Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NUME DE FAMILIE
Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 152 pentru NUME DE FAMILIE.
... timp: un curcubeu la depărtare de câțiva stânjeni, văzut din vârful Hălăucii: un cerc care abia își înscria statuia proiectată în el, rupt în partea de jos de umbra picioarelor mele. Un nor de smoală, de-asupra Călimanilor, biciuit în fiecare clipă de două trăsnete ca două fire uriașe de magneziu aprins. Un pârâu secret, într-un peisaj de la începutul vremurilor, încercând, înainte de Beethoven, andantele din Simfonia a VI-a . Un cer violet, departe, într-o dimineață aspră de august. Un șipot minuscul, închis într-o încăpere de zid, țârâind obosit într-o noapte târzie și de care doamnei Voinescu i-a fost milă să-l lăsăm singur în foșnetul de cimitir al celor patru plopi... Și imagini, fulgurante, o clipă, din istoria -- din preistoria? -- vieții. Într-o trăsură mică, în mijlocul unui platou gol; de ... a variat, totuși, odată cu punctul de privire în care mă mutau anii. În copilărie, fata cu părul castaniu îmi era mamă. La douăzeci de ani, soră. Astăzi, o simt fiică. Dar aceste sentimente sui-generis, aceste ipoteze afective, fără substratul vreunei realități experimentate în viața de familie ...
Alexandru Odobescu - Doamna Chiajna
... pe scaunul domniei, în mijlocul tăriei sale; deci toată măreața pompă a unei domnești înmormântări umplu târgul, la a sa pristăvire, de o jale adâncă și-ngrijată. Noua Curte domnească din București, clădită printre sălciile de pe malul stâng al Dâmboviței și-nconjurată de țepene ziduri cu creste-nalte și cu înguste ferestrui de meterez, era plină de o gloată posomorâtă, pe care abia o ținea în strună un șirag îndesat de dorobanți și de aprozi. Sus în casele domnești, al căror lat acoperiș de șindrilă se-ntindea jur-împrejur cu ștreșine largi și revărsate, stau adunați, cu o cucernică smerenie, împrejurul trupului împodobit al răposatului, toate căpeteniile țării. Preoții ... Aolău! vai de biată moșie, dac-o fi să-i meargă toată seama șoldâș, ca Făt-Frumos ăl ghebos! Dar tacă-ți gura, nu vorbi de pomană, jupaniță, că doar nu vom rămânea, sărac de noi, râsul lumii, că adică nu s-a mai aflat dintre noi altul mai vrednic de domnie decât ăst pitic slut și șchiop! Râseră boierii cu hohote; dar Chiajna, turbată de mânie, smulse c-o mână vârtoasă ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a XI
... mai spală. Un tinăr Machidonean să scoală Și jĂșnghie-o jumătate de lume. Pentru ce? Pentru deșartă fală Vrând a dobândi slavă și nume!... Pentru triumf a Romii cetate Junghie ceaialaltă jumătate; [4] Un CinghișhĂ¡n, un TamerlĂ¡n face [5] Tot aceaiaș, din altă pricină, Adecă ... crede, să nu crează, Zâcându-i că mintea-i nebunie, Sâmțirea-i patimă rușinată, Firea-i totdeuna necurată. [7] Iar' când apoi, în tovărășie, Un de-acești a descuvânta-începe, Vai de cel care vede și știe, Vai de care zice că precepe, De trei ori vai de cei ce grăiesc Că mintea-i dar dumnezeiesc. Căci numa muftea din Coran vede, Precepe și știe!... Celorlalți Numa cât li să cuvine-a ... i să facă Purure pentru-a voastre păcate". Ceia dau, ceștea iau, blagoslovesc Și la toți raiul făgăduiesc. [10] Așa, ce-au rămas de răpitoare Mânile autocrĂ¡ților, apucă Ierofantul, iar' voi cu pungi ușoare Rămâneți, ca ș-o deșartă nucă, O, buni credincioși, mângăitoriu De toate,-având raiul viitoriu. Cu adevărat bună răsplată! Că cine nu ș-ar da toată-avere Pentru cea grădină desfătată? ...
