Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CAP��T

 Rezultatele 1001 - 1010 din aproximativ 1252 pentru CAP��T.

Titu Maiorescu - Observări polemice

Titu Maiorescu - Observări polemice Observări polemice de Titu Maiorescu 1869 I — A critica este ușor; e greu a face mai bine. — Fără îndoială. Dar de aci nu urmează, precum par a crede cei ce ne întâmpină cu asemenea opinii noi, că a critica este de prisos. Ușoară sau nu, critica a fost și va rămânea o lucrare necesară în viața publică a unui popor. Înțelegerea răului este o parte a îndreptării. Din acest punct de vedere, înființarea unei reviste ( Convorbiri literare ) cu o tendință critică mai pronunțată ne pare a împlini un gol lăsat în mica noastră mișcare literară. În adevăr, publicistica română prezintă deocamdată în tonul și maniera criticilor sale spectacolul a două extreme greu de împăcat. Foile politice, cu prea puține excepții, sunt pline de personalități la adresa celor ce susțin o opinie contrară, jurnaliștii se tratează de inimici, nu de adversari, "oameni corupți, trădători de patrie", în timpul din urmă "conspiratori austro-maghiari", sunt epitetele obișnuite cu care un partid atacă pe calălalt, și, fiindcă acesta răspunde tot așa celui dintâi, publicul cu bun-simț ...

 

Titu Maiorescu - Pentru restabilirea școalelor normale. Asupra budgetului instrucțiunii publice pe 1

Titu Maiorescu - Pentru restabilirea şcoalelor normale. Asupra budgetului instrucţiunii publice pe 1873 Pentru restabilirea școalelor normale. Asupra budgetului instrucțiunii publice pe 1873 de Titu Maiorescu D-lor deputați, budgetul ministerului cultelor și instrucțiunii publice ni se prezentă astădată în niște împrejurări, care sunt mai favorabile unei discuțiuni serioase, decât erau împrejurările din anul trecut; atunci erați preocupați de o cestiune mai urgentă, astăzi acea cestiune a dispărut, și avem locul liber pentru o discuțiune matură, cu atât mai mult, cu cât se pare tocmai că budgetul instrucțiunii publice, atât în conștiința D-voastră, cât și în opiniunea publică este obiectul unei preocupări serioase. Știți ce mișcare s-a produs în opiniunea publică prin măsura luată de a se suprima școalele normale, și prin urmare veți apreția necesitatea de a discuta mai pe larg materiile budgetului instrucțiunii publice; căci atât în proiectul guvernului, cât și în elaboratul comisiunii acea suprimare este menținută și pentru anul 1873. La o privire generală, domnii mei, asupra acestui budget, aș avea de relevat, ca și în anul trecut, mai întâi direcțiunea greșită în care este conceput acesta ca și cel precedent, direcțiunea de a ...

 

Grigore Ureche - Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara

... și răposatul Gligorie UrĂ©che ce au fost vornic mare, cu multa nevoință cetind cărțile și izvoadele și ale noastre și cele striine, au aflat cap și începătura moșilor, de unde au izvorât în țară și s-au înmulțit și s-au lățit, ca să nu să înnĂ©ce a ...

 

Vasile Alecsandri - Chirița în provincie

... c-o venit zavera... SAFTA: Așa... așa... CHIRIȚA: I!... când să-l văd deodată intrând pe poartă cu doi jăndari... știi?... i-aș sări în cap. SAFTA: D-apoi eu?... CHIRIȚA: Mai tras-ai în cărți, cumnățico? SAFTA: Tras, soro... că alta nu fac toată ziua... CHIRIȚA: Și ce zic cărțile ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Răzvan și Vidra

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Răzvan şi Vidra Răzvan și Vidra de Bogdan Petriceicu Hasdeu Poemă dramatică în cinci cânturi "Mărirea deșartă și iubirea de arginți, acestea sunt nește neputințe iuți ale sufletului..." Cuprins 1 DEDICAȚIUNE 2 CÂNTUL I - UN ROB PENTRU UN GALBEN 3 CÂNTUL II - RĂZBUNAREA 4 CÂNTUL III - NEPOATA LUI MOȚOC 5 CÂNTUL IV - ÎNCĂ UN PAS 6 CÂNTUL V - MĂRIREA DEDICAȚIUNE Soției mele Iulia Petriceicu Hasdeu Cumplita sărăcie ș-invidia vicleană Danțau în jurul meu: În inimă durere, ș-o lacrimă pe geană, Și-n piept suspinul greu! Tu, însă, ca o lampă rămasă mângâiere Cînd faclele s-au stins, Cu-o rază de iubire sorbeai acea durere, Secai amarul plâns! Suspinul singur numai îmi sta mereu în cale: Oftam făr'să voiesc, Ca umbrele, ce-n fața luminii matinale De noapte ne-amintesc. În zilele acelea de sumbră poezie, Cu-o mână-n mâna ta, Am scris această dramă, ce-n viață-mi o să fie Ca floarea "nu-m-uita"! În stalactit se-ncheagă o undă, picurată, P-o stâncă ne-ncetat; Așa oftarea-mi lungă aice-i închegată Suspin cristalizat! Mânia mizantropă a omului în goană, Sarcasmul infernal Le vezi în astă ...

