Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru MARGINE

 Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 467 pentru MARGINE.

Emil Gârleanu - Cât un fir de neghină

Emil Gârleanu - Cât un fir de neghină Cât un fir de neghină de Emil Gârleanu „Nu trebuie să fii cât un munte de mare ca să poți judeca. Ci de-ai fi cât o neghină, ori cât un fir de colb, dacă ai în căpușorul tău scânteia dumnezeiască ce cuprinde lumea, ți-i de ajuns: știi ce ești, de unde vii și-ncotro trebuie să te îndrepți.â€� Gândirea aceasta i-o spusese gânganiei o furnică. Și spusa muncitoarei îi intrase atunci pe o ureche și-i ieșise pe alta. De-abia văzuse de câteva zile lumina soarelui, pământul, florile! În iarbă i-au părut toate un rai; dar când a întins aripioarele și-a zburat, mirându-se că poate să străbată aerul, când apoi a căzut istovită de oboseală, pe-o frunză, atunci întâiași dată a cunoscut greul. Și spusele furnicii i-au venit în minte... Ce era? O gânganie mică, fără strălucire, rotundă, ca o sămânță. De unde venea? Din iarbă; ținea minte că se trezise sub o rochița-rândunicii . Dar încotro avea să se îndrepte? Ei, asta era greul! S-a coborât de pe frunză ...

 

Emil Gârleanu - Călătoare! ...

Emil Gârleanu - Călătoare! ... Călătoare! ... de Emil Gârleanu E călătoare! A ieșit din mușuroi furnica și-a pornit, cum face în fiecare dimineață, a pornit să vadă lumea... Ea știa că ochii duc și mintea întoarce; că, văzând multe, știi destule și ai de unde da și la alții. Și ce fericire să călătorești dimineața, în revărsatul zorilor, când iarba e proaspătă sub rouă, aerul jilav de răcoare, și când pe cer se prelinge lumina ca o undă de aur. Ș-apoi dimineața privești altfel lumea, altfel o judeci; gândurile nu-ți sunt spulberate, ci se limpezesc, tihnite, din prisos. De aceea furnica se scoală cu noaptea în cap și pornește la drum. În dimineața aceasta a luat-o spre răsărit. Încântată de frumusețea soarelui, care se prevestea prin mănunchiurile lui de raze, totuși avu puterea să se gândească, drumeața, că, privind și minunându-se numai, nu câștiga nimic. De aceea, îndată ce dădu, prin miriște, de cizma unui vânător, își și puse în gând să cerceteze, să cunoască mai bine făptura omenească în apucăturile ei. Îndrâzneață și destoinică, se ridică pe călcâiul pe care câteva fire de nisip se prinseseră, apoi, ...

 

Emil Gârleanu - Cioc! cioc! cioc!

Emil Gârleanu - Cioc! cioc! cioc! Cioc! cioc! cioc! de Emil Gârleanu Și păsările se-nțeleg între ele. Dumneavoastră poate nu mă veți crede. Atâta pagubă! Dar eu știu multe asupra lucrului ăstuia de la gaița mea, de la gaița mea care, fiindcă am învățat-o să vorbească omenește, mi-a descoperit câteva taine ale graiului păsăresc. D-ta, spre pildă, auzi ciripind o rândunică, crezi că i-a venit, așa, un gust să facă gălăgie, în vreme ce dânsa dă povețe puișorilor ei: „Nu ieșiți la marginea cuibului!â€� „Nu strigați când nu sunt eu cu voi!â€� „Tst! pisica!â€� O vrabie ciripește pe gard. D-tale puțin îți pasă. Și ei, biata! i-a sărit inima din loc: „Uliul!â€� În nopțile cu lună asculți privighetoarea, — te încântă; ajungi să crezi că pentru tine își revarsă în gâlgâiri ploaia de mărgăritare. Nici nu bănuiești că-și plânge numai dragostea ei Așa, mulțumită gaiței mele, am ascultat, deunăzi, o convorbire între un măcăleandru și-un scatiu. Să v-o spun. „Cioc! cioc! cioc!â€� se aude de departe. Măcăleandrul zice: — E ciocănitoarea! — Ciocănitoarea, răspunse ...

