Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PRIETENI
Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 381 pentru PRIETENI.
Cincinat Pavelescu - Mie însumi
... Cincinat Pavelescu - Mie însumi Mie însumi de Cincinat Pavelescu Am fost provocat de un prieten Lilustru, la Sinaia, să-mi fac mie însumi o epigramă-madrigal pe rimele: chel, Cincinel, Cincinat. M-am executat numaidecât Când îl privești așa de ...
Cincinat Pavelescu - Patru epigrame
... Cincinat Pavelescu - Patru epigrame Patru epigrame de Cincinat Pavelescu Pe când eram magistrat în Brăila, un prieten, judecător, mă roagă, la clubul Rally, să-l împrumut cu 25 lei, ca să ponteze la bacara. Neavând la mine această sumă, el m-a ...
Cincinat Pavelescu - Prefață la epigrame (Pavelescu)
Cincinat Pavelescu - Prefaţă la epigrame (Pavelescu) Prefață la epigrame de Cincinat Pavelescu Să nu se mire de loc prietenii mei că m-am hotărât să public aceste epigrame. Flori libere, răsărite în vântul capricios al vieții mele odată statornicite și astăzi risipite pe drumuri, nu credeam c-o să fiu silit să le strâng în buchete și să le întind trecătorilor. Ele creșteau sălbatice în grădina unui castel, astăzi părăsit și ruinat de năvala războiului. Castelanul ospitalier de odinioară e nevoit să rătăcească stingher prin colțurile parcului părăginit și să culeagă florile împrăștiate pretutindeni, să-și zgârie mâinile zmulgându-le dintre bălăriile înalte și grase, pentru ca din prețul acestor mănunchiuri însângerate să-și ridice iar turnul năruit, în care păstra cu sfințenie portretele părinților, cărțile rare, relicvele copilăriei, nimicurile scumpe toată comoara de poezie și de amintire a unei vieți închinate frumosului. Sunt bona, sunt quaedam mediocra Sunt mala plura quae legis, hic alter non fit, Avite liber.
Cincinat Pavelescu - Trandafirul și stejarul
... din stejari Certa modestul trandafir: Zău, de-ndrăzneala ta mă mir, Cu mine tu să te compari? Cu vârful meu eu sparg azurul Și sunt prieten cu vulturul, Și trunchiul meu nu sunt în stare Trei oameni să-l cuprindă; Ar trebui să mă admiri! Așa e, dar tu faci doar ...
Cincinat Pavelescu - Ultima verba (Pavelescu, 2)
Cincinat Pavelescu - Ultima verba (Pavelescu, 2) Ultima verba de Cincinat Pavelescu Pe groapa mea, prieteni, să nu fie Nici monumente-n marmură sculptate, Și nici cavou de piatră cenușie; Căci n-am iubit sclavia din palate. Mormânt uitat ca trista sărăcie, Dar să respir și-acolo-n libertate; Coroane nu cu frunze argintate, Și nici discurs, și nici vreo elegie. Dar de e drept că jalea vă străpunge, Spuneți-i Ei la groapa mea să vie... Și voi fugiți... În liniștea pustie, Din ochii-i dulci o lacrimă mi-
Constantin Alexandru Rosetti - Dorința (Rosetti)
... Constantin Alexandru Rosetti - Dorinţa (Rosetti) Dorința de Constantin Alexandru Rosetti De ce nu sânt dumbrava, ce seara pe răcoare De braț cu un prieten ți-e drag a vizita? De ce nu sânt o roză, de ce nu sânt o floare C-atunci gândesc, o, dragă, că ...
