Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru O?EL
Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 1042 pentru O?EL.
... pe-ovilită fața sa, Inima-i din loc sărită de abia ceva se bate, Ca s-arate că viață în ea încă mai era. Ca o floare încujbată d-a crivățului suflare, Se lipește lângă pieptul pre scumpului ei Edvin, Și privindu-l multă vreme, cu o lungă-mbrățoșare În sfârșit astfel grăiește, slobozind un slab suspin: “Nu ne-a mai rămas, Edvine, de nădejde nici o rază, A sosit a vieții noastre sfârșitul îngrozitor, Privește cum sluta moarte cătră noi înaintează! O, durere-a despărțirei! O, al nostru trist amor! Ah! care din aste valuri, unelte-a morții cumplite, Care e acel ce soarta pentru noi l-a ... cu-al său rece sărutat; Nu gândește la pieirea ce era pe lângă sine. Lumea, viforul, potopul, viață, moarte a uitat. Nimic altă el nu vede decât pe-a sa mult-iubită Și-n vederea astă tristă în inima lui simțind O durere mult mai crudă decât moartea cea cumplită, Fața ei muiată-n lacrimi o ...
Ștefan Octavian Iosif - Meduza
... chinul care-l naște. MEDUZA Când cântă în umbrar privighetoarea, Poți spune pentru ce-nflorește floarea? DARIUS Sunt flori cari nu dau floare niciodată... MEDUZA O! primăvara fie lăudată: Ea are flori destule, dar le ține Ascunse-n umbră numai pentru tine... DARIUS Ți-aș da o floare, dacă ai primi-o. MEDUZA O, Darius, e floare de adio? DARIUS Meduza, nu: e floarea cea mai scumpă Pe care alte mâini nu pot s-o rumpă. MEDUZA Atunci s-o port în păr ca o podoabă? DARIUS Acel ce-o dăruiește nu întreabă. MEDUZA Aș întreba și parcă mi-este frică: O floare moartă nu se mai ridică. DARIUS Când vine primăvara, orice floare Își redeschide foile la soare. MEDUZA Dar ce se face palida răsură Ce ... aproape... DARIUS Și-atât de dulce-alunecă pe ape... MEDUZA Aș vrea și eu s-alunec lângă tine... DARIUS Palatul ei e astăzi în ruine; O vrăjitoare hâdă-a blestemat-o: Privește-o numai cum se duce... Iat-o ...
Ion Luca Caragiale - Moartă!...
... Ion Luca Caragiale - Moartă!... Moartă!... de Ion Luca Caragiale Baladă Danga-langa, sună clopot... O îngroapă pe-o regină Dintr-o nobilă tulpină... Cine vine iute-n tropot? Danga-langa, sună clopot. La sicriuel se așează: “O! mai zi-mi o vorbă numa! Ah viața e ca spuma Ce o clip-abia durează...â€� La sicriuel se așează. Ea...stă, mută, nemișcată... El... oplânge scrâșnitor... E pierdut nebunu-amor! Ochii ei la el nu cată... Eastă mută nemișcată. În castelul cel cernit, Plâng și zidurile mute, Se bocesc pietre tăcute... E un plânset nesfârșit În castelul cel cernit ... să le-asculte: Blestemi în zadar, copile! Vaiet, bocet... inutile!â€� * Au venit ca s-o ridice... “Ah! mai stați! e prea degrabă! Unde-o duceți?â€� el întreabă. “Locu-i nu mai e aice: Au venit ca s-o ridice!â€� “S-o ridice?... nu se poate! (Strigă el, nebun, pierdut) Sunt aici!... Voi... n-ați știut? Piară lumea! piară toate! ... S-o ridice?... nu se poate! Îmi bat joc de Dumnezeu Și nu-l las să mi-o
... ajung să aibă o ladă de fier cu meșteșugite lăcăți, simplul ciorap se preface pentru ei al treilea picior care să le călăuzească viața. Spre el se îndrumă toată energia cheltuită, în el dau întîlnire și se adună în congres atîtea și atîtea capete încoronate, peste el se apleacă vigilența acelui ce-l deține, după el caută ochii avizi și mari deschiși ai celor ce așteaptă să închidă ochii fericitului stăpînitor. Inform și gol, inert și nebăgat în seamă cum era ... lui viața își desfășoară tentațiile, că rîde soarele și că sclipesc