Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru OAMENI
Rezultatele 1001 - 1010 din aproximativ 1668 pentru OAMENI.
Alecu Donici - Bricele Bricele de Alecu Donici Eram în hotărâre de fabuli să mă las, E grea această cale la muntele Parnas; Dar unchiul, care strânge nepotului avere, Ce vrea de la el cere. Așa un unchi al meu, Ușoară să-i stea țărna și sufletul ferice, Prin testamentul său Mă leagă ca să public o fabulă de brice; Plinesc a lui voință ca sfântă datorie. El îmi spunea c-odată, într-o călătorie, Stând sara la popas, Găsi un vechi prieten, cu care a și mas. Ei de cu seară-n vorbe de râs, de desfătare, Cu pace-au adormit. A doua zi, când unchiul din somnu-i s-a trezit, Pe scumpul său prieten văzu în altă stare. Acesta la o masă-n oglindă se uita Și-așa de greu ofta, Că îți venea a crede Că-n ea pieirea-și vede. — Ce-ți este, frate dragă — îi zise unchiul meu — Au nu cumva ți-e rău? — Oh, nu — răspunse cela — sunt sănătos, sunt bine; Dar e o-mprejurare mai tristă pentru mine, Că trebuie să mă rad Și barba mi- ...
Alecu Donici - Broasca și zeul
Alecu Donici - Broasca şi zeul Broasca și zeul de Alecu Donici — Bre-che-che-chex! coax! coax! Căci fără apă am rămas! — Așa striga o broască, ce de cu primăvară Din valea cea slotoasă, pe deal s-a fost retras, Și într-o scursură trăia ca pe Parnas. Dar seceta de vară Scursurile-au zbicit, Iar broasca mea zvântată de-a glodului dar mare, Striga la zei așa de tare, Precum mai sus v-ați lămurit. Ea prin acea strigare rugi grele înălța: Să se ridice apa pân' la scursura sa. Când iată! Zeul se arată. Și-i zice: "Ce vrei oare, Urâtă grăitoare? (Era, se vede, Joe în bune dispoziții), Nu pot băga în seamă a tale, eu, capriții, Ca să înec o vale și un întreg norod, Când tu poți singură să te cobori la glod De unde te-ai urcat Pe deal, ce nu-ți e dat". Sunt unii dintre oameni, carei cu sete vor Ca bine să le fie pe lume numai lor; Vânând pe orice chipuri măriri, averi și nume, Măcar să piară
Alecu Donici - Capra şi iada Capra și iada de Alecu Donici Țăranul între vitișoare Avea și o căpriță. El o numea leliță, Îi da adese tăricioare. Și bine o ținea. Ea însă un nărav avea: De câte ori țăranul intra pe zi în casă, Căprița după dânsul pe-o laviță sărea, Apoi și peste masă... Stăpânu-i suferea, Căci aștepta să vadă Curând, pe lângă capră, și o frumoasă iadă (Iar unde omul este pe cale de sporit Oricare suferință O poartă, mulțumit, Vânând a lui dorință.) Nu după multă vreme ieduța se născu. De aldămaș țăranul la crâșmă petrecu. Dar când napoi se-ntoarse, Văzând cum sare iada de pe bordei pe casă, El a bufnit de râs, Și în proverb a zis: — Căprița sare masa, Ieduța — casa! E prea adevărat, Că vițiul din născare Nu e vindecat, Și a naturii lege își are-a ei lucrare, Iar mie-mi place când Aud pe-un fiu cu minte cam astfel rezonând: "Părinților viața, respectul, ascultarea Le sunt dator; dar totuși în fapte nu doresc A lor deprinderi rele ca fiu să
Alecu Donici - Carele cu oale Carele cu oale de Alecu Donici O tabără de care mergea la târg cu oale A unui neguțător. El însuși cu-ngrijire le conducea în cale, Sperând de Moși s-adune folos însemnător; Dar trebuia să treacă o renumită vale, La care cărăușii-ndată ce-au sosit, Așa s-au sfătuit: Ca să pogoare valea, pe rând, încet, cu minte; Iar carul după urmă să facă înainte, Căci boii ce-l purtau, Deprinși fiind și maturi, mai vrednici s-arătau; Și în adevăr, carul mergea încet, ca gândul Cel încercat de grije și frământat de ani. Dar o pereche de juncani A căror venea rândul, Pe boii bine învățați Îi criticau de moarte: — Uitați-vă, boi lăudați! Vedeți — ziceau — neghiobii, un car nu știu să poarte, Ia uite la Boțolan! Se târâie ca broasca... Ia vezi alde Prian În jug cum tot se lasă; Ar vrea din el să iasă. O, Doamne! Și ce boi! Cu ce renume mare! Mai bine ar căra gunoi, Sau ar ședea la bragă, pe somn și pe mâncare... Ia să ne vadă și pe noi!.. Cu-așa ocări, juncanii pornesc cu ...
