decebal și Armin cântărețul
... unde Dulcele ei raze tremurând clătea, De pe deal cetatea, Pe mal copaci deși Umbre culca noaptea, Pe luciul apei ca mari urieși. Un izvor din munte Curgea pe aproape de-un stejar tufos, Ce era a multe Mistere ascunse martor credincios; Căci subt el Minvana Tristă se primbla, Așteptându-l sara; Iar de frică mare abia cât sufla! Cu arfa strunită Venea la Minvana subt stejar Armin; Firea adormită... A lor inimioară se bucură lin; Aerul răcoare, Stelele ... Și la țărmușoare Valurile apei încet plioscăiau. Iar într-o sară Armin și Minvana, mâhniți amândoi, De valuri se miară Ce lucea la lună, zicând mai apoi: Minvana Ah! vezi cât d-în pripă Pâraiele curg! Armin Așa anii-n clipă Fericirea noastră o răpesc, o duc. Minvana De ce gânduri triste Pentru anii grabnici ce trec, se sfârșesc? O, dragă iubite, Cu dragoste anii și viața răpesc. Armin Minvană! Minvană! Eu sunt cântăreț, Iar tu de soi doamnă, Strămoșii tăi ... măreț... Minvana Ce-mi pasă de cinste! Dragostea ta numai, cântăreț smerit, Mult mie iubite Covârșește crăiia și domnescul drit, De ce cu mâhnire Să ...
... miezul nopții Nimerit-au haiducii, Nimerit-au, năvălit-au, Paloșele zângnit-au, Pe ciobani legatu-mi-au, Dulăii-mpușcatu-i-au. Iar pe baciul cel mai mare Îl fereca și mai tare Cu coatele la spinare, De striga că rău îl doare: ,,Căpitan Caracatuci, Vătăjel peste haiduci! Peste cinci sute și cinci Tot haiduci de cei ... să ne lovim, Că mă jur pe Dumnezeu! Să te-nvăț eu, fătul meu, Cum se leagă ciobanii, Cum se pradă cârlanii." Căpitan Caracatuci, Cetaș mare de haiduci, Se ducea, ducea, ducea, Nici capul nu-și întorcea. Șalga-i ici, Șalga-i colea, Capul din fugă-i tăia! Capu-n urmă rămânea, Trupu-nainte fugea, Sângele pârâu curgea, Drumul roș că se făcea! . . . . . . . . . . . . . . . . . Cică, mări, de pe-atunci, Când vin ... răi A Șalgăi, a vădanei A Șalgăi, a vădanei De pe malul Dunărei! [1] Șoimul e pasăre răpitoare, mai mare decât uliul și mai mic decât vulturul, însă foarte îndrăzneț și rapid în zborul său. El trăiește în munții Carpați și-și face cuibul pe stânci înalte. Șoimul vânează ... și a-i deprinde la vânat precum se face și astăzi cu coroii, și se vede că meșteșugul lor era foarte vestit, de vreme ce ...
Mihai Costăchescu - Cântecul mioarei
... gomănaș, glas de buciumaș, de trei ciobănași, gomăn, gomănind, oile pornind, pe-un picior de munte cu hățașuri multe. Ș-apoi suie și coboară, zi mare de vară, din vărsat de zări, pân la țărcători și din țărcători, pân la sâniori, trei cârduri de oi, de oi bucălăi, la lână țigăi, la coadă pârnăi, cu coarnele ciute, cu steluță-n frunte, cu ... și pe ape… dorm apele toate. Dară cea mioară, de trei miei în vară mult mi-i năzdrăvană. De trei zile-ncoace, iarba nu-i mai place, gura nu-i mai tace — Cioban stăpânesc, fecioraș domnesc, ciobănaș de oi, de pe ieste văi, cu sumanul lăi, mâncat de nevoi și bătut de ploi… Ciobănaș cu ... îngroape, în strunga de oi, în jocul de miei, în dosul stânii, să mă urle cânii… Iar tu din gluguță, să-mi faci iconiță și din trișculiță, să-mi faci cruciuliță și din buciumaș, să-mi faci prăpuraș… Tot să mă mângâi, tu la cap să-mi pui flueraș de os că-mi zice duios, flueraș de soc ... m-am însurat c-o fată de crai, tot de peste plai… Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai mult plânge maica,
Alexei Mateevici - Hristos și Samariteana
... puțin se oprise; Și pe când hodinea-nfierbântat și setos Samariteana la apă venise. Băutură-au cerut Fiul Cel Omenesc. I-a fost mare femeii mirarea: ,,Cum așa? — a răspuns — în ce ură trăiesc Samaritenii cu voi?! Nici se văd, nici grăiesc, Și Tu ceri, ca să-ți sting însetarea!" Samaritenei așa i-au vorbit Iisus: ,,Când ... ai ști Cine-ți stă înainte După apa cea vie dor mare, nespus În pieptul tău însetat s-ar aprinde". ,,Cum ai scoate-o atunci din adâncul pietros A strămoșului sfintei fântâne?" Samariteana așa a-ntrebat pe Hristos: ,,Văd că n-ai nici un vas pe la ... a dat-o pe veci moștenire? În vremi vechi, păscând turma-ntr-acești munți stâncoși, El aicea găsea hodinire". Și Hristos i-au răpuns: ,,Cel ce apă va bea Din fântână, — acela-nseta-va, Pe când umbră de sete nu poate avea Cel ce apa mea vie gusta-va, Căci apa vieții în curgerea ei Păcatele toate le spală, Prin ea înnoiți; păcătoșii cei răi Din