Vasile Alecsandri - Istoria unui galben
... te onora cu loviturile mele, și dacă te-am și amenințat dinioarea, nu spera că-mi voi uita rangul într-atâta încât să mă ating de tine. Știu, slavă Domnului! câtă depărtare este între noi. Familia mea-i de aur și neamul tău de-abia de argint. Cum îndrăznești dar a socoti că eu, care am fost slăvit de cei mari și legănat în sânul lor, eu, care sunt fruntea banilor, eu să mă măsor cu tine? Sărmană! gândește cât ai rămas de neînsemnată-n lume și vezi mai înainte de toate că ești de o mie patru sute douăzeci de ori mai puțin decât mine. PARAUA: Fricosule aristocrat! se vede că ai locuit multă vreme în sânul domnului M. și că de la dânsul ai câștigat simțirile dobitocești sub care îți ascunzi lipsa curajului. Tu, olandez, tu să rostești cuvinte de familie și de noblețe! Rușine, rușine să-ți fie! Am cunoscut mulți compatrioți de-ai tăi în deosebite rânduri și în deosebite pungi, și mărturisesc că i-am aflat curați de fire și de caracter; dar tu, negreșit ești minciunos, calp, bastard, c[...]ți arăți arama fără cât de puțină sfială. ( Suspinând ): Unde-i, unde-i frumosul
Titu Maiorescu - Observări polemice
... cifrate ar ieși mai multe, căci no. 10 cuprinde "mai multe deșertăciuni (citește: disertațiuni) politice, mai multe cuvinte și cuvântări; toate în număr mai bine de 60". Cu părere de rău aflăm că din aceste cea mai mare parte încă nu s-au publicat! Și între celelalte 14 numere sunt vro câteva afectate de aceeași soartă. Cum se vede multe opere ale acestui literat se țin de literatura nepublicată. Păcat că nu se țin toate de această literatură! Cel puțin dacă este să le judecăm după proba de la pag. 217 și 218 ale Lepturariului. Acolo se află o poezie a părintelui Scriban, scrisă cu ocaziunea sfințirii temeliei de la arcul care împreunează cele două binale ale liceului din Iași. Poezia începe așa: Oh! obiect de veselie și de întristare plin! O! lucrare, care mesteci bucuria cu suspin și are refrenul: Veselia și mâhnirea deodată o ocupează, Că în om e mestecare de moarte și de viață. În tomul III întâlnim între literați pe Daniil Scavinschi . O mică probă din acest autor hazliu, dar cam vulgar, merită poate un loc într ... dl Pumnul consacră pentru scripturile lui nu mai puțin
Vasile Alecsandri - Iorgu de la Sadagura
... ferească Dumnezeu de cateție, de ganț și de bliblitatea d-tale!... Când mi-i sete, eu beau vin de Cotnar și de Odobești; beau vin de cel moldovenesc curat, iar nu ganțuri, nici bliblități... Așa să știi. GAHIȚA: Îi superflu să mai cozarisim împreună asupra acestui suget, pentru că nu ne ... Aici în provincie nu poți judeca reformația care s-a introdus în țară; dar du-te, je vous prie, în capitalie; du-te de vezi magaziile lui monsiu Miculi; du-te de vezi paveua cea nouă... DAMIAN (în parte): Ba că chiar! hodoronc-tronc. GAHIȚA: Du-te de te întâlnește cu cavalerii de acolo… și să admirezi amabilitatea lor... să-i auzi ce complimente delicate îți fac; iar nu cum faceți d-voastră, care vă slujiți de cuvinte groase și ziceți fiecărui lucru pe nume, fără a vă închietarisi de urechile damelor!... Du-te... intră în saloanele briliante, unde ard sute de bugii, iar nu lumânări de seu ca pe-aici... du-te de vezi oglinzile acele mari care îți reflectarisesc tot trupul... canapelele acele elastice care te saltă cu plăcere, iar nu scaune ...
Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche
... surd, se desprindea cu amărăciune, o adâncă silă. Viața lui, din istoria căreia i se întâmpla rar să dezvăluie ceva, fusese o crâncenă luptă începută de timpuriu. Ieșit din oameni cu vază și stare, fusese oropsit de la naștere, crescut pe mâini străine, surghiunit apoi în străinătate la învățătură. Întors în țară, se văzuse jefuit de ai săi, înlăturat, hărțuit, prigonit și trădat de toată lumea. Ce nu se uneltise împotriva lui? Cu ce strigătoare nedreptate îi fuseseră întâmpinate lucrările, truda de zi și noapte a jerfitei sale tinereți, cum se învoiseră cu toții să-l îngroape sub tăcere! Din grelele încercări de tot soiul prin cari trecuse atâția ani de restriște și cari ar fi doborât un uriaș, această făptură de fier ieșise călită de două ori. Pașadia nu fusese omul resemnării, încrederea în sine și sângele rece nu-l părăsiseră în cele mai negre clipe; statornic în urmărirea țelului ... treceau pragul acelei bogate locuințe unde, până în cel din urmă ungher, se resfrângea, sever, sufletul stăpânului. Îl găseam în odaia lui de lucru, lăcaș de liniște și de ...
