Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MENIT
Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 245 pentru MENIT.
Mihai Eminescu - Luceafărul Luceafărul de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]] (dezambiguizare) Aceasta este o pagină de dezambiguizare — un ajutor pentru navigare care cuprinde lucrări purtând același nume. Dacă o legătură dintr-un articol v-a adus aici, vă rugăm să mergeți înapoi și să reparați legătura astfel încât să ducă direct către pagina menită. Luceafărul , de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Luceafărul , de Mihai
Mihai Eminescu - Melancolie Melancolie (dezambiguizare) Aceasta este o pagină de dezambiguizare — un ajutor pentru navigare care cuprinde lucrări purtând același nume. Dacă o legătură dintr-un articol v-a adus aici, vă rugăm să mergeți înapoi și să reparați legătura astfel încât să ducă direct către pagina menită. Melancolie , de Dimitrie Anghel Melancolie , de Traian Demetrescu Melancolie , de Mihai Eminescu Melancolie , de Constantin Negruzzi Melancolie , de Iacob Negruzzi Melancolie , de Vasile Pogor Melancolie , de Alexandru Vlahuță Melancoliei , de Ștefan Octavian
Mihai Eminescu - Tăceți! Cearta amuțească...
Mihai Eminescu - Tăceţi! Cearta amuţească... Tăceți! Cearta amuțească... de Mihai Eminescu Tăceți! Cearta amuțească  E-o oră grea și mare, Aripele ei negre în ceruri se întind, Astfel lumea-amuțește la-ntunecări solare, Astfel marea-amuțește, vulcane când s-aprind; Când prin a vieții visuri  oștiri de nori  apare A morții umbră slabă cu coasa de argint Tăceți! Cum tace-n spaimă a Nordului popor Când evul asfințește și dumnezeii mor. Aduceți-vă aminte de-acele nalte poze De frunțile-n lumină a vechilor profeți; Pe un pustiu de piatră, pe cer d-azur și roze Trecu un stâlp de flacări ce lumina măreț Și-n fruntea unui popol  pierdut în chin  e Mose, Și sufletul lui mare, adânc și îndrăzneț, Prevede că în sânul pierdutului popor E viitorul lumei ș-al ei mântuitor. El n-a văzut pământul promisiei divine, Viața lui se stinse în munții slabi și suri, Corpul i-l poartă-ntregul pustiu fără de fine, O ginte-ntreagă poartă a lui învățături. Ca-nmormântată-n secoli, cenușa lui rămâne, Dar spiritu-i sfăramă înalții, vechii muri De Iericho ...
Mihai Eminescu - Terţine Terține de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]] (dezambiguizare) Aceasta este o pagină de dezambiguizare — un ajutor pentru navigare care cuprinde lucrări purtând același nume. Dacă o legătură dintr-un articol v-a adus aici, vă rugăm să mergeți înapoi și să reparați legătura astfel încât să ducă direct către pagina menită. Terține , de Mihai Eminescu Terține , de Ștefan Octavian Iosif Terține , de George
Mihail Kogălniceanu - Ștefan cel Mare arhitect
Mihail Kogălniceanu - Ştefan cel Mare arhitect Ștefan cel Mare arhitect de Mihail Kogălniceanu Ștefan cel Mare, eroul Moldaviei, când vroia să răsplătească pe vitejii tovarăși ai strălucitelor sale biruințe, dăruindu-le moșii, el nu-și bătea capul să le măsoare cu odgonul numărul fălcilor și al stânjinilor, ci, nou inginer, se suia pe un deal și de acolo le hărăzea cât vedea cu ochii, însemnându-le de hotar zările și râurile. Precum era curios inginer, el nu era mai puțin curios și arhitect. La anul 1466, el hotărâse să ridice mănăstirea Putna, în aducere aminte a două campanii slăvite ce făcuse în Ardeal și în Bugeag, pe care-l smulsese din mâinile turcilor; această mănăstire fu asemene menită să slujească de lăcaș rămășițelor muritoare ale eroului. Când, dar, veni vremea ca să se aleagă locul unde era să se înalțe această frumoasă zidire, Ștefan cel Mare se sui pe vârful unui munte ce este lângă mănăstire, împreună cu doi copii din casă și cu vătavul lor, poruncindu-le să tragă fieștecare din arc. Săgeata celui întâi slujitor ajunse într-un delușel ce se cheamă până astăzi Sion și este lângă mănăstire. Acolo, după porunca domnului, se făcu ...
