Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE ACUM
Rezultatele 1001 - 1010 din aproximativ 1116 pentru DE ACUM.
... Unde lumea în căi nouă, după nou cântar măsoară Acolo îmi place roata câte-o clipă s-o opresc! * Colo stau sălbateci negri cu topoarele de piatră. În pustiu aleargă vecinic, fără casă, fără vatră, Cap de lup e-a lor căciulă, pe-a lor umeri, piei de urs; Colo-nchină idolatrul nențelesul foc de lemne, Colo magul lui îi scrie pe o piatră strâmbe semne Să nu poat-a le-nțelege lungul secolilor curs. Babilon, cetate mândră ... îi crapă  Și în Nil numai pustiul nisipișul și-l adapă, Așternându-l peste câmpii cei odată înfloriți; Memfis, Theba, țara-ntreagă coperită-i de ruine, Prin pustiu străbat sălbatec mari familii beduine, Sorind viața lor de basme prin câmpie nisipiți. Dar și-acum, turburând stele pe-ale Nilului lungi unde, Noaptea, flamingo cel roșu, apa-ncet, încet pătrunde Și-acum luna argintește tot Egipetul antic; Ș-atunci sufletul visează toat-istoria străveche, Glasuri din trecut străbate l-a prezentului ureche  Din a ... sălcii plângătoare Cântărețul își anină arfa lui tremurătoare; În zădar rugați pieirea  muri se năruie și cad! Cad și scări, ș-aurite arcuri, grinzi de
Mihai Eminescu - Memento mori (Panorama deșertăciunilor)
... Unde lumea în căi nouă, după nou cântar măsoară Acolo îmi place roata câte-o clipă s-o opresc! * Colo stau sălbateci negri cu topoarele de piatră. În pustiu aleargă vecinic, fără casă, fără vatră, Cap de lup e-a lor căciulă, pe-a lor umeri, piei de urs; Colo-nchină idolatrul nențelesul foc de lemne, Colo magul lui îi scrie pe o piatră strâmbe semne Să nu poat-a le-nțelege lungul secolilor curs. Babilon, cetate mândră ... îi crapă  Și în Nil numai pustiul nisipișul și-l adapă, Așternându-l peste câmpii cei odată înfloriți; Memfis, Theba, țara-ntreagă coperită-i de ruine, Prin pustiu străbat sălbatec mari familii beduine, Sorind viața lor de basme prin câmpie nisipiți. Dar și-acum, turburând stele pe-ale Nilului lungi unde, Noaptea, flamingo cel roșu, apa-ncet, încet pătrunde Și-acum luna argintește tot Egipetul antic; Ș-atunci sufletul visează toat-istoria străveche, Glasuri din trecut străbate l-a prezentului ureche  Din a ... sălcii plângătoare Cântărețul își anină arfa lui tremurătoare; În zădar rugați pieirea  muri se năruie și cad! Cad și scări, ș-aurite arcuri, grinzi de
Ion Luca Caragiale - Literatura și artele române în a doua jumătate a secolului XIX
... artistice, darul sfânt de a ne inspira o adâncă simțire sufletească nouă, strânepoților pietoși, la amintirea duioasă a vitejiilor și iubirii de moșie, de neam și de credință ale întru fericire repauzaților noștri voivozi?... Cine? Cine oare, amice Gion? Cine, bunul meu amic? Cine? Mizericordie divină!! Ar fi pe atât de bizar pe cât de straniu să fie acela un români... Nu! Să depărtăm aceste gânduri pesimistci să nu ne lăsăm a fi atinși de neagra boală a veacului! Pesimismul este lipsa de voință, lipsa de vlagă, lipsa de avânt, lipsa de curaj, lipsa de bărbăție, lipsa de energie, lipsa de speranțe, lipsa de viitor! Nu! să avem avânt! Da! să avem curaj! Să avem mai ales speranța că putem răspunde* hotărât la întrebările de mai sus — întrebări de la cari atârnă viitorui nostru intelectual, cultural, național, - astfel: acela nu este, nu poate fi un român, nu este, nu poate fi decât un străin ... dulcele Paris Momuleanu și terminând cu pleiada din zilele noastre. Să-i iubim pe poeții noștri, să-i venerăm! — ei sunt sacerdoții cultului național! Acum, dacă
Vasile Alecsandri - Balta-albă
... din Brăila, care, cunoscându-mă de compatriot, mă pofti la dânsul acasă. La consulat se aflau adunați mai mulți străini care vorbeau cu mare entuziasm de o baltă făcătoare de minuni ce se descoperise în Valahia, de vro câțiva ani, și care se numea Balta-Albă. După zisa acelor prieteni ai domnului consul, peste zece mii de oameni se găseau acum împrejurul acelei bălți și se lecuiau, văzându-i cu ochii, de tot soiul de patimi. În acel izvor de tămăduire orbii câștigau vederile, surzii auzul, ologii picioarele, bătrânii puterile! ș.c.l. Cum auzii pomenind de o asemene minune, rugai pe dl consul să-mi înlesnească vreun chip de a mă duce îndată la Balta-Albă, și, peste o jumătate de ceas, un arnăut intră în salon vestindu-mi că trăsura era gata. Îmi luai un sac de drum și mă coborâi iute în uliță. Când acole, ce să văd?... În loc de malpost sau de diligență, o cutioară plină de fân, pe patru roți de lemn cu spițele stricate. Patru cai mici, numai oasele și pielea, pe care erau săpate urme adânci de bici, și un om sălbatic, bărbos, zdrențăros și înarmat cu un harapnic lung de un stânjen
