Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru VA ROG
Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 674 pentru VA ROG.
Ion Luca Caragiale - Deziderate legitime
Ion Luca Caragiale - Deziderate legitime Deziderate legitime de Ion Luca Caragiale Urbea Târgul de Munte, numărând vreo 3600 de locuitori, vreo 6 biserici, 4 școale primare și 180 de cârciumi, se află destul de pitoresc așezată pe malul stâng al Dâmbului Sec. Se cheamă Dâmbul Sec fiindcă, între cele două maluri râpoase, înalte cam de vreo cincisprezece metri și departe unul de altul la tot cam atâția, nu curge aproape tot anul nici atâta apă câtă ar ajunge rațelor din mahalaua mărginașă să [se] bălăcească pe arșiță. Dar ca o ironie, în pofida numelui ce i-au dat riveranii, Dâmbul Sec se pornește vajnic către sfârșitul primăverii cu valuri posomorâte, și umple vâlceaua și, urlând nebunește, prăvălește la vale buturugi și fel de fel de rupturi, și surpă din maluri, și face peste putință să mai treacă de la un mal la altul altcineva decât zburătoarele. E mare piedică pentru comerțul local; căci capitala districtului se află în partea de dincoace, așa că, dacă s-a pornit odată Dâmbul Sec, nu mai e chip să comunice Târgul de Munte cu sediul prefecturii, la o distanță de douăzeci și cinci de kilometri, decât ocolind foarte pe departe. Trebuie ...
Ion Luca Caragiale - Scrisoare (Caragiale - 2)
... ncoace, noi Românii, în genere, dăm o exagerată importanță literaturei, ca să nu zic literaților ? Literatură... Poezie... Da... Poezia - când e poezie, nu când numai vrea să fie - oricât ar părea de inutilă unor filisteni, își are înalta ei utilitate... Ea poate îmbărbăta omenirea la războiul contra răului și la cucerirea ... Sunt sigur, că veți răspunde și dv. - nu. De aceea, sper, că nu voiu comite o indiscrețiune când voiu îndrăzni a vă mai ruga să binevoiți a-mi acorda ospitalitatea Românului, valorosul organ autorizat al partidului dv. național. Până atunci, vă rog stimate domnule Director, să primiți ...
... a prosforat. Ne-am durat altarul sînt Între codri-n salbe dese, Și-ncheiet-am jurămînt Domnului a fi mirese, A ruga, a agiuna Ș-a serbi mărirea sa. Nime din alți muritori Nu putu la noi să vie ; Le era crim fiorătoriu ...
Constantin Stamati - Cum era educația nobililor români, în secolul trecut, când domneau fanarioții î
... o engomie grecească să o spui băbacăi la Crăciun. DASCĂLUL: Eu pe dascăli nu vreau să-i întreb ce ai învățat, ce pe dumneata aș vrea să te întreb câte ceva... CUCONAȘUL: Întreabă cât îți place. DASCĂLUL: Spune-mi, dacă ai învățat catihismul, ce lege este a dumitale, căruia ... nenecuță, că învăț mai degrabă de la dascălul acesta? DASCĂLUL ( zâmbindu-se, zice ): Cât pentru ale legii, am înțeles și eu cât ai învățat. Aș vrea acum să-mi spui din istoria lumii; știi dumneata, cilibi, cum l-au chemat pe cel întâi om, și cine l-au zidit pe dânsul ...