 

Emil Gârleanu - Gândăcelul

Emil Gârleanu - Gândăcelul Gândăcelul de Emil Gârleanu Cum venise pe lume, nici el nu-și dădea seama. S-a trezit ca dintr-un somn și parcă era de când pământul. Nu simțise nici durere, nici bucurie. Și mult își muncise gândul cum răsărise, și-al cui era? Mic cât un fir de linte, mișca piciorușele fragede și ocolea, de pe margini, frunzișoara care-l adăpostise. Într-o zi încercă o pornire lăuntrică: ieși de sub umbra răcoroasă și dădu buzna afară, în ploaia de lumină. Atunci rămase pe loc, orbit de atâta strălucire. Încetul cu încetul îi veni inima la loc și îndrăzni: deschise ochișorii mai mult, mai tare, mai mari, îi deschise în sfârșit bine-bine și privi în sus. Se făcuse parcă mai mititel decât fusese. Cu câtă strălucire, ce adânc și albastru se dezvelea cerul! Și ce minune! cu ochișorii lui mărunți, cât niște fire de colb, îl cuprindea întreg. Și ce întunecime, câtă umezeală sub frunzișoara lui. Ce căutase dânsul acolo? Iar din mijlocul tăriei albastre, un bulgăre de aur aprins arunca văpăi. Tresări. Era el altul? Piciorușele nu mai erau ale lui de scânteiau așa? Și mai era îmbrăcat în aur! Căci ...

 

Emil Gârleanu - Grivei

Emil Gârleanu - Grivei Grivei de Emil Gârleanu E bătrân. Înțelege că-i bătrân, că-i netrebnic, că cele câteva zile ce i-au mai rămas sunt o povară pe capul tuturora. De când s-a și îmbolnăvit, nu-l mai strigă nimeni, nu-l mai mângâie nici o mână, nu se mai întoarce spre el nici o pereche de ochi. A slujit cu credință. Douăzeci de ani, vară și iarnă, în curtea aceasta a trăit și a păzit-o. În nopțile de toamnă, cu ploile repezi și pătrunzătoare, în nopțile de iarnă, cu vifornițele năprasnice, el nu stătea în cușca lui; suflând cu greu, încordându-și mușchii, căci era vânos, tăia troianul, cutreiera toate colțurile grădinii și, lătrând, dădea de știre că nu e chip să te poți apropia de casa stăpânului... Dar în seara aceea, când prinsese de pulpa piciorului pe hoțul care furase mere din pomul de lângă gard! Ani de-a rândul simțise durerile loviturii de ciomag pe care i-o dăduse atunci în creștetul capului. Și altă dată... Dar câte nu făcuse, câte nu suferise Grivei, dulăul credincios al curții! Însă vremea trece; viața, cu ...

 

Emil Gârleanu - Punga

Emil Gârleanu - Punga Punga de Emil Gârleanu Când se treziră, în zorii zilei, amândoi, la han, și după ce plătiră un franc și douăzeci pentru că dormiseră acolo, femeia Safta, nevasta lui Neculai Lăptuc, se căută prin buzunarele fustei. După ce și le întoarse pe dos, căzu dintr-unul cinci parale. Atâta; nu mai aveau nimic. Veniseră cu o zi înainte, vânduseră două perechi de gâște, și în loc să se întoarcă acasă, în Popriceni, ici, o palmă de loc, rămăseseră în târg să beie la han. Femeia se uită la cel de cinci parale, îl întoarse pe față, pe dos, apoi îl arătă lui bărbatu-său: — Merge? Neculai Lăptuc îl învârti și el, îl puse în zare, să se uite de departe, ca și când ar fi vrut să-l vadă dacă-i străveziu, apoi își trecu degetul pe sub nas și răspunse: — Pe dracu! Femeia i-l smunci, răstindu-se la el: — Tu l-ai luat, prostule! — Ba tu! — Așa să trăiești!... Haidem! Și porniră. Afară începuse iar să fulguie. Nevasta își trase bine barizul peste urechi; era o femeie înaltă, ciolănoasă, largă în spate; și cum vântul îi flutura fustele, i ...

