Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru STEA DE ROATĂ
Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 149 pentru STEA DE ROATĂ.
Constantin Stamati-Ciurea - Un ajun de Anul Nou
... birocrat sau locuitorul nerăzlețit din oraș nu o dată cu înfiorare își închipuie pe acel nenorocit, care pe neașÂteptate a fost prins de turbatele valuri sau viscole, în care el e împins la pieire, trecând prin orele fioroase de schingiuiri ca ale iadului, și ajungând la nesimțirea agoniei, apoi la somnul etern. Astfel de pericol e mai îngrozitor decât cel mai crunt asalt din răzbel, unde omul, fie cât de mișcat și fricos, totuși, simțindu-se în mijlocul camarazilor, pe nevrute se electrizează de la cei mai curajoși, primește oareșcare voinicie și, împins de impulsul geneÂral, cu supunere și fără a-și da seama, pășește înainte prin ploaia de glonți și rețeaua de baionete. De aceste gânduri eram cuprins când odată, ducându-mă de la Odesa în ospeție de Anul Nou la una din fiicele mele, măritată în Austria, mă aflam iarna în călătorie pe calea ferată. Calea însă era în multe locuri troienită ... fug mai tare și ne pot ajunge, observai eu. — Atunci pârdalnicii pot să ne și mănânce, răspunse el cu un hohot scârțâit, ca o roată ...
... Dar, ce să zic! Nici partea mea nu e tocmai de lepădat, căci iată-mă cu puțină cheltuială preschimbat în jertfă politică... suferind lipsuri, bântuit de exil și de arbitrar, cine mă va putea oare opri de a mă declara un om mare prigonit? De n-ar fi pilda cam primejdioasă, eu n-aș avea alta decât a râde de aceste împrejurări... și dacă nu mi-ar lipsi cărțile, de n-aș fi pus la popreală, dacă aș avea cu mine straie și rufe, în sfârșit, dacă nu mi-ar fi așa de urât și aș mai putea să văd câteodată vreo figură cunoscută, apoi, zău, nu știu de n-aș fi aici tot așa de bine, ca și în Iași... Neavând ce să fac, îmi frământ capul cu gânduri de tot felul; printre toate aceste cugetări, roșii, verzi și împestrițate, punctul meu de plecare, călătoria și sosirea mea aici mi se ivesc ca niște visuri; spre a le risipi și a putea dormi, trag ... și mă poftește a merge cu dânsul până la ministru, spre a da oarecare deslușiri. Eu nu cunosc pe ministru; dar de ...
Ion Luca Caragiale - Kir Ianulea
... Te dai coadei, ai? Simțiși c-am să te pun la treabă și te pitești, să nu-ți văd mutra, să nu-mi aduc aminte de tine, mititelul taichii! Și când s-a apropiat Aghiuță de tron, l-a-nhățat Dardarot de urechi și scuturându-l, de-i trosnea junghietura - de dragoste multă ce avea pentru el, fiindcă era mititelul mucalit și când se plictisea împăratul de treburile-mpărăției, pe el îl chema, să-i spuie lafuri și să-i facă giumbușuri. - Ascultă-mă, Aghiuță puiule... Dumneata numaidecât ai să iei din ... de mii de galbeni aduși alaltăieri cu zgârcitul pe care-l îngropară cu talerul pârliții de mahalagii, că-ncepuse să le miroasă - zi o sută de mii de galbeni. Apoi, o să te-mpelițezi din cap până-n călcâie în chip de om muritor și să te duci pe pământ, în ce loc ți s-o părea mai potrivit. Acolo - ascultă bine, astâmpără-te cu codița! - să ... zece ani. Pe urmă să te faci că mori; să-ți lași acolo trupul, și să te-ntorci să-mi dai socoteală una câte una de toate pân câte ai fost trecut ca om însurat... Bietul Aghiuță! știa el ...
Vasile Alecsandri - Chirița în Iași
... Și te bat măr. Auzi dârzie! blăstămăție! Obrăznicie Și mojicie! În catastifuri el să mă scrie; Să-mi facă mie Catagrafie, Parcă aș fi marfă de băcălie, Brașovenie Sau lipscănie! TOȚI Lipsești, mojice! Lipsești de-aice, Că-ți sar în păr Și te bat măr. SLUJITORUL (astupându-și urechile): Ho, țară!... că doar n-am urechi de săftian... Cucoană, avem poruncă să nu lăsăm pe nime-n târg, pân-a nu-l întreba de nume. CHIRIȚA: Ei! c-or să-mi scoată sufletu!... Du-te de scrie c-o venit în Iași: cucoana Chirița a banului Grigori Bârzoi, de la Bârzoieni, cu Aristița, Calipsița și Guliță, copiii lor. SLUJITORUL (în parte): Mă!... ce pomelnic (Tare.) Cum ziseși, cucoană? CHIRIȚA: Iaca surdu!... (Repede.) Chirița, Aristița ... vorbe... da vorbe!... să le pomenească cât o trăi... știi?... cole... engolpion de anul nou 1844. I Ian să-ți spun, otcupcic dragă, Vel otcupcic de ghipcani! Toți motanii, fără șagă, Nu-ți plătesc nici chiar doi bani! Of! mări frate, De ai păcate Cu cai de poștă să te pornești; De ...
