Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DIN CE IN CE MAI MARE
Rezultatele 1001 - 1010 din aproximativ 1580 pentru DIN CE IN CE MAI MARE.
... lui zile din raze le-a țesut. Unde-nvăța din râuri murmurul de-ncântare Și pricepea din codri misterul lor tăcut. O babă, ce atâtea povești, pe câte fuse De lână ce torsese, știa  l-a învățat Să tâlcuiască graiul ș-a păsărilor spuse Și murmura cuminte a râului curat ...  era o zi frumoasă, El s-a trezit în luncă sub ochii ei de foc, Ea păru-și dă-ntr-o parte din fața rușinoasă Își pleca ochii timizi, și el a stat pe loc. Ce s-a-ntâmplat de-atuncea nu vrea să ție minte. Destul că nu mai este  și chipul ei cel blând, Surisul ei cel timid și ochiul ei cuminte Sunt duse fără urmă de pe acest pământ. S-a ... lunca verde, valea pierdută-n flori Unde ades de brațu-i în noaptea înstelată Ședea pe stânca stearpă spuindu-i ghicitori. Da, ghicitori... enigme. Ah! ce știa pe-atunce De-a vieții grea enigmă, de anii furtunoși? În lacu-adânc și neted din
Emil Gârleanu - Cine a iubit-o!
... la moartea nevestei lui se împlinise jumătate de an și singurătatea îl silea să simtă că-i lipsește cineva, că suferă o pierdere, ca aceea ce ar îndura când n-ar mai avea haina groasă, pe care nu o iubea, dar care totuși îi ținea cald și o avea aproape de trupul lui. Trecând din pustiul unui colț într-altul, se miră cât loc prinse în casă ființa ceea căreia, fiindcă nu era de aur, ca galbenii lui, nu-i ... înfigându-se, ca niște suliți, în pieptul alb al grădinii. O pasăre trecu printre ele, tăind ca o foarfecă pânza de ninsoare. Liniștea se întinse din nou. Boierul se lăsă într-un colț pe scaun. Ziua aceasta de Crăciun îi amintea pe cea din anul trecut, îi aduse aminte chipul prietenului celui mai bun, chipul lui Filip Micle, care nu lipsise niciodată mai îndelung din casa lui. Îi scrisese acum câteva zile, rugându-l să vie, îi făgăduise că vine, dar pesemne că se răzgândise. Ce să facă singur, Doamne! Deodată i se păru că aude ceva, niște clinchete înăbușite, așa ca loviturile de lingurițe în paharele pline, și odată cu ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ștefan și Radul
... Păreche n-are Sub sfântul soare, I-a pus în cale, Păzind moșia, În deal și-n vale, Câtu-i câmpia, Cetele sale Din Muntenia. Mare-i și-i mare Din ei orcare Și samăn n-are Sub sfântul soare; Dar din păcate, Doi fii d-un tată, Meniți a bate, Lifta spurcată, Frate cu frate Stau să se bată... II Ștefan-Vodă pleacă-n ... Cea măciucă s-a și dus, Despărțindu-se de mână Ca un trunchi din rădăcină; Dar nu merge butucește, Ci străbate vulturește, Pân' ce iată c-a găsit Pe cel Ștefan, domn vestit, Fără teamă, fără frică, Fără grijă de nimică, Numai de Tatăl Cel Sfânt Ce ... fost-au ploi, Dar el tot ședea la noi. Agerul șoiman bătrân, Frate neamului român, Se uita de sus cu jale La cei doi voinici din vale, Și-și grăia în graiul său: „Când eram mai tânăr eu, Moldovenii Și Muntenii, Ardeleni Și bănățeni Încă nu erau pe lume, Toți purtând un singur nume... Dare-ar Domnul să mai ...
... îmbină Naște a soarelui albă lumină, Astfel prin vocile răsunătoare Curge-astă mistică, dulce cântare: Ondină, Cu ochi de dulce lumină, Cu bucle ce-nvăluie-n aur Tezaur! Idee, Pierdută-ntr-o palidă fee Din planul Genezei, ce-aleargă Nentreagă! Să-nvii vii Și stânca de care râd timpii Și tot ce mai e-n nesimțire În fire? Vin' dară, Căci ochiu-ți e viață și pară, Și sufletu-ți, blândă magie Ce-nvie. Să cânte Ce secoli tăcu înainte, Și-a munților creștete-nalte Să salte. Și din amestecul de vise dalbe, Dintre danțândele ființe albe, Iese cum cântecul dintre suspine Regina albelor nopții regine. Păru-i ca aurul fața-ncadrează, Cunună-n ... amar luat de glume, Adevărul vrăjitor, E ființa-mi tremurândă Care trece-n infinit, Ca un fulger fără țintă, Ca un cap fără zenit. Și din chinuri ce mă-neacă, Eu sorb mirul cel curat, Cum o lebădă se pleacă Bând din lacul înghețat. Și cu moartea cea adâncă Am schimbat al vieței gând, Am fost vultur pe o stâncă, Sunt o cruce pe-un mormânt. Care ... S-aude vibrând mandolină, Ș-un eco ușor, Setos de amor, Se-neacă-ntr-a mandolei strune Nebune. Și toată viața lui, tot ...