Antim Ivireanul - Începătură și învățătură pentru ispovedanie
... în minciuni? Au doară ești trufaș? Sau doară te îmbeți, pentru care iaste aceasta periciune și trupĂ©ște și sufletĂ©ște? Deci acĂ©stia toate de acum înainte iaste să te păzești foarte și să te iai aminte, pentru că iată că de a doao oară te botezi, dupre cum iaste taina credinții creștinești și de acum înainte să pui începătură bună, cu ajutoriul lui Dumnezeu. Și de glume să te ferești, să nu faci pre oameni să râză, că acĂ©stea nu sunt creștinești, ci cu dreptate și cu curăție și cu ... și apoi iar să va tâmpla de va cădea în păcat, iar să pue începătură canonul dentru-întâi. Iar după ce să va părăsi el de păcat și să va fi oprit den voia lui și de priceștenie, sau de porunca altui duhovnic, atuncea i să socotesc lui și acei ani în canon. Iar de să va afla vreun om cucerit și de să va nevoi el să facă câtăva seamă de metanii, în zi și în noapte, să-i pogori lui un an, mai jos de măsura anilor de priceștenie. Iar de va nevoi el să dea milostenie, pre cât îi va fi putĂ©rea, iar să-i lași lui, și alt an. Iar
Constantin Negruzzi - Zăbăvile mele din Basarabia în anii 1821, 1822, 1823, la satul Șărăuții, în Ra
... de 200 de ani... Socotiți voi singuri de să poate afla vreo pedeapsă vrednică pentru arătătoriu aceștii taine! Eu, cât pentru mine, mă giur că de s-ar afla vreunul între noi ci să va faci vinovat de o așa faptă, va muri de mâna mĂ© și de ar și avĂ© arătătoriu fimei sau copii de țâță, mă giur să-i omor pe toți.â€� Voroava această îngrozitoare nu au vorbit-o el fără scopos. Azan ave pizmă asupra lui Mirvan ... sparii pe nimine, și sunt în zadar. Cine nu știi că tu fiind varvar vei goni pe arătătoriul aceștii taine și vei pedepsâ pe făcătoriul de rău?â€� Azan, mâniindu-să, vroie să răspundă, dar Ximeo au curmat sfada aceasta zâcând că ar fi far de socoteală și de primejdie a mai întârziĂ© aceaste adunări a nopții și îndată toți s-au împrăștiat. Indienii, prifăcuți fiind de nevoi, arăta cinste și supunire ișpaniolilor numai pe dinafară. La intrare gubernatorului în Lima, să afla la porțile orașului mulțime de indienci tineri cu paneri plini de ...
Ion Luca Caragiale - Cronici teatrale
... de talent, nu poate da producțiuni necriticabile; de altă parte, administrația Teatrului Național, neavând încă o tradiție stabilită, nu și-a putut până acum fixa bine o sistemă de vederi, cum au toate instituțiile de același fel mai vechi din străinătate; însă prin mai multă disciplină, tragere de inimă și cunoștință de cauză din toate părțile, Teatrul Național, cu elementele de care dispune și cu situația de stat ce i s-a creat, va putea ajunge la o stare mai înaltă de dezvoltare. Se înțelege că pentru această înaintare, mai mult decât pentru orice, competența este neapărată, și fără a contesta deocamdată niminui această competență ... a dat la București Lucia, și de câte ori s-a dat Lucia la noi nu se mai poate număra: nu e cucoana de mahala, nu e ștrengar de uliță care să nu cunoască întreaga partițiepe de rost. Și apoi, unde mai pui flașnetele! flașnetele, flagelul capitalei tânărului nostru regat. Sâmbătă seara, când mergeam la teatru, o flașnetă cânta de vale, la “Gambrinusâ€�, aria finală, “Tu, che al ciel spiegcisti...â€�, foarte încet și tânguios. Uite,
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bursierul
... ochii în albastrul cerului... colindările de prin stufișurile de soc cu flori mirositoare... găitanele verzi presărate cu rochițele-rândunicii, învoalte și străvezii, ca niște pâlnioare de ceară... Libertatea mea era fără păcat, frumoasă, cu poteci șerpuite printre ciucuri de flori sălbatece, cu drumuri gălbui adâncite în depărtări, părând că fug și să înfig în fără-fundul cerului... Năluciri fermecătoare. În prima noapte de tortură mă simții înjosit, rob, năbușit de atâtea păreri de rău. Închideți un pui de leu în gratii de fer și îndopați-l cu carne proaspătă... va privi lung îngusta sa încăpere, va închide leneș și ofilit ochii și-și va pleca binișor capul ... azvârlă apa în lături, o turbură; apoi fierberea se liniștește; apa acoperă ghiuleaua răcită de jur împrejur... În mine nu mai rămăsese decât un pic de căldură, o fărâmă de viață din focul și nebunia de altădată. Trecuseră patru ani. Mă îmblânzisem. Slab și galben. Liniștit. Ascultam. Mă mișcam încet. Din tot avântul nu-mi rămăsese decât saltul mortal de la trapeze, în zilele de gimnastică. Când îmi desfășuram trupul în aer, plutind cu mânele întinse, o plăcere ciudată îmi furnica ...