Alecu Donici - Cheltuitorul și rândunica
Alecu Donici - Cheltuitorul şi rândunica Cheltuitorul și rândunica de Alecu Donici Un tânăr foarte bun, dar prea cheltuitor, Luând în stăpânire O bună moștenire, În vreme de un an, rămase pe ușor, Și tot ce mai avea acum era o blană, Păstrată prin prilej că timpul sta de iarnă; Iar cine nu-i de mic cu frigul învățat În blană foarte crede. Dar într-o zi mergând după împrumutat, Din întâmplare el o rândunică vede. Găsește-ndată negustori Și ia pe blană bănișori. Căci rândunelele, cum zic din însemnare: A primăverii dulci sunt bine-vestitoare. El însă au uitat proverbul bătrânesc: Că-o floare nicidecum nu face primăvară. Și iată, se stârnesc Furtune, viscole cu ger cumplit afară; Pe uliți scârțâie omătul făinos; De prin ogeaguri fum ca iarna gâlgâiește; Și cel mai sărăiman la foc se încălzește. Iar tânărul meu, trist, flămând și friguros, Pornește în surtuc de-acasă Să capete vro masă. Dar cum la uliț-au ieșit, Pe rândunică el o vede înghețată Și, tremurând de frig, îi zice: "Blestemată! Pe faptă-ți ai pierit! Așa ți se cuvine; Căci fără blană eu sunt astăzi pentru tine." Nu vreau s-ating pe nime, Dar ...
Alecu Donici - Epigramă (Donici)
... Alecu Donici - Epigramă (Donici) Epigramă de Alecu Donici Un om bețiv odată se ispoveduia, Iară duhovnicul așa îl sfătuia: — Aproapele tău să-l iubești, Și pe vrăjmaș să nu urăști! De vin cu totul ...
... uimit rătăcește. Mă uit și la soare: de lumină plin El încălzind lumea pururea lucește. Dar soarele, cerul nu sunt depărtate, Iar legea naturii pe om au oprit Cu țărna-mpreună să poată străbate Mai sus decât este el înmărginit. Privesc mândrul vultur cum se-naripează, Cum fâlfâie-n aer zburând ...
Alecu Donici - Lupul la pieire
Alecu Donici - Lupul la pieire Lupul la pieire de Alecu Donici Un lup noaptea, vrând să intre tiptil la vro oierie, Nimeri din întâmplare tocmai într-o câinărie. Simțindu-l pe sur aproape, câinii toți s-au întărtat. Lătret, urlet, hreamăt mare, ca în iad au ridicat. Înarmați cu puști, ciomege, Vânătorii se grăbesc care dincotro s-alerge. Câinii în a lor iuțeală Dau pe unde pot năvală. — Nu lăsați, băieți! le strigă un vânător mai bătrân. Dați lumină! Dați lumină! Să-l prindem viu pe păgân!" Un alt scăpără îndată Și, când la gard: ce să vadă! Lupul cinchit într-un colț, Cu ochi crunți, cu păr pe dos, clănțăia din dinți la toți. Dar văzând că nu-i de șagă, că pieirea-i s-au ales: — Oameni buni! le zise. Stați! Și voi, câini, ce-mi sunteți frați! Eu aice sunt trimes Sol de la neamul lupesc Pace să statornicesc. (Sigură ca la războaie: vecinică, nestrămutată, Până la întâi gâlceavă cu care pacea-i curmată.) Prigonirile pornite între noi să le lăsăm Și prieteșug, credință, unii altor să jurăm. Vitele fără de grijă vor petrece despre noi Și chiar înșiși noi de alții ...