 

Emil Gârleanu - Trandafirul

... Emil Gârleanu - Trandafirul Trandafirul de Emil Gârleanu La o margine de drum înflori un trandafir. Și a fost o minune, căci floarea trandafirului era așa de gingașă, așa de albă, că parcă de ...

 

Friedrich Schiller - Mănușa

... picioare, Fiarele se-nfiorează, Și-mprejur, arzând de dorul de-a se sfâșia-ntre ele, Se așează. O frumoasă mână scapă de pe margine de-altan O mănușă, drept la mijloc, între tigru și-ntre leu; Iară dama, Cunigunda, zise-atunci, bătându-și joc, Cavalerului Delorges: ,,Dac-amorul ți ...

 

Gelu Vlașin - Mâna

Gelu Vlaşin - Mâna Mâna de Gelu Vlașin mâna care doarme care adoarme care hrănește mâna mea cea de toate zilele care scrie care-mi zugrăvește chipul mă ostenește mă odihnește mă dojenește mâna mea fără de care trupul ar fi o simplă sălcie la marginea timpului iată mâna mea ți-o

 

George Coșbuc - Cântec (Coșbuc, 4)

George Coşbuc - Cântec (Coşbuc, 4) Cântec de George Coșbuc Zice vodă: — „Iar la greu! Dragii moșului, în țară. Vin păgânii foc și pară, Dar cum vin s-or duce iară, Procleții lui Dumnezeu! De vom prinde-n țară turcii, Să le dăm, și voi și eu,                 Cinstea furcii!" Zice vodă: — „Bateți voi Marginea, că e mai bine! Ce-i la mijloc, las pe mine! Cu ei numai iadul ține, Iar Hristos e-n rând cu noi! Haid', să le stârpim răsadul, Că e plin de marțafoi                 Țarigradul!" Vodă-n sârg a și purces; După ei oștirea-n fugă. Uite, turcii lasă rugă, Lasă tot și-o rup la fugă, Nu mai știu ce-i deal, ce-i șes. Care-o fi scăpat din gloată Nu și-a mai venit în ori                 Viața toată... Zice vodă: — „Sănătoși, Dragii moșului, cu bine! Roat-acum pe lângă mine, Naiu-n mâini, și cupe pline, Pe-obiceiul din strâmoși. Cu voinicii-mi place traiul, Ori îi văd cu spada-n mâini,                 Ori cu naiul." Zice vodă: — „După vremi Mulți păgâni am dat de smintă! Să-i mai judeci când s-alintă, ...

 

George Coșbuc - Crăciunul în tabără

George Coşbuc - Crăciunul în tabără Crăciunul în tabără de George Coșbuc (Pe Cîmpia Smîrdanului, 1877) Și-acei ce de-a pururi au glume, Azi tremură muți și-nghețați În jalea cea fără de nume; Pustii ei simt, și-aruncați Departe la margini de lume. Iar codru-ngropat e-n zăpadă; Nu-i ușă, nu-i cale, nu-i loc. În haine ca-n zi de paradă, Țin pînea-nghețată la foc, Stînd unul într-altul grămadă. E freamăt în zare: e tunul, Ori cîntec de clopot din sat? Crăciunul e astăzi, Crăciunul. Flăcăii țin capul plecat, Și plînge-necat cîte unul... Ard vesele flăcări pe vatră; Și-ai casei, la masă, gătiți. Vin oaspeți, și canele latră; Le ies înainte grăbiți Ai casei pe pragul de piatră. Iar pînea pe masă, vecină, Pe neted-întinsul ștergar, Cu vinul din oala cea plină; Și însuși bunicul, cel rar La vorbe, azi rîde și-nchină. Cu cîrpa la spate legată Nevasta se-nvîrte, avînd Spre toți cîte-o vorbă-mbunată Și, locuri pe laviți făcînd, E suflet și inima toată. Din leagăn îi bîlbîie-odorul, Se luptă din mîni și e-n zor Să-și ducă la gură piciorul, ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>