Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru TĂIA ÎN DOUA

 Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 324 pentru TĂIA ÎN DOUA.

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit

... de la Paris, fie-ne permis nouă a avea o mândrie mult mai modestă: noi am auzit pe Bălcescu. Mai întâi de toate, în curs de mai mulți ani îngropându-mă în biblioteci și arhive străine și naționale, strănsei în sudoarea feței grămezi de material, în legătură directă cu obiectul acestei cărticele. Apoi supusei indigesta proviziune la trei scalpeluri de artă: critică, perspectivă și colorit. Scopul criticii este de a ... să trăiască în istorie numele acestui somnoros Neron. Cine oare nu se înfioară numai când i se pare că aude cuvântul "La Saint-Barth lemy"? În zece rânduri Carol IX se aruncase în brațele partitului papistaș al Guisilor, și iar în zece rânduri întinsese o mână de înfrățire partitului calvin al lui Conde; în zece rânduri se silise a scutura tirania maternă a Caterinei Medici, și iar în zece rânduri sărută lanțurile ce-l sugrumau; până ce într-o zi, vreau să zic într-o noapte, desperat de conștiința nulității sale, el se ... ce-l respirase din leagăn, rănit de unii și zădărât de alții, nu e de mirare dacă el își pierdu mințile. Șahul Persiei îi trimisese în ...

 

Emil Gârleanu - Cea dintâi durere

... militărească era tăbăruită lângă noi, la deal. Nu o dată am rămas uimit, în poartă, când regimentul de linie pornea la paradă, cu tamburul-major în frunte, un țigan cât un munte, purtând în cap o căciulă de urs, cât o baniță de mare, haine numai aur, și-n mână un buzdugan pe care îl azvârlea în aer de se rotea de două ori, apoi îl prindea în palmă și-l ținea o clipă sus, până ce clocotea glasul de tunet al tobei celei mari. Din poarta ogrăzii duceam mâna la pălărie, să ... un plic; după câteva clipe am văzut și pe tata, cu chipul îngrijat, trecând pe lângă mine fără să mă vadă. Mă rezemasem de parmaclâc, în colțul grădinuței, și priveam cu plăcere la neobișnuita mișcare a uliței. Peste puțin veni în fugă slujnica noastră, mătușa Smaranda. Am văzut-o ieșind până în mijlocul străzii, țipând speriată: Vai de mine, arde târgul! Atunci m-am strecurat printre două jaluzele desprinse, și bătrâna s-a trezit cu ... fi stat în această așteptare încordată. Mama nu mai venea, nici tata, care pornise pe urmă. Deodată răsunară niște pași trăgănați. Privirăm în ...

 

Alexandru Vlahuță - Iubire

... fericire-n urmă, Și-atâta-mi pare de departe, Încât mă-ntreb dac-am trăit-o, Sau am citit-o într-o carte. Mă văd în larma de la școală, Pierdut, neînțeles de nime, Cercând neliniștea-mi ascunsă Și dorul să mi-l pui în rime. Viața mea se-nstrăinează De tot ce se petrece-afară, Și s-adâncește, visătoare, În calmul nopților de vară... O, am să-ți scriu adesea, mamă, Scrisori nebune, de prin stele, Căci știu cine-o să le citească Ș-o ... iubirii noastre! IV S-a luminat de ziuă; nu e Țipenie de om pe stradă, A mele-s cele dintăi urme În valurile de zăpadă; Sunt amețit de neodihnă, În gând spui versuri latinești, Și, după fiecare strofă, Mă-ntreb dacă mă mai iubești... În clasă: dascălul, la tablă, Măsoară calea dintre stele; Pe liniile lui mi-s ochii, Dar unde-s gândurile mele!... E vară, stau culcat în iarbă, Miresmele de flori mă-mbată, Încet îmi lunecă pe frunte O mână albă, delicată: Te văd privirea mi se pierde În

 

Mihai Eminescu - Diamantul Nordului

... dor Cavaleriul privește balconul. Cu frunze-ncărcatu-i și trec prin ostrețe Liane-nflorite în feluri de fețe. Iar papura mișcă de-al apei cutreier. În iarba înaltă suspină un greier ­ Prin vânăta umbră, prin rumăna sară, În farmecul firei răsună ghitară: ­ Arată-te-n haina de albă mătasă, Ce pare-ncărcată c-o brum-argintoasă, Să văd a ta ... vine mândrul al mărilor crai. Cu gâturi întinse sirepi de omăt Prin norii cei negri zburau spăriet, Mânați de gigantul cu barb-argintoasă, Ce vântul în două despică frumoasă. Văzându-l pe tânăr înalță toiagul O aspră privire i-aruncă moșneagul, Cumplit amenință, în arc se coboară Și piere în doma-i înalt solitară. Se-ntunecă iarăși, în fulger năzare Vedenii uimite palatul cel mare; Năzare bătrânul în bolta ferestii, În pletele-i albe cunună de trestii. Fugea Cavaleriul. Dar codri-n urdie În urmă-i s-adună și iar se-mprăștie; Câmpiile șese alunecă iute, Deasupră-i s-alungă de fulgere sute, Și luna s-azvârle pe-a ... auzi cum pe frunze alunecă stropii, Ș-aleele scutur de rouă o ploaie Iar soarele nalță în disc de văpaie? El scările urcă cu piatra