 

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I Donna Alba de Gib Mihăescu (Volumul I) Volumul II →→ Am pornit cu stângul în lume, ca și în război. La demobilizare, acolo, în dosul magaziilor gării, pe câmpul presărat cu mese și cu soldați beți de fericirea vieții recâștigate, pe toți i-am auzit: "Băgați de seamă, când vă veți vedea cu libretul în mână, să porniți cu dreptul!" Dar eu știu că oricât m-am muncit cu gândul, acum un an, să mișc întâi dreptul, când s-o da semnalul de plecare, spre front, din obișnuință militărească - deși acum nu mai răcneau porunci scurte ca la paradă și nimeni nu se uita cu ce pas o ia omul spre moarte -, am mișcat stângul. Și iată-mă c-am ajuns prin atâtea ploi de foc, cu picioarele și cu mâinile zdravene, cu pieptul neîngăurit, tocmai aici, în această zi sfințită a liberării de orice pericol. Iar astăzi e zi de marți și dacă toți oamenii dimprejurul meu se fac a uita c-au să pornească înapoi pe drumul vieții, cu tot dreptul mișcat întâi, într-o zi atât de nefastă, eu mă simt din cale-afară de ...

 

Alecu Russo - Piatra Teiului

Alecu Russo - Piatra Teiului Piatra Teiului (Legendă) de Alecu Russo Fragment dintr-o călătorie în Munții Moldovei Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Mulți dintre compatrioții noștri s-au dus, se duc și se vor mai duce poate în străinătate. Călătoria e un lucru frumos și bun, care ne dezvăluie, cu mult mai bine decât cărțile, viața intimă a civilizațiilor. Puțini sunt care să nu fi măsurat geometricește lungimea Praterului, de la cea din urmă casă de pe Jägerzeile până la rotondă; care, oricât de încăpățânat le-ar fi fost tactul lor muzical, să nu fi simțit fără voie piciorul lor drept bătând măsura, pe când ascultau pe Wasser-glaus, pe o frumoasă lună plină, unul din acele dulci valsuri ale lui Lanner ori Strauss, care leagănă într-o ușoară somnie bătrâna și molatica Vienă. Foarte mulți dintre tinerii noștri, întorși la căminul părintesc, vorbesc despre întâmplările pe care Italia le-a semănat în calea lor, și amintirile acestea sunt ca o palidă răsfrângere a parfumului frumosului ei soare. Care dintre noi n-are la îndemână o anecdotă auzită la Paris, o aventură la Viena, o ...

 

Antim Ivireanul - Luna lui avgust, 6. Cazanie la Preobrajeniia Domnului

Antim Ivireanul - Luna lui avgust, 6. Cazanie la Preobrajeniia Domnului Luna lui avgust, 6. Cazanie la Preobrajeniia Domnului de Antim Ivireanul Luat-au Iisus pre Petru și pre Iacov și pre Ioann, fratele lui și i-au suit pre dânșii într-un munte înalt deosebi și s-au schimbat fața înaintea lor. Cuvintele acĂ©stea sunt ale sfintei Evanghelii, dintru carele avem să înțelegem de preaslăvita schimbarea fĂ©ții a domnului nostru Iisus Hristos, ce s-au făcut în muntele Thavorului. Că vrând ca să arate mărirea sa ucenicilor săi și noao, mai nainte cu puținel, zice Evanghelia cum că umblând Iisus în părțile Chesariei lui Filip, întreba pre ucenicii săi zicând: Cine îmi zic mie oamenii a fi? Iar Petru apostolul din descoperirea părintelui ceresc dintre toate cĂ©lelalte vorbe ale ucenicilor i-au zis cum că iaste fiiul lui Dumnezeu celui viu și cu acest mijloc descoperind tuturor mărirea sa cea mare, ocara patimii sale ucenicilor săi celor întăriți întru această credință o au arătat zicând că i să cade lui a mĂ©rge în Ierusalim și multe a păți de < la > bătrâni și de la arhierei și de < ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VII

... oricărei făpturi. Aceste-i vor da nume de învățat bărbat, Și la-nsemnate ranguri pot încă să-l înalțe; Mulțimea îl va crede un vrednic cap de oaste, Văzând lățită țara și dușmanii învinși. De nu va putea, însă, pe sine-a fi stăpân, De nu va ști a ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Palatul de cleștar

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Palatul de cleştar Palatul de cleștar de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Cam pe la începutul vremilor, până unde praștia minții nu azvârle, se povestește, așa, ca din scorneală, că omul era croit din alte foarfeci și cioplit din altă bardă. Tot cu mâini și cu picioare era și pe-atunci, tot cu ochi și cu urechi, tot cu nasul deasupra gurii și cu călcâiele la spate, dar de învârtea copacul smuls din rădăcină și mi-ți izbea la mir leii pustiilor, dihăniile cădeau tumba, cu labele în sus, marghiolindu-se a moarte. Apele curgeau la vale și munții se ridicau în sus. Nu se pomeneau flori pe cer și stele pe pământ — ca pe la pârdalnicii noștri de stihari —, dar multe nu erau așa după cum sunt. Împărații de mureau în luptă de buzdugan, bine, iar de nu, li se uitau de zile. Numai dacă barba le mătura țărâna la nouă coți în urmă, chemau pe unul din feciori, pe cel mai viteaz și mai cu minte, și-i dăruiau naframa, inelul, paloșul, stema și gonaciul, ca să poată împărăți și război în locul lor. Apărarea și dreptatea atârnau de tăișul paloșului. Cu ...

 

Constantin Negruzzi - Cârjaliul

... împletită, la care nu demult încă, obicinuia a înhamă câte șase sau opt cai. Un moldavean mustăcios, cu cușma flocoasă de oaie în cap, călare pe unul din ei, din minut în minut chiuie și plesnește cu biciușca, și căluții lui merg destul de iute. Dacă vrunul din ei ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>