Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LUMINAT DE LUNA
Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 388 pentru LUMINAT DE LUNA.
Mihai Eminescu - Când amintirile...
... Mihai Eminescu - Când amintirile... Când amintirile... de Mihai Eminescu Când amintirile-n trecut Încearcă să mă cheme, Pe drumul lung și cunoscut Mai trec din vreme-n vreme. Deasupra casei tale ies ... blânda lună, Ce ne găsea îmbrățișați Șoptindu-ne-mpreună. A noastre inimi își jurau Credință pe toți vecii, Când pe cărări se scuturau De floare liliecii. Putut-au oare-atâta dor În noapte să se stingă, Când valuri de isvor N-au încetat să plângă, Cum luna trece prin stejari Urmând mereu în cale-și Când ochii tăi, tot încă mari, Se uită dulci ...
Mihai Eminescu - Mușatin și codrul
... a căzut de-a curmezișul, De îi spânzură frunzișul, Punte lungă de-un copac Peste-o liniște de lac, Punte lungă, punte mare, De mi-o poți trece călare. Iar Mușatin tinerel, Trece puntea singurel, Cu pieptarul de oțel, Cu cușma neagră de miel, Cu zeghea albă pe el. Cum venea la vânătoare, Purta arcul pe spinare, Tolbă de săgeți el are; Cu lungi plete pân-pe spate, Dar la frunte retezate. Copilaș în haine strimte, Ușurel mi se mai simte; De ochește-o căprioară, Șoimul pe deasupra-i zboară; De-și întinde mâna-n sus, Șoimu-n palmă i s-a pus; Și tot vine chiuind Și din frunză tot pocnind, Și când ... el se cobora Unde apa tremura. Cucul cântă, mierla-i zice: Â Ce cați tu, băiet, pe-aice? Â Crește, codri, și te-ndeasă, Numai de-o cărare-mi lasă, Și te trec în curmeziș, Doar de-oi da de-un luminiș Și în el izvor de apă Să văd șoimul cum se s-adapă. Zice codrul liniștit: Â M-am pus ...
Mihai Eminescu - Palida Madonă
... Mihai Eminescu - Palida Madonă Palida Madonă de Mihai Eminescu Înconjoară cu-a lui braț Mijlocu-i subțire Și sărută nebunit Sânii de zăpadă. Este ea... amanta lui, Dulce, blândă, pală, El se uită-atunci la cer, Ca un leu se scoală. Când dușmanii sfarmă-n porți Și ... respinge-nvingător Neagra lor urdie. Dar lovit în luptă grea La pământ s-oboară; Mai murmură încă lin Numele-i și moare. Și orașu-eliberat De-namice săbii SlobozÄ› oceanului Cârduri de corăbii. Pintre crenge strălucesc Pete de lumină, Peste vârfuri cari cresc Trece luna plină. Și sub arborul cel gros Și în umbra deasă La mormântul marmoros Doamna cea frumoasă, Ți se ...
Dimitrie Anghel - Fata din dafin
... Dimitrie Anghel - Fata din dafin Fata din dafin de Dimitrie Anghel Publicată în Viața socială I, 10 nov. 1910, p. 196—107 Ce dulci erau serile de vară în cerdacul casei noastre. Stîlpi albi îi sprijineau bătrîna streșină plină de cuiburi și perdelele de salcîm albastru o înfloreau întotdeauna. Lespezile de piatră sură ale scărilor, printre crăpăturile cărora portolacul își prindea rădăcinele îndărătnice, rămîneau calde pînă tîrziu, și greierii, odată cu luceafărul de seară, își începeau eterna lor cîntare. Sfios prindea unul să cînte ca încercînd un acord, apoi sute de glasuri răspundeau de pretutindeni, ca la o poruncă, și monotonul refren se prelungea pînă la ziuă. Stelele, una cîte una, se aprindeau licăritoare, de la cele mari pînă la cele mici, și-apoi în tîrziu, ca și cum un alt Prichindel nevăzut ar fi aruncat în urma lui risipitele ... a celor ce au ființă în povești să se trezească și întrupeze. La Fata din Dafin visam noi, la frumoasa și bălaia copilă robită de un farmec, căci în grădina noastră era un dafin uriaș și plin de scorburi, în care apele ploilor strînse luceau în nopțile de
George Topîrceanu - A. Mirea: Caleidoscop
