Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CEL MAI BUN
Rezultatele 1021 - 1030 din aproximativ 1095 pentru CEL MAI BUN.
Mihai Eminescu - Oricâte stele...
... a lor lumină și cu scânteiarea Ce-or fi-nsemnând, ce vor  nu știe nime. Deci cum voiești tu poți urma cărarea. Fii bun și mare, ori pătat de crime, Același praf, aceeași adâncime, Iar moștenirea ta și-a tot: uitarea. Parcă mă văd murind... în umbra ...
Ivan Andreievici Krâlov - Gâștele (Stamati)
... de Constantin Stamati Un țăran la târg ducând, De dinapoi c-o prăjină, De gâște un cârd, Nu pot ști din ce pricină, Făr’ cea mai mică cruțare, Le gonea cu defăimare. Se vede că a lui grabă era ca să ia preț mare. Apoi noi știm foarte bine ... însă altfel aceasta înțelegea, Căci întâlnind pe drum ele un călător ce trecea, Pe țăran așa pârăsc: „Unde s-au văzut în lume gâște mai nefericite, Și de un țăran ca acesta mai osândite, Gonindu-ne cu prăjina, ca pe niște păsări proaste, Și bătându-ne la coaste. Și nu știe el, țăranul, că-i dator să ne ... și plată și-au primit Iar voi, iubitelor mele, sunteți de friptură bune, Și puful vostru de perini moi, trufașe de dormit, Și nu vă mai lăudați cu strămoșii răposați, Dacă voi nimică nu însemnați.â€� S-ar putea fabul-aceasta mai
Alecu Russo - Contra latinizanților ardeleni
... veni un dăscălaș, chemat ori nechemat, prețuim ostenelile și meritul, dacă își dă osteneala și are merit. Dar ceea ce nu se prețuiește, în Moldova mai cu seamă, sunt sistemele pedantice și eronate, anahronismele care se impun în numele științei. Dacă dăscălașii predică pedanteria și anahronismele, vina este oare a ... fie ștearsă din închipuirea română; silințele sau ostenelile unor feciori ai Ardealului, aruncate în ogoarele Principaturilor, nu sunt titluri la acea mândrie; fapta ar dovedi mai curând că acei oameni, neavând cum întrebuința în Ardeal învățătura lor, s-au îndreptat în părțile României, unde puteau fi auziți, înțeleși și întrebuințați. Dezunirea ... România patosul declamațiilor reci, argumentația pentru un pahar de apă, tomuri pentru descoperirea unei reguli de gramatică latină aplicată la gramatica română; d-voastră nu mai dați voie să zicem tată, ci pater, d-voastră ați da foc lumii întregi, pentru că lumea nu pricepe frumusețea, practica și patriotismul sistemelor. De ... în Moldova se găsesc critici, adică oameni care se uită înapoi, să vadă ce au făcut pedanții, și se uită înainte, să vadă ce vor mai face pedanții și în care râpă de ridicol ne vor arunca; fără dânșii românia ar fi o adunătură de pedanți de tot soiul, ce s ...
... românești trecea Oltul. La o stație, unde careta domnească și caleștile suitei trebuiau să schimbe caii, călătorii noștri deteră peste o scenă destul de neplăcută mai ales pentru dânșii, care, tot drumul până aci, se deprinseseră cu strigăte și aclamațiuni vesele. Căpitanul de poște bătea cu gârbaciul îndoit pe unul dintre ... pe drum cine știe ce primejdie măriei-sale. M.-sa se supără de această brutalitate și făcu niște mustrări bine simțite superiorului sălbatic; dar și mai supărat fu conul Mihalache, care luă numele căpitanului, făgăduind acestui parșiv să-l destituie telegrafic. Careta domnească pornește în goană cu suita, și înăuntru-i ... maltratărilor corporale. Conul Mihalache, omul reformelor, progresistul înflăcărat, susține că o lege aspră trebuiește numaidecât, o lege care să oprească sub pedepse strașnice bătaia. Vodă, mai moderat, recunoaște că un popor liber trebuie să șteargă din moravurile sale aceste deprinderi barbare, dar nu vede încă putința aplicării unei asemenea legi, fiindcă ... ceasuri frizura. — Acu, acu, măria-ta! Și conul Mihalache se plimbă prin odaie turbat. La urma urmelor, iaca și țiganul cu ghetele și hainele, mai rău tăvălite decât curățate, le trântește pe un scaun și pleacă. — Stai, mișelule! răcnește ministrul, und te duci? — Ei! haide odată, Mihalache! zise ...