Constantin Negruzzi - Șalul negru
Constantin Negruzzi - Şalul negru Șalul negru de Alexandr Pușkin (Traducție) - traducere de Constantin Negruzzi Publicată în Curier de ambele sexe , periodul I, nr. 6 La șalul cel negru mă uit în tăcere Și sufletu-mi rece e nemângăiat, Pentru că de jale, de chin și durere Este sfășiat! Eu astăzi la lume a spune voiesc, Din care pricină cumplit pătimesc. Când eram mai tânăr iubeam cu dulceață O gingașă greacă cu părul frumos, Cu negre sprincene, cu rumănă față Și trup mlădios; Căci atunce lesne în amor credeam, Și amărăciunea-i încă n-o știam. Iscusita fată cu a sa iubire, Cu-a ei cătătură ce înflăcăra, Singurul meu bine, ș-a mea fericire Pe lume era. Dar statornicie este pe pământ?... Credința e vorbă, amorul cuvânt! Într-una din zile, poftisem la masă Câțiva buni prieteni, cu care vorbind Mă simțeam ferice, la greaca frumoasă Gândul meu fiind. Căci de zile negre grijă nu purtam; Vro nenorocire nici macar visam. Iat-un mârșav jidov vine și-mi șoptește: “Greaca ta, stăpâne, ce-atât o iubești, Te vinde pre tine și te viclenește, Iar tu nici gândești!â€� Eu îi ...
Constantin Negruzzi - Idilie Idilie de Constantin Negruzzi (Satirii) Alcătuită de Constantin Negruzzi în 1824 Întru o dimineață a unii zile de vară când de abia începusă auritile zori a să răvărsa pe orizonul cel ca porfira și când roua dimineții răcorĂ© atmosfera ce aprinsă de arsițile soarelui, când toate pasărelile împreunĂ¡ frumoasăli lor glasuri spre a alcătui o armonie dulce de cântări spre lauda zâditoriului și când florile aceli de multe feliuri aducĂ© un miros plăcut, unde voi mai afla un așa frumos loc? (zice un satir cari duce în latile lui spate un mari burduf plin de must și suptsuoară o cupă și un bucium), unde un așa loc! (adaogĂ© el, căutând împregiurul lui) aice, iarbă verdi, aice răcoritoare umbră supt acești mari stejari, și ce aer minunat! De pe costișa aceasta privăsc cu dulceață pe vali oile pășunând în sunetul fluierului păstoresc. Iată și izvor cu o apă mai limpide și mai curată decât cristalul, aice am și acest rădiu prin cari razile soarelui nu pot răzbate, of! Aice voi șâdĂ©. Zâcând aceste cuvinte, au pus gios burdufu și poamile ci le culesăsă, după aceea turnând, be must, binecuvântând ...
Constantin Negruzzi - Regele Poloniei și Domnul Moldaviei
... o fizionomie norocită, era franc, brav, deprins cu ostenelele și iubit de vasalii săi. Regele svezilor cunoscându-l, zise: "Omul acesta îmi va fi purure prieten", și în gura lui Carol aceste vorbe însemnau: Omul acesta va fi rege. Curând după aceasta, se porunci Adunării să-l aleagă rege. Cardinalul primat ...
Constantin Stamati - Însuși în singurătate
... De osândă-ngrozitoare, De-o jalnică chinuire, Nenorocire mai mare? Numănui nu pot să spui Duioasa mea întâmplare. Nu găsesc om cu simțire, N-am prieten credincios Să-i spui a mea chinuire, Să-i spui starea ce-am ajuns, Că sunt mort între cei vii Și trăiesc oftând ...
Constantin Stamati - Drumeții și câinii
Constantin Stamati - Drumeţii şi câinii Drumeții și câinii de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Doi prieteni sara la un loc mergea, Și de-a lor interesuri între ei vorbea, Și iată, Deodată, De lângă o poartă, Un câine au lătrat, După care alții, de prin alte curți, Sărind i-au împresurat. Și așa erau de mulți, Că unul din trecători o piatră au apucat; Atunci celălalt au strigat: „O, frate, leapădă piatra și mergi pe drum înainte, Căci oricât ne-am bate capul, câinii nu pot avea minte! Ce noi să-i lăsăm să latre cât le-a plăcea.â€� Și adevărat, că-ndată Ce drumeții au purces și nu s-au mai apărat, Laia de câini toată Au început a tăcea Și nu i-au mai supărat. Acei carii sunt deprinși să vorbească rău de toți, Orice văd în ochi hulesc, ca când lor nu le-ar plăcea, Însă dacă ești cu minte, cată-ți de treabă cât poți, Căci ei oricât să te latre, dar, în sfârșit, vor tăcea. Sau când te latră un câine, Astupă-i gura cu