Alecu Donici - Lupul nazâr Lupul nazâr de Alecu Donici Oricât de bune rânduiele, Cum vor intra pe mîini de oameni necinstiți Și numai de al lor folos povățuiți, Se fac îndată rele. Spre pildă trebuie să știți Că lupul s-au cerut la leu nazâr pe oi. Se vede că la el, precum și pe la noi, Tot trebui mijlociri, Căci el întâi au pus pe vulpe meșteriță, Rege către leiță. Dar, pentru că de lupi sunt rele auziri, Prealuminatul leu ferind nemulțumiri, A poruncit la sfat Să facă tuturor chemare De o obștească adunare, La care mic și mare să fie întrebat: Ce știu de lup și ce purtări el are. Așadar, fiarele pe rând s-au adunat Și întru o unire glas bun de lup au dat. Pe urmă au ieșit porunca cea leiască: Pe lup, nazâr deplin, la stâne să-l pornească. Dar oile ce-au arătat? La adunare ele au fost neapărat? Aceasta-i de mirare, Că sfatul au uitat să facă lor chemare, Când ele mai ales erau
Alecu Donici - Măgarul Măgarul de Alecu Donici La un țăran era o vită de măgar, Cu care el la toți se lăuda; Căci în părerea lui prea bine se purta. Și pentru că-mprejur era tot codri mari, Apoi ca nu cumva, păscând, să rătăcească Măgarul lăudat, Și totodată vrând ca să-l împodobească, Un zurgălău la gât țăranul i-au legat; Măgarul s-au făcut măreț și îngâmfat. (De decorații el pesemne auzise, Că prea se fudulise.) Dar rangul nou au fost lui spre osândă mare. (Urmează și la noi această întâmplare.) Eu însă mai întâi dator sunt să vă spun, Că în purtări era măgarul nu prea bun; Iar pân' la zurgălău el bine petrecea. Prin țarini, prin grădini, prin curături umbla, Păștea, se-ndestula; Ș-apoi cam pe furiș acasă se-ntorcea. Acum însă mai rău măgarul petrecea. Pentru că rangul nou, Sunând prin zurgălău, Chema când pe vecin cu vro despicătură Să deie pe măgar afar' din curătură, Când pe stăpânul său cu jărdia în mână, Să-l scoată din grădină; Apoi și pe jitar, Să-i rupă coastele cu parul din ogoară, Încât bietul măgar, Stâlcit și osândit, rămase mai să moară. Și oamenii ...
Alecu Donici - Momița și oglinda
Alecu Donici - Momiţa şi oglinda Momița și oglinda de Alecu Donici În oglindă o momiță Chipul își văzu odată. La a sa tovărășiță Face semne și-i arată, Zicând: "Uită-te, privește La acea caricatură, Cum se strâmbă, se sluțește, Parcă-i puhavă la gură. Vezi grimasuri ce întoarce... Eu să fiu așa de slută, Samă singură mi-aș face Și m-aș spânzura de ciudă. Dar cam sunt din surioare Vro trei-patru slutișoare Ca aceasta, și anume Pot pe număr a le spune." — Nu mai cere trebuința -- I-au răspuns tovărășița -- Căci, fără de înșirare, Adevărul de vei vrea, Noi suntem cam din născare Tot ca una, fata mea! Se găsiră o momiță Cu de sine cunoștință; Iară omul niciodată, Precum am văzut în faptă Pe un jacaș domnișor, Căruia i se citea Fabula de pufușor, Iar el prea nurliu râdea, Făcând semne la un alt Judecător