 

Mihai Eminescu - Diamantul Nordului (Capriccio)

... dor Cavaleriul privește balconul. Cu frunze-ncărcatu-i și trec prin ostrețe Liane-nflorite în feluri de fețe. Iar papura mișcă de-al apei cutreier. În iarba înaltă suspină un greier ­ Prin vânăta umbră, prin rumăna sară, În farmecul firei răsună ghitară: ­ Arată-te-n haina de albă mătasă, Ce pare-ncărcată c-o brum-argintoasă, Să văd a ta ... vine mândrul al mărilor crai. Cu gâturi întinse sirepi de omăt Prin norii cei negri zburau spăriet, Mânați de gigantul cu barb-argintoasă, Ce vântul în două despică frumoasă. Văzându-l pe tânăr înalță toiagul O aspră privire i-aruncă moșneagul, Cumplit amenință, în arc se coboară Și piere în doma-i înalt solitară. Se-ntunecă iarăși, în fulger năzare Vedenii uimite palatul cel mare; Năzare bătrânul în bolta ferestii, În pletele-i albe cunună de trestii. Fugea Cavaleriul. Dar codri-n urdie În urmă-i s-adună și iar se-mprăștie; Câmpiile șese alunecă iute, Deasupră-i s-alungă de fulgere sute, Și luna s-azvârle pe-a ... auzi cum pe frunze alunecă stropii, Ș-aleele scutur de rouă o ploaie Iar soarele nalță în disc de văpaie? El scările urcă cu piatra

 

Vasile Alecsandri - Dragoș (Vasile Alecsandri)

... vis, ca o părere; Iară Dragoș înfocat O gonește nencetat. Zi de vară cât de lungă, Vânătorul o alungă, Ș-amândoi se perd de vii În codri merei pustii! II Iată, mări, că deodată O poiană se arată, Înverzită, înflorită Și de lume tăinuită. Iar pe iarbă-n poieniță Cântă-o ... fiu a ta ursită!â€� „O, Moldovo-ncântătoare, Gingașă fărmecătoare! Iată, arcu-mi vitejesc Lângă tine-l răsădesc, Ca să deie pân-în zori Crengi cu frunze și cu flori, Și cu-acele crengi frumoase Să-mpletim cununi voioase, Una ție, una mie, Pentru-a noastră ... IV A doua zi ei plecară Și prin codri apucară, Amândoi îmbrățișați, Cu flori mândre-ncununați. Dealuri multe ei suiră, Multe dealuri coborâră, Pân-în valea ce-nverzită, De-un râu luciu răcorită. Copilița-nveselea Și din gură-așa grăia: „Dragoș, Dragoș, frățioare, Lasă ochii tăi să zboare Peste ... Peste mândrul vânător. Iară Dragoș s-ațintea Și, cel zimbru cum venea, Ghioaga-n frunte-i arunca, Fruntea-n două-i despica! Apoi capul îi tăia, Într-o lance îl punea Și pleca în

 

Mihai Eminescu - Aur, mărire și amor

... Mihai Eminescu - Aur, mărire şi amor Aur, mărire și amor de Mihai Eminescu Se făcea cam în anul 1840 și câțiva, în Iași. Ne trezim în una din cele mai frumoase seri de iarnă. Rece dar luminoasă, ca o cugetare cerească în mijlocul unei gândiri senine se ridică luna palidă și argintoasca mărgăritarul pe bolta albastră și adâncă a cerului Moldovei. Era o noapte italică ... unei lumi văratece, pline de senin, cu intimele plăceri ale iernii, cu căldura focului potolită, cu dulceața visătoarei gândiri. Afară era o vară rece ― în case oamenii știu să-și facă o iarnă caldă. Pe stradele în zadar luminate ale capitalei flăcările din fanarele cu undelemn își întindeau limbile avare în aerul rece, trecătorii umblau iute pe stradele pavate cu trunchi de stejar, luna se răsfrângea clară și argintie pe murii nalți și albi a ... de meserie care-a-nceput a se pierde cu totul. Marginile acestor covoare sau scoarțe erau cuadrate roșii și verzi, iar în mijloc, țesut în lână, câte-un idil întreg. Colo o fată dă iarbă verde un[ei] capre, dincolo ...

