Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PUȚINI

 Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 877 pentru PUȚINI.

Garabet Ibrăileanu - Împrumutarea formei

... talent. Acei care nu-s poeți, adică simplii muritori, nu zic că nu vor fi simțind nimica, căci toți oamenii simt mai mult ori mai puțin și toți au simțământul frumosului, dar simțirea lor n-atinge gradul acela, de la care mai în sus începe a fi poet cineva ... de eminescieni, eminescieni talentați, adică temperamente poetice. Dacă cercetăm lucrările acestora, atunci vedem că fondul lor, ceea ce simt ei, deși mai mult sau mai puțin original, e însă tot de soiul simțirii lui Eminescu, cu alte cuvinte, sufletul acestor poeți e un rezultat în același chip al acelorași împrejurări sociale ...

 

George Topîrceanu - Ioan Slavici (Topîrceanu)

... prețuit de la-nceput și l-au urmărit cu dragoste. Dar cititorii mai tineri, de azi, ori nu-l cunosc deloc, ori îl cunosc prea puțin, din ultimele lui scrieri, de aceea nu-l prețuiesc cum se cuvine. Căci opera literară a lui Slavici a fost cam ...

 

George Topîrceanu - Poșta redacției

... Românul nostru e poet. Nu-i om în țara românească Să nu fi scris un triolet, O strofă p-un album de fată Sau cel puțin un acrostiș Pe care, tremurând, odată, L-a dat iubitei pe furiș... De-aceea fără supărare Noi îți întindem mâna, frate: A ... pericol. Consemnul nostru e teribil: S-aduci întâi certificat Precum că ești inamovibil, — Profesor... popă... magistrat... Să-ți faci întâi o carieră, Ori cel puțin o sinecură, Ceva, un loc în atmosferă... Și mai apoi literatură. Credeam și noi odinioară Și poate astăzi credem încă, Deși iluziile zboară, — Că ...

 

Gheorghe Asachi - Omul literat

... întoarce de la triamvul altora; glasul faimei (laudei) nu va fi pentru sufletul său un neplăcut sunet și în loc, ca neastâmpărata mediocritate (cii cu puțin talent), să geamă pentru toate aceste sporiuri, pentru că înaintea ochilor ei să strâmtorează neîncetat câmpul geniii, adevăratul om literat, petrecându-l cu un ochi ...

 

Grigore Alexandrescu - Așteptarea

... Grigore Alexandrescu - Aşteptarea Așteptarea de Grigore Alexandrescu Acesta este ceasul... sau cel puțin sosește, Dar ea unde să fie? De ce nu se ivește? Minuturi fericite sunt oare de pierdut? Foarte puține omul în viața lui are! Se ...

 

Grigore Alexandrescu - Anul 1840

Grigore Alexandrescu - Anul 1840 Anul 1840 de Grigore Alexandrescu Să stăpânim durerea care pe om supune; Să așteptăm în pace al soartei ajutor; Căci cine știe oare, și cine îmi va spune Ce-o să aducă ziua și anul viitor? Mâine, poimâine, poate, soarele fericirii Se va arăta vesel pe orizont senin; Binele ades vine pe urmele mâhnirii, Și o zâmbire dulce după-un amar suspin. Așa zice tot omul ce-n viitor trăiește, Așa zicea odată copilăria mea; Și un an vine, trece, ș-alt an îl moștenește; Și ce nădejdi dă unul, acelălalt le ia. Puține-aș vrea, iubite, din zilele-mi pierdute, Zile ce-n veșnicie și-iau repedele zbor; Puține suvenire din ele am plăcute: A fost numai-n durere varietatea lor! Dar pe tine, an tânăr, te văz cu mulțumire! Pe tine te dorește tot neamul omenesc! Și eu sunt mică parte din trista omenire, Și eu a ta sosire cu lumea o slăvesc! Când se născu copilul ce s-aștepta să vie, Ca să ridice iarăși pe omul cel căzut, Un bătrân îl luă în brațe, strigând cu bucurie: "Sloboade-mă, stăpâne, fiindcă l-am văzut." Astfel drepții ar ...

 

Grigore Alexandrescu - Calul vîndut și diamantul cumpărat

... din întâmplare Și cu un preț de mirare Un cal prost ce el avea: "Căci bietul cumpărător, Zicea el, s-a înșelat Și puțin cunoscător Orice i-am cerut mi-a dat." La acestea ce să-i zic? Atunci n-am răspuns nimic: Dar peste puține zile ...

 

Grigore Alexandrescu - Mănăstirea Dintr-un Lemn

... lei, căci, deși era bine încredințat că nu l-au tăiat ele, dar zicea că astfel o cere dreptatea, fiindcă copacul este al mănăstirii. Cel puțin de această minune nu ne puturăm îndoi, căci toate maicile țineau minte că au plătit bani. La sosirea noastră acolo, găsirăm patru dame craiovence, care ... un manuscris în care citii următoarea nuvelă, ce mi se păru a merita să fie cunoscută, și pe care o inserai aici, modificând puțin

 

Grigore Alexandrescu - Mierla și bufnița

... adresate de mierla cea cuminte: „Ai vorbit de minune! Dar ia spune-mi, vecină, Daca măcar cercare tu nu faci vreodată Să scoți cel puțin

 

Grigore Alexandrescu - Zugravul și portretul

... ar putea crede că sînt eu, atît sînt de schimbate Trăsurele-mi, ochi, gură, nas, și înfrumușețate. Ai noștri rîd cîți mă cunosc, dar prea puțin îmi pasă, De voi putea să dobîndesc pe nobila mireasă, Și daca vreun venetic, ieșit din țări streine, Sau vrun romîn mai îndrăzneț n-o ... m-a zugrăvit, Sau cu vestitul Carcalechi, redactor care a trăit,         Al cărui jurnal fabulos         Era destul de mincinos,         Dar care cel puțin spunea         Acelor care nu-l credea         Că adevăru-adevărat         Este prea lesne de aflat;         Că n-au decît să ia pe dos         Cîte a ...

 

Iancu Văcărescu - Adevărul (Văcărescu)

... n sfîrșit vine,     Nu de la cer pedeapsa,     Ci de la harnici oameni :     Oameni ce s-înțeleg     Ca dumnezeii vieții !     Vrednici de închinare,     Dar prea puțin folosul !     Numai un punt de vreme     Răsare-a minții floare ;     Rodul al ei, dreptatea,     Puțin ca dînsa ține :     Abia cît rugăciunea     Către cerescul tată.     Îndată zdrevenia,     Frumoasa bărbăție     Se duce, piere,     Nu i se mai află urma.     Nenumărate rele     Ca ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>