Mihai Eminescu - Ondina (Fantazie)
... îmbină Naște a soarelui albă lumină, Astfel prin vocile răsunătoare Curge-astă mistică, dulce cântare: Ondină, Cu ochi de dulce lumină, Cu bucle ce-nvăluie-n aur Tezaur! Idee, Pierdută-ntr-o palidă fee Din planul Genezei, ce-aleargă Nentreagă! Să-nvii vii Și stânca de care râd timpii Și tot ce mai e-n nesimțire În fire? Vin' dară, Căci ochiu-ți e viață și pară, Și sufletu-ți, blândă magie Ce-nvie. Să cânte Ce secoli tăcu înainte, Și-a munților creștete-nalte Să salte. Și din amestecul de vise dalbe, Dintre danțândele ființe albe, Iese cum cântecul dintre suspine Regina albelor nopții regine. Păru-i ca aurul fața-ncadrează, Cunună-n ... amar luat de glume, Adevărul vrăjitor, E ființa-mi tremurândă Care trece-n infinit, Ca un fulger fără țintă, Ca un cap fără zenit. Și din chinuri ce mă-neacă, Eu sorb mirul cel curat, Cum o lebădă se pleacă Bând din lacul înghețat. Și cu moartea cea adâncă Am schimbat al vieței gând, Am fost vultur pe o stâncă, Sunt o cruce pe-un mormânt. Care ... S-aude vibrând mandolină, Ș-un eco ușor, Setos de amor, Se-neacă-ntr-a mandolei strune Nebune. Și toată viața lui, tot ...
... se înflăcărară ca bujorul. Dar tăcerea se întinse peste capetele celor strânși să audă, și conul Tase începu să vorbească. Cele dintâi cuvinte îi ieșiră din gură mai mult suflate decât spuse. Întotdeauna pățea așa. Vorbele parcă se-necau, se amestecau, se îmbulzeau la poarta dinților, până ce, în sfârșit, stăpânirea de sine le rânduia, le făcea să iasă una câte una, curate, înșirate, cu darul pe care, într-o măsură, conul Tase ... aburi, conul Tase de-abia răzbi să se coboare de la tribună. Toți căutau să-i strângă mâna, să-i spuie un cuvânt, în vreme ce, de partea ceealaltă, sala duruia de tropote, ca și când năvălise în ea o herghelie speriată. În sfârșit, cu mare greutate, conul Tase izbuti să se îndrepte spre ușă. Alegătorii din cealaltă despărțire vor fi pierdut răbdarea. Trebuia să se grăbească. Dar, drept în ușă, un om, suflând de fugă, îi întinse o scrisoare. Conul Tase ... la nimic înapoi, răspunse: — Să îndrepți greșeala dincolo, coane Tase. Conul Tase simțea că i se coborâse tot sângele la inimă. Firește, atâta-i mai rămase: să dreagă dincolo ...
Mihai Eminescu - Icoană și privaz
... de-a lui privire eu sufletu-mi să-mi sânger? O, bate-ți joc, copilă, ucide-mă de vrei, Zâmbirea gurei tale, un vis din ochii tăi Mai mult e pentru lume decât un trai deșert... Și încheierea vieții-mi: pe tine să te iert. Ce sunt? Un suflet moale unit c-o minte slabă, De care nime-n lume, ah, nimeni nu întreabă. Și am visat odată să fiu poet ... ivește, cum vântu-n codru bate? Dar oricâte ar scrie și oricâte ar spune... Câmpii, pădure, lanuri fac asta de minune, O fac cu mult mai bine de cum o spui în vers. Natura-alăturată cu-acel desemn prea șters Din lirica modernă Â e mult, mult mai presus. O, tristă meserie, să n-ai nimic de spus Decât povești pe care Homer și alți autori Le spuseră mai bine de zeci de mii de ori. Da, soarele bătrânu-i, bătrân pământu-acuma: Pe gândurile noastre, pe suflet s-a aprins bruma ... frumsețea vie, Dar gândul nostru-n ceață n-o pune pe hârtie... Suntem ca flori pripite, citim în colbul școlii Pe cărți cu file unse, ce ...
