Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MULȚUMESC
Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 430 pentru MULȚUMESC.
Emil Gârleanu - Luptătorii Luptătorii de Emil Gârleanu Soarta se vede că-i menise așa: să fie vecini și să fie dușmani. Și-amândoi cocoși frumoși. Unul, negru — cu toate lucirile pe care negrul le poate da în mângâierea luminii. Gulerul și penele subțiri, moi ca mătasea, ce-i atârnau de pe spate spre pinteni, băteau în verde ca fierea. Aripile, negru-aspru, ca mangalul. Pieptul luciu, cu ape tăioase, uneori sure, ca oțelul. Și penele lungi, mlădioase, și întoarse ca niște arcuri, ale cozii, cu sclipiri albăstrii, ce se stingeau îndată. Numai deasupra capului cu ochii neliniștiți ca niște gâze, creasta plecată, ștrengărește, roșie, aprinsă ca para focului. Celălalt, alb. Alb pieptul, cu unde brumate, ca argintul odoarelor vechi; albe aripile, un alb moale, ca al omătului de curând căzut; alb gulerul, cu vârfurile penelor puțin-puțin gălbui, ca suflate cu aur; albă coada bogată-n pene, ușoară, răsfirată. Și, deasupra capului cu ochii galbeni, plutitori în mărgeanul pleoapelor, o creastă cărnoasă, bătută și roșie ca o garoafă. Nu se puteau suferi; își aruncau priviri tăioase printre spărturile gardului; fiecare se silea să trâmbițeze mai înainte zorii zilei. Și totuși prilejul nu-i adusese încă față-n față, ...
Emil Gârleanu - Musculiţa Musculița de Emil Gârleanu În odaie e tăcere. Prin fereastra deschisă soarele scoate sclipiri din sticlăria de pe poliți. În fața iconostasului clipocește candela. Pe masa din mijloc stă deschis, uitat acolo de către copiii sfinției-sale, un ceaslov vechi, scorojit și unsuros. O musculiță, cât o gămălie, strălucitoare ca un licurici, intră bâzâind, să caute ceva dulce de gustat. Zboară încolo și-ncoace. Se uită prin străchini, se așază pe marginea unui pahar, se plimbă pe la icoane, ca și cum s-ar închina, ba intră până șin potcapul cel nou, pe care plodurile îl așezaseră pe pat cu fundul în jos și-l prefăcuseră într-un cuibar de ouă roșii, căci e Paștele. Nimic... În sfârșit, dă Dumnezeu și ajunge și la măsuță, drept deasupra ceaslovului. Se lasă ușoară, zbârnâind mulțumită, pe foaia unsuroasă, pe ale căreia colțuri de sus picăturile de ceară stau ca niște peceți. E doar obișnuită cu cărțile bisericești; nu o dată ieșise sătulă din biserica de peste drum. E atâta hrană pe foile îngroșate parcă de urmele degetelor tăvălite prin grâul dulce al colivelor. Iar aici, pe o margine, a dat tocmai peste ce căuta: o pată, ...
Gavril Romanovici Derjavin - Dumnezeu
Gavril Romanovici Derjavin - Dumnezeu Dumnezeu de Gavril Romanovici Derjavin Traducere de Alexei Mateevici - Noiembrie 1911 O Tu, ce ești Nemărginire În viețuirea vie a firii, În veacuri fără despărțire Treime a dumnezeirii! Duh unu-n toate aflător, Duh nezidit, dar ziditor, Ce nu-L pătrunde duhul meu, Ce toate-n Sine împlinește, Zidește, cuprinzând păzește, Al Cărui nume-i Dumnezeu! A măsura adânca mare, A număra a Ta făptură, Chiar de-ar putea o minte tare, Tu n-ai nici număr, nici măsură. Nici duhurile luminate De Tine-n ceruri așezate, Nu cercetează a Ta fire. Gândirea doar spre Tine zboară, Ca în măria Ta să piară, Cum piere-n veacuri o clipire. ,,Naintea vremilor chemat-ai Din bezne-a lumii plămădeală, Iar vecinicia-ntemeiat-ai În Sine, spre a noastră fală. În Sine toate împlinind, Din Sine vecinic strălucind, Tu toate-ntreci, ce ai zidit; Căci le-ai zidit cu un cuvânt Și tot zidind și mai zidind, Ai fost și-i fi în veci mărit. Un rând de firi în mâine ții Și cu puterea Ta le-nvii, Unești începere, sfârșit, ...