... Cu interviul dumitale, Dar iată, mă opresc o clipă Să-ți dau răspunsul meu în pripă. V-am salutat odată sfera, Acum vreo zece mii de ani, Când astronomii de pe Terra Erau de-abia orangutani. (Flammarion era gorilă, Și bietul Newton, diplodoc, Camil era de-abia cămilă, Iar Duică... nu era deloc! El de-abia azi, când scrie proză, Se află în metamorfoză Și se transformă tare greu: Aspiră-acum la cimpanzeu.) De-atunci, prin negrele stihii, În noaptea largă și profundă, Am rătăcit cu zeci de mii De metri pe secundă, Și diafană m-am ivit, Din periodă-n perioadă, Ca fulger blond încremenit Să-mi desfășor spectrala coadă Pe cerul nopții la ... a ridicat grozav temperatura!... Pe galbene nisipuri arzătoare Un palmier încremenit în soare Visează lung... Abia suport căldura. Mi-am rupt în coate hainele de dril. Pe drumul ăsta lung cât Ramajana, De-o săptămână mergem cătră Nil... A poposit în oază caravana. Înmărmurit în farmecul acesta De mii de ani, Pustiul pare mort. Cămilele și-au pregătit siesta Și rumegă culcate lângă cort. Iar noi, în tihnă binecuvântată, Gustăm, de
Dimitrie Anghel - Fluturul morții
... Un punct mișcător pătează aerul, murmură și trece. Și ca prin farmec, la răstimpuri, un crin își leagănă potirul alb mișcînd o umbră viorie, foi de trandafir se desfac și flutură ușor, aur de stînjenel se împrăștie în noapte. Nălucitori și capricioși, zugrăvind tumbe și arabescuri nebune, zboară hodiniții de peste zi, urcă în razele de lună, ating fața pămîntului, clătesc somnul florilor, și glugile verzi din vîrful trestiilor purtate de copii se ridică ici-colo și se abat din răzor în răzor, dispar la răscruci, pînă ce o rază misterioasă de lampă rănește cuprinsul și glasul bătrînului sună trăgănat și blajin : "La culcare, copii !" Lumina lămpii se mișcă apoi, rumenind stîlpii albi ai cerdacului, dispare o clipă în umbră, și, deodată, rama unor ferești se luminează. Înăuntru, în jurul unei ... în praful drumurilor, juvaeruri zburătoare, aripi pe care capriciul naturii și-a zugrăvit toate arabescurile, palete pe care au rămas culori uitate, senin de cer și beteală de lună, painjeniș de rază și urzeală de purpură, tot ce a strîns truda lor de pretutindeni, un întreg țintirim de
Mihai Eminescu - Legenda cântărețului
... Mihai Eminescu - Legenda cântăreţului Legenda cântărețului de Mihai Eminescu De mult, de mult a fost un Împărat în țara depărtată a Indiei și avea o fată frumoasă cum nu se mai povestește, bălaie ... o lacrimă a soarelui, dacă soarele a plâns vodată. În nopți cu lună, când se primbla prin întune[coa]sele dumbrăvi de laur ale castelului răsărit din rădăcini de stânci, ea auzea un glas frumos, parcă de privighetoare, totuși era de om. O arfă, asemenea sunetului blând și regulat al valurilor mării, o acompania. Era un paria cântăreț, care o iubea pe fata de-mpărat. Ea-l văzu răsărind prin crengi în lumina de lună -era nalt și frumos. Pletele negre se ridicau deasupra frunții mărețe, ochii străluceau în bolțile lor ca două flori, ăca dou[] picături de întuneric topit. Ea-l iubi, căci nici n-ar fi știut să facă alta, așa era de frumos. Într-o noapte, printre mreje de frunziș []întunecat de oliv și laur, suspenda luna ca o pavăză
Duiliu Zamfirescu - Fiica haosului