... Apoi îmi aduc aminte cum Constantin viziteul a intrat în odaia unde îmi pregăteam lada, întrebându-mă: — Gata ești, cuconașule?... Iar eu, de bucurie, i-am sărit în gât, și cu iuțeala cu care cad stropii de apă într-o cascadă, începui să-l întreb de tata, de frate, de baba Ilinca, de Balan, de casă, de grădină, de toate, în sfârșit, câte îmi trecuseră prin minte la primirea scrisorii, încât bietul om, simțindu-se aproape sugrumat și neavând chip să-mi răspundă pe ... așteaptă; iar Balan e cu noi. Mărturisesc că aceste cuvinte îmi merseră mai mult la inimă decât toate versurile și discursurile oratorice ce învățasem pe de rost în școală... Ce om cumsecade era Constantin viziteul! Nasul lui cel mare, de care râdeam odată în copilăria mea, căci avea un negel tocmai pe vârf, îi ședea acum așa de bine, încât nu era nas să-mi placă mai mult decât a lui. Toată fața lui era înveselită de veselia ce simțeam eu. Și ce frumoasă era trăsura în care aveam să călătoresc! O nadiceancă pe dricuri care scutura de minune, cu roțile galbene, coșul verde și capra neagră, atârnată în curăle; iar caii erau tot cei suri ai tată-meu; cai de nădejde, care se făcuse albi, dar care nu lăsau pe om la nevoie. Îmi luai ziua bună de
Ion Heliade Rădulescu - Anatolida sau Omul și forțele
... haritatea, angelica tărie Din care purced pacea, divinele virtuți; Pe muntele de aur, în stânci de adamante, Cu pulbere de stele, verzit de imortali, Umbrit de cedri-eterii, florat de amarante Și unde se dezvoltă virtuțile florali; Acolo unde-adie zefirul de clemență Prin arborii științei ce Domnul! Domn! șoptesc În quietutea naltă d-amor, de inocență, La râuri de viață ce Domn ! iar murmuiesc; Pe culmea astui munte, sub tinda-omnipotenței, Înconjurat de angeli, puteri de serafimi, Acolo este tronul divinei providenței, Pe mii de miriade de repezi cherubimi. Cerească armonie organe mii răsună; Poeții-eternitătii, serafi întraripați, Sub degete d-auzuri vii arpele înstrună, Răpiți în adorare, de Domnul însuflați. Ființe de simțire, cu totul de vedere, Contemplă în mirare p-eternul Iehova, În marele panhymniu, în sfânta preveghere Întreg nemărginitul răsună: Osana! P-același tron, d-a dreapta ... Avea în cele nalte, de tot se bucura; Ci cum văzu Cuvântul, a lui divinitate, Îl dezvoltă în sineși, și greu îl apăsa. Sta mut marele-arhangel, cu degetul la gură, Sta neclintit la postu-i și buzele-și mușca, Fierbea trufia-ntr-însul, fierbea friguri
Duiliu Zamfirescu - Viața la țară
... 16 XVI 17 XVII 18 XVIII 19 XIX 20 XX 21 XXI 22 XXII 23 XXIII I Cum ridici priporul Ciulniței, în pragul dealului, dai de casele boierului Dinu Murguleț, case bătrânești și sănătoase, cum nu se mai întâlnesc astăzi pe la moșiile boierești. De sus, de pe culme, ele văd roată împrejur până cine știe unde, la dreapta, spre valea Ialomiței, la stânga, pe desișul pădurii de Aramă, iar în față pe cotiturile ulițelor strâmbe ale satului. Toată curtea boierească trăiește liniștită și bogată, cu cârduri întregi de gâște, de curci și de claponi; cu bibilici țiuitoare; cu căruțe dejugate; cu argații ce umblă a treabă de colo până colo — și seara, când vine cireada de la câmp, cumpăna puțului, scârțâind neunsă între furci, ține isonul berzelor de pe coșare, ale căror ciocuri, răsturnate pe spate, toacă de-ți iau auzul. Fără a fi risipă și zarvă, curtea boierească pare populată și bogată. Într-o zi de vară, pe la vremea odihnei, conu Dinu fu sculat din somn de sunetul clopotelor unor poștalioni ce intrau în curte cu strigăte și saltanat. Atât el cât și nevastă-sa Sofița săriră din paturile lor de cit, și ...