Constantin Stamati - Zburătorul la zăbrea
Constantin Stamati - Zburătorul la zăbrea Zburătorul la zăbrea de Victor Hugo Traducere de Constantin Stamati Fetiță amată, de ce șezi închisă În aceste ziduri cu porți ferecate? Și de ce zăbreaua nu o ții deschisă, Să privești la lună pân’ la miez de noapte? Fetiță, deschide-mi, căci mi-i frică tare, Pin tuneric, noaptea, când încep să umble Striga, tricoliciul ș-a morților umbre, Cu mantii de neguri pân-în ziua mare. Fetiță, eu nu sunt sahastru de munte, Ce ne spun de lume ce are să fie, Nici tânăr de-aciea ce își ies din minte, Îndrăgind cucoane ce nu vor să-i știe. Eu nu port nici cârjă, nici ostășești straie, Nici am plete negre, nici am barbă albă, Și a mea suflare atâta-i de slabă, Încât nici o iarbă nu poate să-ndoaie. Decât la prunci visul sunt mai ușor încă, Sunt fiu primăverii, și sunt iarna oaspe, Când fetele sara fac clacă de furcă, Căci atunci mă aflu pe-acolo pe-aproape. Iar în ziuă astăzi un flăcău cu-o fată Se dezmierda fraged și c-o sărutare M-au prins de-o aripă între buzișoare, Unde mă ținură ...
Victor Hugo - Zburătorul la zăbrea
Victor Hugo - Zburătorul la zăbrea Zburătorul la zăbrea de Victor Hugo Traducere de Constantin Stamati Fetiță amată, de ce șezi închisă În aceste ziduri cu porți ferecate? Și de ce zăbreaua nu o ții deschisă, Să privești la lună pân’ la miez de noapte? Fetiță, deschide-mi, căci mi-i frică tare, Pin tuneric, noaptea, când încep să umble Striga, tricoliciul ș-a morților umbre, Cu mantii de neguri pân-în ziua mare. Fetiță, eu nu sunt sahastru de munte, Ce ne spun de lume ce are să fie, Nici tânăr de-aciea ce își ies din minte, Îndrăgind cucoane ce nu vor să-i știe. Eu nu port nici cârjă, nici ostășești straie, Nici am plete negre, nici am barbă albă, Și a mea suflare atâta-i de slabă, Încât nici o iarbă nu poate să-ndoaie. Decât la prunci visul sunt mai ușor încă, Sunt fiu primăverii, și sunt iarna oaspe, Când fetele sara fac clacă de furcă, Căci atunci mă aflu pe-acolo pe-aproape. Iar în ziuă astăzi un flăcău cu-o fată Se dezmierda fraged și c-o sărutare M-au prins de-o aripă între buzișoare, Unde mă ținură ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Lăsatului de brânză
Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la Dumineca Lăsatului de brânză Cuvânt de învățătură la Dumineca Lăsatului de brânză de Antim Ivireanul Astăzi n-am a spune alt nimic înaintea dragostei voastre ca să vă ospetez sufletĂ©ște, fără numai puține cuvinte de învățătură, carele mă rog să le ascultaț toț cu dragoste, neuitându-vă atâta la neputința și neștiința învățăturilor mĂ©le, cât la pohta și dragostea ce am de-a pururea cătră înțelepțiia voastră. Și măcar că nu iaste cu putință să folosiți dintr-însele, iară ajutorând Dumnezeu, nici de tot fără de folos nu veț rămânea. Vedem în sfânta Scriptură, la 2 capete ale Facerii, cum că Dumnezeu au poruncit lui Adam ca din tot lemnul ce iaste în grădină, cu mâncare, să mănânce, iar din lemnul a pricĂ©pe binele și răul să nu mănânce, că în ce zi va mânca, cu moartea va muri. Tâlcul acestor cuvinte iaste mare și adânc și numai dascalilor iaste dată să o tâlcuiască, după cum se cade; iară eu, după putință, voiu zice foarte pre scurt numai cĂ©le ce mă voiu pricĂ©pe că sunt drĂ©pte. Cuvintele acĂ©lia ce zic: ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Streteniia Domnului nostru Iisus Hristos
Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la Streteniia Domnului nostru Iisus Hristos Cuvânt de învățătură la Streteniia Domnului nostru Iisus Hristos de Antim Ivireanul A povesti lucruri minunate, iaste dată oamenilor celor învățaț. A îndulci cu vorba auzurile ascultătorilor, iaste dată ritorilor. A descoperi taini mari și preste fire, iaste dată celor ce sunt desăvârșit întru bunătăți. Iar în mine, neaflându-se nici unele de acĂ©stia, nu va putea nimeni să auză nimic de folos. Drept acĂ©ia, cu multă jălanie îmi ticăloșesc nevredniciia și-m caut și făr de voia mea a tăcea, iar apoi cunoscându-mi datoria ce am și temându-mă ca să nu caz în osânda slugii cei viclĂ©ne, cu cuviință iaste, după putință, să povestesc de-a pururea lucrurile Domnului, căruia mă și rog, cu multă umilință, să-m dezlĂ©ge gângăviia limbii și să-mi luminĂ©ze mintea, ca să poci zice puține cuvinte întru slava lui cea negrăită. Ci vă pohtesc de ascultare. Cum că iaste fecioriia o bunătate mare, naltă și minunată, iaste lucru dovedit și înfățișat la cei înțelepți; pentru carĂ© nu sunt eu vrednic a grăi ...