Ion Luca Caragiale - Emulațiune
... rămas la inimă. După două zile de emoțiuni adânci și de gânduri înalte, după două nopți de insomnie, d. M. Ch. Rostogan intră vineri, 12 mai, dimineața, în clasă foarte posomorât. Se vede bine, după fizionomia și după mișcările eminentului profesor, că sufletul i-e încărcat. De ce, oare? Vom vedea îndată ce-l vom asculta. Cititorul știe, fără să mai alterăm modul normal de a scrie româneasca, micile particularități de pronunțare ale eroului nostru național-cultural. Profesorul intră, cum am zis, posomorât; se ... reșpect pentru dătorință! Școlarul Ionescu : Domnule, tata spunea aseară c-a citit la gazetă, că zice că e acolo la Severin un profesor mare, l-a decorat regele, că zice că el... Profesorul (cu humor) : Ce e tată-tău? Ionescu: E de aici, domnule! Profesorul: Nu te-ntreb de unde-i, prostule! te-ntreb, ce-i? Ionescu : Ce să fie, domnule! Profesorul : Ce meșterșug are, boule? Ce-i? popă? negustor? hengher? Ionescu : Nu, domnule... pantofar, zice că-l cheamă d. Costescu. Profesoral: Pe cine-l cheamă d. Costescu? pe tată-tău? Ionescu ... Profesorul: Da tată-tău ...
... stinse, răcoarea o făcu să se zgribulească, să se vâre între celelalte și să aștepte, ațipind, până a doua zi, venirea soarelui. Cu ce revărsare de strălucire se ridică stăpânitorul lumii până sus, pe cer! Raza se coborî din nou, și toată ziua, încălzită, frunza se scăldă în albastrul văzduhului. În scurtă vreme se desfăcu mare, verde, mai frumoasă ca toate, mai sus decât celelalte, tocmai în vârf. De deasupra îi cădea lumina, dedesubt se ridica, până la ea, mireasma crinilor albi, singuratici, cu potirul plin de ... ție piept vântului, care o clătina în toate părțile; câteva tovarășe, smulse, fluturară prin aer, apoi fuseseră duse departe. Pasărea îi venea mai rar, nu mai cânta, și asta o mâhnea cumplit. Frunza tânjea, se îngălbenea; celelalte, de pe același copac, parcă se îngălbeniseră și mai repede. Începuseră să cadă. Frunza auzea mereu, de acolo, din vârf, foșnetul cobitor al tovarășelor ce o părăseau, strecurându-se ușor, ca o șoaptă, ca o rugăciune, așternându-se jos, într-un lăvicer, pe deasupra căruia vântul alerga grăbit. De dimineață ... obișnuit în care cântase; apoi își luă zborul și, în trecerea grăbită, fără să întoarcă măcar capul, lovi cu vârful aripii frunza care, de-abia mai ținându-se, căzu la rândul ei. Și lăvicerul de jos nu se mai
Mihai Eminescu - Moartea lui Ioan Vestimie
... Erau 10 ceasuri înaintea miezului nopții. El se 'mbrăcă repede și plecă în oraș, intră în cafeneaua sa obicinuită și 'ncepu să răsfoiască jurnalele . Ceea ce i se părea ciudat din cale-afară e că stâlpii de cafenele îi luau jurnalele din mână fără ca să-l mai întrebe, mulți din ei nici păreau a-l vedea, numai unii, și anume aceia cari se deosebeau prin fineța palorii lor sau prin ochii prea adânciți ... unul îl trase de picior. Ioan nu știa de ce, dar purtarea aceasta era atît [de] supărătoare pentru el încât se sculă și ieși tăcând din casă. Ceea ce-l mira era însă că se culcase dezbrăcat și se trezise îmbrăcat în hainele lui cele mai bune, negre. Astfel ieși pe uliță. Căzuse cea dendâi ninsoare și pe zidurile de-a lungul ulițelor el văzu pe ici, colo cîte ... de întâmplările lui. Mai întâi avea sentimentul că-și pierduse în parte memoria, apoi sentimentul că cu ușurință poate intra oriunde voiește, poate face tot ce voiește, al treilea sentiment, dar cel mai energic din ...