Alecu Russo - Iașii și locuitorii lui în 1840
... ca și la izvor, și se întinde până în mahalaua zisă a Tătărașilor, unde orașul se oprește deodată, lângă o râpă adâncă, străbătută de o ață de apă gălbie și murdară, deseori secată. Nimic mai pitoresc primăvara decât priveliștea pe care o înfățișează de departe acest Tătăraș, faimos între toate mahalalele orașului, din pricini pe care nu-i nevoie să le mai înșirăm aici. Grămezi de căsuțe albe și cochete stau împrăștiate ici și colo, înconjurate de pajiști verzi, de grădini, de arbori; câteva biserici contrastând cu micimea căsuțelor înalță cruci argintii; și deasupra crestei dimpotrivă un tufiș de copaci pe verdele câmpului stăpânește totul. Dacă ar fi o punte de sârmă peste râpă, ar fi Friburgul din partea de miazănoapte, fără sălbatica și limpedea Sarină. Orice iluzie însă încetează pe dată ce încerci a intra în dedalul acelor așa-zise străzi... Iașii ... îi zice pielea dracului , lipit de trup, cu cușma blănită de osebite forme, cu cei doi zulufi indispensabili coborând în lungul tâmplelor și încurcându-se de
Nicolae Gane - Ciubucul logofătului Manole Buhuș
... și imașuri erau acoperite cu pâne de tot soiul, cu turme de vite și herghelii de cai din care își umplea grajdul; pivnițele-i gemeau de poloboace cu vinuri vechi de Odobești și Cotnari și în ogradă furnica un sălaș întreg de țigani din care își alegea slugile. Mai avea apoi sub stăpânirea lui un taraf de lăutari care îi cântau de inimă albastră în zilele când avea musafiri la masă, ceea ce i se întâmpla foarte des, pentru că în casa lui, casă mare, încăpătoare, se ... al cărui cuvânt puteai zidi o cetate; însă avea cusurul că era din firea lui grabnic la ocară și la pedepse ca toți acei deprinși de mici a porunci și a fi ascultați. Dacă se întâmpla că, scos din răbdare de neascultarea sau obrăznicia vreunui țigan, poruncea să i se dea câteva bice la scară după obiceiul de atunci, tot el îl chema apoi la dânsul îl mustra cu cuvinte părintești și de multe ori cel bătut, dacă își recunoștea greșala, nu se întorcea de la el cu mâna goală. Conul Manole era însurat cu o femeie
Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române
... națiuni nu este nesecat, ci este din fire mărginit. Dacă dar îți lipsesc o mie de școlari silitori și modești, de industriași și meseriași naționali, de poeți și prozatori mai buni, de oameni de știință adevărați, cauza este că mărginitele puteri de care dispune poporul tău pentru aceasta sunt consumate de profesori ignoranți, de funcționari netrebnici, de academici[...], secretari, membri onorifici, asociați în cultură, jurnaliști, ateneiști, conservatoriști, poetastri, spânzurători de pânze la „expoziția artiștilor în viață“, și celelalte, și celelalte. Ai un singur bloc de marmură: dacă îl întrebuințezi pentru o figură caricată, de unde să mai poți sculpta o Minervă? T. MAIORESCU Iași, martie 1874 PREFAȚA LA EDIȚIA DINTÂI Cartea de față a fost altfel proiectată decât se prezintă publicului acum. Sunt aproape doi ani de când membrii societății „Junimea“ consacră o parte din timpul fiecărei ședințe a lor la lectura poeziior române publicate până astăzi, cu ... cuvântul eminens. Eminens sta în legătură cu vechiul meno, care însemna a fi înălțat, a se ridica peste un nivel dat; de
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sultănica
... frumoși de pică, dar când îi încruntă, te sperie ca-ntunericul. Părul lins, cu unde albăstrui. Să poartă cu tâmple. Așa a apucat de la mă-sa, și mă-sa de la mă-sa, obicei adus de pe obârșia Ialomiței, unde nu se știa de crețuri și colțișori. Sultănichii îi este dragă curățenia ca lumina ochilor, că chiar de n-ar avea sprâncenile trase ca din condei și buze rumene ca bobocul de trandafir, tot n-ar da cu foiță și cu muc de lumânare. Când merge, saltă puțin și se mlădie. Trup omenesc de n-ar fi, s-ar frânge. Multe capete a sucit. Mulți ochi au jinduit-o. În horă fură toate privirile, și ea s ... n străchini. Numai nevastă ca toate nevestele n-o să fie Sultana aia, zicea la fântână, la horă, la șezători fata Ciaușului. Ce are neica de nu i-a primit pețitul? Au nu e voinic? Or e bețiv, stricător de case, zurbagiu? Au n-are de pe ce bea apă? He, he, fata proastă și țâfnoasă dă norocului cu piciorul. Da' de, om sărac și cu nasul în sus... Știe Dumnezeu ce face! Și flăcăii, mai toți, o luaseră în nume de rău. Nu, că ...