George Topîrceanu - Ioan Slavici (Topîrceanu)
... poată duce din lumea aceasta a noastră vestea supremă marilor lui prieteni, trecuți de mult în împărăția liniștii. Puțini cititori de literatură românească din generația lui l-au prețuit de la-nceput și l-au urmărit cu dragoste. Dar cititorii mai tineri, de azi, ori nu-l cunosc deloc, ori îl cunosc prea puțin, din ultimele lui scrieri, de aceea nu-l prețuiesc cum se cuvine. Căci opera literară a lui Slavici a fost cam inegală ... care a debutat. Acolo e Popa Tanda , acolo e Budulea taichii , acolo sunt Scormon , O viață pierdută și Moara cu noroc . Cine nu cunoaște mai cu seamă această din urmă nuvelă nu cunoaște pe Slavici și nu cunoaște una din cele mai puternice creațiuni ale literaturii române în acest gen. Ne-am delectat în copilărie cu Budulea taichii și cu Popa Tanda și le-am recitit mai ... literatura noastră nuvela realistă, — a scris nuvele realiste pe vremea Sărmanului Dionis , cu mult înainte de Sămănătorul unde a înflorit mai târziu, totuși, nuvela romantică și țărănistă. Aceasta se datorează desigur faptului că Slavici era scriitor ardelean, că avea altă psihologie decât scriitorul român din Regat. Fecior sau nepot de țăran, ca toți intelectualii de dincolo, Slavici a păstrat toată viața lui, în fond, ceva ...
... Cruce de aur în casă! Moșneagul se închină și, trăgându-și cojocul pe umăr, vroi să iasă, dar un altul, care prinsese cu urechea, îl mai opri și-i spuse tare: — Nu, moș Dumitre, locul îi blestemat, locul pe care e casa. — Mai știi, răspunse bătrânul, și ieși pe ușă, îngânând cuvinte fără înțeles. Pe conul Nicu îl duseră la groapă, ținându-se cu toții mai în urmă, închinându-se mereu. La îngropare nu venise nici o rudă. Adică ce rudă era: un moș, frate mai mic al conului Iordache. Toată averea i se cuvenea lui acuma, dar, fie din nepăsare, căci era el bogat și fără moștenirea asta, ori de frică să nu-i fie și lui scris s-o părăsească prea de curând ... nici nu abătuse pe la moșie. Trimisese numai un om să ferece hambarele, șurile, odăile cu tot ce aveau în ele, iar moșia o arendă. Din ograda caselor se împrăștiară toți, într-o clipire de ochi, îndată după scoaterea mortului. Arendașul se mută într-altă pereche de case, mai mici, de cealaltă parte a târgului. Curtea rămăsese pustie. În ograda nepietruită, brusturii crescuseră în voie, întinzându-și frunzele lor, cele late și ...
Paul Zarifopol - Privind viața (Zarifopol)
... și usucă. Despre candoarea copilului, pozitivismul gândește altfel. Denunțarea aceasta rousseauistică a conștiinței care veștejește și usucă nu mi-o pot clarifica. Ceea ce mai ales face, probabil, că atitudinea față de viață, apărută și fixată în intelectualii europeni de pe la 1850 încoace, nu mai este a generației actuale, este că în ea nu mai primează intelectualii excesivi cu amărăciunile lor caracteristice. Această generație vrea să trăiască. Pentru dânsa problema cea mare a vieții nu mai poate fi moartea. Forțând înțelesul, putem spune că acum, nu numai în lume, ci și în ideologie, prioritatea o are prostia. Și dl Ibrăileanu pare ... ca un delicat și magistral inspirator de donjuanism. Este foarte probabil că citind: Fată, pe care ai iubit-o la optsprezece ani și n-ai mai văzut-o de atunci, o iubești toată viața, un tânăr de astăzi va strânge din umeri, va surâde și se va depărta repede de această observație stranie; dar i se va lumina fața văzând că și intelectualii mai mult ori mai puțin certați cu viața te fac să crezi că cea mai
George Topîrceanu - Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul
... žîn ciclul lunar al XVI-leaâ€� și probabil în Italia, nu sunt unice. Cu variații care nu schimbă fondul, ele sunt condițiile de viață ale mai tuturor femeilor oneste din aceeași clasă. Biografia unei femei oneste e lipsită de evenimente. Istoria ei sufletească, însă, e cu atât mai bogată în nuanțe și în amănunte. Faptul că autorul de care ne ocupăm e o femeie explică în mare parte însușirile operei sale. Dl Ibrăileanu a caracterizat foarte just literatura dnei Papadat-Bengescu: lucrări de miniatură executate pe dimensiuni de frescă...Miniatură ... de a-și crea singură condițiile unei vieți proprii, conformă cu aspirațiile... Dar poate că ne înșelăm. În orice caz, intenția autoarei rămâne mai confuză decât aceea din Casa de păpuși . La Ibsen, concepția reiese puternic și unitar, fiindcă el face pe Nora să plece numai după ce ne-a arătat limpede motivele pentru care pleacă, motive de ordin mai înalt și mai general, care dau piesei o largă semnificație socială. Autoarea noastră nu arată motivele pentru care a plecat Adriana din ...