Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru MOMENTE

 Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 340 pentru MOMENTE.

Constantin Negruzzi - Împăratul Albert

Constantin Negruzzi - Împăratul Albert Împăratul Albert de Constantin Negruzzi Întâmplările, astă dată, să părea că au favorizat pe confederați în tot felul. Noul an a libertății sunase pentru Elveția la 1 ianuar 1308 și la 15 a acestei luni, până a nu sosi încă veste la împăratul, el află stricarea armiei sale în Turinga; porunci îndată o nuouă strângere de oști, vesti că va mergi însusi în capul lor, și făcu cu obicinuita lui hărnicie toate gătirile astei nuouă campanii; ele era abia sfârșite, când cavalerul Beringuer de Landenberg sosi de la Unterwald și îi spuse cele ce să întâmplasâ. Albert îl ascultă cu nerăbdare și necrezare, apoi când nu îi mai rămasă nici o îndoială, întinse brațul în direcție celor trei cantoane și jură pe sabia sa și pe împărăteasca sa coronă să piarză până la cel mai din urmă din acei ticăloși țărani, cari, vor fi luat parte la revoltă. Landenberg făcu ce putu ca să-l întoarcă din idei de răzbunare; dar toate fură în zădar, împăratul zisă că va merge el singur împrotiva confederaților și însemnă la 24 făurar ziua plecării oștilor. La mai 1308 armia împărătească sosi pe ...

 

Constantin Negruzzi - Vergiss-Mein-Nicht

Constantin Negruzzi - Vergiss-Mein-Nicht Vergiss-Mein-Nicht de Constantin Negruzzi Viața este în trecut și în viitor: dorință și căință, în cea întâi jumătate a vieții omul încă nu trăiește și apoi începe a muri. Conștiința ticăloșiei noastre ne depărtează pururea cu privirea înainte sau înapoi; fericirea o vedem tot dincolo de orizonul nostru. Cu ce nătângie ne ținem de cele mai mici suvenire! Ce înrâurire au asupra noastră o melodie nesimțitoare poate pentru toți, o privire a cerului, vederea sau mirosul unor floricele pe care alții le calc în picioare cu nebăgarea de seamă. Așadar, mă veți ierta că vorbesc cu complacere de Vergiss-mein-nicht, floricică cu petalele de un albastru deschis, cu frunzele verde închis, pe care svițerii o numesc iarba mărgăritarului, care crește pe malul râurilor și a lacurilor, avându-și pururea picioarele scăldate în apă. Dar pentru poetul făr amor, pentru acel a cărui suflet a fost sfărâmat de chinurile unui amor viclean, aurul e numai aur, metal ca și ferul și plugul. Lauda nu este decât o groasă tămâie ce amețește capul; cununele de flori sunt cununi de spini care ...

 

Dimitrie Anghel - Țiganii (Anghel)

... cei ce nu cunosc alt coperămînt decît clopotul de azur al cerului își opriră mersul și poposiră pe marginea Elanului secătuit de arșiță. Un scurt moment de repaos, o haltă în infinit, o clipă de înstăpînire a marelui pămînt pentru a purcede aiurea, unde-i duce deșirul ...

 

Dimitrie Anghel - A. D. Holban

... și-l tolerau, fără să-l poată suferi, văzînd în el un viitor "om mare". Tatăl meu avea o adevărată slăbiciune pentru el. Într-un moment dat, chiar îi pusese la dispoziție o casă alături de a noastră, unde într-o bună zi s-a instalat cu ...

 

Dimitrie Anghel - Arivistul

... de-a sta pe loc. Ei stau ; au darul înnăscut al inerției. Ocupă un loc definit în spațiu, așa că, fatal, la un moment trebuie să dai peste ei. Întîmplările lucrează pentru aceștia. Ei stau și în timpul acesta vremea se preschimbă. Moartea are grijă din timp în timp ...

 

Dimitrie Anghel - Clopotele

... a da o dovadă de existența lor. Și cu toate acestea cunosc printre ei oameni de o inteligența superioară, ființe care au dat la un moment probe de energie și voință, talente diverse, predispoziții naturale, suflete alese și bogate, cum rareori am întâlnit în alte părți. Cum se explică aceasta ? Ce ...

 

Dimitrie Anghel - Hefaistos

... de multe ori de vorbă cu el pînă în tîrziu la gura sobei, în serile de iarnă, ascultîndu-i mitologicele legende, și, deși într-un moment dat mi-a fost potrivnic și mi-a acoperit cu cenușă tot ce am avut, eu îl urmăresc cu drag și ...