Alexei Mateevici - Cuvântarea la primul congres al învățătorilor moldoveni din Basarabia
Alexei Mateevici - Cuvântarea la primul congres al învăţătorilor moldoveni din Basarabia Cuvântarea la primul congres al învățătorilor moldoveni din Basarabia de Alexei Mateevici Am venit — a spus păr[intele] Mateevici — să întâmpin și eu această sfântă zi de 25 mai. (Aplauze.) Primiți, fraților, felicitările mele călduroase,— ale unui om care a luptat și el în trecut cu vorba și cu scrisul pentru luminarea neamului întreg. Primiți felicitările mele de moldovean și rugăciunile mele de preot către Dumnezeu, ca să ne trimită ajutorul său pentru un lucru atât de sfânt și de mare. Ca unul care vin cu toată dragostea mea în mijlocul d-voastră cred că pot să-mi îngăduiesc de a vă da unele sfaturi frățești. Mai întâi de toate să știți că: Unde-i unul nu-i putere La nevoi și la durere. Unde-s doi puterea crește, Și dușmanul nu sporește. Fără unire nu vom putea dobândi nimic. Deci să avem un gând, o inimă, un ideal! Al doilea sfat e acesta. Lucrul drept poate înflori numai dacă se întemeiază pe idei drepte. Cu mâhnire am văzut astăzi că între d-voastră nu toți sunt uniți asupra ...
George Coșbuc - Poet și critic
... laude-mi spun toți Zoilii. Să vezi! Eu cred că fac acum Mai buni dactilii. N-am nici un vers pocit și rău, Și-aș vrea s-aud cuvântul tău!" Și de pe sul, cu mult avânt, Ies odele, încet, cu-ncetul. Olimpic și cu glasul sfânt Citea poetul. Curtenii, transportați ...
George Coşbuc - Carol Robert Carol Robert de George Coșbuc Stăpânul țării feudale Râdea de Basarab, pe cale Venind cu sutele de-arcași Turnați în zale, Ce-i pentru-acești viteji ostași O țară largă de trei pași? Sărmanul vodă, cum îl cheamă, O fi-n pământ acum de teamă! Ce minte-o să-l învăț! Să-l fac Să ție seamă Că eu sunt eu, și nu mă-mpac C-un biet ca el, cioban sărac! Uitat-a că-i născut să fie Păstor de oi și slugă mie? De barbă însă am să-l scot Din vizunie. Ce câini îl apără? Socot Să-l spânzur eu cu câini cu tot! Curând, flăcăi! E plin paharul! Auzi ce-mi scrie-acum tâlharul Dar cine crede el c-ar fi Maghiarul? Și regele râzând s-opri Și-aceste vorbe le citi: Mărite crai! Îți spui prin carte, Că vecinic dinspre-a noastră parte Vrem binele! Suntem cei foști Și mai departe Și-acum tu uiți că ne cunoști Și-alergi în strângere de oști! Eu sunt mai slab. Zic eu de mine. V-am dat hăraci, că se cuvine, Pe plac eu multe v-am făcut ...