... trecu vibrând Prin trupul alb al adormitei Punând viață rând pe rând În gând și-n brațele iubitei. Atunci deschise ochii mari, Rotunzi și plini de veste bună, Doi ochi șireți și cărturari, Adânci ca două nopți cu lună; Își duse brațele spre piept Și se-nroși, părând c-așteaptă Un lucru nou și înțelept: Iubirea unică și dreaptă. * Sorbea voinicul din privire Minumea ... mort Torcea din mintea lui un fir, Un subțiratic fir de tort Ce-l îndruma spre cimitir. Și el umbla încetinel De frica firului subțire: De s-ar fi rupt, murea și el Sau rămânea în nesimțire. O stea! o rază! cât de mică! S-o vadă numai că lucește!... Era voinic și făr’ de frică Dar... se simțea că-nnebunește. * Și când ieși din nou la soare Și dete de lumina plină, Curgea din ceruri o splendoare De scânteiere de lumină. Atât de tânără și nouă, Încât, pe valea ce se pierde, Părea că primăvara plouă Cu picături de un nou verde. Un roi de lume zburătoare Sărea prin crengi, de veselie, În haine vii de
Enache Gane - Călătoria m%C3%A8 la munte
... Enache Gane - Călătoria m%C3%A8 la munte Călătoria mè la munte de Enache Gane Informații despre această ediție Fragment Luna ce este planetă mult mai gios decît de alte, Tîrziu după ce răsare să ivește pe drept munte Cu așa apropiere a lor vîrfuri atingînd, Încît la sănin curat ea să ... o lumină pe vîrf de munte născută, De unde ca în oglindă în Bistriță să arată. Toți copacii sînt sălbatici și numai cît înverzesc, Afară de puțîn număr de mălini ce înfloresc. Muzica acestor locuri, fără talanturi firești, Iaste sîngură cîntarea fluierilor păstorești, A cărora jelnic glas și firii mărturisăște De soarta pustietății încît ea de tristă este. Zefirii trecînd prin frunze lunică cu întristare Iho, acè dintre stînci, iaste lor răspunzătoare. Cînd noorii să adună, orizontul de închide Piste văi ca și o noapte, negura atunce cade, Și tunetul pintre munți, înfocat răspunde tare, Acel om întocma tartar la un nedeprins să ... A ceriului albăstrime cîte puțin să ivește, Atuncea inima lui are ace mare bucurie Ci sîmțește un închis și supus la tirănie, Cînd îl mîngîie lumina de ...
Alexei Mateevici - Dorul (Mateevici)
... Alexei Mateevici - Dorul (Mateevici) Spuneți, spuneți, blânde stele, Focul lacrimilor mele, Spuneți voi, privighetori, Și voi, frumuseți de flori. Numai voi-n această lume Știți al meu necaz și nume, Numai voi ați plâns și eu Taina sufletului meu. Drăgulița primăvară A ... luna plină, Ca s-o scald eu în lumină. Lunca râde și-nverzește, Doru-n suflet se trezește. Izvorul curge în vale, Aducându-mi dor de cale. Dați-mi, dați-mi aripioare, Să mă duc în depărtare, Peste munți și peste mare. Dați-mi aripi sprintenele, C-aud glas de turturele. Duce-m-aș și tot m-aș duce, Dor să nu mă mai apuce. Duce-m-aș în cale lungă, Dor să nu mă ...
Grigore Alexandrescu - Cântece de peste Olt
... din rochiță. III Cântă cucul, se rotește; Neica se călătorește. Foaie verde sălcioară, Călator ești, frațioare, Nu mă pune la uitare, Nici la plâns amar de jale, Cât îi fi și-i== fi pe cale. Foaie verde usturoi! A plecat neica de joi... Parcă mi-e de-un an, de doi. IV De nu ț-ar fi leleo, dor, N-ai veni după obor, Tremurând cu capul gol. De nu ț-ar fi, leleo, milă, N-ai veni după gradină, Tremurând, cu furca-n mână. De-aș muri de dor, de drag, Târg cu fete nu mai fac, C-am facut eu târg cu tine Ș-am pierdut firea din mine. V Foaie verde arțăraș, Te ... la mine. — Nu știi, cumătre, ceva? S-a-mbolnăvit nevasta. — Ia porumb și fă la moară, Că nevasta ți se scoală. De-ar da Dumnezeu o sloată Se găsești la moară gloată, Să șezi o lună-ncheiată, Și porumbul să se moaie Să nu treacă prin piscoaie. IX Cuculeț, unde-ai iernat? Peste Jiu, la Vadul lat, Într-un cătun afumat ... La mine n-ai ce lăsa. Du-te, neică, și să vii Colea-ntre Sântă-Mării, Când se coace boaba-n vii Și-i bine ...