... Dacă ne-o spus gvardistul să stăm, trebuie să stăm. Femeia îi aruncă o privire furioasă, și-n urmă se plecă să privească iar la cel de pe bancă. De mort nu îi era ei frică la câte priveghiuri nu stătuse dânsa, pe câți nu îngropase! Ehei! că mai mult din asta trăia. Dar revolverul o umplea de groază, și parcă și bărbatu-său, care nu pusese în viața lui mâna pe pușcă la ... se omoară! Ca și băiatul lui Dumitrache Strâmbu; da să zici că celuia i s-o slobozit pușca singură-n chept! Vorbele însă nu-i mai veneau: n-avea ce mai spune. Iar îi cuprinse o grijă mare, se traseră amândoi deoparte, unul lângă altul. Lăptuc, înădușit, ca după cine știe ce drum. Femeia se gândea ... Ce, cu banii Năstăsoaii, căreia îi ținuse lumânarea, nu se întâmplase tot astfel? Ea-i lăsase, și notarul îi păpase. D-apoi zău! Doar nu mai era proastă... Și cum gândea așa, parcă i se șterse deodată amintirea întregii întâmplări: nu mai vedea nici banca, nici mortul; i se părea că banii aceștia i se cuveneau, ba, mai ...
Nicolae Filimon - Roman Năzdrăvan
... o cîmpie. După ce merseră și iar merseră, dederă peste o livede de fîn mare. Ei se opriră în loc și o priviră; dar fratele cel mai mare zise: — Știți voi una, mă? — Știm, daca ne vei spune, răspunseră ceilalți doi frați. — Ai, mă, să ne-ncercăm coasele pîn ... slujnicilor, apoi se duse și se culcă. Atunci, Roman Năzdrăvan sculă pe ceilalți doi frați și o apucară la sănătoasa. Se duseră și iar se mai duseră, cale lungă ca Dumnezeu să ne-ajungă, că cuvîntul din poveste înainte mai lung și mai frumos este. Este ce este, basmul d-aici înainte se gătește, Dumnezeu în casă la noi sosește. Se duseră trei zile și trei nopți și ... — E, e, măria-ta, cine m-a pîrît, nu m-a pîrît să mă crească, ci să mă piarză; dar bun este Dumnezeu, o să-ți aduc cloșca, măcar de-aș ști că-mi voi răpune viața. — Să știi, Romane — adăogă împăratul —, că ... — Să trăiești, măria-ta! Cine m-a pîrît, nu m-a pîrît să mă crească, ci să mă piarză; dar ...
Ion Luca Caragiale - Concertele simfonice Peters
... compuse de aceleaÈ™i elemente, cele două orchestre se vor deosebi, în producÈ›iile lor, prin gustul de alegere a repertoriului È™i mai ales prin modul de interpretare. Fără îndoială, concertele d-lui Wachmann au lăsat întotdeauna mult, foarte mult de dorit, dacă vrem să judecăm strict, Orchestra ... ne-a dat pînă acum decît ceea ce se poate numi producÈ›ie mediocră, pacotilă [1] , marfă ieftină de artă. Nu e însă mai puÈ›in adevărat că datorim noi, amatorii, mult, foarte mult, neobositului Wachmann, care, cu sacrificii mari la început È™i cu puÈ›ine ...
