Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru URIAȘĂ
Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 246 pentru URIAȘĂ.
Ion Luca Caragiale - Liberalii engleji și români
Ion Luca Caragiale - Liberalii engleji şi români Liberalii engleji și români de Ion Luca Caragiale Cartea albastră, pe care a publicat-o zilele acestea guvernul englezesc, deși cuprinde numai și numai documente privitoare la cestiunea afgană, are destulă importanță prin armele ce procură atât adversarilor cât și partizanilor guvernului cârmuit de lord Beaconsfield, pentru viitoarea luptă parlamentară. În privința depeșei, ce de curând lord Cranbroock, actualul ministru al Indiei, a trimis lordului Lytton, vice-regele Indiei, controversa există chiar acum. Acea depeșă cuprindea, după cum se știe, o expunere a politicii urmate de precedentul guvern în privința emirului din Cabul, și arăta în ce și pentru ce ministerul actual a adoptat o linie de purtare deosebită. Blamul implicit aruncat prin acest însemnat document asupra administrației d-lui Gladstone, nu se putea să nu provoace reclamații din partea membrilor acelor administrații. În deosebi ducele d'Argyll, care fusese secretar de stat la departamentul Indiei pe acea vreme, trebuia să se crează atins. În adevăr, el a și protestat cu putere și cu mult necaz prin coloanele ziarului Daily News. Depeșa lordului Cranbroock, după părerea ducelui d'Argyll, dă seama despre ...
Mateiu Caragiale - Clio Clio de Mateiu Caragiale Mi-a îngânat stăpâna: "Nu-n file-ngălbenite Stă-mbălsămată taina măririi strămoșești. Amurgul rug de purpuri aprinde: de-l privești, Se-nfiripă-n vâlvoarea-i vedenii strălucite. Căci, uriașe stoluri la zări încremenite, Zac norii ce, în pragul genunilor cerești, Par pajere-ncleștate de zgripțori din povești Umbrind cetăți în flăcări cu turnuri prăbușite. Dar ceața serii-neacă troianele de jar. Atunci mergi de te-așază sub un bătrân stejar, Ascultă mândrul freamăt ce-n el deșteaptă vântul, Ca-n obositu-ți suflet de vrajă răzvrătiți, Când negrul văl al nopții înfășură pământul, În gemăt să tresalte străbunii
Mateiu Caragiale - Prohodul războinicului
Mateiu Caragiale - Prohodul războinicului Prohodul războinicului de Mateiu Caragiale Din goană-l săgetară trădat într-o strâmtoare Și-n adâncimi de codri, sub ceru-nnegurat, Crunți vânători de zimbri urlând i-au înălțat O schelă uriașă de prăzi și de odoare. Și trupuri răstignite, și tigve rânjitoare, Și prunci zdrobiți, și roabe cu sânul spintecat Se zbat în gheara morții pe rugu-nsângerat, Ce-n vârfu-i poartă leșul înțepenit călare. În purpura înfiptă pe zalele-aurite Cuceritorul pare, urdiilor cernite, Un falnic zeu ce cată să se avânte-n nori, Și, ne'mpăcați în juru-i, cu sulițele-ntinse I-arată către zare pletoșii luptători Cum ard îngenuncheate cetățile
Mihai Eminescu - Dacă treci râul Selenei...
Mihai Eminescu - Dacă treci râul Selenei... Dacă treci râul Selenei... de Mihai Eminescu Dacă treci râul Selenei se face pare că sara Deși-ntr-a soarelui lume eternă noapte nu ține. E-o sară frumoasă Â adormită deși este ziuă. Aerul e vioriu, miroasele florilor mândre; Adormitor se ridică din oștile florilor mândre; Într-un codru măreț, unde arbor legat e de arbor, De liane ce spânzură-n aer snopii de flori, Unde prin vechii copaci-și fac albinele stupii sălbateci, Plini de faguri de miere, ce curge ca auru-n soare, Cu de ghirlănzi uriașe copaci, din a lor rădăcine Până la vârfii din nori cu liane încolăciți-s, Cari cu snopi de flori i-nconjoară, mărirea le-ngroapă. Dacă prin codri pătrunzi dai de-o vale frumoasă și verde Pe-al căreia deal se întinde o mândră grădină. Mari cireși cu boabele negre, cu frunza lor verde, Crengile-ndoaie de greul dulcilor, negrelor boabe, Meri, cu merele roșii ca fața cea dulce a-Aurorei, Mișcă în vânt frumoasele, mari, odorantele roade; Iară pe marginea mândrei grădini înălțată-i în huciuri Vița de vie cu frunza întoarsă ce umbră dorește Și cu ...