 

Dimitrie Anghel - Lui Octavian Goga (Anghel)

Dimitrie Anghel - Lui Octavian Goga (Anghel) Lui Octavian Goga de Dimitrie Anghel Publicată în Seara , III, 844, 23 mai 1912, p. 1. Am fost o grămadă pornită sub același steag. Am schimbat de steaguri și ne-am răzlețit. În taberi ne-am strîns din nou, baricade de hîrtie am înălțat și am schimbat de taberi, precum am schimbat și de baricade. Dușmanii de ieri am redevenit prieteni. Prietenii de ieri suntem astăzi dușmani. Stropul de venin căutat cu îndîrjire pentru a fi picurat în rana pe care i-o cunoșteai potrivnicului lacrimă de înduioșare s-a prefăcut și spinul ce-l țineai la îndemînă, în prinos de floare și în vorbe de părere de rău. Grămada s-a răzlețit, fiecare căutîndu-și drumul. Cel ce-a slujit un steag a căutat să-și arboreze culorile lui proprii și să și-l apere singur. Bunul și răul din fiecare a căutat să se cearnă și sita fiecăruia a prins să împrăștie pentru el lamura sufletului lui, roditoare plăpîndă, în care avea să înflorească propria lui floare. În paginile multe ce le-a scris fiecare ...

 

Dimitrie Anghel - O amintire despre Verdi

... proclamat cetățean al Romei. Una cu șuvoiul acesta tulbur, am uitat de casă și m-am lăsat dus pînă în apropierea teatrului, unde la un moment dat m-am găsit blocat și n-am mai putut înainta. Nerăbdătoare glasurile reîncepură vocalizînd crîmpeie din noua operă ; glume și interpelări violente pentru ocuparea ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Cahul

Dimitrie Bolintineanu - Cahul Cahul de Dimitrie Bolintineanu Stelele de aur prin eter luceau. Turcii și moldavii printre flori dormeau. Ionașcu trece noaptea în veghere; Își adapă dulce sufletu-n durere, Apoi zice-n sine: ,,Slabe muritor! Nu-i destul că soarta te-a supus la dor, Pentru ce chiar însuți îți urzești în lume Altă suferință care te supune? Viața și mărirea, fericiri lumești, Vine-o zi în care tu le părăsești, Iar a ta țărână viermilor e dată Cât de dalbă fie fala ce te-mbată!" Cheamă capii oștii și-astfel le-a vorbit — ,,Voi, cozaci ce-n lupte dalbe m-ați servit! Voi, feciori din țară ce, venind în lume, V-au scăldat cu lacrimi ale voastre mume, A sosit momentul jugul să zdrobim... Sau prin mândra moarte să ne nemurim! Puțin timp în lume un erou trăiește, Dar în scurta viață secoli viețuiește! Căci de dulce fală trece cununat Și, murind, în urmă-i nu va fi uitat. Cel dintâi muri-voi pentru-al țării bine! Cel dintâi lovi-voi cu-a mea călărime!" Zice. Dar sub cortu-i iată a părut Doamna ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Conrad. Cântul I. Ionienele

Dimitrie Bolintineanu - Conrad. Cântul I. Ionienele Conrad. Cântul I. Ionienele de Dimitrie Bolintineanu Conrad, poemă în patru cînturi și note explicative Informații despre această ediție Era cînd farul lumii, în mare apuind, Poleie rochia nopții cu stele de argint, Și-n calea sa umbroasă, sub negrele-i picioare, Așterne valuri albe, suflate de dulci boare, Munți, plaiuri, văi rîzînde și fragede grădini, Ce-noată în oceane de umbre și lumini. Cotind pe Cornul d-aur, ieșea în Propontide Un vas, spărgînd cu pieptul tărîmele lichide. Dar cine-i omu-acesta ce-n vas stă izolat? E trist sau este mîndru? mai mulți au întrebat. Un servitor răspunde cu oarece sfială Că Țara Românească e țara sa natală; Conrad e al său nume; că este exilat, El pentru libertate poporu-a rădicat. Proscris din a sa țară, el fără țel se duce Oriunde îi surîde un cer senin și dulce; Dar cugetele sale se-nturnă nencetat Spre patria iubită ce-n doliu a lăsat... Credea în viitorul promis umanității, Precum și în triumful justițiii, verității, Deși avea momente cînd sufletu-i coprins De cugetile sceptici parcă zdrobit și stins. Iubea să facă versuri, deși ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>