mătăsurile, că îmbălsămează florile și că surîd femeile. Cel ce strînge trebuie să aibă o cataractă pe ochi și cînd — Doamne, păzește ! — vine amorul, care și el e orb în felul lui, să încerce operația cataractei, atunci cu vuet zăvoarele se dau într-o parte și lada de cele mai multe ori rămîne goală, ca o gură plină de umbră care cască copleșită de urît ! Enigmatică rămîne însă de obicei, și moștenitorii prezumtivi sînt mulțumiți știind-o la locul ei, nemișcată. Mobile și portrete, oglinzi ori covoare pot să se miște și să-și strămute locul, și nici
Radu Greceanu - POVESTE DE JALE ȘI PRE SCURT asupra nedreptei morți a preacinstitului Costandin Cant
... suntu bune, Dăstulă groază l-au coprinsu; fiind și cu credință, Nu putea face într-alt chip, fără cât să-l trimiță, Ca urgiia înpăratului el să o potolească, Așa el socotiia bine să nemerească. Eșit-au, dar, cu frații-s, cu toată familiia, Plângere mare să făcia la toată politiia! Neavând nădiajde a-l ... Pre Dumitrașco adecă, căci îl avea mai bine, Nedespărțit de fiii lui, așa îl avea mai bine, Și de cele ce-i să întâmpla, spre el avea credință, Numai cu el să sfătuia, făr'dă nici o ferință, Neavând nădejde dăspre el să aibă răutate, Căci nepot având pre el, știia o direptate. Din Țarigrad era născut, a neamului stâlpare, Din mahala dă la Fener, tocma dă lângă mare. Și rămâind el acolo sărac, făr'dă părinte, Nepedepsit și neînvățat, era și fără minte, Sărac, lipsit, nenorocit, fără dă nici un bine, El era și desfrânat și fără dă rușine. Iar niamul lui nu l-au lăsat a fi într-acea rușine, Ci l-au trimes ... bun lui îi era, și bun învățătoriu, Cât îl făcuse de-i zicea "drept judecătoriu". Și după ce domniia bine de tot să întemeia(se), ...
... de taină, cînd s-ar crede că-i ferice, Poate-ar învia în ochiu-i ochiul lumii cei antice Și cu patimă adîncă ar privi-o s-o adore, De la ochii ei cei tineri mîntuirea s-o implore Ar voi în a lui brate să o țină-n veci de veci, Dezghețînd cu sărutarea-i raza ochilor ei reci. Căci de piatră de-ar fi, încă s-a-ncălzi ... i în genunche, i-ar vorbi tînguitor, Fericirea înecindu-l, el ar sta să-nnebunească, Ca-n furtuna lui de patimi și mai mult să o iubească. Știe care ea că poate ca să-ți dea o lume-ntreagă, C-aruncîndu-se în valuri și cerînd să te-nțeleagă Ar împlea-a ta adîncime cu luceferi luminoși? Cu zîmbiri de ... ar preface că pricepe. Măgulite toate sunt De-a fi umbra frumuseții cei eterne pe pămînt. O femeie între flori zi-i și o floare-ntre femei — Ș-o să-i placă. Dar o pune să aleagă între trei Ce-o-nconjoară, toți zicînd că ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira III
... atât Pentru ca să adune cu ce să-și ție viața, Și se strădănuiește ca-n urmă-i să nu lase Femeia lui săracă c-o casă de copii? O nu! De bani ticsite sunt sipetele lui, Din care-acum o parte rugina o mănâncă, Și singura lui rudă e un nepot cu stare. Zgârcenia! nu altă muncește pre Hrisip; El strânge și adună movilele de bani, Având plăcere numai să-i vadă mulți grămadă; Iar dacă mie-o sumă mai mică îmi ajunge, Apoi la lăcomie de ce să fiu supus? Îmi pare că se poate Hrisip asemăna Cu unul care merge la ... ori pe an, Nu fură de la ocă mai dese un crâcimar Scăpând de judecată și de globiri prin mită, Decât limbutul nostru înșiră la o masă. El nici se mai răsuflă, asudă povestind, Se teme să tușească, și crede-n gândul său Că limbă n-ai în gură, ești totul o ureche, Nu-ți lasă pic de vreme să zici și tu o vorbă. Acufundat în gânduri smeritul Varlaam, Când intră într-o ...