Constantin Cantacuzino - Istoria Țării Rumânești
... Vlahii de unde să zic vlahi, sau alt nume iar mai tot așa, căruia scriitoriu cum i-au plăcut puindu-le numele și mai ales de unde să trag ei 8 Dupre ce au rămas rumânii în dachia moșnĂ©ni, cât supt ascultarea împăraților romani au stătut și apoi la ce ... Că nici unul în lume nu iaste carele den sine numai să știe și nici unul nu au aflat nimic, pănă când n-au fost de altul învățat. Nici nimeni nu să poate domiri de nici un lucru, de nu mai nainte au au văzut, au au auzit, sau au cetit și de nu ca acĂ©lea, asĂ©mene ca acĂ©lea, măcar cât de puțin, și de nu același adevăr și de lucru ce poftește neștine, au zis, sau au scrisu, măcar cât de puțin și de altele, ca numai să se poată altul deștepta spre gândirea acelora și a altor lucruri încă destul iaste. Și carii ca acelea au ... povestesc de cele ce au fost. Ci și acĂ©lea foarte slab lucru iaste și primejdie de a le crĂ©de
Nicolae Filimon - Mateo Cipriani
... Nicolae Filimon - Mateo Cipriani Mateo Cipriani de Nicolae Filimon Nuvelă florentină Ieșind din Florența pe bariera San-Gallo, primul obiect ce se prezintă vederei este arcul de triumf construit la 1738 de arhitectul francez, Jadot cu ocazia rădicării lui Francesco II de Lorena la demnitatea de mare duce al Toscanei. Acest arc de triumf fu judecat de artiștii moderni ca operă plină de merite și defecte. Pe înălțimea lui se vede sculptat în marmură de Carrara bustul suveranului pentru care fu construit; iar mai jos sunt mai multe bas-reliefe ce reprezintă embleme administrative și militare. La o mică distanță ... văzui că acești oameni nu erau deloc aceia ce cu o oră mai nainte păreau că sunt; ei semănau a fi o adunătură de galerieni. Vizitarăm refectoriul tocmai pe timpul cînd se puneau la masă cuvioșii anacoreți și aceasta ne procură plăcerea de a vedea pe lucrătorii viei Domnului mîncînd. Bucatele, în adevăr, erau prea puțin hrănitoare; ele se compuneau din o supă de boabe de mazăre cu brînză de Parma, salată de fasole verde cu oțet și untdelemn
Titu Maiorescu - În chestia poeziei populare
... înfățișezi figura literară a lui Ollănescu-Ascanio, în locul căruia ai fost ales membru al Academiei Române. Deoarece d-ta nu ne vorbești de persoana celui dispărut, vei înțelege că nici eu nu pot vorbi de persoana celui ce vine să-l înlocuiască, și nu-mi vei lua în nume de rău dacă trec îndată la discutarea părerilor pe cari le aduci înaintea noastră cu atâta hotărâre, aș putea zice cu atâta curaj, și, trebuie să ... despre ceea ce este adevărat și ce - după a d-tale părere - nu poate fi adevărat în poeziile populare române, culese și publicate de vreo 50 de ani încoace. Este cu atât mai bine venit punctul de vedere ales de d-ta pentru a judeca o materie de însemnătatea poeziei populare cu cât între publicările îngăduite de secția noastră istorică, adică apărute sub auspiciile ei, deși fără răspunderea ei, s-a strecurat în 1906 un studiu al d-lui Radu ... Și mai nainte, îndată după mișcarea de la 1848, comunicări de această natură au fost făcute de ...
Alexandru Vlahuță - România pitorească
... RÂMNICU-SĂRAT 3.29 ÎN VRANCEA 3.30 ÎN MUNȚII BACĂULUI 3.31 ÎN MUNȚII NEAMȚULUI 3.32 ÎN MUNȚII SUCEVII 3.33 PE PLUTĂ DE LA DORNA LA PIATRA 4 VALEA PRUTULUI 5 ȚARA. POPORUL PE DUNĂRE PORȚILE DE FIER Soarele scapătă spre asfințit. Crestele munților par aprinse. Încet, se desfac și s-aștern pe văi perdele de umbră. Înaintea noastră, pe luciul plumburiu al apei, se ivește-n curmeziș mai întâi o dungă, o coamă gălbuie și creață. Ne apropiem de pragul gherdapurilor. Dunărea începe să vâjâie mânioasă, — e un zbucium ș-un clocot de valuri dintr-un mal în altul. Peste-adâncimi se fac ochiuri mari, cari rotesc în loc. Ici apa se scufundă, bolborosind, ca suptă de gura unei vâltori, colo se umflă, se burdusește și urlă făcând clăbuci, bătându-se de stânci cari nu se văd. Vaporul merge mai încet, mai cu pază. Patru oameni stau la roata de la cârmă; amândoi comandanții sunt pe punte, în picioare, cu ochii ațintiți înainte: trecem printre gherdapuri. Dunărea mugește mai tare. Cu ochii închiși, te-ai ... zidiri romane, admirabilă simbolizare a închegării regatului român de ...