George Coșbuc - Cetatea Neamțului
George Coşbuc - Cetatea Neamţului Cetatea Neamțului de George Coșbuc Sunt cu ceară picurate Filele-n bucoavna mea, Dar citesc, cum pot, în ea. Spune-acolo de-o cetate Care Neamțul se numea Și-au zidit-o, spune-n cronici, Nemți, germani sau teutonici. E ruină azi de veacuri. Unde-o fi? Vezi asta-i greu! Cine credeți că sunt eu Ca să știu atâtea fleacuri! Cui va ști, îi dau un leu. Zici că afli-n cărți de școală? Aș! Rămâi cu mâna goală. Deci, în ceasul dimineții, Când prânzesc acei ce au, În cetate-aici erau, Lângă comandantul pieții, Toți străjerii și-așteptau, Povestind și-ntinși pe iarbă, Chisălița să le fiarbă. Dar, pe când Guzgan răstoarnă Mămăliga din ceaun, Din clopotniță Tăun Sun-afurisit din goarnă. Unu-i strigă: Ești nebun! Altul: Ce-ai tu dacă strigă? I-o fi dor de mămăligă. Dar se-ntorc spre zid plăieșii; Văd pe șes un nor de oști. Măi Istrate, tu-i cunoști: Turcii sunt? Ba, parcă leșii, Vin încoace. Păi, sunt proști? Bat și ei cel drum, ca mânzul, Să ne strice nouă prânzul. Leși erau. Sobiesky-vodă Rătăci p-aici prin văi, Căci pe-atunci era la ...
George Coșbuc - Flăcări potolite
George Coşbuc - Flăcări potolite Flăcări potolite de George Coșbuc E cald. De drum îndelungat Picioarele de-abia-l mal țin, Și-i cale până-n sat! El e flămând și e-nsetat Și-i slab, că e bătrân. Tot dă către fântână zor. Sub tei, la margine de drum, S-oprise pe răzor, Aici la loc răcoritor Sfârșit stătea acum. Pe-același drum de soare plin, Să se ridice, și-a crezut Că moare-n câmp aici, Ca prins de friguri șovăi Și-n urma a căzut. Nevasta i-a murit; Și-apoi I-a ars și casa; i-a trăsnit Deodată patru boi. Trăia la praguri, și-n nevoi Că-n urmă-a-nnebunit." —„Nebun, din ce?" — „Cuvântul meu Și-al altora, e zvon prin sat ; Dar știe Dumnezeu! Din multe toate, — zic și eu, Dar, urma, din băiat." — „Era mișel?" — „Ba nu, deloc ; Dar singur el a tot zorit Să-și bage capu-n foc: S-omoare p-un flăcău la joc. Și-i dus de-atunci, fugit." —„E dus de-atunci... ...
George Topîrceanu - Bene merenti
George Topîrceanu - Bene merenti Bene merenti de George Topîrceanu Cu prilejul decorării dlui Ibrăileanu Credeam că-i numai o poveste. Când colo este Adevărat! Aflai aseară trista veste... Eu am pe cap proiecte grele Cu care lupt, Dar vestea asta m-a-ntrerupt Din ocupațiile mele. Și la moment Mi-am zis: "Să-i fac vreo două stanțe, Să-i telegrafiez urgent Condoleanțe..." Citesc și recitesc misiva, Nedumerit mă uit la plic Și nu-mi explic: Ai publicat ceva-n Arhiva ? ... Te-i fi aflat cândva-n eclipsă Și-ai scris un studiu analitic? Sau poate Spiritului critic I-or fi găsit vreo lipsă? Cum aș putea descoperi Mașinăria? Să știi că N. N. Zaharia A iscălit ceva: G. I. Sau altă pană anonimă Te-a lăudat cumva la Motru? Păcat că n-am aici o rimă În otru! (Vezi, eu... cu toate că n-am dat Lucrări mai vaste, Am scris destule versuri proaste Și totuși nu m-au decorat.) Dar trebuie să lămurim Acest mister... Nu ai cumva vrun omonim, Funcționar la minister? Să știi c-aici e-ncurcătura! Eu îți spuneam Că toți aceștia se cam Ocupă cu literatura... Ai ...
George Topîrceanu - Deschiderea stagiunii. Săptămâna Caragiale
George Topîrceanu - Deschiderea stagiunii. Săptămâna Caragiale Deschiderea stagiunii. Săptămâna Caragiale de George Topîrceanu Dl M. Sadoveanu, directorul Teatrului Național, deschide stagiunea, în sara de 18 octombrie, printr-o cuvântare festivă despre Caragiale ... D-sa evocă în câteva cuvinte calde figura și opera marelui dispărut și mulțumește publicului ieșan, care întotdeauna a iubit și a prețuit pe Caragiale, că a venit și de astă dată în număr mare ca să sărbătorească niște piese atât de cunoscute. Publicul acopere cu aplauze entuziaste cuvântarea dlui Sadoveanu, căruia i se fac ovații de simpatie, ca director și ca scriitor — și pânza se ridică asupra primului act din Scrisoarea pierdută . Pristanda și cu Tipătescu vorbesc. Avem în fața noastră două personagii foarte deosebite între ele mai ales prin modul cum le-a zugrăvit Caragiale. Prefectul Tipătescu e un om modern. Lustrul manierelor îi acopere fondul de necinste și-i dă aproape aparența unui occidental. El e mai cult și mai inteligent decât toți oamenii din Scrisoarea pierdută . S-a mai spus că el singur dintre toți e în stare să-și dea samă de situație. El e acela care într-un moment se ...