... Traian Demetrescu - Călugărul Călugărul de Traian Demetrescu Călugărul din vechiul schit O zi la el ne-a găzduit Și de-ale lumii mi-a vorbit Iar cînd să plec, l-am întrebat: „Ce soartă rea ... un ospiciu l-au lăsat. L-am revăzut, l-am întrebat: „Ce te-a adus printre nebuni? Eu te știam printre sihaștriâ€� El
Duiliu Zamfirescu - Levante și Kalavryta la Missolonghi
... de nu are printre spiritele sale Sufletul unei femei; Cercetat-am marea lină, vrând să știu dacă în unde, Printre albe Nereide, marea însăși n-o ascunde... Dar nimic — Cer, noapte, mare, lung la mine au privit Ș-au zâmbit. Zantiotele râd toate, iar Thaisa le oprește: — O..., Levante Hyacinthus, eu ți-o spui într-un cuvânt: Ești frumos, dar n-ai viața ce-n oricare grec trăiește... Tu o cauți printre stele, ea te-nșală pe pământ. II Subt o boltă-ncondeiată cu lungi litere arabe, Unde aurul se leagă cu granitul african, Unde stau, ieșiți din ziduri, sfincșii dormitând pe labe, Ce port vase ... fruntea mai cugetătoare Zâmbetul mai mort pe buze, buza mai tăinuitoare... Tânjitoarea ei privire, printre umbre rătăcită, Pare-a urmări în zboru-i o vedenie iubită, Ce, pe căi nestrăbătute, dinainte-i vecinic fuge, Iar când doru-i, nici chiar doru-i călător, n-o mai ajunge. Năpădită-atunci de lacrămi însăși sânul și-l cuprinde Vrând în el să stăpânească un necunoscut fior... Sânul însă n-o
Constantin Stamati-Ciurea - Floricica codrului
... Iară pe bătrânii lor din poporul de rând îi trec fiori reci, când văd prin somn acele timpuri cu spectrul robiei, întinzând spre ei cu o gheară obezile, cu alta arătându-le biciul călăului, și ca foști robi răcnind cu disperare se trezesc, rotind în jur o căutătură sălbatică, nevenindu-le a crede încă în realitatea libertății. Subita metamorfoză s-a săvârșit de liberatorul Alexandru II. El cu curajul unui domesticitor, apropiindu-se de colosala coli-vie de fier, în care lâncezeau de veacuri milioane de robi, ținti cu o rugă ochii săi spre cer și, cu o mână făcându-și cruce, cu cealaltă deschise poarta acelei colivii. Milioane de voci ale roÂbilor rugiră de bucurie, năbușind la ieșire ca un avalanș ... pragul bojdeucei ședea un bătrân în cămașă rufoasă, încins cu un curmei. Bătrânul avea ca la 70 de ani, însă era încă musculos și țanțoș. El stătea pe gânduri țintind o căutătură în cursul râului, cu o mână ținea pe genunchii săi o cobză ale cărei strune le atingea cătinel cu degetele zbârcite și negre, și mormăia cu ...
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Păcătoasa
... și pace... Le merge vorba, în sfârșit, Despre Acel de sus venit, Ce lucruri minunate face. II „Pe oameni, ca pe frați iubind, Smerire El i-a învățat Și, legea lui Moisei curmând, El legea dragostei le-a dat; Nu rabdă nici o răutate, Iertare propovăduiește Și pentru răi cu bunătate El tuturora răsplătește. Puterea Lui, din cer venită, Nu-i pe pământ obicinuită. Le dă El orbilor vedere, Iar celor slăbănogi tărie... Mărturisire El nu cere, Căci cugetele toate știe; Nimic de Dânsul nu s-ascunde: Privirea Lui cercetătoare Adâncul inimii pătrunde, Și tot rămâne iertătoare. El, vindecând necaz și jale, A fost atotizbăvitor, Și prin măria milei Sale, N-a fost nicicând osânditor. Fiind de Dumnezeu ales ... printre toți mesenii Și, ca în groaza-nfiorării, Au împietrit izraeltenii; S-a stins vorbirea-n așteptare, Stătut-au toți în nemișcare. Și El, în pacea cea adâncă, A stat la ușă cu blândețe Și a privit cu mare tângă La păcătoasa îndrăzneață. VI Părea ... ...