Mihai Eminescu - Dacă treci râul Selenei
Mihai Eminescu - Dacă treci râul Selenei Dacă treci râul Selenei... de Mihai Eminescu Dacă treci râul Selenei se face pare că sara Deși-ntr-a soarelui lume eternă noapte nu ține. E-o sară frumoasă Â adormită deși este ziuă. Aerul e vioriu, miroasele florilor mândre; Adormitor se ridică din oștile florilor mândre; Într-un codru măreț, unde arbor legat e de arbor, De liane ce spânzură-n aer snopii de flori, Unde prin vechii copaci-și fac albinele stupii sălbateci, Plini de faguri de miere, ce curge ca auru-n soare, Cu de ghirlănzi uriașe copaci, din a lor rădăcine Până la vârfii din nori cu liane încolăciți-s, Cari cu snopi de flori i-nconjoară, mărirea le-ngroapă. Dacă prin codri pătrunzi dai de-o vale frumoasă și verde Pe-al căreia deal se întinde o mândră grădină. Mari cireși cu boabele negre, cu frunza lor verde, Crengile-ndoaie de greul dulcilor, negrelor boabe, Meri, cu merele roșii ca fața cea dulce a-Aurorei, Mișcă în vânt frumoasele, mari, odorantele roade; Iară pe marginea mândrei grădini înălțată-i în huciuri Vița de vie cu frunza întoarsă ce umbră dorește Și cu ...
Mihai Eminescu - Egipetul Egipetul de Mihai Eminescu Nilul mișcă valuri blonde pe câmpii cuprinși de maur, Peste el cerul d-Egipet, desfăcut în foc și aur; Pe-a lui maluri gălbii, șese, stuful crește din adânc, Flori juvaeruri în aer, sclipesc tainice în soare, Unele-albe, nalte, fragezi, ca argintul de ninsoare, Alte roșii ca jeratec, alte-albastre, ochi ce plâng. Și prin tufele de mături, ce cresc verzi, adânce, dese, Păsări, îmblânzite-n cuiburi, distind penele alese, Ciripind cu ciocu-n soare, gugiulindu-se cu-amor. Înecat de vecinici visuri, răsărit din sfinte-isvoară, Nilul mișc-a lui legendă și oglinda-i galben-clară Cătră marea liniștită, ce înecă a lui dor. De-a lui maluri sunt unite câmpii verzi și țări ferice; Memphis colo-n depărtare, cu zidirile-i antice, Mur pe mur, stâncă pe stâncă - o cetate de giganți - Sunt gândiri arhitectonici de-o grozavă măreție! Au zidit munte pe munte în antica lor trufie, I-a-mbrăcat cu-argint ca-n soare să lucească într-un lanț Și să pară răsărită din visările pustiei, Din năsipuri argintoase în mișcarea vijeliei, Ca un gând al mării ...
Mihai Eminescu - Legenda cântărețului
... se duse-n lume. Adio, stea ― amor, tot! Noaptea era clară, tăcută, mare. Numai valurile sfinte ale Gangelui murmurau lin ca înțelepciunea vremilor. Simbol uriaș al timpului. Paria se uită lung în el, și-l înțelese. Auzi vorbirea sântelor sale origini, înțelese ce este aceea ce mișcă cele trecătoare ale ...
