Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru RĂZBOI
Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 357 pentru RĂZBOI.
Constantin Stamati - Dorul de patrie
Constantin Stamati - Dorul de patrie Dorul de patrie de Constantin Stamati Dedicat României Am fost și eu român, Dar m-am făcut păgân, Căci tânăr fiind, Bietul meu pământ, De tătari călcat, Ei sclav m-au luat. . . . . . . . De-acum numai moartea Să mă scape poate Din păgânătate. Doina veche a unui prizonier la tătari1 Bunului patriot și fumul țării sale i se pare dulce și mirositor...2 Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I Când aș fi o frunzișoară Ca de zefir aripioară, Care căzând în izvor Plutește pe el ușor, Eu m-aș smulge cu grăbire Din crenguța unde sunt, Aș sări cu mulțumire În pârăuț sau în vânt; Sau aș zbura pân-departe, Peste păduri neumblate, Sau aș zbura peste râpi, Ca pasăre cu aripi, Peste stânci de cremeni oable, Peste răsfățatul lac, În care ca plete albe Rădăcini de copaci zac, Peste dumbrava cerboaicei, Peste bârlogul ursoaicei, Peste-ăuîn codru de stejari Ce stau chiar niște străjari, Peste râpi întunecoase, Lăcaș aprigului hoț, A căruia frunte arsă Și a lui ucigaș glonț N-ar putea să mă-ngrozească, N-ar putea să mă ...
Dimitrie Anghel - Calvarul florilor
... ale florilor, modernele amazoane ce nu mai știu astăzi să mînuiască decît floarea și evantaliul, decît surîsul ori intriga, au început bătaia pe cîmpul de război al grațiilor. Mînușatele mîini aruncau flori albe și roșii, albastre ori catifelate, aruncau "regrete eterne", se băteau cu "păreri de rău", se răneau cu "nu ...
... într-un amurg, lupta să se vădească. Sfios i-o arăta, neputînd o clipă să bănuiască ce potrivnic avea să-i fie albastrul și ce război civil avea să se dezlănțuiască pentru galbănul acela nevinovat presurat pe stofa lui, ca pe un gobelin învechit. Urme de aur strîs poartă atîtea lucruri ...
Dimitrie Anghel - După ploaie După ploaie de Dimitrie Anghel Publicată în Literatura și arta română , 25 noiembrie 1900 S-a dus furtuna-n zări ș-acuma se-ntrec miresmele-n putere: Se-ntrec care de care parcă, stăpînă să rămîie-anume Peste-ntunericul acestei nopți dulci și pline de mistere ; Se bat și florile — se vede că nimeni n-are tihnă-n lume. Se războiesc mereu și ele să stăpîneasc-un ceas pămîntul... — Dar cine nu-și încearcă oare o dată-n viața lui norocul? În van să le despart-aleargă sub negrele umbrare vîntul... — Biruitor pînă acuma domnește singur busuiocul. Ca o biserică miroasă seninul cucerit o clipă, Dar se trezesc în umbră crinii, vărsîndu-și boarea lor profană, Văzduhu-i greu cît n-ar fi-n stare vîslind să-l taie o aripă, Un trandafir murind se farmă pătînd cuprinsul ca o rană. Și tot mai grea, mai tare crește naiva florilor urgie, Se-ntrec care de care parcă să-nvingă ori să moară-n luptă. În van trimite-un gînd de pace un miros blînd de iasomie, Și flutură-n deșert în aer, ca un steag alb, o nalbă ruptă. Hodină ...
Dimitrie Anghel - Mihail Kogălniceanu (Anghel)
Dimitrie Anghel - Mihail Kogălniceanu (Anghel) Mihail Kogălniceanu de Dimitrie Anghel Publicată în Luceafărul [Sibiu], IX, 22 16 nov. 1910, p. 532—534 Ce farmec trist au colecțiile vechi, efemerele de o zi, foile grabnic tipărite ca să arunce o știre senzațională, o telegramă care a făcut ocolul lumii, o întîmplare stropită cu sînge și cîte alte fărîme din viață. Așa, răsfoiam mai ieri colecția prăfuită a unui jurnal ce poartă data anului 1877, și o melancolie nestăpînită mă cuprinsese, cetind întîmplările trecute, dînd peste nume ce au pasionat opinia publică și peste anunțuri de prăvălii vechi. Filă peste filă se așeza, zi peste zi, an peste an, păstrînd în ele, ca în niște pături sedimentare, urma unei vieți care a fost. Și iată că printre atîtea știri și fapte diverse, printre telegramele ce vădeau starea febrilă de care era cuprinsă lumea în apropierea războiului, am dat peste faimosul discurs al marelui Kogălniceanu, privitor la profesorii Universității din Iași. Pasionat, ca un vînător chemat pe o urmă, am rătăcit înainte în pădurea aceasta de hîrtie, ale cărei foi le-au scuturat rînd pe rînd anotimpurile. Și figura marelui om se înălța covîrșitoare dintre pagini, ...
Dimitrie Bolintineanu - Întoarcerea lui Mihai
Dimitrie Bolintineanu - Întoarcerea lui Mihai Întoarcerea lui Mihai de Dimitrie Bolintineanu De la lungi războaie, Mihai cu mărire Intră-n capitală cu a lui oștire. El se urcă-n tronu-i mândru ocolit. Cei ce au puterea astfel i-au vorbit: - "Doamne! Focul arde în această țară. Încă ieri cu ură mulți se răsculară. Dar răzvrătitorii s-au întemnițat Și prin zelul nostru țara a scăpat." - "Voi zdrobi răscoala ce țara uraște; Dar voi sparge încă pricina ce-o naște: Dacă astă țară umblă-a se scula, Este semn că n-aveți simpatia sa. Lui Rodolf voi scris-ați că e răzvrătire, Că ai noștri cată cu a lui unire. Dacă cel ce-o cere e răsculător, Țara mea, eu însumi sunt răzvrătitor... Am învins păgânii, i-am gonit afară; Dar a lor sămânță o găsesc în țară. Ea-nconjoară tronul pentru a-l răci De inima țării, apoi a-l lovi. Neputând acuma tronul să lovească, Ea îi urcă scara ca să îl mânjească. Tronului nu-i pasă de loviri străine Ca d-acea trădare ce s-ascunde-n sine. Planta nu se teme ...