 

Emil Gârleanu - Bolnavii

... Emil Gârleanu - Bolnavii Bolnavii de Emil Gârleanu Lui D. Nanu Ioan Bughea, ciobanul, venea nepăsător, cu sarica pe umeri, cu ghioaga în mâna dreaptă, iar în stânga c-o sidilă în care aducea un caș pentru cumătru-său, popa Eftimie. Bughea se cobora arareori din munte, ș-atunci sta o zi încheiată în sat, de se mai lua cu oamenii. În dreptul primăriei se opri. În ogradă se adunaseră o mulțime de oameni: moșnegi, femei cu copii în brațe, flăcăi; stăteau pâlcuri-pâlcuri și vorbeau. Vreo câțiva se așezară pe lavițe. Bughea își rupse din drum și veni dintr-o întinsoare între băietani ... de-a sila, pe gât. — Înghite, înghite, năucule! Dă-i apă, așa, dă-i apă! Câteodată se spărgea hârtia și amăreala se împrăștia în gura copilului, care începea să urle, de nu se mai auzea nici în cer, nici pe pământ. Ciobanul se uita întins la doctor. Când sfârși cu copiii, căută, în odaia de alături, câteva femei; după ce plecară acestea, veni rândul bărbaților; apoi, când sfârși și cu aceștia, se ridică, la urmă, și ciobanul, să ... groasă de-un deget. Pe cioban îl opreau toți: — Îl jucași, Bugheo! Flăcăul parcă simțea nevoie să spuie la toți că el rupe ghioaga

 

Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului

... oțel. Numai spini și sămânță. Sămânță răspândită pe pământ, ca să crească ciulini, numai ciulini. Ca și ciobanul, la fel se clatină și ei. Căci în turma lor compactă, muscalul suflă mai cu îndârjire, în vreme ce Bărăganul ascultă, iar cerul de plumb strivește pământul, în vreme ce păsările se dau peste cap în văzduh, risipite de vijelie. Așa, o săptămână întreagă... Suflă... Ciulinii rezistă, îndoindu-se în toate chipurile, cu bubumzul lor fixat pe o tulpină scurtă, nu mai groasă decât degetul cel mic. Ei mai rezistă încă puțin. Dar ciobanul, nu ... destul de uscată ca să se rupă de la început, fie că vor fi avut nenorocul de a se fi înțepenit un timp în cine știe ce șanț, fie, în fine, că o ceată de ștrengari i-a urmărit și oprit în drumul lor, ei sosesc cu întârziere, sărmanii. Și-i vezi cum se perindă izolați, rostogolindu-se ca niște cocolașe de omuleți grăbiți. Văzduhul și tot ... a Dunării care cutează să se măsoare cu maică-sa nu-s ialomițean de baștină. Părinții mei, olteni amândoi, săraci ca Iov, au plecat în lume când aveam numai ...

 

Emil Gârleanu - Grușan

... la el, rămase să-l asculte în picioare. Sublocotenentul stătu câteva clipe, apoi, hotărându-se, povesti: — Mi-am petrecut copilăria în Iași, în casele în care mă născusem, atât de aproape de cazarmă, încât răsunau comenzile până la noi. Casa fiind împărțită în două, partea dinspre cazărmi se închiria ofițerilor. Acolo am văzut mulți militari. Unul dintre aceștia era și colonelul care se duce acum. Regimentul primise ordinul ... ca și cum s-ar fi topit. Grușan, care apucase dârlogii, se prăvăli și el. Dar într-o clipă se ridicară amândoi, se înfruntară ca doi dușmani de moarte, apoi colonelul scoase un strigăt spăimântător, se aruncă în șa, smunci dârlogii, învârti calul în loc și se năpusti pe poartă. Peste puțin l-am văzut pe deal, intrând săgeată printre miile de cioare care se ridicară, deodată, într-un ... conovăț, mi-am luat calul, care rămăsese cu șaua pe el, și m-am întors. Colonelul și cu ordonanța încălecaseră. O luarăm îndată la trap în lungul bivuacului, până ce trecurăm de el. Ploaia se întețise, începuse să bată un vânt care ne arunca picăturile în

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apă și foc

... ai lor, pe ai lor de cât chila și cum au dat-o . Copiii vor pepeni verzi și galbeni, și mai ales să-i ducă în brațe, măcar de i-ar doborâ boșarii la pământ. Ba tărtăcuțe, ba tivgi, ba porumb verde, ba să-i suie și în căruță. Pe cei mai mici femeile i-aruncă în brațele celor de pe cai, iară aceștia, ca pe niște dovleci i-azvârlă în culmea grâului; și copilașii se scoală cu nasul, cu gura și cu părul plin de boabe, și scuipă, și se șterg cu dosul mânelor pe ... dasupra cailor, arse pe naintași, dădu ghies rotașilor și urni din loc căruța care trosnea de încărcată ce era. Caii, ațâțați de șarpele bătrânului, smâciră în ham, se opintiră în picioarele de dindărăt, înfipseră în pământ pe cele dinainte, proptiră capetele în latele lor pepturi și-o porniră la trap, ca și cum n-ar fi târât nimic după ei. Maria, dreaptă și naltă, ocoli cu privirea ... ulițelor strigând: „Arde, oameni buni, arde măiculița mea!â€� Când s-a ridicat mahalaua în picioare și s-a adunat în curtea Sandului, casa întreagă era o flacără care se rupea

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>