Mihai Eminescu - Moartea lui Ioan Vestimie
... drept spirit de observație... dar nu e vorba de asta. Vorba e d[e] Ioan al nostru, care-n toate zilele își urma regulat drumul de la căsuța lui la cancelarie, de la cancelarie la o cafenea din colț, unde citea jurnale ilustrate, de-acolo la birt, de la birt acasă, fără ca în această circulațiune a mersului său să se 'ntâmple vro întrerupere sau iregularitate, pe când, din contra, în ... dar și de ușurința cu care îmbla el, până ce în sfârșit ajunse acasă și se culcă. Se vede că 'ncepuse a miji de ziuă, căci cucoșii cântau și el adormi adânc, foarte adânc, de astă dată fără să-i pese de cancelaria lui de mâni sau de alte treburi. În somnul lui cel adânc auzea însă mormăind primprejurul [său] ca niște roiuri de albine, dar foarte trist, foarte melancolic. De mai multe [ori] voise să-și scuture capul, ș-atunci, încordându-și vederea, zărea o mulțime de
Ion Luca Caragiale - Monopol...
... melancolie a țarinelor moldovenești - un cântec de neam mâhnit, din glas copilăresc, ajungând la mine limpede din de-departe vale - închipuirea marelui sinistru de acum doua luni - apropierea de Iași... Apoi dulci amintiri din zilele primei nesocotite tinereți - gândiri amare din pragul cu deșarte regrete al bătrâneții... Toate mă-mpresoară, și care de care luptă să mă-ngenunche și să mă copleșească... Pe lângă astea, suflarea de monstru astmatic a locomotivei și țăcănitul din ce în ce mai obosit al roatelor... E penibilă mișcarea în alt tempo decât al sufletului ... cum să zic? - poseda pe un adevărat român - așaÂnumita despuiare a scrutinului... Scrutinul este pentru noi modernii, adică românii moderni, un fel de zeu care s-arată în toată maiestatea lui despuiat: Apollo resplendescens... Ziua de vineri, 25 mai, mi-o consacru deci de dimineață să vizitez redacția Opiniei (o instalație în adevăr europeană; chiar un telefon; cam năzuros - e încă june), unde, în calitatea mea de confrate mai în vârstă, sunt primit cu destulă considerație. De aci, voi să contemplu apariția zeului - pe un potop de
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Decepționismul în literatura română
... îndura ca pe niște cătușe nevoile pe care ar trebui să le îmbrățișeze ca pe niște legi. Generația noastră, ca și cele dinaintea sa, zace de boala veacului și niciodată nu se va însănătoși pe deplin. Vom da de adevăr, dar de liniște nu. Acuma nu ne putem lecui decât inteligența: n-avem ce face sentimentelor. Dar avem dreptul de a făuri pentru alții nădejdile ce noi nu putem avea și de a pregăti urmașilor noștri o fericire de care noi nu vom avea parte. Crescuți într-un aer mai sănătos, ei vor avea poate o fire mai sănătoasă. Schimbarea ideilor cu vremea schimbă ... în inexactitatea devinațiilor literare, și am căutat să acomodăm doctrinele noastre cu pornirile și necazurile ce avem. Știința în sfârșit se apropie și se apropie de om; ea a trecut de lumea ce o vedem și o pipăim, de stele, de pietre, de plante, la care fusese mărginită cu dispreț, și, ajutată de instrumente exacte și pătrunzătoare, pe care le pusese la probă și care dovediseră puterea lor timp de trei sute ...