Dimitrie Bolintineanu - Copilul din casă
Dimitrie Bolintineanu - Copilul din casă Copilul din casă de Dimitrie Bolintineanu Trage cu săgeata scutierul mare; Unde-atinge face poarta de intrare. Un copil din casă apoi a venit, Turla se clădește unde a lovit. Domnul Ștefan trage: unde-atinge, face Biserica Putnei ce-ntre dealuri zace. Alt copil din casă a-ntrecut pe domn, A atins în dealul ce-l chemau Sion. Însă domnul Ștefan zice cu asprime — ,,Un copil din casă m-a rămas pe mine! Umilit de dânsul, domn nu mai pot fi; Ori eu las domnia, sau el va muri!" Un bătrân îi zice: — ,,Domnii din vechime Ar fi dat lui cinste, căci a tras mai bine. Doamne al Moldovei, tu l-ai pizmuit, Domnul pân' la șerbu-i azi s-a coborât! Dacă dai tu morții cei cu hărnicie, Cu acei nemernici ce-ar putea să fie? Vrei sa fii domn mare printre cei mai tari? Pe supuși-înainte fă-i să fie mari! Farul cât de luciu, focul lui dispare, Dacă nu se pune p-o nălțime mare. La o curte unde meritu-i gonit, Moartea și ...
Dimitrie Bolintineanu - Petru și Asan
... voit. Nu sunteți poporul Domnului iubit? Grecii, prin mândrie și prin necredință, A pierdut amorul de la providință. Domnul ne trimite în acest război... Credeți întru Dânsul și va fi cu voi." Astfel ei vorbiră către luptători. Și atacă p-Anghel prin adânci strâmtori. Cum din munți se varsă ...
Dimitrie Bolintineanu - Veneticii
Dimitrie Bolintineanu - Veneticii Veneticii de Dimitrie Bolintineanu În Menadele. Satire, politice, sociale. București: Librăria Löbel&Poper, 1870. Opere, vol. 3. Trecură peste țară în timpii dinainte, Oștiri streine, turcii, tătari, și morminte Lăsară aici. Polonii, maghiarii au trecut, Dar ei atâtea rele în țara n-au făcut. Cât fac azi veneticii, neputând să trăiască În țara lor și află în țara românească O partie. Căminul le se deschide lor, Și patul nunții dulce, și casnicul amor, Și ei cu îndurare primiți de slabi români, Pe țară și pe casă se fac aici stăpâni. De unde-acestă iarbă coruptă și ingrată Veni ca să înece o țară neatârnată Și nobila martiră a orpitalității? Dintr-înșii izvorăște pârâul nedreptății, Corupții, trădării și tristei umilinți. Vedeți aceste triste și palide credinți. Ce fac din fiecare să nege ce-i moral Șin interesul public la acel personal. Cinci posturi nu ajunge la unul și hrăpirea, Trădarea și minciuna, calomnia, lovirea, Ei le întrebuințează, p-ai Românii fii Să-i pearză, înalță case și cumpără moșii Din prăzi și ei nu află la lege pedepsire Și turme blestemate de sclavi cu umilire Se fac lor instrumente să-omoare pe români. Și din ...
Dosoftei - Din alte scrieri Din alte scrieri de Dosoftei [DOMNII ȚĂRÂI MOLDOVEI] Domnii Țărâi Moldovei pus-au nevoință De-au învățatu-ș țara direaptă-n credință, Pravoslavnica lege ferind necorcită, Și-n ceri Hristos le cruță viață fericită. Descălecat-au țara domnul Dragoș-vodă, Fericită, buiacă, cu tot feli de rodă, Când au adus într-însă româneasca limbă, De bun neam și ferită de la calea strâmbă. Să trage de pre sânge rudă-mpărătească, Dumnezău l-au sporitu-l nainte să crească. Și fiii săi, Sas-vodă și cu Bogdan-vodă, Cu doamna lui Maria, lăsând bună rodă Pre Fedor BogdanĂ³vici, Lațco să numește, Cu doamna sa, cu Ana, de să pomenește. Pătru-vodă pre urmă-i purceasă pre viță, Carele-i zic MușatĂn, în bună priință. Stătut-au dup-acesta luminată rodă Țărâi stăpân Moldovei domnul Roman-vodă. Acest Roman să scrie-ntr-a țărâi urice Mare samodărjaveț și-n bună ferice, C-au stăpânitu-ș țara din plai pănă-n Mare. Ș-au lăsatu-ș în scaun fiiu și ca mai tare, Ce ș-au născut din doamna, din Anastasia, Pre cĂ©l Bun Alexandru,-n trai cu fericia, C-au împodobit țara ...
Emil Gârleanu - Călătoare! ...
... veste numaidecât, întreg neamul furnicesc venise și, în vreme ce drumețul dormea în iarbă, cât ai clipi, cărăbăniră toate ouăle, ca pe-o pradă de război. Așa, furnica își luă inima în dinți și, ușoară, se coborî în buzunar. Scotoci încolo și-ncoace; într-un colț dădu peste câțiva bani de ...