Ion Luca Caragiale - Două loturi
... un junghi grozav. - Ce? - Am... dat-o. - Ce-ai dat? - Jacheta! - Care jachetă? - A cenușie! - Cui? - N-ai spus tu că n-o mai porți? - Cui? cui ai dat-o, nenorocito! - La o chivuță. - Pentru ce? - Pe farfurii. - Când? - Alaltăieri... - Alaltăieri!... fără s-o cauți pân buzunare! - Am căutat ... farfurii ai dat-o? - Pe zece... Destul m-am tocmit: n-a vrut să-mi dea o duzină întreagă, răspunde ea fără să mai știe ce spune. - Unde sunt farfuriile?... Voi să văz farfuriile! Adu farfuriile! poruncește strașnic d. Lefter. Consoarta sa, fără să mai zică o vorbă, se supune; i le aduce și le pune pe masă. Frumoase farfurii! cu chenar dublu, unul conabiu lat pe muche, și altul ... boiarule, zice bătrâna... N-are Țâca obiceiul... La toate casele boierești o cunoaște pe Țâca... la toate cocoanele mari o știe pe Țâca... - Haide! nu mai lungi vorba, comandă d. căpitan Pandele, ș-aprinde! cât vrei să mă ții în picioare? - Iac-aprinz... Da nu se poate, Țâca, boiarule! să ferească ... a cenușie... - Care jachetă cenușie? - Jacheta cu biletele... - Care belete, boiarule? - Te faci că nu știi, gașperiță! - Să mă trăsnească Dumnezeu! să hie al dracului! - ...
Gheorghe Asachi - Convorbire nopturnă
... în ceri și-n al meu cuget ești de față totodată. Împetritul ce în sânu-mi văzu barbara săgeată A fugit, iar omul cel bun, de m-a plâns, păși-nainte. Numai tu, duioase foarte, auzi lângede-mi cuvinte, Înțălegi secret suspinul ș-întinzi mâna îndurată. Deseori cred ... că-ntristările-mi profunde Numai de l-a mele patimi, din ambiție derează, Precum valuri întărtate se înform din line unde. Amar! Mult mai
Vasile Alecsandri - Legenda ciocârliei
... mânau cirezi de boi; De când purta-n cosițe Ileana Cosânzeană O floare cântătoare, o floare năzdrăvană, N-a fost copilă-n viață mai dulce, mai aleasă Decât frumoasa Lia, fecioară-mpărăteasă! Născută-n faptul zilei cu fața-n răsărit, Luceferii, văzând-o, mai viu au strălucit, Ferice de-a atinge cu-o rază argintie, Cu ultima lor rază așa minune vie. Și astfel, de lumina cerească ... insulă ferice Plutind sub cer albastru pe-a mării albăstrime? Vezi tu colo, în zare, colo, pe-o înălțime, Acel palat de aur, cel cuib de străluciri, Cu poarta de rubinuri și stâlpii de safiri? Acolo-mpărățește frumos ursitul meu, Acolo-mi zboară gândul, acolo eu mă vreu! Dar ... l, Lia vesel de cale se gătește, Dar când e ca să plece și când se despărțește De Graur, ea-l sărută, pe coadă-l mai dezmiardă Și-l cheamă drag pe nume și plânge c-o să-l piardă. Apoi se-ntoarce iute la mal, și iute sare Pe noul ... n haine mândre de fiu împărătesc S-afundă în lumină, dar chipu-i îngeresc, Dar mersu-i plin de farmec, cu pas legănător, O spun ...
... Traian Demetrescu - Râs amar Râs amar de Traian Demetrescu În vârful atâtor decepții și dureri Din victimă ,adesea, te redeștepți călău Și bun venit în lume, te face lumea rău Să fii stăpân virtuții nemaiavând puteri. Din râs îmi fac o armă-sarcastică otravă, Am plâns destulă vreme ...