Nicolae Gane - Petru Rareş Petru Rareș de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]] (dezambiguizare) Aceasta este o pagină de dezambiguizare — un ajutor pentru navigare care cuprinde lucrări purtând același nume. Dacă o legătură dintr-un articol v-a adus aici, vă rugăm să mergeți înapoi și să reparați legătura astfel încât să ducă direct către pagina menită. Petru Rareș , de Nicolae Gane Petru Rareș , de Gheorghe
Nicolae Gane - Vînătoarea Vînătoarea de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]] (dezambiguizare) Aceasta este o pagină de dezambiguizare — un ajutor pentru navigare care cuprinde lucrări purtând același nume. Dacă o legătură dintr-un articol v-a adus aici, vă rugăm să mergeți înapoi și să reparați legătura astfel încât să ducă direct către pagina menită. Vînătoarea , de I. C. Vînătoarea , de Nicolae
S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Profeție (Iosif)
S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Profeţie (Iosif) Profeție de SĂ¡ndor PetÅ‘fi , traducere de Ștefan Octavian Iosif Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Floare-albastră , an. I, nr. 9, 6 decembrie 1898. — Tu, mamă, zici că visurile noastre Ni le trimite Atoateștiutorul, Că visu-i o fereastră fermecată Prin care ne surîde viitorul. Visai și eu un vis, iubită mamă, Un vis frumos... Mi-l lămurești tu mie ? Visai azi-noapte că-mi crescuse aripi, Și am zburat cu ele-n veșnicie ! — Copile, tu lumina vieței mele ! Luceafăr blînd al sufletului meu ! Fii vesel, vesel, că-ți făgăduiește Îndelungate zile Dumnezeu. ...Crescu băiatul — mare și puternic : Din pieptu-i tînăr izbucni deodată Sălbateca văpaie-a tinereții, Ce-n inimă-i gemuse-ncătușată. El prinde harfa și izbește-n strune, Dus în extazul sfînt al inspirării : Simțirea lui — măreț vultur — plutește În lumea largă pe-aripa cîntării. Se-nalță pîn’la porțile tăriei Al cîntecului glas înaripat, Desprinde stelele din cer să-ncununeze Cu raze fruntea lui de inspirat. Dar e venin a cîntecului miere ; Cu fiecare cîntec smuls din strune El pierde-o floare din cununa vieții, ...
Thomas Moore - Luntrea pe uscat
Thomas Moore - Luntrea pe uscat Luntrea pe uscat de Thomas Moore Traducere de Constantin Stamati a melodiei irlandeze Privind de pe țărm În zori de zi frumoasă, la țărmul unei ape, O luntre sprinteoară, cu pânzi subțiri și albe, Mândru se legăna, Și valurile line de soare poleite, Chiar ca veșmânt de stofă pe lângă ea-ncrețite, Frumos o prejura. Senin deasupra cerul, sub ea ca steclă mare, Ș-a florilor mireazmă, ș-a zefirilor boare Gingaș o dezmierda, Încât părea că toate i se supun, se pleacă, Și vor ca a lor grații numaidecât să-i placă, Iar luntrea s-alinta. Spre sară, însă, apa de vânt cumplit gonită Se trase de la țărmuri, și luntrea părăsită, Ca un bătrân nemernic, Pe lut uscat rămase, cu pânzele sfărmate, Cu cârma prăpădită, cu coastele uscate, Ca un butuc netrebnic. Așa ne lucesc toate în zorile vieții, Așa ne pare lumea în vârsta tinereții, Dar precum steaua zilei se-ntunecă de noapte Așa a vârstei sară vine să ne deștepte, Că toate sunt nălucă, că toate sunt menite, Pe om să amăgească, Spre a uita căitul, ca luntrea ...
Traian Demetrescu - Împreună Împreună de Traian Demetrescu Pornit-au inimi singuratici De tineri și fecioare, Să dea de urma fericirei, În lumea asta mare. Și fiecare se pierduse Pe-un drum deosebit, — Deși spre fericire nu e De cît un drum menit. Și singuraticile inimi În lunga rătăcire. Pierit-au multe... și nici una N-a dat de fericire. Din stolu-ntreg doar două inimi În goana lor nebună, Au întîlnit-o, — dar acelea Merseseră-
Traian Demetrescu - Lui Pasteur
Traian Demetrescu - Lui Pasteur Lui Pasteur (după Sully Prrudhomme) de Traian Demetrescu În vremile lui Hercul, — titanică faptură, — Natura-nverșunată pe om lovea mereu; La rîndul său și omul, sălbătăcit de ură, Se-ncumetea la luptă cu cel mai crîncen leu! El cucerise astfel, afar' în largul firei, Repaos și putere, de glorie cuprins; Dar corpu-i înlăuntru, — sarcazm al fericirei! — Fu pe neașteptate de un microb învins. Îngrozitoarea boală, ce-n sînge varsă moarte, Luă omului puterea, necontenit să-l poarte Pe căi de suferință, de groază și de chin... Dar tu, savant ilustru, prin geniul tău divin, Zdrobiși vrășmașu-acesta, menit a fi etern... În luptele științei ești Hercule