Mihai Eminescu - Mitologicale Mitologicale de Mihai Eminescu Da! din porțile mândre de munte, din stânci arcuite, Iese-uraganul bătrân, mânând pe lungi umeri de nouri Caii fulgerători și carul ce-n fuga lui tună. Barba lui flutură-n vânturi ca negura cea argintie, Părul îmflat e de vânt, și prin el colțuroasa coroană, Împletită din fulgerul roș și din vinete stele Hohot-adânc bătrânul când vede că munții își clatin Și-și prăvălesc căciule de stânci când vor să-l salute... Codrii bătrâni râd și ei din adânc și vuind îl salută Paltenii nalți și bătrânii stejari și brazii cei vecinici. Numai marea-albastră murmură-n contra orgiei, Care bătrânul rege-o făcea: -n beția lui oarbă, El mân-oștiri de nori contra mării... ș-armia-i neagră, Ruptă pe-ici, pe colea de-a soarelui roșă lumină Șiruri lungi fug repede grei pe cerul cel verde. Și netezindu-și barba, trece prin ei uraganul Dus de fulgerătorii cai în bătrâna căruță, Care scârție hodorogind, de-ai crede că lumea Stă să-și iasă din vechile-i vecinice încheieture.  Groaznic s-a îmbătat bătrânul  soarele zice; Nu-i minune  a ...
Mihail Kogălniceanu - Introducție la "Dacia literară"
... vor fi trainice ca veacurile, înlesnită prin miile de școli ce s-au făcut în târgurile și satele Moldo-valahiei, literatura noastră făcu pasuri de uriaș și astăzi se numără cu mândrie între literaturile Europei. Dupa Albină și după Curier , multe alte gazete românești s-au publicat în deosebitele trei mari ...
Urmuz - Algazy %26 Grummer Algazy & Grummer [1] de Urmuz Algazy este un bătrân simpatic, știrb, zâmbitor și cu barba rasă și mătăsoasă, frumos așezată pe un grătar înșurupat sub bărbie și împrejumuit cu sârmă ghimpată... Algazy nu vorbește nici o limbă europeană... Dacă însă îl aștepți în zori de zi, în faptul dimineței, și îi zici: „Bună ziua Algazy!" insistând mai mult pe sunetul z, Algazy zâmbește, iar spre a-și manifesta gratitudinea, bagă mâna în buzunar și trage de capătul unei sfori, făcând să-i tresalte de bucurie barba un sfert de oră... Deșurupat, grătarul îi servea să rezolve orice probleme mai grele, referitoare la curățirea și liniștea casei... Algazy nu ia mită... O singură dată s-a pretat la o asemenea faptă, când era copist la Casa bisericii; dar nu a luat atunci bani, ci numai câteva cioburi de străchini, din dorința de a face dotă unor surori ale sale sărace, cari trebuiau să se mărite toate a doua zi... Cea mai mare plăcere a lui Algazy - în afară de obișnuitele-i ocupații la prăvălie - este să se înhame de bunăvoie la o ...
Vasile Alecsandri - Călătorie în Africa. De la Biaritz la Gibraltar
Vasile Alecsandri - Călătorie în Africa. De la Biaritz la Gibraltar Călătorie în Africa. De la Biaritz la Gibraltar de Vasile Alecsandri Dlui l. Alecsandri Iubite frate ! --De 12 ani acum, de când călătoresc prin deosebitele părți ale lumii, tu mă urmărești cu ochii și cu sufletul. Dulcea iubire de frați, care ne leagă împreună, naște în inima ta o grijă tainică asupra soartei mele de călător, soartă expusă la tot soiul de întâmplări, și adeseori de pericole. De aceea preocuparea mea cea mai necontenită este de a-ți scrie din toate colțurile pământului unde mă aflu, pentru ca să-ți dau semn de viață și să te îndemn a fi liniștit în privirea mea, căci este un Dumnezeu priitor pentru călători. Eu acum am sosit la Gibraltar, această stâncă uriașă acoperită cu tunuri englezești; și peste câteva ore plec la Maroc, spre a vizita în grabă coastele Africii, pân-a nu intra în Spania. De vroiești a cunoaște cum am făcut drumul până aici, îți trimit jurnalul meu de călătorie. Adio; ia-ți copilița pe brațe și spune-i că moșul ei are să-i aducă de jucărie pe ...