Grigore Alexandrescu - În iad mai dăunăzi, câțiva răposați
Grigore Alexandrescu - În iad mai dăunăzi, câţiva răposaţi În iad mai dăunăzi, câțiva răposați de Grigore Alexandrescu În iad, mai deunăzi, câțiva răposați, Care în viață treceau de-nvățați, Dăduseră jalbă,arătând că cer Să se pedepsească jupânul Voltaire, Pentru câte rele de dânșii vorbea, Atunci când trăia. "Domnilor, strigă Voltaire mânios, Jalba ce ați dat este de prisos; Ce pedeapsă-mi vreți? ce rău îmi doriți? Eu vă socoteam destul mulțumiți, Când în București, după cum v-am spus, Doi vrăjmași ai mei știți cum m-au
Grigore Alexandrescu - Cucul Cucul de Grigore Alexandrescu Cucul, pasere proastă, dar plină de mîndrie, Socotind c-al său nume Este vestit în lume, Hotărî să mai facă vreo călătorie, Ca s-adune respecturi, și însuși să privească Cu ce chip îl slăvește nația păserească. Plecă: dar abia merse pînă-n vecinătate, Și găsi felurimi de păsări adunate, Care din întîmplare Se-ntrecea la cîntare. Stătu să le asculte: toate pe rînd cîntară, Care prost, care bine, talentul și-arătară. Iar bietei coțofene îi cerură iertare Că nu-i dau ascultare: Îi ziseră: „Taci, soro, te roagă obștea noastră: Despre cîntec, ne iartă, ești ca un cuc de proastă“. Asfel păți și cioara; în rîs ea fu luată, Și cu un cuc nemernic de toate comparată. De asemenea cinste cucul supărat foarte, Se duse mai departe; Dar oriunde mergea, Nimic alt n-auzea. În sfîrșit obosit, Și desnădăjduit, La cuibul său veni, Făr-a se mai opri. Puii cît îl zăriră Pe loc îl ocoliră; Apoi îl întrebară: „Ce mai veste p-afară?“ „Urîtă — le răspunse — și vrednică de jale: Am umblat multe locuri, dar nu m-am mulțumit. Toate ...
Grigore Alexandrescu - Lebăda și puii corbului
Grigore Alexandrescu - Lebăda şi puii corbului Lebăda și puii corbului de Grigore Alexandrescu Lebăda odată-aflase (Însă cum se întâmplase, Nu pot să vă dau cuvânt) Cum că într-un colț de lume, Într-un loc cu mare nume, Și pe un frumos pământ, Niște păsări osândite, Corbi de câțiva ani numite, În primejdie trăiesc. Lebedele au din fire O ciudată presimțire, Care este dar ceresc. Așa, să le izbăvească, Cu o râvnă părintească, Ea plecă până în zori. Ajungând într-o livede, În culcuș de vulpe vede Pui de corb nezburători, Care într-o vizuină Petrecea ca în grădină, De-a lor soartă mulțumiți. Pasărea cea albă-ndată Către dânșii se arată, Zice: "Puilor iubiți! Soarta voastră e de milă: Spuneți cum pe voi în silă Aici vulpea v-a adus?" Corbuleții în mirare Răspund iute, râzând tare: "Noi de voie ne-am supus. Vulpe ce e, nu știm spune, Decât că năravuri bune Acea damă arăta: Că avea coadă pe spate, C-al ei păr în galben bate Și că ochi lucioși purta. Ea când ne-a luat de-acasă, Ne-a spus că la a sa ...
Grigore Alexandrescu - Mănăstirea Dintr-un Lemn
Grigore Alexandrescu - Mănăstirea Dintr-un Lemn Mănăstirea Dintr-un Lemn de Grigore Alexandrescu Mulțumiți de buna petrecere de la Cozia, ne pornirăm de acolo în dispozițiile cele mai bune, și întorcându-ne prin Râmnic luarăm drumul Mănăstirii Dintr-un lemn, care este în depărtare ca la două poștii de la cea dintâi mănăstire. Depărtându-ne de oraș și lăsând Oltul în stânga noastră, perspectiva luă altă față : acum n-aveam a mai vedea nici munți înalți, nici ape mărețe. Râuri multe, dar mici, care curg în deosebite direcții, care aci se împreun, aci se despart și se întâlnesc iară, ca să intre deodată în râul cel mare, dealuri în proporția apelor, dar împodobite de crânguri frumoase, în sfârșit, toate mici, dar toate cochete și elegante. Iată ce întâlnești de la Cozia până la Mănăstirea Dintr-un lemn, așezată asemenea în marginea unui deal. Ca să luăm lucrurile pe rând, trebuie mai întâi să vorbim de tradiția ce se păstrează asupra zidirii acestei mănăstiri. Cu vreo treizeci ani înainte de a se zidi biserica, un cioban își avea stâna în locul acela pe coasta dealului. Într-o noapte i se înfățișă în vis Maica Mântuitorului, poruncindu- ...